ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7028/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189/2002, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei SC T.S. SRL Galați având ca obiect, obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la emiterea în favoarea sa, a certificatului de proprietate pentru imobilul „platformă betonată și spațiul adiacent acesteia”, aflat în administrarea SC H. SA Galați care trebuia obligată la întocmirea documentației necesară pentru emiterea titlului de proprietate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta SC H. SA nu este proprietara imobilului în litigiu, așa încât nu poate întocmi documentația necesară emiterii certificatului de proprietate, iar Ministerul Agriculturii nu poate emite certificatul, în lipsa acestei documentații.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamanta SC T. SRL Galați, criticând-o pentru următoarele motive: Instanța de fond și-a fundamentat soluția de respingere, atât pe faptul că pârâta SC H. SA nu este proprietara imobilului, cât și pe faptul că aceeași pârâtă nu este autoritate administrativă și, deci, actele sale de comerț nu pot fi supuse jurisdicției administrative. Acest din urmă argument este străin de natura pricinii, deoarece obiectul acțiunii se referă nu la fapte de comerț, ci la nevoia îndeplinirii anumitor formalități administrative, în vederea emiterii certificatului de proprietate. Pe de altă parte, reținând că obiectul acțiunii ar fi vânzare teren, instanța a schimbat natura actului juridic dedus judecății.

Instanța de fond, a mai ignorat interesul reclamantei, în promovarea prezentei acțiuni, interes determinat de faptul folosirii platformei betonate, de către ea, în temeiul unui contract de închiriere și necesar în desfășurarea activității sale și totodată, protejat prin prisma Legii nr. 133/1999 și Legii nr. 268/2001. Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Societatea reclamantă folosește terenul-platformă betonată de 450 mp, în baza unui contract de asociere în participațiune, transformat ulterior în contract de închiriere, încheiat în anul 2000, cu pârâta SC H. SA. Acest contract este încheiat de pârâtă, în calitate „de proprietară” a imobilului închiriat, potrivit mențiunilor din contract.

Având interes să cumpere în baza Legii nr. 133/1999, care permit societăților comerciale ce utilizează activele disponibile ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, să pretindă aceste active, reclamanta a formulat prezenta acțiune, consecință a demersurilor direct nereușite. Pârâta SC H. SA, înființată în baza Legii nr. 15/1990, are în patrimoniul său, terenul folosit la data înființării, în temeiul art. 20 din legea menționată, așa după cum susține chiar pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin întâmpinarea depusă. Este posibil (nu s-a dovedit nimic în concret) ca și platforma betonată să facă parte din acest teren, astfel explicându-se și încheierea contractului de către această pârâtă, în calitate de proprietară.

De altfel, așa după cum rezultă și din considerentele deciziei civile nr. 316/2004, pârâta SC H. SA a întocmit documentația necesară obținerii certificatului de proprietate. Această stare de fapt, recunoscută și prin motivele de recurs, face să rămână fără obiect, capătul de acțiune vizând obligarea pârâtei, la întocmirea documentației. Cât privește celelalte capete de acțiune, vizând obligarea aceleiași pârâte, de a înainta documentația, ministerului care să fie obligat la emiterea certificatului, acestea au fost corect respinse de către instanța de fond, cu motivarea că nu s-a dovedit faptul vătămării reclamantei, prin neemiterea acestui act administrativ.

Prima instanță nu a invocat motive străine de natura pricinii și nici nu a schimbat natura actului juridic dedus judecății, ci dimpotrivă, a recunoscut interesul reclamantei, în a obține terenul, dar din punctul de vedere al Legii nr. 29/1990, a precizat că nu s-a dovedit vătămarea sa în drepturi, prin faptul neemiterii certificatului. Singura persoană ce putea reclama obligația emiterii certificatului, era pârâta SC H. SA. Aceasta, deoarece interesul reclamantei în a cumpăra, trebuie analizat prin prisma faptului că aceasta, are potrivit legilor invocate, Legea nr. 133/1999 și Legea nr. 268/2001, doar un drept virtual de preempțiune în a cumpăra activele pârâtei. Astfel, chiar și după obținerea actului de proprietate, pârâta va trebui să stabilească dacă platforma betonată face parte din categoria „activelor” ce pot fi înstrăinate și dacă este oportună vânzarea acesteia.

În caz de oportunitate, dacă există mai mulți cumpărători, vânzarea se poate face și prin licitație. Prin urmare, recurenta nu este singura și în mod cert, persoana juridică, îndreptățită a beneficia de bunul închiriat, deoarece faptul închirierii nu-i conferă în mod automat, dreptul de cumpărare. Din acest motiv, instanța de fond a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acțiunii, nici în ce privește condiția vătămării în drepturi și nici la posibilitatea apărării unui drept subiectiv, văzut prin prisma unor operațiuni comerciale viitoare. În speță, nu sunt îndeplinite, așadar, nici unul din motivele de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins.

Așa după cum se precizează și în considerentele deciziei civile nr. 316/2004, recurenta va putea să pretindă drepturile la care este îndreptățită potrivit legilor în vigoare, pe calea dreptului comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.S. SRL Galați împotriva sentinței civile nr. 189 din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.