ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta P.F. a solicitat ca

în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunța,

anularea, ca nelegală, a următoarelor acte:

- deciziile nr. 1264 din 14

august 2003 și respectiv, nr. 1265 din 14 august 2003, emise de Directorul general

al Direcției Generale a Vămilor;

- nota de constatare nr. 43254

din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici și

- adresa nr. 46984 din 15

august 2003, a Direcției Generale a Vămilor, de schimbare a funcției publice.

Prin aceeași acțiune,

reclamanta a solicitat, ca și pârâta Direcția Generală a Vămilor să fie

obligată să respecte reîncadrarea reclamantei în funcția publică stabilită prin

decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcției

Generale a Vămilor, prin care în baza punctajului obținut, a fost numită în

funcția publică de consilier superior, conform prevederilor și pe baza

procedurilor stabilite prin art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003.

Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2003, a admis acțiunea

reclamantei, astfel cum a fost formulată, a anulat deciziile nr. 1264 și

respectiv, nr. 1265, datate 14 august 2003, emise de Directorul general al

Direcției Generale a Vămilor și comunicate reclamantei, prin adresa nr. 46984

din 15 august 2003, precum și nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a

Secretarului general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Totodată, pârâta Direcția

Generală a Vămilor (în prezent denumită Autoritatea Națională a Vămilor) să

respecte reîncadrarea reclamantei în funcția publică stabilită prin decizia nr.

1162 din 15 iulie 2003.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor

reglementări referitoare la funcționarii publici, prevede termene și obligații

specifice în sarcina autorităților și instituțiilor publice, în îndeplinirea

anumitor dispoziții, imperativ stipulate, și nicidecum nu conține simple

recomandări, cu caracter facultativ sau pur orientativ.

Astfel fiind, s-a apreciat

că reîncadrarea reclamantei în funcția publică de consilier superior, efectuată

prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, producătoare de efecte de la aceeași

dată, este cea legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale

aplicabile.

Deciziile ulterioare sunt

nelegale, întrucât, pe de o parte, stabilesc criterii suplimentare pentru

reîncadrarea funcționarilor publici, după împlinirea termenului prevăzut de

Legea nr. 161/2003, iar pe de alta, nu cuprind motivele de legalitate sau de

oportunitate pe care s-au întemeiat, încălcând și principiul neretroactivității

efectelor actelor administrative, în condițiile în care, fiind emise ulterior

datei de 15 iulie 2003, prevăd, totuși, reîncadrarea reclamantei în funcția

publică, cu începere de la 15 iulie 2003.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici,

criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât cuprinde

motive contradictorii și străine de natura pricinii, pentru a fi schimbat

natura actului juridic dedus judecății și pentru a fi fost dată cu greșita

aplicare a legii.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul

respingerii capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254

din 25 iulie 2003, ca fiind inadmisibil.

Astfel, printr-un prim motiv

de recurs, se susține că în mod greșit instanța a dispus și anularea notei de

constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întrucât aceasta nu poate fi asimilată

unui act administrativ și astfel, greșit s-a respins prin încheiere

interlocutorie, excepția de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere,

invocată de recurentă, pe parcursul soluționării în fond a cauzei.

S-a arătat că, de altfel,

chiar motivarea instanței pe acest aspect, este contradictorie, câtă vreme

respectiva notă de constatare este calificată, ca simplu act premergător, și nu

ca act administrativ de autoritate. Drept urmare, recurenta apreciază că

instanța a schimbat natura juridică a notei de constatare, apreciind în mod

greșit că un act premergător este susceptibil de a produce vătămarea unui drept

recunoscut de lege.

În fine, recurenta a mai

criticat hotărârea instanței, și pentru a fi calificat termenul de 15 iulie

2003, cuprins în Legea nr. 161/2003, ca fiind un termen obligatoriu, de

decădere. În opinia recurentei, acest termen are în mod evident caracter de

recomandare, câtă vreme în lege nu sunt prevăzute nici un fel de sancțiuni în

cazul nerespectării acestuia.

Examinând sentința atacată,

prin prisma criticilor recurentei și în raport cu probele administrate, dar și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 11 din Legea nr.

29/1990, instanța soluționând o acțiune în contencios administrativ, de tipul

celei de față, este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau

operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecății.

În cauza de față, cum bine a

reținut și instanța de fond, nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003,

întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,

are în mod evident, caracterul unui act premergător, câtă vreme a stat la baza

și a servit ca temei al emiterii deciziilor atacate pe calea contenciosului

administrativ, de reclamanta P.F., după cum bine se poate observa din chiar

cuprinsul deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august

2003, care, în preambul, fac trimitere expresă la respectiva notă de

constatare.

Așadar, instanța de fond

având deplină competență în a se pronunța asupra legalității deciziilor

menționate, astfel după cum a fost învestită, a avut deplin temei legal să se

pronunțe și cu privire la legalitatea actelor premergătoare ce au stat la baza

emiterii acestora, astfel că toate criticile recurentei pe acest aspect apar ca

nefondate și urmează a fi respinse.

Nefondate sunt susținerile

recurentei și cu privire la natura legală a termenului de 15 iulie 2003,

prevăzut de Legea nr. 161/2003, termen care nu are și nici nu ar putea avea

caracter de recomandare. Acest termen are caracter imperativ, în condițiile în

care scopul legiuitorului, prin reglementarea emisă, a fost acela de a consacra

și consolida principiul stabilității în exercitarea funcției publice, instituit

inițial prin Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura un serviciu public

profesionist și eficient, care să funcționeze în conformitate cu dispozițiile

legale aplicabile.

Prin urmare, reținând că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, judicios și amplu

motivată, iar criticile aduse de recurentă, nefondate, în baza art. 312 C.

proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta Agenția Națională a

Funcționarilor Publici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 1748 din 28

octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2005.