ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta P.F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, anularea, ca nelegală, a următoarelor acte: - deciziile nr. 1264 din 14 august 2003 și respectiv, nr. 1265 din 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor; - nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și - adresa nr. 46984 din 15 august 2003, a Direcției Generale a Vămilor, de schimbare a funcției publice.

Prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat, ca și pârâta Direcția Generală a Vămilor să fie obligată să respecte reîncadrarea reclamantei în funcția publică stabilită prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, prin care în baza punctajului obținut, a fost numită în funcția publică de consilier superior, conform prevederilor și pe baza procedurilor stabilite prin art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, a anulat deciziile nr. 1264 și respectiv, nr. 1265, datate 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și comunicate reclamantei, prin adresa nr. 46984 din 15 august 2003, precum și nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Totodată, pârâta Direcția Generală a Vămilor (în prezent denumită Autoritatea Națională a Vămilor) să respecte reîncadrarea reclamantei în funcția publică stabilită prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor reglementări referitoare la funcționarii publici, prevede termene și obligații specifice în sarcina autorităților și instituțiilor publice, în îndeplinirea anumitor dispoziții, imperativ stipulate, și nicidecum nu conține simple recomandări, cu caracter facultativ sau pur orientativ. Astfel fiind, s-a apreciat că reîncadrarea reclamantei în funcția publică de consilier superior, efectuată prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, producătoare de efecte de la aceeași dată, este cea legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Deciziile ulterioare sunt nelegale, întrucât, pe de o parte, stabilesc criterii suplimentare pentru reîncadrarea funcționarilor publici, după împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 161/2003, iar pe de alta, nu cuprind motivele de legalitate sau de oportunitate pe care s-au întemeiat, încălcând și principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, în condițiile în care, fiind emise ulterior datei de 15 iulie 2003, prevăd, totuși, reîncadrarea reclamantei în funcția publică, cu începere de la 15 iulie 2003. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, pentru a fi schimbat natura actului juridic dedus judecății și pentru a fi fost dată cu greșita aplicare a legii.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ca fiind inadmisibil. Astfel, printr-un prim motiv de recurs, se susține că în mod greșit instanța a dispus și anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întrucât aceasta nu poate fi asimilată unui act administrativ și astfel, greșit s-a respins prin încheiere interlocutorie, excepția de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de recurentă, pe parcursul soluționării în fond a cauzei. S-a arătat că, de altfel, chiar motivarea instanței pe acest aspect, este contradictorie, câtă vreme respectiva notă de constatare este calificată, ca simplu act premergător, și nu ca act administrativ de autoritate.

Drept urmare, recurenta apreciază că instanța a schimbat natura juridică a notei de constatare, apreciind în mod greșit că un act premergător este susceptibil de a produce vătămarea unui drept recunoscut de lege. În fine, recurenta a mai criticat hotărârea instanței, și pentru a fi calificat termenul de 15 iulie 2003, cuprins în Legea nr. 161/2003, ca fiind un termen obligatoriu, de decădere. În opinia recurentei, acest termen are în mod evident caracter de recomandare, câtă vreme în lege nu sunt prevăzute nici un fel de sancțiuni în cazul nerespectării acestuia. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor recurentei și în raport cu probele administrate, dar și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța soluționând o acțiune în contencios administrativ, de tipul celei de față, este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. În cauza de față, cum bine a reținut și instanța de fond, nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, are în mod evident, caracterul unui act premergător, câtă vreme a stat la baza și a servit ca temei al emiterii deciziilor atacate pe calea contenciosului administrativ, de reclamanta P.F., după cum bine se poate observa din chiar cuprinsul deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, care, în preambul, fac trimitere expresă la respectiva notă de constatare.

Așadar, instanța de fond având deplină competență în a se pronunța asupra legalității deciziilor menționate, astfel după cum a fost învestită, a avut deplin temei legal să se pronunțe și cu privire la legalitatea actelor premergătoare ce au stat la baza emiterii acestora, astfel că toate criticile recurentei pe acest aspect apar ca nefondate și urmează a fi respinse. Nefondate sunt susținerile recurentei și cu privire la natura legală a termenului de 15 iulie 2003, prevăzut de Legea nr. 161/2003, termen care nu are și nici nu ar putea avea caracter de recomandare. Acest termen are caracter imperativ, în condițiile în care scopul legiuitorului, prin reglementarea emisă, a fost acela de a consacra și consolida principiul stabilității în exercitarea funcției publice, instituit inițial prin Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura un serviciu public profesionist și eficient, care să funcționeze în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Prin urmare, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, judicios și amplu motivată, iar criticile aduse de recurentă, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 1748 din 28 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.