ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Harghita, la 18 septembrie 2000, reclamanta SC A.T.C. GmbH, cu

sediul în Brașov, a cerut obligarea pârâtelor SC R.T.T. SRL Craiova, SC K.D.I.

SRL Miercurea Ciuc și SC A.S.T. SA, sucursala Miercurea Ciuc, la plata, în

solidar sau în funcție de culpa fiecăreia, a sumei de 8.227,46 mărci germane

sau echivalentul în lei, la cursul oficial de schimb valutar practicat de B.N.R.,

la data plății, sumă compusă din 2.775 mărci germane, cu titlu de daune, la

care a fost obligată ca urmare a nerespectării termenului de executare a

contractului de transport și 5.502,46 mărci germane cheltuieli de judecată și

conciliere suportate în litigiul cu societatea D.A.M. GmbH, cu cheltuieli de

judecată (taxe de timbru, cheltuieli de deplasare și onorariu de avocat).

Prin sentința civilă nr. 251 din 5

martie 2001, Tribunalul Harghita a respins acțiunea, cu obligarea reclamantei

la cheltuieli de judecată, în cuantum de 10.008.000 lei, către SC R.T.T. SRL

Craiova și de 800.000 lei către SC A.S.T. SA, sucursala Miercurea Ciuc.

Prin decizia nr. 6 din 24 ianuarie

2002, pronunțată în dosarul nr. 726/2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins,

ca nefondat, apelul reclamantei SC A.T.C. GmbH Germania, împotriva sentinței

instanței de fond.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că, potrivit art. 32 din Convenția C.M.R., termenul

de prescripție a dreptului la acțiune dintr-un contract de transport

internațional de mărfuri este de un an de la data când marfa a fost eliberată

destinatarului cu întârziere, care, în speță, este 18 sau 19 septembrie 1997,

la Vama București – Gara de Nord, după data de 12 septembrie 1997, termenul fix,

conform dispozițiilor expeditorului, în speță nefiind vorba de un dol sau culpă

gravă, în condițiile în care reclamanta nici nu a făcut dovada că, prealabil

sesizării instanței, a făcut reclamația administrativă, ce trebuia rezolvată în

3 luni sau că a încunoștințat pe pârâți de existența procesului din Germania și

că de la eliberarea mărfii la destinatar, cu întârziere de 6-7 zile, ar fi

făcut o rezervă în scris în 21 de zile.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

reclamanta SC A.T.C. GmbH Germania a declarat recurs, susținând că excepția

prescripției dreptului material la acțiune, reținută în apel, nu ar fi fost

invocată în fața instanței de fond și, astfel, trebuie reținut că se întrunesc

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum și că, deși a

considerat ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și,

deci, conform art. 137 C. proc. civ., ar fi trebuit să nu intre în cercetarea

fondului, instanța de apel nu a procedat astfel, nesocotind – apreciază

recurenta - dispozițiile de drept procesual civil, fiind incident, prin aceasta,

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea sa, recurenta solicită

admiterea recursului și, în baza art. 312 pct. 5 și art. 313 C. proc. civ.,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel,

care urmează să soluționeze apelul în fond, având în vedere că aceasta a

respins apelul în baza unei excepții nefondate.

Prin întâmpinarea depusă în termen,

pârâta-intimată, SC R.T.T. SRL Craiova, solicită respingerea recursului ca

nefondat, arătând că este casă de expediții – comisionară și nu

subtransportator, în cauză nefiind vorba de transportatori succesivi, ci de un

contract de transport încheiat, sub incidența C.M.R., între expeditorul E.B.M.S.

din Hamburg și transportatorul unic SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc, contract

încheiat prin intermediari, dispozițiile art. 34 din C.M.R. nefiind, deci,

aplicabile; de asemenea, mai arată intimata pârâtă, cele două motive de recurs

invocate sunt nefondate, recurenta-reclamantă recunoscând chiar în cererea de

recurs că prescripția dreptului material la acțiune poate fi invocată chiar în

căile de atac și că „instanța de apel a soluționat apelul nu doar pe excepție,

ci și pe argumentele de fond ale litigiului”.

Intimata-pârâtă, SC A.S.T. SA, sucursala

Miercurea Ciuc, solicită, prin întâmpinare, respingerea recursului, arătând că

în mod corect a reținut instanța de fond că neefectuarea operațiunilor de

vămuire se datorează instrucțiunilor greșite ale expeditorului, privind ordinea

vămuirii și descărcarea mărfurilor, neproducându-se nici unul din cazurile

asigurate de către intimată din pachetul de asigurare C.M.R. [art. 11.1 lit. h)

și art. 11.2 lit. b)] care – conform contractului încheiat cu transportatorul –

nici nu are obligația de plată pentru întârzierea transportului.

Intimata-pârâtă, SC K.D.I. SRL

Miercurea Ciuc, solicită respingerea recursului, motivele invocate de recurentă

nefiind fondate, dat fiind că excepția prescripției dreptului material la

acțiune poate fi invocată și din oficiu, în orice stare a pricinii, iar

instanța de apel a acceptat excepția, era obligată să examineze și toate

motivele de apel formulate spre a nu oferi, astfel, motiv de recurs.

Din actele dosarului se reține că

recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Este adevărat că instanța de apel a

ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu prilejul

judecării apelului, aceasta nefiind ridicată mai întâi în fața instanței de

fond. Dar, așa cum chiar recurenta recunoaște, fiind o excepție de ordine

publică, aceasta putea fi ridicată și în apel (art. 136 C. proc. civ.). În mod

judicios, a arătat instanța de apel că, în conformitate cu contractul de

transport în cauză, încheiat sub incidența Convenției C.M.R., marfa trebuia

predată destinatarului la 12 septembrie 1997, a fost eliberată destinatarului

cu întârziere, respectiv, la 18 sau 19 septembrie 1997, iar acțiunea în

pretenții a fost formulată împotriva transportatorului de către reclamanta

recurentă la 18 septembrie 2000, după ce firma germană beneficiară D.A.M.

acționase firma D.E.L. – al cărei comisionar este reclamanta – pentru

recuperarea pagubelor rezultate din executarea transportului cu întârziere, la

data de 05 octombrie 1998, așa cum recurenta, însăși, precizează.

Cum, din examinarea litigiului în

fond și în apel, nu s-a reținut culpa sau dolul transportatorului, eliberarea

cu întârziere a mărfii la destinație având drept cauză instrucțiunile greșite,

date de expeditorul german și menționate în documentele de transport, urmează a

se aplica – cum corect a făcut instanța de apel – dispozițiile art. 32 alin. (1)

din Convenția C.M.R., conform cărora termenul de prescripție este de un an și

curge din ziua în care marfa a fost eliberată, nefiind incidente dispozițiile art.

39 – cum greșit susține recurenta – aceasta, deoarece recurenta este un

intermediar de transport – așa cum ea, însăși ,precizează în cererea de recurs

- transportatorul fiind SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc, iar acțiunea în pretenții,

formulată în Germania, a fost îndreptată împotriva intermediatului D.E.L. și nu

împotriva transportatorului. Față de aceste dispoziții, urmează a se consta că

primul motiv de recurs nu poate fi încadrat în situațiile avute în vedere de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., așa cum greșit apreciază recurenta și nici în

situațiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind încălcate

dispozițiile legii și neaplicându-se dispoziții legale străine cauzei și,

urmează, deci, a nu fi primit.

Cât privește cel de-al doilea motiv de

recurs invocat de recurentă, se reține că dispozițiile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ. nu interzic instanței de judecată să cerceteze în fond pricina, dacă

a admis mai întâi o excepție de procedură, ci doar că această cercetare este de

prisos. Faptul că instanța de apel, admițând excepția prescripției dreptului

material la acțiune, a examinat fondul pricinii, pentru a-și argumenta mai bine

soluția [conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.] nu poate fi considerată ca o

încălcare a Codului de procedură civilă, cum greșit apreciază recurenta, urmând

a se reține că al doilea motiv de recurs nu se încadrează în situațiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind neîntemeiat.

Cât privește critica formulată de

recurentă, în sensul că instanța de apel a respins apelul în baza unei excepții

nefondate și nu a cercetat fondul, aceasta nu poate fi primită, deoarece, din

actele dosarului, rezultă că instanța de apel, spre a pronunța decizia

recurată, a examinat toate motivele invocate de apelanta-reclamantă – recurentă

în cauza de față – fapt recunoscut și criticat chiar de recurentă în primul

motiv de recurs.

Așa fiind, decizia atacată este

temeinică și legală și recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta, A.T.C. GMBH

Germania, împotriva deciziei nr. 6 din 24 ianuarie 2003 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 23 septembrie 2004.