ÎCCJ, Decizia nr. 75/2004

Asupra admisibilității în principiu

a contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5521 din 27

noiembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta D.M.L., privind recuzarea tuturor

judecătorilor Curții de Apel București.

Recursul declarat de petenta D.M.L.

împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 625

din 8 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție –

Completul de 9 judecători - în dosarul nr. 652/2003.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

petenta D.M.L. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii

atacate și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației în anulare,

petenta a arătat că recursul a fost judecat în condițiile neîndeplinirii legale

a procedurii de citare, în sensul că, de la data primirii citației și până la

termenul fixat pentru soluționarea căii de atac menționate, nu i-a fost

asigurat termenul liber de 5 zile prevăzut pentru depunerea motivelor

recursului declarat împotriva încheierii prin care secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a respins cererea acesteia privind recuzarea

tuturor judecătorilor Curții de Apel București.

Contestația în anulare nu este

admisibilă în principiu, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 386 C. proc. pen.,

între altele, „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;”

Totodată, prin art. 391 C. proc.

pen., „instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

prevăzute în art. 386 lit. a), c), fără citarea părților. Instanța constatând

că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul

pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că,

în spijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar,

admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate”.

Din economia textelor menționate

rezultă că anularea unei hotărâri penale definitive, cu consecința repunerii

cauzei în etapa de judecată în care aceasta s-a aflat anterior rămânerii

definitive, se poate cere de persoana vătămată printr-o eroare de procedură

sau, după caz, de judecată, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute în art.

386 C. proc. pen.

Rezultă, totodată, și că, dat fiind

caracterul de cale extraordinară de atac, coroborat cu faptul că se cere

anularea unei hotărâri definitive, contestația în anulare este supusă unei

examinări de admisibilitate în principiu, care privește îndeplinirea cerințelor

legale privitoare la termenul de declarare, invocarea cazurilor prevăzute de

legea procesuală penală și dovedirea cazului de anulare invocat cu probe aflate

la dosarul cauzei.

Ca atare, neîndeplinirea condițiilor

menționate va duce la respingerea în principiu a contestației în anulare și, în

consecință, nu se va mai fixa termen pentru examinarea în contradictoriu a

temeiniciei căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri definitive.

Or, în cauză, contestatoarea nu

invocă neîndeplinirea procedurii de citare a acesteia pentru termenul fixat

pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii nr. 5521 din 27

noiembrie 2003, prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București.

Cu alte cuvinte, aceasta nu contestă îndeplinirea procedurii de citare pentru

termenul fixat pentru judecarea recursului, criticile formulate privind

aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. ultim C. proc. pen., cu referire la

termenul scurt de soluționare a acestuia.

Așa cum s-a arătat însă, cazul de

anulare prevăzut de art. 396 lit. a) C. proc. pen. privește exclusiv situația

nelegalei îndepliniri a procedurii de citare a părții pentru termenul fixat

pentru judecarea cauzei, la care s-a pronunțat hotărârea definitivă împotriva

căreia s-a formulat contestație în anulare.

Ca atare, criticile privind, în fapt,

termenul scurt, fixat de legiuitor pentru soluționarea recursului declarat

împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, nu pot

constitui caz de anulare a hotărârii penale definitive în sensul dispozițiilor art.

386 lit. a) C. proc. pen.

Se constată, așadar, că cererea de

contestație în anulare nu îndeplinește cerințele legale de admisibilitate prevăzute

de legea procesuală penală, așa încât aceasta urmează a fi privită ca

inadmisibilă.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de contestație în anulare formulată

de D.M.L., ca inadmisibilă în principiu și, în temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., o va obliga pe contestatoare, conform dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de recurenta petentă D.M.L. împotriva deciziei nr. 625 din 8

decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 9

judecători, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea să plătească

statului 600.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

16 februarie 2004.