ÎCCJ, Decizia nr. 625/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 5521 pronunțată la data de 27 noiembrie 2003 în dosarul nr. 5342/2003, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea formulată de petenta D.M.L. privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 20 noiembrie 2003, partea vătămată D.M.L. a solicitat suspendarea judecării recursului declarat de aceasta împotriva încheierii de ședință din 23 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II a penală, pronunțată în dosarul nr. 2277/2002, motivat de formularea unui recurs în dosarul nr. 4765/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția penală, având ca obiect recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, sesizată cu judecarea recursului declarat de partea vătămată împotriva încheierii menționate, a examinat cererea de suspendare a judecății și s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia. Față de această situație, partea vătămată a depus la dosar o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, întemeiată pe dispozițiile art. 37 C. proc. pen. Examinând această din urmă cerere de recuzare, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că motivul invocat de petentă nu se încadrează în nici unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 47 C. proc. pen. și, în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, petenta a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București. Or, este adevărat că părțile care se adresează unei jurisdicții sunt îndreptățiți la o egală și corectă judecată care, printre altele, este condiționată și de imparțialitatea judecătorilor. Acestui imperativ, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituției recuzării. Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea magistraților, legea procesuală a pus la dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare.

Cum însă un mijloc, subordonat principiului exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale și având ca finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției, nu se poate transforma într-o procedură, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanță de judecată la o altă instanță egală în grad, cu înfrângerea dispozițiilor procesuale privind competența soluționării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecății, prin art. 51, cu referire la art. 46-49 C. proc. pen. au fost determinate, limitativ, motivele de recuzare. Astfel, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.

În cazul în care recuzarea privește mai mulți judecători, această cerință privește, sub aspectul invocării motivelor de recuzare, pe fiecare dintre magistrații a căror îndepărtare de la soluționarea cauzei se cere. Or, invocarea în mod generic a bănuielii cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel București nu satisface condițiile impuse de textul legal menționat. Ca atare, constatând neîndeplinirea condițiilor legale privind exercițiul dreptului de a cere recuzarea, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod legal, prin încheierea atacată cu recurs, în sensul respingerii cererii informe de recuzare ca inadmisibilă. Așa fiind, recursul declarat împotriva acestei încheieri se constată a fi nefondat.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva încheierii nr. 5521 din 27 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat. Obligă petenta să plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată astăzi 8 decembrie 2003, în ședință publică.