ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 iunie 2002, reclamanta SC E.O. SRL Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 78/2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și a procesului-verbal nr. 129/2001, încheiat de Garda Financiară Sibiu. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin rezoluția Procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul coasociat O.C., astfel încât actele atacate sunt nelegale. S-a susținut că toate actele solicitate de reclamant, au fost prezentate de SC A.M. SRL București, ele fiind eliberate de organele competente, pe formulare tipizate și purtând ștampilele organelor competente; că aspectele descoperite de organele de control, cu privire la SC A.M.

SRL nu au fost cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute de reclamantă, la data derulării contractului, atâta vreme, cât firma respectivă a prezentat toate documentele necesare. Prin sentința civilă nr. 2602/2002, a Tribunalului Sibiu, acțiunea a fost respinsă. Instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal din 19 martie 2001, comisarii Gărzii Financiare au constatat că societatea reclamantă a dobândit votcă de 50 grade și alcool rafinat de 87 grade, în baza a 4 facturi, în legătură cu care organul de control a reținut că nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000 și ale H.G. nr. 831/1997 și că societatea furnizoare și emitentă a facturilor nu este înregistrată la organul fiscal, ca plătitor de T.V.A.

și nici la Oficiul Registrului Comerțului București. Totodată, a constatat că cele 4 facturi emise de furnizorul SC A.M. SRL, nu cuprind elementele de siguranță ale R.A. I.N. și sunt consecutiv numerotate, deși este exclus ca furnizorul să fi livrat marfă, exclusiv reclamantei, pe o perioadă de 5 luni (mai - septembrie); că facturile în litigiu conțin facturat și produsul de alcool, deși ele trebuiau să poarte inscripționarea în diagonală, alcool sau băuturi alcoolice. Pe de altă parte, s-a mai reținut că avizele de expediere au inscripția comerciant în sistem en-gros, în timp ce pe facturi apare inscripția producător. Pe baza considerentelor arătate, instanța a concluzionat că potrivit legii, comisarii Gărzii Financiare au calculat și impus reclamantei, obligația de plată a impozitului pe profit suplimentar, T.V.A.

suplimentar și majorări de întârziere. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, SC E.O. SRL Sibiu. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și anulării deciziei nr. 78 din 16 mai 2002, emisă de aceasta, exonerând reclamanta, de obligația de plată a sumei de 901.461.303 lei, stabilită prin procesul-verbal nr. 129 din 19 martie 2001, al Gărzii Financiare. Totodată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu a fost obligată la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată în fond și recurs, către reclamantă. Împotriva acestei decizii, la data de 21 octombrie 2003 s-a declarat recurs în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. și cu dispozițiile art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că potrivit art. 6 lit. m) din O.G. nr. 70/1994, este cheltuială nedeductibilă fiscal, cea înregistrată în contabilitate, în baza unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ, conform Legii nr. 82/1991. Cum furnizoarea de alcool nu figurează la Direcția Generală a Finanțelor Publice București și nici la Oficiul Registrului Comerțului, conform adreselor emise de aceste instituții, documentele respective de înregistrare a mărfii nu pot determina deductibilitatea cheltuielilor aferente.

Se mai susține că: facturile de aprovizionare seria BAAAAAA nr. 038702-038705, nu pot fi considerate documente justificative, deoarece sunt consecutive, iar livrările s-au efectuat într-o perioadă de 5 luni; facturile sunt completate cu sigla „Producător”, deși furnizoarea nu era autorizată decât pentru comercializarea de alcool și băuturi, iar avizele de însoțire a mărfii poartă sigla de „comerciant en-gros”. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în anulare, Curtea constată că acesta nu este fondat. Din actele dosarului rezultă că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 31 mai 2000, reclamanta a achiziționat de la SC A.M.

SRL București, marfă constând în alcool de 87 grade și votcă de 50 grade, livrările fiind efectuate în patru tranșe, în perioada 31 mai 2000 - 1 septembrie 2000 și facturate cu patru facturi fiscale seria BAAAAAA nr. 038702 - nr. 038705. Reclamanta, conform art. 2 din Legea nr. 82/1991, a înregistrat facturile, în contabilitate, iar potrivit art. 3 din O.G. nr. 70/1994, modificată prin O.G. nr. 217/1999, a declarat, calculat și înregistrat în contabilitate, toate veniturile obținute din derularea acestor raporturi contractuale, a efectuat deducerile corespunzătoare și a plătit obligațiile fiscale aferente veniturilor obținute. După executarea contractului s-a descoperit de către organele Gărzii Financiare, că SC A.M.

SRL este o societate de tip „fantomă”, neînregistrată nici în Registrul Comerțului și nici la organele financiare de la sediul social. Ca urmare, Garda Financiară Sibiu a recalculat reclamantei, impozitul pe profit aferent veniturilor înregistrate în baza contractului încheiat cu acest furnizor, cât și T.V.A. datorată, ambele cu majorări de întârziere (sumă totală 901.461.303 lei), motivul fiind acela că facturile emise de SC A.M. SRL nu îndeplinesc condițiile de legalitate, fiind emise de o firmă care nu există. Sancționarea în acest fel, a reclamantei, nu este justificată. Se constată că aceasta a respectat dispozițiile art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 27/2000, în sensul că a solicitat furnizorului și acesta i-a prezentat: copia autorizației de comercializare, în calitate de producător sau comerciant de alcool sau băuturi alcoolice, dovada calității de plătitor de T.V.A., factură fiscală.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat furnizorului, certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului București, certificat de înregistrare fiscală la Direcția Generală a Finanțelor Publice București, licența de fabricație emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Documentele prezentate de SC A.M. SRL au format convingerea reclamantei că sunt reale. Nelegalitatea actelor prezentate de SC A.M. SRL a fost constatată ulterior de organele de urmărire penală, reclamanta neavând nici o culpă, deoarece nu putea efectua investigații în acest sens. De altfel, prin rezoluția procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului societății reclamante, O.C., neevidențiindu-se nici un fel de neregularități ale activității.

Vinovăția aparține exclusiv societății furnizoare, care a prezentat reclamantei, acte nereale. Această situație rezultă din cuprinsul adreselor emise de Camera de Comerț și Industrie București (2 adrese), și de Direcția Generală a Finanțelor Publice București (2 adrese), aflate în dosarul de fond. În primele adrese, cele două autorități confirmă existența SC M.I. SRL București, societate înregistrată în Registrul Comerțului, sub numărul de înregistrare care figura și în certificatul de înmatriculare prezentat reclamantei, de către furnizor, cât și la organul fiscal, sub numărul ce figura în certificatul fiscal, de asemenea, prezentat reclamantei. La solicitarea Parchetului, cele două autorități au emis alte două adrese prin care arată că societatea nu figurează în evidențele lor, dar că la numărul de înmatriculare trecut pe certificatul lui SC A.M.

SRL, figurează o altă societate (SC V.S. SRL București). S-a mai descoperit că facturile emise de SC A.M. SRL, au fost eliberate de R.A. I.N., sub supravegherea Direcției Generale a Finanțelor Publice București, către o altă societate (SC J.A.G. SRL). Motivele invocate în recursul în anulare nu pot fi primite. Referitor la facturile de aprovizionare, se constată că acestea aveau toate elementele de siguranță, însă au fost completate în fals, de către furnizor, întrucât ulterior, organele de urmărire penală au descoperit că au fost eliberate unei alte societăți - SC J.A.G. SRL Faptul că facturile au numere consecutive, nu este de natură să fi născut suspiciuni reclamantei, întrucât o societate comercială (furnizor) poate folosi într-o relație comercială cu același contractant, un singur bloc de facturi.

În ce privește susținerea referitoare la lipsa inscripției „Alcool”, în diagonala celor patru facturi, se constată că aceasta nu era necesară. Potrivit O.U.G. nr. 27/2000, în vigoare la data încheierii contractului comercial, 31 mai 2000, produsul facturat sub denumirea de „alcool de 87 o ”, face parte din categoria băuturilor alcoolice, astfel încât nu se puteau folosi decât facturi, ca cele emise de furnizor, având inscripționat în diagonală cuvântul „băuturi alcoolice”. Cu privire la inscripția de pe avizele de expediție „comerciant en-gros”, spre deosebire de inscripția „producător” de pe facturi, se constată că nici această critică nu este întemeiată, deoarece furnizorul a prezentat reclamantei, acte din care rezultă că este autorizat, atât pentru producția, cât și pentru comercializarea băuturilor alcoolice.

În concluzie, se constată că reclamanta nu are culpă în ce privește documentele prezentate de furnizor și înregistrate în contabilitate, acte care aveau aparența de legalitate și realitate, SC E.O. SRL Sibiu neputând să aibă cunoștință de faptul că acele documente au fost completate în mod nereal de SC A.M. SRL București. Cum vinovăția aparține altei persoane, și nu reclamantei, aceasta nu poate suporta sancțiunea obligării la plată, a unor sume către bugetul de stat. Ar fi o situație nedreaptă și absurdă, întrucât singura răspundere trebuie să aparțină persoanei vinovate de întocmirea în fals a actelor. Pentru aceste considerente expuse, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei civile nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.