ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 13 iunie 2002, reclamanta SC E.O. SRL Sibiu a solicitat anularea

deciziei nr. 78/2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și

a procesului-verbal nr. 129/2001, încheiat de Garda Financiară Sibiu.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că prin rezoluția Procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul coasociat O.C.,

astfel încât actele atacate sunt nelegale.

S-a susținut că toate actele

solicitate de reclamant, au fost prezentate de SC A.M. SRL București, ele fiind

eliberate de organele competente, pe formulare tipizate și purtând ștampilele

organelor competente; că aspectele descoperite de organele de control, cu

privire la SC A.M. SRL nu au fost cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute de

reclamantă, la data derulării contractului, atâta vreme, cât firma respectivă a

prezentat toate documentele necesare.

Prin sentința civilă nr. 2602/2002,

a Tribunalului Sibiu, acțiunea a fost respinsă.

Instanța de fond a reținut

că, prin procesul-verbal din 19 martie 2001, comisarii Gărzii Financiare au

constatat că societatea reclamantă a dobândit votcă de 50 grade și alcool

rafinat de 87 grade, în baza a 4 facturi, în legătură cu care organul de

control a reținut că nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000

și ale H.G. nr. 831/1997 și că societatea furnizoare și emitentă a facturilor

nu este înregistrată la organul fiscal, ca plătitor de T.V.A. și nici la Oficiul Registrului Comerțului București.

Totodată, a constatat că

cele 4 facturi emise de furnizorul SC A.M. SRL, nu cuprind elementele de

siguranță ale R.A. I.N. și sunt consecutiv numerotate, deși este exclus ca

furnizorul să fi livrat marfă, exclusiv reclamantei, pe o perioadă de 5 luni

(mai - septembrie); că facturile în litigiu conțin facturat și produsul de

alcool, deși ele trebuiau să poarte inscripționarea în diagonală, alcool sau

băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, s-a mai

reținut că avizele de expediere au inscripția comerciant în sistem en-gros, în

timp ce pe facturi apare inscripția producător.

Pe baza considerentelor

arătate, instanța a concluzionat că potrivit legii, comisarii Gărzii Financiare

au calculat și impus reclamantei, obligația de plată a impozitului pe profit

suplimentar, T.V.A. suplimentar și majorări de întârziere.

Împotriva sentinței

menționate a declarat recurs, SC E.O. SRL Sibiu.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia civilă nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a admis recursul și a

modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii, în contradictoriu cu

Direcția Generală a Finanțelor Publice și anulării deciziei nr. 78 din 16 mai

2002, emisă de aceasta, exonerând reclamanta, de obligația de plată a sumei de

901.461.303 lei, stabilită prin procesul-verbal nr. 129 din 19 martie 2001, al

Gărzii Financiare.

Totodată, pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Sibiu a fost obligată la 10.000.000 lei,

cheltuieli de judecată în fond și recurs, către reclamantă.

Împotriva acestei decizii,

la data de 21 octombrie 2003 s-a declarat recurs în anulare, în conformitate cu

dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu

dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și cu dispozițiile art. II alin. (3)

din O.U.G. nr. 58/2003.

În motivarea recursului în

anulare s-a arătat că potrivit art. 6 lit. m) din O.G. nr. 70/1994, este

cheltuială nedeductibilă fiscal, cea înregistrată în contabilitate, în baza

unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ, conform

Legii nr. 82/1991. Cum furnizoarea de alcool nu figurează la Direcția Generală a Finanțelor Publice București și nici la Oficiul Registrului Comerțului, conform adreselor emise de aceste instituții, documentele

respective de înregistrare a mărfii nu pot determina deductibilitatea

cheltuielilor aferente.

Se mai susține că: facturile

de aprovizionare seria BAAAAAA nr. 038702-038705, nu pot fi considerate

documente justificative, deoarece sunt consecutive, iar livrările s-au efectuat

într-o perioadă de 5 luni; facturile sunt completate cu sigla „Producător”,

deși furnizoarea nu era autorizată decât pentru comercializarea de alcool și

băuturi, iar avizele de însoțire a mărfii poartă sigla de „comerciant en-gros”.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului în anulare, Curtea constată că acesta nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă

că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 31 mai 2000, reclamanta a

achiziționat de la SC A.M. SRL București, marfă constând în alcool de 87 grade

și votcă de 50 grade, livrările fiind efectuate în patru tranșe, în perioada 31

mai 2000 - 1 septembrie 2000 și facturate cu patru facturi fiscale seria

BAAAAAA nr. 038702 - nr. 038705.

Reclamanta, conform art. 2

din Legea nr. 82/1991, a înregistrat facturile, în contabilitate, iar potrivit art.

3 din O.G. nr. 70/1994, modificată prin O.G. nr. 217/1999, a declarat, calculat

și înregistrat în contabilitate, toate veniturile obținute din derularea

acestor raporturi contractuale, a efectuat deducerile corespunzătoare și a

plătit obligațiile fiscale aferente veniturilor obținute.

După executarea contractului

s-a descoperit de către organele Gărzii Financiare, că SC A.M. SRL este o

societate de tip „fantomă”, neînregistrată nici în Registrul Comerțului și nici

la organele financiare de la sediul social.

Ca urmare, Garda Financiară

Sibiu a recalculat reclamantei, impozitul pe profit aferent veniturilor

înregistrate în baza contractului încheiat cu acest furnizor, cât și T.V.A.

datorată, ambele cu majorări de întârziere (sumă totală 901.461.303 lei),

motivul fiind acela că facturile emise de SC A.M. SRL nu îndeplinesc condițiile

de legalitate, fiind emise de o firmă care nu există.

Sancționarea în acest fel, a

reclamantei, nu este justificată.

Se constată că aceasta a

respectat dispozițiile art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 27/2000, în sensul că a

solicitat furnizorului și acesta i-a prezentat: copia autorizației de

comercializare, în calitate de producător sau comerciant de alcool sau băuturi

alcoolice, dovada calității de plătitor de T.V.A., factură fiscală. De

asemenea, reclamanta a mai solicitat furnizorului, certificatul de

înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului București, certificat de

înregistrare fiscală la Direcția Generală a Finanțelor Publice București,

licența de fabricație emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Documentele prezentate de SC

A.M. SRL au format convingerea reclamantei că sunt reale.

Nelegalitatea actelor prezentate de SC

A.M. SRL a fost constatată ulterior de organele de urmărire penală, reclamanta

neavând nici o culpă, deoarece nu putea efectua investigații în acest sens.

De altfel, prin rezoluția

procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului societății reclamante,

O.C., neevidențiindu-se nici un fel de neregularități ale activității.

Vinovăția aparține exclusiv

societății furnizoare, care a prezentat reclamantei, acte nereale. Această

situație rezultă din cuprinsul adreselor emise de Camera de Comerț și Industrie

București (2 adrese), și de Direcția Generală a Finanțelor Publice București (2

adrese), aflate în dosarul de fond. În primele adrese, cele două autorități

confirmă existența SC M.I. SRL București, societate înregistrată în Registrul Comerțului,

sub numărul de înregistrare care figura și în certificatul de înmatriculare

prezentat reclamantei, de către furnizor, cât și la organul fiscal, sub numărul

ce figura în certificatul fiscal, de asemenea, prezentat reclamantei.

La solicitarea Parchetului,

cele două autorități au emis alte două adrese prin care arată că societatea nu

figurează în evidențele lor, dar că la numărul de înmatriculare trecut pe

certificatul lui SC A.M. SRL, figurează o altă societate (SC V.S. SRL București).

S-a mai descoperit că facturile emise de SC A.M. SRL, au fost eliberate de R.A.

I.N., sub supravegherea Direcției Generale a Finanțelor Publice București,

către o altă societate (SC J.A.G. SRL).

Motivele invocate în

recursul în anulare nu pot fi primite.

Referitor la facturile de

aprovizionare, se constată că acestea aveau toate elementele de siguranță, însă

au fost completate în fals, de către furnizor, întrucât ulterior, organele de

urmărire penală au descoperit că au fost eliberate unei alte societăți - SC J.A.G.

SRL

Faptul că facturile au

numere consecutive, nu este de natură să fi născut suspiciuni reclamantei,

întrucât o societate comercială (furnizor) poate folosi într-o relație

comercială cu același contractant, un singur bloc de facturi.

În ce privește susținerea

referitoare la lipsa inscripției „Alcool”, în diagonala celor patru facturi, se

constată că aceasta nu era necesară. Potrivit O.U.G. nr. 27/2000, în vigoare la

data încheierii contractului comercial, 31 mai 2000, produsul facturat sub denumirea

de „alcool de 87

o

”, face parte din categoria băuturilor alcoolice,

astfel încât nu se puteau folosi decât facturi, ca cele emise de furnizor,

având inscripționat în diagonală cuvântul „băuturi alcoolice”.

Cu privire la inscripția de

pe avizele de expediție „comerciant en-gros”, spre deosebire de inscripția

„producător” de pe facturi, se constată că nici această critică nu este

întemeiată, deoarece furnizorul a prezentat reclamantei, acte din care rezultă

că este autorizat, atât pentru producția, cât și pentru comercializarea

băuturilor alcoolice.

În concluzie, se constată că

reclamanta nu are culpă în ce privește documentele prezentate de furnizor și

înregistrate în contabilitate, acte care aveau aparența de legalitate și

realitate, SC E.O. SRL Sibiu neputând să aibă cunoștință de faptul că acele

documente au fost completate în mod nereal de SC A.M. SRL București.

Cum vinovăția aparține altei

persoane, și nu reclamantei, aceasta nu poate suporta sancțiunea obligării la

plată, a unor sume către bugetul de stat. Ar fi o situație nedreaptă și

absurdă, întrucât singura răspundere trebuie să aparțină persoanei vinovate de

întocmirea în fals a actelor.

Pentru aceste considerente

expuse, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, împotriva deciziei civile nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.