Bukowski împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 71150/01 de Wiesław BUKOWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 16 mai 2006 ca Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle având în vedere cererea depusă la 10 februarie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului; având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului; după ce a deliberat, hotărăsește după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Wiesław Bukowski, este un național polonez născut în 1942 și trăiește în Warszawa.

Guvernul contestat este reprezentat de dl Jakub Wołāsiewicz, agentul guvernamental. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost implicat în procedură civilă pentru plata unei datorii, care a durat între 1986 și 1994. La 26 aprilie 1994, Curtea de district din Varșovia a pronunțat o hotărâre prin care reclamantul 5.681 PLN a fost atribuit dobânzi juridice de la 1986, de la 33,843 PLN. Pe parcursul procedurii avocatul reclamantului a formulat în mod repetat cereri la instanță pentru a asigura plata datoriei, dar cererile sale au fost refuzate de către debitorul de asigurare a solvabilității sale. Procedura de punere în aplicare Procedura de punere în aplicare Reclamantul a înființat procedurile de punere în aplicare în 1994. Prin urmare, la 21 aprilie 1995, reclamantul a depus o cerere de declarație a activelor debitorului.

Nu există informații cu privire la activitatea judecătorului până în 2001. În iunie 2001, judecătorul a confiscat mașina debitorului. Debitorul a depus o cerere de a rămâne executat, susținând că în cazul în care mașina a fost vândută, ar suferi o mare pierdere. Curtea de District a rămas executată în ceea ce privește mașina și a rămas executarea hotărârii din 26 aprilie 1994. Astfel, judecătorul nu mai are dreptul să procedeze la acest caz. Reclamantul susține că judecătorul hotărât asupra cazului a fost același judecător care nu a obținut în mod corespunzător o declarație a activelor în ianuarie 2001 (a se vedea mai jos). La 21 aprilie 1995, reclamantul a depus o cerere de declarație a activelor debitorului la Curtea de District din Varșovia.

Debitorul nu a participat la ședința de judecată la 16 iulie 1996 și 26 septembrie 1996 și nu a depus declarația. Nu au avut loc audieri până la 16 iunie 2000, după ce reclamantul a depus mai multe plângeri la președintele Curții de District. Procedura a fost luată și a fost impusă debitorului o amendă. La 10 ianuarie 2001, debitorul a participat la audiție, dar a refuzat să depună declarație. Curtea a obligat el să facă acest lucru până la 12 ianuarie 2001. La 12 ianuarie 2001, Curtea de district din Varșovia a încheiat procedura. Debitorul a depus mărturie că el nu a deținut niciun fel de proprietate, nu a lucrat nicăieri și a trăit pe economiile sale. Apoi, după cum reclamantul a constatat declarația falsă a debitorului, la 29 ianuarie 2001 a depus o notificare a comisionului unei infracțiuni.

Procurorul de district a întrerupt procedura penală la 21 Mai 2001 din cauza faptului că Curtea de District nu a obținut în mod corespunzător un jurământ de la debitor și nu a reușit să informeze debitorul cu privire la responsabilitatea sa penală, cu consecință că nu poate fi considerat penal responsabil pentru a face o declarație falsă.Decizia Procurorului a fost susținută de Curtea de District la 1 octombrie 2001. Prin urmare, la 8 octombrie 2001, reclamantul a solicitat din nou să facă o declarație declarativă relevantă. La 4 august 2003, Curtea de District a respins petiția reclamantului. Potrivit afirmațiilor reclamantului, el a fost convocat de către instanță să prezinte un document original care să confirme titlul său de executare cu o scrisoare de execuție, care a fost în posesia unui judecător.

Reclamantul susține că judecătorul nu a răspuns la cererile sale repetate de a-i da înapoi documentul și că plângerile sale privind acțiunile judecătorului nu au fost examinate. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii în cazul său și la imposibilitatea de a aplica hotărârea judecătorului din 1994. HOTĂRÂREA La 21 octombrie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern La 9 martie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „I, Wiesław Bukowski, menționează că Guvernul Poloniei sunt dispus să-mi plătească suma de 10.000 zloti polonezi în vederea asigurării unei soluții prietenoase din cauza menționată mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Poloniei în ceea ce privește faptele prezentei cereri.

Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 18 aprilie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Jakub Wołāsiewicz, agent al Guvernului înaintea CEDO, declar că Guvernul Poloniei propune să plătească 10.000 de zloți polonezi dlui Wiesław Bukowski în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate să înceteze aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 71150/01 by Wiesław BUKOWSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 16 May 2006 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 February 2001, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together; Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case; Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Wiesław Bukowski, is a Polish national who was born in 1942 and lives in Warszawa.

The respondent Government are represented by Mr Jakub Wołąsiewicz, the Government’s Agent. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows: The applicant was involved in civil proceedings for payment of a debt, lasting from 1986 to 1994. On 26 April 1994 the Warsaw District Court delivered a judgment awarding the applicant 5.681 PLN with legal interest from 1986 amounting to 33.843 PLN. During the proceedings the applicant’s lawyer had repeatedly made applications to the court to secure the payment of the debt but his motions were refused upon the debtor’s assurance of his solvency. Enforcement proceedings The applicant instituted enforcement proceedings in 1994. The bailiff could not find the debtor’s car and the debtor’s bank accounts seized by the bailiff were without funds.

Therefore, on 21 April 1995 the applicant lodged a motion for an affidavit of assets of the debtor. There is no information regarding the bailiff’s activity until 2001. In June 2001 the bailiff seized the debtor’s car. The debtor filed a motion to stay the execution, claiming that in the event that the car was sold he would suffer a great loss. The District Court stayed the execution in respect of the car and stayed the enforcement of the judgment of 26 April 1994. Thus, the bailiff was no longer entitled to proceed with the case. The applicant submits that the judge deciding on the case was the same judge who had not properly obtained an affidavit of assets in January 2001 (see below). Proceedings for an affidavit of assets On 21 April 1995 the applicant lodged a motion for an affidavit of assets of the debtor with the Warsaw District Court.

The debtor failed to attend the court hearings on 16 July 1996 and 26 September 1996 and did not submit the affidavit. No hearings took place until 16 June 2000, after the applicant had lodged several complaints with the President of the District Court. The proceedings were taken up and a fine was imposed on the debtor. On 10 January 2001 the debtor attended the hearing but refused to submit an affidavit. The court obliged him to do so by 12 January 2001. On 12 January 2001 the Warsaw District Court closed the proceedings. The debtor testified that he did not possess any kind of property, did not work anywhere and lived on his savings. Subsequently, as the applicant found the debtor’s affidavit dishonest, on 29 January 2001 he lodged a notification of the commission of an offence.

The District Prosecutor discontinued the criminal proceedings on 21 May 2001 on the ground that the District Court had not properly obtained an oath from the debtor and had failed to instruct the debtor about his criminal responsibility, with the consequence that he could not be held criminally liable for making a false statement. The Prosecutor’s decision was upheld by the District Court on 1 October 2001. Therefore, on 8 October 2001 the applicant again requested that a relevant affidavit be made. On 4 August 2003 the District Court returned the applicant’s motion. According to the applicant’s submissions, he was summoned by the court to submit an original document confirming his enforcement title with a writ of execution, which was in the possession of the bailiff.

The applicant claims that the bailiff did not reply to his repeated requests to give the document back to him and his complaints about the actions of the bailiff have not been examined. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 of the Convention about the excessive length of the proceedings in his case and about the impossibility to enforce the court judgment of 1994. THE LAW On 21 October 2005 the Court decided to communicate the application to the Government On 9 March 2006 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I, Wiesław Bukowski, note that the Government of Poland are prepared to pay me the sum of 10.000 Polish zlotys with a view of securing a friendly settlement of the above mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and it will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 (b) of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Poland in respect of the facts of this application.

I declare that this constitutes a final resolution of the case.” On 18 April 2006 the Court received the following declaration from the Government: “I, Jakub Wołąsiewicz, Agent of the Government before the ECHR, declare that the Government of Poland offer to pay 10.000 Polish zlotys to Mr Wiesław Bukowski with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and it will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 (b) of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Declares to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention; Decides to strike the application out of its list of cases. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President