ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47

din 10 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5697/2003,

inculpatul V.T. a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b),

raportat la alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art.

76 lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 71 și art. 64

C. pen.

În temeiul art. 208 și art.

209 lit. a) și g) C. pen., instanța a dispus condamnarea și a inculpatului Z.N.

la 3 ani închisoare, constatând pedeapsa grațiată conform art. 1 din Legea nr.

543/2002.

S-a luat act că vătămată

B.N., nu s-a constituit parte civilă și că prejudiciul de 450.000 lei,

contravaloarea cantității de 150 kg porumb știuleți, a fost recuperat, partea

vătămată SC L. SRL neconstituindu-se parte civilă.

Instanța a reținut că, cei

doi inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Olt, întrucât, la data de 19 septembrie 2002, în cursul

nopții, au fost surprinși împreună cu alte persoane, încercând să sustragă

știuleți din lanul de porumb ce aparținea SC L. SRL

Administratorul societății

D.L. împreună cu paznicii P.G., R.E. și B.N. având sprijinul organelor de

poliție, au pornit în urmărirea celor trei căruțe, surprinse în lanul de

porumb.

În încercarea de a opri

ultima căruță, P.G. a fost lovit în picior cu o bâtă de către o persoană rămasă

neidentificată, R.E. a fost lovit de o altă persoană și a suferit leziuni care

au necesitat 3–4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar B.N. a fost

lovit de inculpatul V.T. cu toporișca și a suferit leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 3–4 zile îngrijiri medicale.

După acest conflict,

inculpatul Z.N. și încă două persoane rămase neidentificate, au sărit din

căruță și au fugit în lanul de porumb, iar V.T. a încercat să fugă la rândul

său dar în cădere s-a lovit la față și picior și a fost imobilizat de paznici.

În căruța care s-a oprit, a

fost găsită cantitatea de 150 kg porumb știuleți și mai multe obiecte de

îmbrăcăminte care au fost recunoscute de Z.N. și V.T. ca fiind proprietatea

lor.

Împotriva sentinței au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul V.T.

În ce-l privește pe

inculpatul Z.N., acesta a decedat în cursul judecății în apel.

Parchetul a criticat

sentința susținând că încadrarea juridică corectă pentru infracțiunea de

tâlhărie săvârșită de V.T. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. b) C. pen., întrucât fapta s-a săvârșit în cursul

nopții dar fără participarea inculpatului Z.N., care este autor la infracțiunea

de furt.

Inculpatul V.T., a criticat

soluția pentru reținerea greșită, contrară probelor dosarului, a infracțiunii

de tâlhărie.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 478 din 4 noiembrie 2004, a admis apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Olt.

A desființat sentința sub

aspect penal.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul V.T. din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 211

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

A menținut pedeapsa de un an

și 6 luni închisoare și celelalte dispoziții ale sentinței în ce-l privește pe

inculpatul V.T.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. pen., a încetat

procesul penal pentru recurentul Z.N., prin deces.

A respins, ca nefondat,

apelul inculpatului V.T. pe care l-a obligat la 600.000 lei cheltuieli

judiciare statului.

Nemulțumit de această

hotărâre, inculpatul V.T. a declarat recurs.

Prin motivele de casare

depuse în scris la dosar inculpatul a solicitat:

1) – admiterea recursului în

baza art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (4) să se dispună rejudecarea de către instanța de fond,

tribunalul.

2) – achitarea conform art.

345 alin. (3), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta de tâlhărie nu exista.

3) – achitarea conform art.

345 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

4) – să fie schimbată

încadrarea juridică a faptei în complicitate la infracțiunea de furt săvârșită

de coinculpatul Z.N.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările dosarului atât în raport de criticile formulate în scris cât și din

oficiu, Curtea constată, că instanțele de fond și de apel au reținut o stare de

fapt corectă, pe care instanța de apel a calificat-o din punct de vedere

juridic corespunzător aplicând inculpatului o pedeapsă just individualizată

atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare.

Astfel, instanța de fond, la

pronunțarea condamnării inculpatului V.T., pentru infracțiunea de tâlhărie, a

avut în vedere probele administrate la urmărirea penală și în parte cele de la

cercetarea judecătorească.

S-a reținut că, imediat după

incident, partea vătămată B.N. a dat în fața Postului de Poliție Șerbănești, o

declarație olografă în care arată că a constatat în timp ce se afla de pază în

lanul de porumb al SC L. SRL, că se sustrage porumb de către cetățeni care

veniseră cu un număr de trei căruțe, motiv pentru care a alertat postul de

poliție și pe administratorul societății, pornind împreună și cu alți paznici

în urmărirea căruțelor.

La un moment dat ultima

căruță s-a oprit, iar doi dintre ocupanții căruței au reușit să scape să fugă,

iar cel de-al treilea care ținea hățurile de la cai l-a lovit cu o toporișcă pe

care o ținea în mână, pe partea vătămată în mâna dreaptă și acesta folosind

mâna stângă a reușit să-i sustragă toporișca, moment în care agresorul a căzut

sub oiștea cailor.

În această declarație se

precizează că persoana care învârtea toporișca deasupra capului și care a

lovit-o pe partea vătămată purta ochelari, iar ulterior a aflat că se numește

V.T.

Tot la 20 septembrie 2002,

partea vătămată B.N. declară de data aceasta la Postul de Poliție al

municipiului Slatina, că a urmărit căruța în care se afla și persoana cu

ochelari care conducea atelajul și că acesta, în momentul în care s-a oprit cu

căruța, a căzut în fața căruței, între cai.

A treia declarație luată

părții vătămate de către I.P.J. Olt, la 18 februarie 2003, relevă aceleași

împrejurări, dar se precizează că persoana care l-a lovit cu toporul în mâna

dreaptă pe partea vătămată, nu a putut fi identificată.

Se precizează însă în

această declarație că partea vătămată își menține declarațiile date anterior.

Martorul R.E. audiat de

către I.P.J. Olt, la 3 octombrie 2002, relatând împrejurările în care, în

calitate de paznic i-a urmărit pe cei care sustrăseseră porumb, a precizat că

B.N. a fost lovit în mână de către cel care purta ochelari și care după

lovitură, a căzut „între oiște”.

O declarație identică se

află la dosar, la data asta se pare olografă și poartă tot data de 3 octombrie

2002 în care se relatează aceleași împrejurări.

Ceilalți martori, chiar în

cursul urmăririi penale au declarat fie că nu au observat momentul în care

inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, fie că această faptă nu s-a

întâmplat.

Coroborarea declarațiilor

date de către partea vătămată cu declarațiile martorului R.E., confirmă starea

de fapt reținută la urmărirea penală și ulterior în instanță în sensul că în

timpul urmăririi căruțelor în care se aflau cei care sustrăseseră porumbi,

inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea, cu

toporișca în mâna dreaptă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie.

Această stare de fapt este

confirmată, de asemenea, și de faptul că partea vătămată B.N. a suferit leziuni

dovedite cu certificatul medico - legal pentru a căror vindecare au fost

necesare 3 – 4 zile îngrijiri medicale, precum și împrejurarea că în căruță s-a

găsit de către organul de poliție un topor cu coada de 0,80 m.

Aceasta a fost înscrisă în

procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 20 septembrie

2002.

Se constată că, în fața

instanței de fond, partea vătămată și-a modificat declarația, susținând că nu

știe cine a lovit-o însă, în orice caz inculpații nu sunt cei care i-au aplicat

lovitura cu „ciomagul”.

Această declarație s-a dat,

la data de 10 septembrie 2003, adică, după aproximativ un an de la comiterea

faptei, timp în care inculpatul V.T., aflat în stare de libertate, a avut

posibilitatea să influențeze declarația părții vătămate cu atât mai mult, cu

cât aceasta nici nu s-a constituit parte civilă.

Este însă de reținut, că și

în declarația dată de B.N. de la data de 10 septembrie 2003, acesta precizează

că își menține declarațiile anterioare.

Martorul R.E., în declarația

dată, la 8 octombrie 2003, în fața instanței de fond, își menține în general

cele declarate anterior dar arată că nu cunoaște persoana, că l-a lovit „cu o

măciucă” pe partea vătămată B.N., deoarece acesta face parte din grupul celor

trei persoane care au fugit pe câmp.

Nici modificarea declarației

părții vătămate și nici a martorului R.E., nu este justificată, nearătându-se

motivele pentru care s-a produs această modificare.

De aici, concluzia că declarațiile

date imediat după incident reprezintă adevărul, ulterior cei care au dat

declarații putând fi influențați sau suferind o estompare a situației de fapt

reținută inițial datorită trecerii timpului.

S-a concluzionat, astfel, în

mod corect de către instanța de apel, că inculpatul V.T. a comis infracțiunea

de tâlhărie în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la

art. 2

1

lit. b) C. pen., iar nu lit. a) cum greșit s-a reținut de

către prima instanță, aceasta întrucât fapta a fost săvârșită de către o

persoană înarmată, iar nu de către două sau mai multe persoane. În aceste

condiții nu se impune schimbarea încadrării juridice în complicitate în

infracțiunea de furt.

Pentru aceste considerente,

Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că îl

va respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 478 din 4

noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2005.