ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 10 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5697/2003, inculpatul V.T. a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 208 și art. 209 lit. a) și g) C. pen., instanța a dispus condamnarea și a inculpatului Z.N. la 3 ani închisoare, constatând pedeapsa grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. S-a luat act că vătămată B.N., nu s-a constituit parte civilă și că prejudiciul de 450.000 lei, contravaloarea cantității de 150 kg porumb știuleți, a fost recuperat, partea vătămată SC L. SRL neconstituindu-se parte civilă.

Instanța a reținut că, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, întrucât, la data de 19 septembrie 2002, în cursul nopții, au fost surprinși împreună cu alte persoane, încercând să sustragă știuleți din lanul de porumb ce aparținea SC L. SRL Administratorul societății D.L. împreună cu paznicii P.G., R.E. și B.N. având sprijinul organelor de poliție, au pornit în urmărirea celor trei căruțe, surprinse în lanul de porumb. În încercarea de a opri ultima căruță, P.G. a fost lovit în picior cu o bâtă de către o persoană rămasă neidentificată, R.E. a fost lovit de o altă persoană și a suferit leziuni care au necesitat 3–4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar B.N.

a fost lovit de inculpatul V.T. cu toporișca și a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3–4 zile îngrijiri medicale. După acest conflict, inculpatul Z.N. și încă două persoane rămase neidentificate, au sărit din căruță și au fugit în lanul de porumb, iar V.T. a încercat să fugă la rândul său dar în cădere s-a lovit la față și picior și a fost imobilizat de paznici. În căruța care s-a oprit, a fost găsită cantitatea de 150 kg porumb știuleți și mai multe obiecte de îmbrăcăminte care au fost recunoscute de Z.N. și V.T. ca fiind proprietatea lor. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul V.T. În ce-l privește pe inculpatul Z.N., acesta a decedat în cursul judecății în apel.

Parchetul a criticat sentința susținând că încadrarea juridică corectă pentru infracțiunea de tâlhărie săvârșită de V.T. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., întrucât fapta s-a săvârșit în cursul nopții dar fără participarea inculpatului Z.N., care este autor la infracțiunea de furt. Inculpatul V.T., a criticat soluția pentru reținerea greșită, contrară probelor dosarului, a infracțiunii de tâlhărie. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 478 din 4 noiembrie 2004, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. A desființat sentința sub aspect penal. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul V.T.

din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. A menținut pedeapsa de un an și 6 luni închisoare și celelalte dispoziții ale sentinței în ce-l privește pe inculpatul V.T. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru recurentul Z.N., prin deces. A respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.T. pe care l-a obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului. Nemulțumit de această hotărâre, inculpatul V.T. a declarat recurs. Prin motivele de casare depuse în scris la dosar inculpatul a solicitat: 1) – admiterea recursului în baza art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. și în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. (4) să se dispună rejudecarea de către instanța de fond, tribunalul. 2) – achitarea conform art. 345 alin. (3), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta de tâlhărie nu exista. 3) – achitarea conform art. 345 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. 4) – să fie schimbată încadrarea juridică a faptei în complicitate la infracțiunea de furt săvârșită de coinculpatul Z.N. Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului atât în raport de criticile formulate în scris cât și din oficiu, Curtea constată, că instanțele de fond și de apel au reținut o stare de fapt corectă, pe care instanța de apel a calificat-o din punct de vedere juridic corespunzător aplicând inculpatului o pedeapsă just individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare. Astfel, instanța de fond, la pronunțarea condamnării inculpatului V.T., pentru infracțiunea de tâlhărie, a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală și în parte cele de la cercetarea judecătorească. S-a reținut că, imediat după incident, partea vătămată B.N.

a dat în fața Postului de Poliție Șerbănești, o declarație olografă în care arată că a constatat în timp ce se afla de pază în lanul de porumb al SC L. SRL, că se sustrage porumb de către cetățeni care veniseră cu un număr de trei căruțe, motiv pentru care a alertat postul de poliție și pe administratorul societății, pornind împreună și cu alți paznici în urmărirea căruțelor. La un moment dat ultima căruță s-a oprit, iar doi dintre ocupanții căruței au reușit să scape să fugă, iar cel de-al treilea care ținea hățurile de la cai l-a lovit cu o toporișcă pe care o ținea în mână, pe partea vătămată în mâna dreaptă și acesta folosind mâna stângă a reușit să-i sustragă toporișca, moment în care agresorul a căzut sub oiștea cailor.

În această declarație se precizează că persoana care învârtea toporișca deasupra capului și care a lovit-o pe partea vătămată purta ochelari, iar ulterior a aflat că se numește V.T. Tot la 20 septembrie 2002, partea vătămată B.N. declară de data aceasta la Postul de Poliție al municipiului Slatina, că a urmărit căruța în care se afla și persoana cu ochelari care conducea atelajul și că acesta, în momentul în care s-a oprit cu căruța, a căzut în fața căruței, între cai. A treia declarație luată părții vătămate de către I.P.J. Olt, la 18 februarie 2003, relevă aceleași împrejurări, dar se precizează că persoana care l-a lovit cu toporul în mâna dreaptă pe partea vătămată, nu a putut fi identificată.

Se precizează însă în această declarație că partea vătămată își menține declarațiile date anterior. Martorul R.E. audiat de către I.P.J. Olt, la 3 octombrie 2002, relatând împrejurările în care, în calitate de paznic i-a urmărit pe cei care sustrăseseră porumb, a precizat că B.N. a fost lovit în mână de către cel care purta ochelari și care după lovitură, a căzut „între oiște”. O declarație identică se află la dosar, la data asta se pare olografă și poartă tot data de 3 octombrie 2002 în care se relatează aceleași împrejurări. Ceilalți martori, chiar în cursul urmăririi penale au declarat fie că nu au observat momentul în care inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, fie că această faptă nu s-a întâmplat.

Coroborarea declarațiilor date de către partea vătămată cu declarațiile martorului R.E., confirmă starea de fapt reținută la urmărirea penală și ulterior în instanță în sensul că în timpul urmăririi căruțelor în care se aflau cei care sustrăseseră porumbi, inculpatul V.T. a lovit-o pe partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea, cu toporișca în mâna dreaptă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Această stare de fapt este confirmată, de asemenea, și de faptul că partea vătămată B.N.

a suferit leziuni dovedite cu certificatul medico - legal pentru a căror vindecare au fost necesare 3 – 4 zile îngrijiri medicale, precum și împrejurarea că în căruță s-a găsit de către organul de poliție un topor cu coada de 0,80 m. Aceasta a fost înscrisă în procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 20 septembrie 2002. Se constată că, în fața instanței de fond, partea vătămată și-a modificat declarația, susținând că nu știe cine a lovit-o însă, în orice caz inculpații nu sunt cei care i-au aplicat lovitura cu „ciomagul”. Această declarație s-a dat, la data de 10 septembrie 2003, adică, după aproximativ un an de la comiterea faptei, timp în care inculpatul V.T., aflat în stare de libertate, a avut posibilitatea să influențeze declarația părții vătămate cu atât mai mult, cu cât aceasta nici nu s-a constituit parte civilă.

Este însă de reținut, că și în declarația dată de B.N. de la data de 10 septembrie 2003, acesta precizează că își menține declarațiile anterioare. Martorul R.E., în declarația dată, la 8 octombrie 2003, în fața instanței de fond, își menține în general cele declarate anterior dar arată că nu cunoaște persoana, că l-a lovit „cu o măciucă” pe partea vătămată B.N., deoarece acesta face parte din grupul celor trei persoane care au fugit pe câmp. Nici modificarea declarației părții vătămate și nici a martorului R.E., nu este justificată, nearătându-se motivele pentru care s-a produs această modificare. De aici, concluzia că declarațiile date imediat după incident reprezintă adevărul, ulterior cei care au dat declarații putând fi influențați sau suferind o estompare a situației de fapt reținută inițial datorită trecerii timpului.

S-a concluzionat, astfel, în mod corect de către instanța de apel, că inculpatul V.T. a comis infracțiunea de tâlhărie în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 2 1 lit. b) C. pen., iar nu lit. a) cum greșit s-a reținut de către prima instanță, aceasta întrucât fapta a fost săvârșită de către o persoană înarmată, iar nu de către două sau mai multe persoane. În aceste condiții nu se impune schimbarea încadrării juridice în complicitate în infracțiunea de furt. Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 478 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2005.