ÎCCJ, decizie (scj.ro #23440)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #23440) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
- S
ECȚIILE UNITE -
D E C I Z I A nr. I Dosar nr. 2/2002
Ședința de la 3 februarie 2003
Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea,
S-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu privire la aplicarea unor dispoziții ale Legii nr.58 din 1 mai 1934 asupra cambiei și biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr.11/1993 aprobată prin Legea nr.83/1994.
Ministerul Public a fost reprezentat de procurorul șef de secție Ion Ionescu.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în interesul legii astfel cum a fost formulat, cerând să se decidă în sensul că dispozițiile art.8 din Legea nr.58/1934 referitoare la cuprinsul semnăturii cambiale sunt obligatorii și în cazul biletului la ordin, iar semnătura reprezentantului legal al persoanei juridice trebuie să cuprindă toate elementele de valabilitate cerute pentru o semnătură cambială, ștampila neputând suplini condițiile de fond necesare pentru ca obligația cambială să fie considerată valabil asumată.
De asemenea,a cerut să se constate că avaliștii,împotriva cărora s-a pornit acțiunea cambială, pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale cu avalizatul, precum și cele ce rezultă din raporturile personale ale beneficiarului cu transmițătorul titlului, chiar și atunci când acesta este o bancă, dacă creditorul a lucrat cu știință în paguba avalistului și sunt întrunite cerințele înscrise în art.63 din Legea nr.58/1934.
SECȚIILE UNITE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii,constată următoarele:
A. Prin recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, astfel cum a fost susținut oral, s-a învederat că, în aplicarea unor dispoziții ale Legii nr.58/1934 privind cambia și biletul la ordin, modificată prin Ordonanța Guvernului nr.11/1993, aprobată prin Legea nr.83/1994, instanțele nu au un punct de vedere unitar, pronunțându-se diferit asupra următoarelor chestiuni de drept:
I. Dacă aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.58/1934, referitoare la cuprinsul semnăturii cambiale, sunt obligatorii și în cazul biletului la ordin;
II. Dacă dispozițiile art.9 și 10 din Legea nr.58/1934, referitoare la asumarea obligațiilor cambiale prin mandatar, sunt aplicabile și în cazul biletului la ordin.
III. Dacă dispozițiile art.63 din aceeași lege, privind excepțiile ce pot fi opuse posesorului de titlu de către debitor, sunt aplicabile și în cazul biletului la ordin.
B. Din examinarea susținerilor formulate în sprijinul cererii de lămurire a chestiunilor de drept enunțate, în raport cu soluțiile pronunțate de instanțe, se constată următoarele:
I. Cu privire la problema dacă dispozițiile art.8 din Legea nr.58/1934 sunt obligatorii și în cazul biletului la ordin
Sub acest aspect, prin recursul în interesul legii s-a învederat că unele instanțe, verificând biletul la ordin cu privire la condițiile de formă înscrise în art.104 din Legea nr.58/1934, au ajuns la concluzia că independent de dispozițiile art.106 din aceeași lege, pentru a fi valabile, nu este necesar ca semnăturile persoanelor fizice de pe un asemenea act să fie lizibile.
S-a susținut că alte instanțe, dimpotrivă, considerând că dispozițiile art.8 din Legea nr.58/1934 sunt aplicabile și biletului la ordin, s-au pronunțat în sensul că valabilitatea acestui act este condiționată și de literalitatea semnăturii emitentului sau avalistului, în sensul de a fi lizibile.
Pentru soluționarea acestei probleme, este de observat că, potrivit art.104 pct.7 din Legea nr.58/1934, semnătura celui care emite este un element esențial al biletului la ordin.
Este adevărat că, în cazul cambiei, prin art.8 din aceeași lege se cere ca orice semnătură cambială să cuprindă numele și prenumele sau firma celui care se obligă, precizându-se, totodată, că "este totuși valabilă semnătura în care prenumele este prescurtat sau arătat numai prin inițială".
In fine, în Normele-Cadru nr.6 din 8 martie 1994, emise de Banca
Națională a României, se prevede, la pct.34, că "semnătura trăgătorului trebuie să fie autografă, manuscrisă și redactată cu pixul sau cu cerneală neagră sau albastră la sfârșitul textului cambiei", iar la pct.60 alin.2-4 se mai precizează: "Banca Națională a României și societățile bancare vor accepta numai cambii care au semnătura explicită. Semnătura explicită cuprinde integral numele și prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice și numele și prenumele reprezentantului său legal care se obligă prin cambie în condițiile prezentelor norme-cadru. Semnătura prin care prenumele este prescurtat sau indicat prin inițiale este valabilă".
Aceste reglementări de detaliu, dată fiind valoarea lor inferioară legii, nu ar putea să aibă decât caracter de recomandare în măsura în care adaugă la dispozițiile art.8 din Legea nr.58/1934.
Dar, chestiunea aplicabilității dispozițiilor art.8 din Legea nr.58/1934, referitoare la cambie, nu poate fi pusă în cazul biletului la ordin, datorită particularităților acestui titlu. In această privință, este de relevat că deși,din preocupare pentru rigoare,Normele-Cadru la care s-a făcut referire conțin și recomandări prin care se adaugă la lege, fără a contrazice, însă, esența ei, prin nici una din dispozițiile de trimitere ale acelor norme nu este acceptată posibilitatea aplicării prevederilor art.8 în cazul biletului la ordin.
Impunându-se aplicarea restrictivă a dispozițiilor art.8 din Legea nr.54/1938, deoarece legiuitorul a menționat expres textele privind cambia care trebuie considerate că se referă și la biletul la ordin și chiar a adoptat un mod de reglementare identic prin Legea nr.59/1934 asupra cecului, se constată că, față de rapiditatea cu care se realizează multitudinea de relații comerciale pe baza biletului la ordin, este suficientă reglementarea ce asigură caracterul explicit al acestui act, fără a se mai pretinde și asigurarea descifrabilității, care ar fi de natură a afecta particularitățile semnăturii.
Prin urmare, în măsura în care semnătura de pe biletul la ordin asigură individualizarea subscriitorului, trebuie admis că s-au realizat cerințele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească semnătura de pe biletul la ordin în accepțiunea art.104 pct.7 din Legea nr.58/1934.
Or, sub acest aspect, nu s-a constatat contrarietate de practică în activitatea de judecată a instanțelor, care au considerat că este suficient ca semnătura să fie manuscrisă și autografă, nepretinzând să fie descifrabilă ori lizibilă și nici să fie executată cu pix, cerneală sau alt material ori să aibă o anumită culoare.
Acest mod permisiv de a proceda nu duce la asumarea unui risc implicit cât timp ar fi lipsit de sens ca semnatarul de pe biletul la ordin să invoce nulitatea actului pe motiv că el însuși a subscris într-un anumit fel, iar posibilitatea de a recurge la procedura înscrierii în fals, atât în cazul semnăturii indescifrabile, ca și al celei scrise lizibil, îi este practic nelimitată.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, nu se poate reține existența de soluții contrare în activitatea de judecată a instanțelor, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Legea nr.58/1934, referitoare la cuprinsul semnăturii cambiale, în cazul biletului la ordin.
II. In legătură cu problema aplicabilității dispozițiilor art.9 și 10 din Legea nr.58/1934 în cazul când persoanele care au semnat pentru avalist nu sunt reprezentanții săi legali și nici nu au menționat calitatea lor
In această privință, unele instanțe au considerat că persoana care semnează biletul la ordin pentru avalist acționează ca prepus al avalistului în executarea dispoziției reprezentantului său legal, în baza și în limitele împuternicirii ce i s-a dat, iar nu în nume propriu și fără a se substitui persoanei fizice sau juridice ori reprezentantului ei legal și nici ca mandatar al acestuia.
Au fost și instanțe care au apreciat că persoana împuternicită să semneze biletul la ordin acționează ca un mandatar, iar alte instanțe au hotărât că semnăturile pentru aval trebuie date de reprezentantul legal al avalistului în cazul în care acesta este o societate comercială pe acțiuni, deoarece îi sunt aplicabile dispozițiile art.71 din Legea nr.31/1990 în sensul că administratorii, care au dreptul de a reprezenta societatea, nu-l pot transmite decât în cazul când li s-a acordat în mod expres o atare facultate.
In examinarea acestei probleme, se impune a se avea în vedere că persoana juridică își exprimă voința prin intermediul persoanelor fizice împuternicite să o reprezinte, care în cazul societăților comerciale sunt cunoscute de terți, în urma îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de art.45 din Legea nr.31/1990.
Este adevărat că, în principiu, raportul de reprezentare trebuie să rezulte din însuși titlul de credit.
Dar, spre deosebire de cazul obligației asumate de o persoană fizică, prin mandatar, unde se justifică precedarea semnăturii de formula "prin procură" sau "în calitate de mandatar", în cazul persoanelor juridice, care sunt reprezentate totdeauna prin persoane fizice, o astfel de formulă nu-și găsește utilitatea și, de aceea, lipsa ei nu poate afecta valabilitatea titlului, fiind suficient ca pe acesta să fie aplicată ștampila persoanei juridice și să existe semnătura persoanei fizice care o reprezintă.
Fără îndoială că, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cel al persoanelor juridice, atunci când pretinsul mandatar nu are împuternicire sau depășește limitele imputernicirii, obligația astfel asumată este inopozabilă presupusului mandant.
Sub aceste aspecte, însă, nu se poate reține existența de soluții contrarii în activitatea de judecată a instanțelor, cărora le revine obligația de a examina valabilitatea titlului în raport cu particularitățile fiecărui caz.
Desigur, în practica instanțelor s-a admis că dispozițiile art.10 din Legea nr.58/1934 nu sunt aplicabile în cazul persoanelor care, potrivit legii, reprezintă societățile comerciale, cum sunt administratorii. Aceste persoane nu trebuie să fie expres împuternicite prin procură, deoarece asemenea operații intră în atribuțiile lor firești în cadrul actelor de comerț ce le exercită.
S-a admis, de asemenea, că administratorul cu drept de reprezentare are posibilitatea de a delega acest drept, dar numai cu condiția ca o atare facultate să-i fi fost acordată în mod expres, conform art.71 din Legea nr.31/1990. O astfel de soluție este impusă de caracterul intuitu personae al reprezentării, iar posibilitatea de transmitere a facultății de reprezentare trebuie prevăzută în actul constitutiv al societății sau prin hotărârea adunării asociaților.
Ca urmare, s-a considerat că, în accepțiunea art.10 din Legea nr.58/1934, actul de împuternicire, chiar dacă este cu caracter general, trebuie să prevadă în mod expres dreptul celui împuternicit de a semna cambii, respectiv, bilete la ordin.
In fine, s-a mai reținut din hotărârile pronunțate în această materie de instanțe că, în raport cu prevederile art.174 din Legea nr.31/1990, administratorii cu drept de reprezentare pot încredința executarea operațiunilor societății unuia sau mai multor salariați, de regulă persoane cu funcții de conducere, cum sunt directorii executivi, care dobândesc, astfel, calitatea de submandatar cu putere de reprezentare limitată la atribuțiile încredințate.
De aceea, în mod justificat s-a apreciat ca valabilă semnătura funcționarului societății comerciale căruia i s-a încredințat expres, prin ordin al președintelui consiliului de administrație, dreptul de a semna biletul la ordin, în cadrul operațiunii de avalizare, atunci când decizia de avalizare și de împuternicire aparține organului competent al societății.
Pentru că, în astfel de cazuri, salariatul societății care semnează biletul la ordin acționează în executarea unei însărcinări încredințate în condițiile art.147 din Legea nr.31/1990, societatea nu poate să invoce inopozabilitatea obligației asumate pe motiv că semnătura nu ar aparține reprezentantului legal, deoarece s-ar încuraja reaua-credință.
Diversitatea de soluții invocată sub acest aspect este doar aparentă, examinarea lor comparată impunând concluzia că fiecare din ele a fost impusă de particularitatea cazului concret, încât nici în legătură cu aplicarea dispozițiilor art.9 și 10 din Legea nr.58/1934 nu se poate reține că ar exista practică judiciară contradictorie.
III. Cu privire la examinarea, în cadrul opoziției la somația de executare a biletului la ordin, a excepțiilor prin care se invocă împrejurarea că beneficiarul biletului la ordin sau emitentul au acționat cu știință în paguba avalistului
Sub acest aspect, unele instanțe au considerat că invocarea unor atari excepții excede dispozițiior art.63 din Legea nr.58/1934 și regle- mentărilor din Normele-Cadru nr.6 din 8 martie 1994, emise de Banca Națională a României, potrivit cărora singurele situații ce pot face obiectul opoziției la somația de executare sunt numai cele referitoare la forma titlului.
Dimpotrivă, alte instanțe, examinând apărarea invocată de avalist în sensul că beneficiarul a lucrat cu bună știință în paguba sa, au considerat că aceasta constituie o condiție de fond și nu poate fi invocată pe calea opoziției la executare.
Nici în această privință nu se poate constata existența de soluții contradictorii în activitatea de judecată a instanțelor.
Aplicabilitatea prevederilor art.63 și art.19 din Legea nr.58/1934 în cazul biletului la ordin este evidentă în raport cu dispozițiile de trimitere înscrise în art.106 din aceeași lege, iar diversitatea de soluții la care se face referire prin recursul în interesul legii nu este decât aparentă, fiind determinată de particularitatea situațiilor rezolvate.
Prevederile art.19 din Legea nr.58/1934, referitoare la excepțiunile neopozabile posesorului după pornirea acțiunii cambiale, ca și dispoziția de trimitere de la art.63 alin.1 din aceeași lege, aplicabile și biletului la ordin, care este o variantă a cambiei, au impus soluționarea acțiunilor și a opozițiilor la somația de executare în sensul că debitorul nu poate opune posesorului decât excepțiile privind nulitatea titlului potrivit art.2 din Lege, precum și pe cele care nu sunt oprite de art.19.
Apreciindu-se de instanțe că textele menționate interzic excepțiile ce puteau fi invocate împotriva posesorilor anteriori ai titlului, s-a admis invariabil că este permisă, totuși, invocarea situației când posesorul, dobândind cambia (biletul la ordin), a lucrat cu știință în paguba debitorului, cum ar fi atunci când cunoștea excepțiile personale pe care debitorul voia să le opună girantului său, precum și cazul în care girul a fost simulat pentru a zădărnici opunerea excepțiilor personale de către debitor girantului.
In consecință, ținându-se seama că, în examinarea valabilității unui titlu de credit, cum este biletul la ordin, se ivesc situații din cele mai diverse, care impun soluționarea fiecărui caz în raport cu implicațiile ce le prezintă particularitățile sale, se constată că spețele la care se face referire prin recursul în interesul legii nu oferă suficiente date care să justifice constatarea existenței unor rezolvări diferite în cazuri similare.
Așa fiind și cum, în raport cu prevederile art.329 alin.1 din Codul de procedură civilă, numai în cazul soluționării diferite a unor chestiuni de drept, de către instanțele judecătorești, se poate cere Curții Supreme de Justiție să se pronunțe asupra acelor chestiuni, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, urmează ca recursul în interesul legii să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu privire la aplicarea unor dispoziții ale Legii nr.58 din 1 mai 1934 asupra cambiei și biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr.11/1993 aprobată prin Legea nr.83/1994.
Pronunțată, în ședință publică, azi 3 februarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE,
Paul Florea
PRIM MAGISTRAT ASISTENT,
Ioan Răileanu