ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/ F din

29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 21 decembrie 2004 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Galați, privind pe intimații C.I. și V.F.

Petentul a fost obligat să plătească

30 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Petentul P.G. a formulat plângeri

penale împotriva comisarului V.F. și lt. col. (rez.) C.I., din cadrul I.J.P. Galați,

solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât primul ofițer a întocmit

ordonanța de reținere din data de 18 noiembrie 1998 în dosarul nr. 6743/1998 al

I.J.P. Galați, în care a fost trecut ca emitent cel de-al doilea ofițer, fără

ca la antet să fie trecut numărul de la dosar și nici organul de poliție care

face cercetarea, ordonanță în baza căreia a fost reținut 24 de ore, în mod

nejustificat.

Petentul P.G. a mai reclamat că

procesul verbal de începere a urmăririi penale din data de 19 noiembrie 1998,

încheiat de către comisarul V.F., a avut la bază infracțiunea prevăzută de art.

246 C. pen., pentru care s-a propus arestarea sa și nicidecum faptele pentru

care a fost cercetat, că deși a prezentat la reținerea sa un certificat medical

din care a rezultat că este suferind de angină pectorală, diabet zaharat tip II

și hepatită cronică și a adus la cunoștință ofițerilor V.F. și C.I. acest

aspect, aceștia nu au ținut cont de această situație și au dispus încarcerarea

sa, motiv pentru care, după eliberarea din arestul poliției, a devenit

dependent de insulină și a avut două accidente vasculare cerebrale.

Prin rezoluția nr. 140/ P din 30

martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea

urmăririi penale față de cei doi ofițeri de poliție reținând, în baza actelor

premergătoare efectuate în cauză, următoarele:

În anul 1998 la solicitarea

conducerii SC H. SA Galați, a F.P.S. Galați și a I.J.P. Galați, inspectorii din

cadrul D.G.F.P.S. Galați au efectuat un control al activității financiar –

contabile a SC H. SA Galați pe perioada 1994 – 1997, cât petentul a fost

manager la această societate, în numele SC P. SA Galați.

În urma controlului efectuat la SC H.

SA Galați și la SC B. SA Galați, s-au constatat o serie de nereguli săvârșite de

petent pentru care organele de poliție car au efectuat cercetările au început

urmărirea penală împotriva sa.

La data de 18 noiembrie 1998,

petentul a fost audiat în prezența apărătorului ales, avocat C.N., de către

comisarul V.F., care a scris și ordonanța de reținere, în numele lt. col. (rez.)

C.I., care a și semnat-o.

A doua zi, 19 noiembrie 1998, lt.

col. (rez.) C.I. a întocmit referatul cu propunerea de punere în mișcare a

acțiunii penale față de petent, fiind prezentat la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați, care nu a luat măsura arestării preventive a acestuia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Galați a mai dispus ca petentul să fie cercetat în stare de libertate și

efectuarea unei expertize financiar - contabile în vederea clarificării tuturor

aspectelor aflate în litigiu.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul

Galați cauza a fost înregistrată sub nr. 78/P/1998, iar la 24 noiembrie 1998 a

fost preluată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrându-se sub

nr. 190/P/1998.

Lt. col. (rez.) C.I. a întocmit

referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 817/1998 al I.J.P. Galați,

prin care a propus trimiterea în judecată a petentului pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990,

art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 în referire la art.

289 C. pen.

La data de 27 martie 2003 prin ordonanța

nr. 190/P/1998, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de petent

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, în

referire la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 194 pct. 1 din Legea nr. 31/1990,

art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 33 lit. a) C. pen.

Din conținutul actelor premergătoare

efectuate în cauză, a rezultat că, într-adevăr petentul a fost reținut pe baza

ordonanței emisă de organele de poliție 24 de ore, începând cu data de 18

noiembrie 1998, până la data de 19 noiembrie 1998, când a fost prezentat la

procuror cu propunere de arestare preventivă, măsură ce nu a fost luată.

Parchetul a apreciat că nu are nici

o relevanță faptul că ordonanța de reținere a petentului a fost scrisă de un

alt ofițer, din moment ce a fost făcută pe numele ofițerului la care se afla

dosarul și care a și semnat-o, și nici faptul că aceasta avea trecut la antet

numărul de dosar și organul de poliție care efectua cercetarea deoarece

petentul cunoștea foarte bine de cine este cercetat.

De asemenea, parchetul a apreciat ca

lipsit de relevanță faptul că în ordonanța de reținere nu s-a indicat temeiul juridic

al reținerii (nu s-a indicat vreun caz prevăzut de art. 148 C. proc. pen.)

deoarece petentului I-a fost adusă la cunoștință învinuirea, în cauză existau

probe și indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Privitor la faptul că petentul se

afla în evidența secției de cardiologie cu diagnosticul angină pectorală,

hipertensiune arterială esențială stadiul II, diabet zaharat tip II, hepatită

cronică, parchetul a apreciat că aceasta nu era de natură să interzică

reținerea sa, întrucât instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 901/1999

privind funcționarea arestului prevăd că reținerea persoanelor urmează să fie

luată după ce au fost consultate de către medicul din cadrul I.J.P., care

avizează că pot fi reținute, așa cum s-a întâmplat și în cazul petentului.

În ce privește faptul că petentul nu

recunoaște că ar fi semnat procesul verbal al procedurii de citare din 24

noiembrie 1998, întocmit de comisarul V.F., parchetul a considerat că nici

acest aspect nu are relevanță, acesta constituind un act procedural de aducere

la cunoștință unei persoane că urmează să se prezinte la organul care o citează

și care nu avut nici o consecință juridică.

Plângerea formulată de petent pe

cale ierarhică, în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 30 martie 2004 a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 63/II/2 din 15 februarie 2005, dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Împotriva celor două rezoluții

petentul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

invocând în esență aceleași motive din plângerea inițială, în sensul că

ofițerii de poliție care au dispus reținerea sa pentru 24 de ore au încălcat:

dispozițiile art. 136 lit. a) C. proc. pen. (deoarece nu au ținut cont de

gradul de pericol social al faptelor, de vârsta și de starea sănătății sale);

dispozițiile art. 137 C. proc. pen. (deoarece în ordonanța de reținere nu au

fost făcute toate mențiunile prevăzute de lege); dispozițiile art. 137

1

C. proc. pen. (deoarece nu i s-au adus la cunoștință motivele de reținere); art.

143 C. proc. pen. (deoarece nu existau probe sa indicii temeinice că el ar fi

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală).

Petentul a mai susținut că la data

de 18 noiembrie 1998, când a fost reținut preventiv, nu avea calitatea de

învinuit, deoarece procesul verbal de începere a urmăririi penale a fot

întocmit abia în ziua de 19 noiembrie 1998 și în el se face referire nu la

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care a fost reținut ci la

acte infracțiuni.

De asemenea, petentul a invocat că

ofițerii de poliție care au dispus reținerea sa au încălcat art. 161 C. proc.

pen., deoarece în procesul verbal de încarcerare nu a trecut actul medical care

atestă că este bolnav de diabet, nu s-au luat măsuri pentru ocrotirea sa și nu

a fost consultat de medicul care răspunde de arest în termen de 24 de ore.

Privitor la făptuitorul V.F.,

petentul a mai susținut că acesta a completat în fals procesul verbal de

îndeplinire a procedurii de citare a sa pentru data de 24 noiembrie 1998, iar

privitor la făptuitorul C.I. a susținut că se face vinovat și de faptul că în

referatul de propunere pentru punere în mișcare a acțiunii penale și pentru

arestarea preventivă a menționat că sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. h)

C. proc. pen.

Plângerea este nefondată pentru următoarele

considerente:

Din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă că împotriva petentului P.G. s-a dispus începerea urmăririi

penale prin rezoluția procurorului din data de 24 februarie 1998, în dosarul nr.

78/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248

1

C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991,

art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.

În consecință, la data de 18

noiembrie 1998, când a fost luată față de petent măsura reținerii preventive

pentru 24 de ore, acesta avea calitatea de învinuit (calitate în care a și fost

audiat, în prezența apărătorului ales), fiind lipsită de relevanță, sub acest

aspect, împrejurarea că prin referatul din 19 noiembrie 1998 s-a dispus din nou

începerea urmăririi penale pentru aceleași fapte, cât și pentru alte fapte.

De asemenea, este lipsită de

relevanță, sub aspectul validității actelor, împrejurarea că în rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost indicată infracțiunea de abuz în serviciu

în formă calificată prevăzută de art. 248

1

C. pen., în timp ce în

ordonanța de reținere preventivă a fost indicată infracțiunea de abuz în

serviciu în formă simplă, prevăzută de art. 246 C. pen., atâta vreme cât ambele

acte se referă la aceeași faptă prevăzută de legea penală.

Cu privire la neconcordanța dintre

numărul de dosar indicat în ordonanța de reținere (respectiv nr. 6734/1998) și

numărul de dosar la care se face referire în procesul verbal întocmit la data

de 18 noiembrie 1998 (respectiv nr. 817/1009), s-a stabilit în urma actelor

premergătoare efectuate, că primul număr era cel înregistrat la secretariatul I.J.P.

Galați, ca număr al dosarului, iar cel de-al doilea este numărul administrativ

dat după începerea urmăririi penale, care se referă la aceeași cauză.

Împrejurarea că în ordonanța de

reținere preventivă nu au fost făcute toate mențiunile prevăzute de art. 137 C.

proc. pen., privitoare la încadrarea juridică a faptelor, prevăzută de lege și

temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive nu are

consecințe asupra validității actului, deoarece nerespectarea dispoziției

legale mai sus-menționate nu este sancționată cu nulitatea absolută, ci cu

nulitatea relativă, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., care

putea fi invocată în momentul întocmirii actului, cu atât mai mult cu cât

petentul a fost asistat de apărător ales.

Din conținutul declarației dată de

petent la luarea măsurii reținerii preventive, rezultă că acestuia I-sau adus

la cunoștință faptele pentru care este învinuit, astfel că nu se poate

considera că organele de urmărire penală au încălcat dispozițiile art. 137

1

C. proc. pen.

În ce privește temeinicia măsurii

reținerii preventive, trebuie observat că, potrivit dispozițiilor art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., în vigoare la acea dată, măsura reținerii preventive putea

fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit „dacă sunt probe sau

indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar art. 143

alin. (3) C. proc. pen., explică sintagma „indicii temeinice” stabilind că sunt

astfel de indicii atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit

fapta.

În speță, organele de cercetare

penală au considerat că există indicii temeinice privind săvârșirea de către

petent a unor fapte prevăzute de legea penală, având în vedere procesul verbal

de verificare și acte întocmite de D.G.F.P. Galați, înainte la I.P.J. Galați cu

adresa nr. 78/P/7 februarie 1998 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Împrejurarea că, în final după

aprofundarea cercetărilor, s-a constatat că faptele pentru care petentul este

învinuit nu există și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu conduce

automat la concluzia că măsura reținerii preventive a fost luată abuziv, atâta

vreme cât la data luării acestei măsuri au existat indicii, în sensul art. 143 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., privind săvârșirea acestor fapte.

Nu se poate reține în sarcina

făptuitorilor nici încălcarea dispozițiilor art. 161 C. proc. pen., privind

măsurile de ocrotire în caz de reținere sau arestare preventivă, deoarece acest

text de lege nu se referă la ocrotirea persoanei arestate sau reținute, ci la

persoanele aflate în ocrotirea acesteia, respectiv: minori, persoane puse sub

interdicție, persoane față de care s-a instituit curatela sau persoane care

datorită vârstei, boli sau alte cauze au nevoie de ajutor.

În ce privește susținerile

petentului, în sensul că la data luării măsurii reținerii preventive medicul

arestului nu și-a îndeplinit obligația de a-l examina în termen de 24 de ore de

la primirea în arest, așa cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (2) din

Instrucțiunile nr. 901/1999 ale Ministerului de Interne, se reține că la data reținerii

petentului (18 noiembrie 1998) aceste instrucțiuni nu erau încă în vigoare,

fiind adoptate ulterior, respectiv 10 mai 1999.

Este adevărat că dispoziția privind

obligativitatea examinării medicale a persoanelor arestate, în termen de 24 de

ore de la primirea în arest, se regăsesc și în instrucțiunile anterioare

(astfel cum rezultă din adresa nr. 25297 din 13 august 2004 a I.P.J. Galați) dar,

în speță, această dispoziție nu a fost încălcată, deoarece petentul a fost pus

în libertate mai înainte de a se fi împlinit 24 de ore de la momentul

reținerii.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petentul P.G.

În motivele de recurs, petentul a

reiterat motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați, susținând că hotărârea

primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Petentul a solicitat casarea

sentinței și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

în vederea începerii urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii

infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art.

246 C. pen.

Examinând hotărârea pronunțată în

cauză sub aspectele invocate de petent cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Se reține că în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție V.F. și C.I. în

cauză neexistând dovezi că aceștia ar fi săvârșit vreo infracțiune, în legătură

cu reținerea preventivă și cercetarea penală a petentului.

Potrivit dispozițiilor legale, se

impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date

suficiente că s-a săvârșit o infracțiune.

Conform art. 228 C. proc. pen.,

organul de urmărire penală, sesizat prin plângere sau denunț, dispune, prin

rezoluție, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare

sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C.

proc. pen.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză, rezultă că nu se impunea începerea urmăririi penale față de cei doi

intimați, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu nu există, după cum s-a

motivat și de către prima instanță, neînceperea urmăririi penale fiind o

consecință a intervenției cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

În consecință, Înalta Curte constată

că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și prin

considerentele anterior expuse a răspuns motivat tuturor criticilor formulate

de petent împotriva soluției procurorului, nefiind cazul a le mai relua.

Potrivit art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petentului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 29

noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2006.