ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81/ F din 29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 21 decembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, privind pe intimații C.I. și V.F. Petentul a fost obligat să plătească 30 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petentul P.G. a formulat plângeri penale împotriva comisarului V.F. și lt. col. (rez.) C.I., din cadrul I.J.P. Galați, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât primul ofițer a întocmit ordonanța de reținere din data de 18 noiembrie 1998 în dosarul nr. 6743/1998 al I.J.P.
Galați, în care a fost trecut ca emitent cel de-al doilea ofițer, fără ca la antet să fie trecut numărul de la dosar și nici organul de poliție care face cercetarea, ordonanță în baza căreia a fost reținut 24 de ore, în mod nejustificat. Petentul P.G. a mai reclamat că procesul verbal de începere a urmăririi penale din data de 19 noiembrie 1998, încheiat de către comisarul V.F., a avut la bază infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care s-a propus arestarea sa și nicidecum faptele pentru care a fost cercetat, că deși a prezentat la reținerea sa un certificat medical din care a rezultat că este suferind de angină pectorală, diabet zaharat tip II și hepatită cronică și a adus la cunoștință ofițerilor V.F.
și C.I. acest aspect, aceștia nu au ținut cont de această situație și au dispus încarcerarea sa, motiv pentru care, după eliberarea din arestul poliției, a devenit dependent de insulină și a avut două accidente vasculare cerebrale. Prin rezoluția nr. 140/ P din 30 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi ofițeri de poliție reținând, în baza actelor premergătoare efectuate în cauză, următoarele: În anul 1998 la solicitarea conducerii SC H. SA Galați, a F.P.S. Galați și a I.J.P. Galați, inspectorii din cadrul D.G.F.P.S. Galați au efectuat un control al activității financiar – contabile a SC H. SA Galați pe perioada 1994 – 1997, cât petentul a fost manager la această societate, în numele SC P. SA Galați.
În urma controlului efectuat la SC H. SA Galați și la SC B. SA Galați, s-au constatat o serie de nereguli săvârșite de petent pentru care organele de poliție car au efectuat cercetările au început urmărirea penală împotriva sa. La data de 18 noiembrie 1998, petentul a fost audiat în prezența apărătorului ales, avocat C.N., de către comisarul V.F., care a scris și ordonanța de reținere, în numele lt. col. (rez.) C.I., care a și semnat-o. A doua zi, 19 noiembrie 1998, lt. col. (rez.) C.I. a întocmit referatul cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale față de petent, fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care nu a luat măsura arestării preventive a acestuia. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a mai dispus ca petentul să fie cercetat în stare de libertate și efectuarea unei expertize financiar - contabile în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în litigiu.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați cauza a fost înregistrată sub nr. 78/P/1998, iar la 24 noiembrie 1998 a fost preluată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrându-se sub nr. 190/P/1998. Lt. col. (rez.) C.I. a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 817/1998 al I.J.P. Galați, prin care a propus trimiterea în judecată a petentului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen.
La data de 27 martie 2003 prin ordonanța nr. 190/P/1998, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de petent pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, în referire la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 194 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că, într-adevăr petentul a fost reținut pe baza ordonanței emisă de organele de poliție 24 de ore, începând cu data de 18 noiembrie 1998, până la data de 19 noiembrie 1998, când a fost prezentat la procuror cu propunere de arestare preventivă, măsură ce nu a fost luată.
Parchetul a apreciat că nu are nici o relevanță faptul că ordonanța de reținere a petentului a fost scrisă de un alt ofițer, din moment ce a fost făcută pe numele ofițerului la care se afla dosarul și care a și semnat-o, și nici faptul că aceasta avea trecut la antet numărul de dosar și organul de poliție care efectua cercetarea deoarece petentul cunoștea foarte bine de cine este cercetat. De asemenea, parchetul a apreciat ca lipsit de relevanță faptul că în ordonanța de reținere nu s-a indicat temeiul juridic al reținerii (nu s-a indicat vreun caz prevăzut de art. 148 C. proc. pen.) deoarece petentului I-a fost adusă la cunoștință învinuirea, în cauză existau probe și indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Privitor la faptul că petentul se afla în evidența secției de cardiologie cu diagnosticul angină pectorală, hipertensiune arterială esențială stadiul II, diabet zaharat tip II, hepatită cronică, parchetul a apreciat că aceasta nu era de natură să interzică reținerea sa, întrucât instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 901/1999 privind funcționarea arestului prevăd că reținerea persoanelor urmează să fie luată după ce au fost consultate de către medicul din cadrul I.J.P., care avizează că pot fi reținute, așa cum s-a întâmplat și în cazul petentului. În ce privește faptul că petentul nu recunoaște că ar fi semnat procesul verbal al procedurii de citare din 24 noiembrie 1998, întocmit de comisarul V.F., parchetul a considerat că nici acest aspect nu are relevanță, acesta constituind un act procedural de aducere la cunoștință unei persoane că urmează să se prezinte la organul care o citează și care nu avut nici o consecință juridică.
Plângerea formulată de petent pe cale ierarhică, în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 30 martie 2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 63/II/2 din 15 februarie 2005, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva celor două rezoluții petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., invocând în esență aceleași motive din plângerea inițială, în sensul că ofițerii de poliție care au dispus reținerea sa pentru 24 de ore au încălcat: dispozițiile art. 136 lit. a) C. proc. pen. (deoarece nu au ținut cont de gradul de pericol social al faptelor, de vârsta și de starea sănătății sale); dispozițiile art. 137 C. proc.
pen. (deoarece în ordonanța de reținere nu au fost făcute toate mențiunile prevăzute de lege); dispozițiile art. 137 1 C. proc. pen. (deoarece nu i s-au adus la cunoștință motivele de reținere); art. 143 C. proc. pen. (deoarece nu existau probe sa indicii temeinice că el ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală). Petentul a mai susținut că la data de 18 noiembrie 1998, când a fost reținut preventiv, nu avea calitatea de învinuit, deoarece procesul verbal de începere a urmăririi penale a fot întocmit abia în ziua de 19 noiembrie 1998 și în el se face referire nu la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care a fost reținut ci la acte infracțiuni. De asemenea, petentul a invocat că ofițerii de poliție care au dispus reținerea sa au încălcat art. 161 C. proc.
pen., deoarece în procesul verbal de încarcerare nu a trecut actul medical care atestă că este bolnav de diabet, nu s-au luat măsuri pentru ocrotirea sa și nu a fost consultat de medicul care răspunde de arest în termen de 24 de ore. Privitor la făptuitorul V.F., petentul a mai susținut că acesta a completat în fals procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare a sa pentru data de 24 noiembrie 1998, iar privitor la făptuitorul C.I. a susținut că se face vinovat și de faptul că în referatul de propunere pentru punere în mișcare a acțiunii penale și pentru arestarea preventivă a menționat că sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen. Plângerea este nefondată pentru următoarele considerente: Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că împotriva petentului P.G.
s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția procurorului din data de 24 februarie 1998, în dosarul nr. 78/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990. În consecință, la data de 18 noiembrie 1998, când a fost luată față de petent măsura reținerii preventive pentru 24 de ore, acesta avea calitatea de învinuit (calitate în care a și fost audiat, în prezența apărătorului ales), fiind lipsită de relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că prin referatul din 19 noiembrie 1998 s-a dispus din nou începerea urmăririi penale pentru aceleași fapte, cât și pentru alte fapte.
De asemenea, este lipsită de relevanță, sub aspectul validității actelor, împrejurarea că în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost indicată infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 1 C. pen., în timp ce în ordonanța de reținere preventivă a fost indicată infracțiunea de abuz în serviciu în formă simplă, prevăzută de art. 246 C. pen., atâta vreme cât ambele acte se referă la aceeași faptă prevăzută de legea penală. Cu privire la neconcordanța dintre numărul de dosar indicat în ordonanța de reținere (respectiv nr. 6734/1998) și numărul de dosar la care se face referire în procesul verbal întocmit la data de 18 noiembrie 1998 (respectiv nr. 817/1009), s-a stabilit în urma actelor premergătoare efectuate, că primul număr era cel înregistrat la secretariatul I.J.P.
Galați, ca număr al dosarului, iar cel de-al doilea este numărul administrativ dat după începerea urmăririi penale, care se referă la aceeași cauză. Împrejurarea că în ordonanța de reținere preventivă nu au fost făcute toate mențiunile prevăzute de art. 137 C. proc. pen., privitoare la încadrarea juridică a faptelor, prevăzută de lege și temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive nu are consecințe asupra validității actului, deoarece nerespectarea dispoziției legale mai sus-menționate nu este sancționată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., care putea fi invocată în momentul întocmirii actului, cu atât mai mult cu cât petentul a fost asistat de apărător ales.
Din conținutul declarației dată de petent la luarea măsurii reținerii preventive, rezultă că acestuia I-sau adus la cunoștință faptele pentru care este învinuit, astfel că nu se poate considera că organele de urmărire penală au încălcat dispozițiile art. 137 1 C. proc. pen. În ce privește temeinicia măsurii reținerii preventive, trebuie observat că, potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la acea dată, măsura reținerii preventive putea fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit „dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar art. 143 alin. (3) C. proc. pen., explică sintagma „indicii temeinice” stabilind că sunt astfel de indicii atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
În speță, organele de cercetare penală au considerat că există indicii temeinice privind săvârșirea de către petent a unor fapte prevăzute de legea penală, având în vedere procesul verbal de verificare și acte întocmite de D.G.F.P. Galați, înainte la I.P.J. Galați cu adresa nr. 78/P/7 februarie 1998 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Împrejurarea că, în final după aprofundarea cercetărilor, s-a constatat că faptele pentru care petentul este învinuit nu există și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu conduce automat la concluzia că măsura reținerii preventive a fost luată abuziv, atâta vreme cât la data luării acestei măsuri au existat indicii, în sensul art. 143 alin. (1) și (3) C. proc.
pen., privind săvârșirea acestor fapte. Nu se poate reține în sarcina făptuitorilor nici încălcarea dispozițiilor art. 161 C. proc. pen., privind măsurile de ocrotire în caz de reținere sau arestare preventivă, deoarece acest text de lege nu se referă la ocrotirea persoanei arestate sau reținute, ci la persoanele aflate în ocrotirea acesteia, respectiv: minori, persoane puse sub interdicție, persoane față de care s-a instituit curatela sau persoane care datorită vârstei, boli sau alte cauze au nevoie de ajutor.
În ce privește susținerile petentului, în sensul că la data luării măsurii reținerii preventive medicul arestului nu și-a îndeplinit obligația de a-l examina în termen de 24 de ore de la primirea în arest, așa cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (2) din Instrucțiunile nr. 901/1999 ale Ministerului de Interne, se reține că la data reținerii petentului (18 noiembrie 1998) aceste instrucțiuni nu erau încă în vigoare, fiind adoptate ulterior, respectiv 10 mai 1999. Este adevărat că dispoziția privind obligativitatea examinării medicale a persoanelor arestate, în termen de 24 de ore de la primirea în arest, se regăsesc și în instrucțiunile anterioare (astfel cum rezultă din adresa nr. 25297 din 13 august 2004 a I.P.J.
Galați) dar, în speță, această dispoziție nu a fost încălcată, deoarece petentul a fost pus în libertate mai înainte de a se fi împlinit 24 de ore de la momentul reținerii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul P.G. În motivele de recurs, petentul a reiterat motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați, susținând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică. Petentul a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea începerii urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.
Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Se reține că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție V.F. și C.I. în cauză neexistând dovezi că aceștia ar fi săvârșit vreo infracțiune, în legătură cu reținerea preventivă și cercetarea penală a petentului. Potrivit dispozițiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că s-a săvârșit o infracțiune. Conform art. 228 C. proc.
pen., organul de urmărire penală, sesizat prin plângere sau denunț, dispune, prin rezoluție, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că nu se impunea începerea urmăririi penale față de cei doi intimați, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu nu există, după cum s-a motivat și de către prima instanță, neînceperea urmăririi penale fiind o consecință a intervenției cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și prin considerentele anterior expuse a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de petent împotriva soluției procurorului, nefiind cazul a le mai relua.
Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petentului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.