ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2664/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2003 reclamanta C.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Orașului Tg. - Cărbunești, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta în principal să emită dispoziție la notificarea adresată prin executorul judecătoresc R.V., iar în subsidiar, să fie obligată pârâta în calitate de unitate deținătoare a imobilului teren în suprafață de 4000 mp preluat abuziv de stat, să facă ofertă de restituire corespunzătoare valorii imobilului. În motivarea cererii a arătat că a procedat la notificarea pârâtei potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 10/2001, depunând în acest sens actele doveditoare privind proveniența terenului dobândit prin moștenire și că pârâta nu s-a conformat, neemițând până la data sesizării instanței decizie sau dispoziție, după caz.

Prin sentința nr. 324 din 18 noiembrie 2003, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantei. S-a reținut că reclamanta, în calitate de succesoare a lui S.N., în condițiile prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/1991 este persoană îndreptățită cu vocație la restituire în natură pro parte, respectiv pentru terenurile ce nu sunt ocupate de construcții, iar pentru terenurile libere și cele care fac parte din domeniul public, este îndreptățită la măsuri reparatorii.

S-a mai reținut de prima instanță că refuzul pârâtei de a emite dispoziția prevăzută de lege nu poate constitui un impediment pentru instanța de judecată în judecarea cererii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sens în care a dispus restituirea în natură a suprafeței totale de 2820 mp compusă din mai multe parcele, constatându-se în același timp că are dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1335 mp, teren ce nu poate fi restituit în natură a cărui valoare este de 102.349.110 lei. Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 2012 din 24 iunie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2321/2004, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința apelată, în sensul că a obligat primăria să emită dispoziție de restituire prin echivalent sub forma plății de despăgubiri pentru suprafața de 4000 mp situat în Tg.-Cărbunești.

Pentru a pronunța decizia în cauză, instanța de apel a reținut că terenul solicitat de reclamanta intimată nu poate fi restituit în natură și că aceasta în conformitate cu disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este îndreptățită să primească măsuri reparatorii. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6984 din 24 octombrie 2007 a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. S-a reținut că în mod greșit instanța de apel a concluzionat că apelanta pârâtă urma a emite dispoziție privind restituirea prin echivalent sub forma plății de despăgubiri pentru suprafața de 4000 mp, teren din Tg.-Cărbunești, atâta vreme cât reclamanta intimată prin acțiunea precizată a pretins obligarea apelantei pârâte la restituirea în natură a terenului liber de 2820 mp cât și echivalent bănesc pentru diferența de 1335 mp.

A mai reținut instanța de recurs că prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul în litigiu are suprafața de 4155 mp din care 2235 mp sunt incluși în domeniul public de interes local. De asemenea, s-a reținut că în cauză nu s-au administrat dovezi din care să rezulte apartenența terenului în discuție la domeniul public, iar instanțele nu au verificat prin efectuarea unui supliment de expertiză dacă detaliile de sistematizare evidențiate au fost autorizate și serveau unei utilități publice în sensul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, spre a decide în cunoștință cauză dacă este posibilă sau nu restituirea în natură.

La Curtea de Apel Craiova cauza a fost reînregistrată sub 4402.3/54/2004, instanță care prin decizia civilă nr. 58 din 23 februarie 2009 a admis apelul declarat de Primăria Tg.-Cărbunești împotriva sentinței civile nr. 324/2003 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2248/2003, a desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a introdus în cauză instituția publică ce a făcut privatizarea și că nu a cercetat fondul cauzei, nelămurind aspectele legate de cauză în mod judicios. Prin sentința civilă nr. 52 din 18 februarie 2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea cu precizările ulterioare formulată de reclamanta C.V., împotriva pârâtei Primăria Orașului Tg.

Cărbunești. A dispus restituirea în natură a suprafeței de 766 mp teren format din două trupuri, respectiv 334 mp folosit ca parcare, teren regăsit în raportul de expertiză la punctul 4,6 lit. a), respectiv terenul în suprafață de 432 mp pe care funcționează târgul de produse second hand, ce se regăsește în raportul de expertiză la punctul 4,6. lit. e). S-a constatat că pentru restul suprafeței de 3221 mp reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, deoarece nu poate fi restituit în natură. În motivarea sentinței s-a reținut că din raportul de expertiză a rezultat că suprafața de 3321 mp este ocupată de piața orașului, construcția G. CFR Tg.-Cărbunești și alți proprietari, fiind libere în sensul legii, suprafețele de 334 mp, respectiv 432 mp.

S-a apreciat că nu se impune introducerea în cauză a societății implicate în privatizarea SC R. SA, întrucât această societate nu mai ființează prezent, fiind lichidată judiciar, o parte din activul acesteia fiind cumpărat de SC B.C.V.I.I. SRL, care a fost cumpărător de bună credință. S-a apreciat că reclamanta a făcut dovada proprietății și a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și se poate dispune restituirea în natură a suprafețelor de teren stabilite ca fiind libere, prin raportul de expertiză. Prin decizia nr. 155 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelul pârâtei și a constatat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând cererea de restituire în natură.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, pentru terenurile preluate abuziv și pe care s-au edificat construcții autorizate, se va dispune restituirea în natură a părții din teren rămase libere, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată de servituți legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În cauză, s-a constatat că suprafața de 432 mp (pct. 6-7-10-11) este încorporată unui drum public (Strada G.), aparține domeniului public al localității, astfel că în mod greșit s-a apreciat că este teren liber, în sensul legii, și s-a dispus restituirea în natură. Cu privire la suprafața de 334 mp., folosită ca parcare pentru deservirea construcției ce reprezintă sediul Pieței Centrale a orașului Tg.

Cărbunești, de asemenea și această suprafață nu poate fi apreciată ca fiind liberă, reprezentând o amenajare de utilitate publică pentru deservirea unui serviciu public și pentru o construcție realizată cu autorizație înainte de anul 1990. Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură a celor două suprafețe de teren. Întrucât reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren solicitată, s-a constatat că aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Tg. Cărbunești, reprezentând teren în suprafață de 4155 mp și a fost respinsă cererea privind restituirea acestuia în natură.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în mod greșit s-a reținut că terenul de 432 mp este încorporat unui domeniu public (str. G.) și ar aparține domeniului public. În realitate, terenul menționat nu face parte din domeniul public al localității, nu servește nici unui interes public obștesc, ci pe acesta se află amplasat un târg de haine second hand, amenajare neautorizată. A susținut că în acest fel au fost încălcate dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care dispun restituirea bunurilor, obiect al legii speciale, în natură, excepțiile de la această regulă (amenajările de utilitate publică, astfel cum sunt definite de legea specială) neexistând în cauză.

Cât privește terenul de 334 mp (pct. 1 – 2 – 3 – 14 din raportul de expertiză) s-a susținut că, de asemenea, soluția instanței de apel este greșită, întrucât deși este real că terenul menționat este folosit ca parcare, nu este însă amenajat (marcaje sau alte elemente) de așa natură care să indice această destinație, iar piața localității este deservită și de alte spații cu destinația de parcare. Reclamanta a susținut că, în opinia sa, terenul este liber, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea sa în natură. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Ipoteza restituirii în natură a terenului liber sau parțial liber are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de terenuri care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

În cazul în care terenul are una din afectațiunile prescrise de norma legală, restituirea în natură se convertește în măsurile reparatorii în echivalent strict determinate la alin. (10) al art. 10 din lege. Iar potrivit pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, respectiv căi de comunicații, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor, piețe pietonale, etc., enumerare ce nu se constituie în una exhaustivă, ci subsumată unui anume destinații, respectiv afectarea imobilului unei amenajări de utilitate publică.

Numai în această ipoteză, corect reținută a fi incidentă în speță, dispoziția legală evocată instituie un impediment la restituirea în natură reglementată cu valoare de principiu de legea specială. Or, în speță, suprafețele pretinse a fi restituite în natură constituie suprafața de 432 mp parte din str. G. și respectiv suprafața de 334 mp – parcare aferentă pieții centrale a localității, spații necesare a deservi nevoile comunității și deci afectate unei amenajări de utilitate publică.

Nu are relevanță împrejurarea că terenul (parte din str. G.) este folosit, în fapt, ca târg de haine second hand și nici aceea că piața din localitate ar putea fi deservită ori este deservită și de alte spații cu asemenea destinație, întrucât, ceea ce interesează este afectarea, prin destinația dată de autoritatea publică locală, unei amenajări de utilitate publică, exercitată ca atare, pentru deservirea nevoilor comunității locale, cerință care, legal, s-a constatat a fi îndeplinită în cauză. Ca urmare, față de cele c e preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva deciziei nr. 155 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.