ÎCCJ, Decizia nr. 96/2011

Decizia

penală nr. 96/2011

Dosar

nr. 2217/1/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 90 din 28

februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de

9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul

declarat de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 3254 din 21 septembrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva

acestei decizii contestatoarea O.I. a formulat contestație în anulare,

susținând că "instanța nu a soluționat Rezoluția  nr. 517/II/2/2009, ci

numai Rezoluția nr. 274/ P din 24 mai 2008", invocându-se cazurile de

contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) - e) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai

caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o

garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui

și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile

judecătorești definitive.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre

aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să

fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând

aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de

critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu

pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în

anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă

exclusiv la:

a)

neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul

când s-a judecat recursul;

b)

imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și

de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) situația în

care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) situația în

care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă și

e) situația în

care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Criticile de

fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile

de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte

critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din

cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în

principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.

În consecință, Înalta

Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 90 din 27/ 28 februarie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în Dosarul nr. 9379/1/2010.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva

Deciziei nr. 90 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 aprilie 2011.