ÎCCJ, Decizia nr. 96/2011

Decizia penală nr. 96/2011 Dosar nr. 2217/1/2011 Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 90 din 28 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 3254 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Împotriva acestei decizii contestatoarea O.I. a formulat contestație în anulare, susținând că "instanța nu a soluționat Rezoluția nr. 517/II/2/2009, ci numai Rezoluția nr. 274/ P din 24 mai 2008", invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc.

pen. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege. Nici celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură. În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 90 din 27/ 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 90 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2011.