ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 531 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 7620/100/2011, a fost condamnată inculpata N.M., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu 18 august 2011 la zi. S-a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a mijloacelor de probă înregistrate în Registrul mijloacelor de probă al instanței. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului 1.500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală B.E., urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul a reținut următoarele: Inculpata N.M. este căsătorită, dar despărțită în fapt de soț din primăvara anului 2010, acesta aflându-se încarcerat în executarea unei pedepse privative de libertate. Inculpata are 2 copii minori rezultați din relațiile de căsătorie, în vârstă de 2, respectiv 4 ani. La începutul anului 2010, din cauza conduitei violente a soțului său, inculpata a părăsit domiciliul conjugal, stabilindu-se împreună cu cei doi copii minori, la părinții săi în comuna Călinești, unde a locuit până la data arestării. În perioada toamna-iarna anului 2010, inculpata a stabilit relații de concubinaj la locuința părinților săi cu un bărbat din satul Chelința, relații în urma cărora a rămas însărcinată.
Întrucât inculpata nu dispunea de venituri materiale cu caracter permanent, nefiind încadrată în muncă, având în vedere statutul său civil de persoană căsătorită și faptul că relația sa de concubinaj încetase la finele anului 2010, aceasta a ascuns sarcina și a decis să nu păstreze copilul. În concretizarea acestei hotărâri, la data de 18 ianuarie 2011 inculpata s-a deplasat la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș - Secția obstetrică ginecologie, pentru a face avort, însă sarcina fiind avansată (14/15 săptămâni), intervenția nu a fost posibilă. În această situație inculpata a revenit la locuința părinților săi, unde în continuare și-a ascuns sarcina, purtând îmbrăcăminte largă și legându-și talia cu un brâu, evitând să discute cu cineva despre situația sa.
Totodată, pentru a pierde sarcina, a luat medicamente cu efect contraceptiv și a desfășurat munci fizice în gospodăria proprie sau a cetățenilor din localitate, aspect recunoscut cu ocazia declarațiilor date. În seara de 21 iulie 2011, ailându-se doar cu copiii la locuința sa, părinții fiind plecați de mai multe zile în cătunul Secătura, inculpata a născut singură, fără a fi asistată de personal medical, fără a solicita ajutorul vreunei persoane. Anterior, întrucât avea deja experiența celor două nașteri, dându-și seama de aproprierea momentului nașterii, inculpata a luat măsuri pentru a lăsa cât mai puține urme. Astfel, a ridicat covorul din una dintre încăperile casei, a pus pe podele un cearșaf pe care a născut efectiv, tăind cordonul ombilical cu o foarfecă pregătită în prealabil.
Inculpata și-a dat seama că a născut un copil de sex feminin, întrucât l-a auzit „mârâind", după cum a recunoscut în cursul anchetei. Imediat după naștere, a ambalat fătul în două tricouri, apoi în cearșaful pe care a născut și împreună cu placenta, l-a introdus într-un sac de nylon transparent. În continuare, în aceeași noapte, inculpata a săpat o groapă cu adâncimea de 70 cm, în grădina casei, pe marginea văii Gârbova, în care a îngropat fătul, ambalat de maniera descrisă. Nici ulterior inculpata nu a relatat nimănui despre faptul că a născut un copil și nu a solicitat asistență medicală. La data de 09 august 2011, organele de poliție s-au sesizat din oficiu despre comiterea faptei; cerându-i-se inculpatei explicații despre sarcină și naștere, aceasta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, indicând locul unde a îngropat fătul.
Concluziile provizorii din 10 august 2011 ale Cabinetului Medico - Legal Sighetu Marmației formulate în urma autopsierii cadavrului nou-născutului au precizat că acesta prezenta „Masiv infiltrat al părților moi pericraniene; fontanela anterioară de 3/3 cm și fontanela posterioară de 3/0,5 cm; creier într-un stadiu avansat de putrefacție; la efectuarea probei Docimaziei cu recoltări din mai multe arii ale parenchimului pulmonar, se constată că este pozitivă - plămâni respirați" (dosarul de urmărire penală). Raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2011 al Cabinetului Medico - Legal Sighetu Marmației a concluzionat că „Moartea nou născutei a fost violentă; ea s-a datorat unei asfixii mecanice, îngropat după naștere viu, în grădina unei case de către purtătoare" (dosarul de urmărire penală).
În cursul urmăririi penale s-a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică a inculpatei pentru a se stabili dacă aceasta a comis fapta într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, precum și dacă are discernământul faptelor sale. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 12 august 2011 și completarea la raportul de expertiză din 12 august 2011 din 22 august 2011 a concluzionat că „Numita N.M., la data comiterii faptei, nu se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naștere. Aceasta prezintă Dg.: Tulburare de personalitate, fiind instabil emoțională, tip impulsiv, episod depresiv moderat cu debut reactiv. Are capacitate psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale.
A avut discernământ la momentul comiterii faptelor". Totodată, raportul de constatare medico-legală din 12 august 2011 al aceleași instituții medico-legale a concluzionat urmare examinărilor de specialitate asupra inculpatei că: „Dimensiunile uterine confirmă o stare post-partum, naștere din 21 iulie 2011. Îngroșarea endometrului și endometrita hemoragică redusă confirmă starea de lăuzie. Eliminarea laptelui matern confirmă data de 21 iulie 2011 ca dată reală a nașterii" (dosarul de urmărire penală). Instanța a constatat că, în drept, fapta inculpatei care la data de 21 iulie 2011, imediat după naștere, cu intenție, a suprimat viața copilului său nou-născut aflat în neputință de a se apăra, ambalându-l într-un sac de nylon și îngropându-l în grădina casei, decesul intervenind datorită asfixiei mecanice, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen.
Pentru comiterea acestei infracțiuni, instanța a condamnat inculpata la pedeapsa de 8 ani închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor prev. de art. 52 C. pen., pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime în conformitate cu prev. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., dar și gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, împrejurările în care a fost comisă, faptul că inculpata și-a asumat consecințele faptei sale și nu are antecedente penale. Această ultimă împrejurare a fost reținută în favoarea inculpatei prin aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, potrivit art. 76 lit. a) C. pen.
De asemenea, în procesul de individualizare a pedepsei, instanța a avut în vedere datele personale ale inculpatei și care țin de statutul ei social și familial, de pregătirea educațională, de faptul că are un intelect liminal și prezintă tulburare de personalitate instabil-emoțională tip impulsiv, episod depresiv moderat cu debut reactiv, potrivit concluziilor medico-legale psihiatrice. I s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., reținându-se că natura infracțiunii comise este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, ori de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și cu exercitarea drepturilor părintești, ținând seama de interesele copiilor minori ai inculpatei și urmărindu-se protecția sănătății, moralei și a educației minorilor pe parcursul executării pedepsei de către inculpată și a îndreptării conduitei ei sub influența pedepsei ce i-a fost aplicată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpata N.M. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Prin apelul formulat, inculpata, prin apărătorul său, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și să se dispună reducerea pedepsei aplicate, o pedeapsă în cuantum mai mic fiind suficientă și de natură a contribui la reeducarea apelantei. Totodată, a solicitat respingerea apelului declarat de Parchet, ca nefondat, apreciind că în mod corect s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante. Prin propriul apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și să se dispună condamnarea inculpatei pentru infracțiunea care i se reține în sarcină la o pedeapsă în cuantum sporit, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante.
Prin decizia penală nr. 207/A/2011 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și de inculpata N.M. împotriva sentinței penale nr. 531 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș. S-a menținut starea de arest a inculpatei. Potrivit articolului 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei timpul arestului preventiv, începând cu data de 18 august 2011. S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției. A fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Examinând hotărârea pronunțată în cauză prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de apel a apreciat că apelurile declarate în cauză sunt nefondate. S-a reținut că, raportat la împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și la persoana inculpatei care a manifestat regret față de comiterea faptei, nu are antecedente penale și mai are în îngrijire doi copii minori, pedeapsa aplicată de instanța de fond, aceea de 8 ani închisoare, este just individualizată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata N.M., prin motivele scrise de recurs depuse la dosar solicitând admiterea căii de atac și reindividualizarea pedepsei.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2012, recurenta inculpată, prezentă în instanță, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cu care a luat legătura, a învederat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză. Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a acesteia. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declarația de retragere a recursului formulat de inculpata N.M. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata N.M. împotriva deciziei penale nr. 207/A/2011 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.