ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 160/CA din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte acțiunea

formulată de reclamantul P.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII

NAȚIONALE și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de

2000 lei reprezentând daune morale; totodată, a fost respinsă ca nefondată

acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul E.M.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul de zi pe

unitate nr. 41 din 02 martie 2009 s-a stabilit, în baza art. 259 lit. s) din

ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M 105 din 26 august 2002, ca

începând cu 01 martie 2009, reclamantul, în calitate de maistrul militar clasa

a II-a să fie eliberat din funcția de comandant grup și sa fie numit în funcția

de specialist 3 la grupul energetic la Serviciul de luptă electromecanic.

În acest context la

data de 10 februarie 2009, în temeiul art. 6 din O.G. nr. 7/1998 reclamantul a

formulat cerere de trecere în rezervă în condițiile acestui act normativ așa

cum rezultă din raportul nr. A580 din 10 februarie 2009. Cererea sa a fost,

însă, respinsă motivat de faptul că funcția de maistru militar nu se reduce ci

doar își schimbă denumirea din cea de comandant grup instalații și motoare

electrice în specialitatea 3 la grupul energetic, apreciindu-se că nu sunt

astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 85 lit. c) din Legea 88/1995

dar că sunt incidente dispozițiile art. 259 pct. b din ordinul nr. M105/2002.

Reclamantul a

contestat respingerea cererii sale de trecere în rezervă iar prin sentința

civilă nr. 404 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța acțiunea sa a

fost admisă, fiindu-i recunoscut reclamantului dreptul de a solicita trecerea

în rezervă în conformitate cu art. 6 din O.G. nr. 7/1998, pârâtul fiind obligat

să emită un act administrativ în acest sens.

Față de situația de

fapt, astfel, reținută, consideră instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 998 C civ. pentru a fi antrenată

răspunderea materială a pârâtei autoritate publică, care aplicând greșit

prevederile legale în ceea ce privește trecerea în rezervă, în mod nelegal i-a refuzat

reclamantului dreptul de trecere în rezervă, aspect de natură a crea acestuia

sentimente de frustrare dar și generarea unui litigiu în legătură cu un drept

considerat legitim, împrejurări care au stat la baza prejudiciului moral

suferit.

Totodată, s-a

apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că pentru soluționarea

cererii, relevantă este rezoluția comandantului unității și nu a șefului de

personal, și în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 88/1995 prejudiciul

suferit de reclamant nu poate fi suportat de autoritatea publică în solidar cu

pârâtul E.M., care și-a exprimat doar un punct de vedere care nu putea

influența modul de soluționare al cererii.

Împotriva sentinței

civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs

reclamantul P.S. și pârâtul Ministerul Apărării Naționale invocând motivele de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora au susținut, în esență, următoarele:

2.1 Printr-o primă

critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C proc.

civ. recurentul Ministerul Apărării Naționale susține că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care

reclamantul nu a făcut dovada faptului că anterior cererii deduse prezentei

judecăți a solicitat anularea actului administrativ cauzator de prejudiciu, așa

încât competența de soluționare a cereri în acordarea de daune pentru

prejudicii suferite aparține instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei

Constanța și nu instanței de contencios administrativ.

Printr-o altă

critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a

susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în condițiile în

care instanța de fond pe de o parte a preluat susținerile contradictorii ale

reclamantului în sensul că daunele morale sunt cuvenite atât pentru

nepromovarea raportului său personal prin care a solicitat trecerea sa în

rezervă, cât și pentru respingerea cererii sale formulate pe calea plângerii

sale prealabile iar pe de altă parte a pronunțat hotărârea prin prisma

considerentelor sentinței civile nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de

Apel Constanța.

Printr-o ultimă

critică formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul susține

că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii în condițiile în care în mod greșit instanța de

fond a dispus obligarea sa la plata daunelor morale pe motivul generic de stres

reținând că reclamantul a fost afectat pe planul relațiilor socio-profesionale,

în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului adus imaginii

sale și a suferințelor psihice pretins generatoare de prejudicii.

2.2 Susține

recurentul că deși instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt în

mod greșit a apreciat atât asupra cuantumului daunelor morale acordate cât și

asupra persoanelor obligate în acest sens.

Astfel, se susține că

se impune obligarea pârâtului E.M. la plata daunelor morale în condițiile în

care acesta, în calitate de șef al biroului personal la unitatea militară care

s-a restructurat și-a îndeplinit doar parțial atribuțiile de serviciu în

condițiile în care după primirea raportul său de trecere în rezervă și

exprimarea unui punct de vedere în scris pe raport nu a procedat la înaintarea

acestuia către autoritatea competentă a-l soluționa, respectiv, Statul Major al

Forțelor Navale.

Totodată, consideră

recurentul că instanța de fond deși a reținut faptul că a fost supus unor

presiuni psihice din pricina situației litigioase continue nu a reținut în

aprecierea cuantumului daunelor morale acordate că prin refuzul trecerii sale

în rezervă în februarie 2009 a fost prejudiciat în planurile sale privind

construirea unei locuințe în condiții financiare mai avantajoase.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prev. de art. 304 pct. 3, pct. 7 și 9 C. proc. civ. cât și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

declarat de Ministerul Apărării Naționale este fondat iar recursul declarat de

reclamantul P.S. este tardiv declarat, pentru considerentele arătate în

continuare.

3.1 Înalta Curte va

înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ., constatând că revine instanței de contencios administrativ

competența de soluționare a cauzei în raport cu norma specială de competență

prevăzută de art. 19 alin. (2) din LCA. În acest sens, este de necontestat că

în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea prin care reclamantul a

solicitat obligarea unei autorități publice la plata de despăgubiri morale, în

condițiile art. 19 din LCA, a fost precedată de o acțiune în contencios

administrativ formulată și soluționată în temeiul art. 1 din lege, prin

sentința civilă nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 2773 din 26 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Nu vor fi reținute

nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în

condițiile în care instanței de fond si-a motivat pe larg hotărârea pronunțată,

prin raportare la situația de fapt rezultată din probatoriu administrat în

cauză, fără a putea fi reținută existența unor considerente contradictorii, în

sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs. Faptul că instanța de fond a apreciat asupra cererii reclamantului de

acordare a daunelor morale prin raportare la considerentele sentinței civile

nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța nu echivalează cu

expunerea unor motive contradictorii, în sensul invocat de recurent.

Înalta Curte urmează să

rețină însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia

soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de

recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit

instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească, în

temeiul art. 998 C civ., despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de

pârâta autoritate publică.

În primul rând Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reiterează faptul că daunele

morale ca și cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii

acțiunii în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite

criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite,

aspecte pe baza cărora să fie apreciată intensitatea și gravitatea atingerii

aduse acestora.

Astfel, Înalta Curte

constată că prin raportare la situația de fapt conturată în baza probelor

administrate în cauză, instanța de fond a apreciat în mod greșit atât

atitudinea autorității pârâte cât și consecințele, pe orice plan, suferite de

reclamant ca urmare a situației generate de raportul juridic dedus judecății în

dosarul nr. 700/36/2009 al Curții de Apel Constanța, în care s-a pronunțat

sentința nr. 404/CA din 13 octombrie 2009, în condițiile în care interpretarea

greșită a unor dispoziții legale în procedura de soluționare a cererii

recurentului P.S., în lipsa dovedirii altor împrejurări conexe, nu poate

conduce la concluzia că respectiva autoritate publică a săvârșit cu vinovăție o

faptă ilicită, de natură a-i fi cauzat recurentului P.S. prejudiciul moral

pretins a fi acoperit prin acordarea de despăgubiri materiale. De altfel,

recurentul P.S. a invocat doar în termeni generali prejudiciul de imagine și

suferințele psihice determinate de atitudinea autorității pârâte in modul de soluționare

a cererii sale, ceea ce face imposibilă orice apreciere asupra unei eventuale

lezări a valorilor sociale menit a fi ocrotite.

Așadar, este de

necontestat faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale nu are

justificare în situația de fapt conturată în baza probelor administrate în

cauză.

În consecință, Înalta

Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ. în

persoana instituției publice pârâte, constată că recursul formulat în cauză de

Ministerul Apărării Naționale este fondate sub acest aspect.

3.2 Cât privește

recursul reclamantului P.S., se constată că acesta este declarat la data de 25

mai 2010, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare, respectiv 07

mai 2010 prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință văzând

și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat de recurentul P.S. ca tardiv formulat.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de

recurentul Ministerul Apărării Naționale și va modifica hotărârea atacată, în

sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de recurentul P.S.

Totodată, văzând

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurentul P.S. va fi obligat la

plata cheltuielilor de judecată către intimatul E.M., în raport de care

acțiunea sa a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.S. împotriva sentinței civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul

declarat de MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul P.S. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Obligă

recurentul-reclamant P.S. să plătească intimatului-pârât E.M. cheltuieli de judecată

în cuantum de 2500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2011.