ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 160/CA din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamantul P.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2000 lei reprezentând daune morale; totodată, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul E.M.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin ordinul de zi pe unitate nr. 41 din 02 martie 2009 s-a stabilit, în baza art. 259 lit. s) din ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M 105 din 26 august 2002, ca începând cu 01 martie 2009, reclamantul, în calitate de maistrul militar clasa a II-a să fie eliberat din funcția de comandant grup și sa fie numit în funcția de specialist 3 la grupul energetic la Serviciul de luptă electromecanic. În acest context la data de 10 februarie 2009, în temeiul art. 6 din O.G.

nr. 7/1998 reclamantul a formulat cerere de trecere în rezervă în condițiile acestui act normativ așa cum rezultă din raportul nr. A580 din 10 februarie 2009. Cererea sa a fost, însă, respinsă motivat de faptul că funcția de maistru militar nu se reduce ci doar își schimbă denumirea din cea de comandant grup instalații și motoare electrice în specialitatea 3 la grupul energetic, apreciindu-se că nu sunt astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 85 lit. c) din Legea 88/1995 dar că sunt incidente dispozițiile art. 259 pct. b din ordinul nr. M105/2002. Reclamantul a contestat respingerea cererii sale de trecere în rezervă iar prin sentința civilă nr. 404 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța acțiunea sa a fost admisă, fiindu-i recunoscut reclamantului dreptul de a solicita trecerea în rezervă în conformitate cu art. 6 din O.G.

nr. 7/1998, pârâtul fiind obligat să emită un act administrativ în acest sens. Față de situația de fapt, astfel, reținută, consideră instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 998 C civ. pentru a fi antrenată răspunderea materială a pârâtei autoritate publică, care aplicând greșit prevederile legale în ceea ce privește trecerea în rezervă, în mod nelegal i-a refuzat reclamantului dreptul de trecere în rezervă, aspect de natură a crea acestuia sentimente de frustrare dar și generarea unui litigiu în legătură cu un drept considerat legitim, împrejurări care au stat la baza prejudiciului moral suferit.

Totodată, s-a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că pentru soluționarea cererii, relevantă este rezoluția comandantului unității și nu a șefului de personal, și în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 88/1995 prejudiciul suferit de reclamant nu poate fi suportat de autoritatea publică în solidar cu pârâtul E.M., care și-a exprimat doar un punct de vedere care nu putea influența modul de soluționare al cererii. 2. Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul P.S. și pârâtul Ministerul Apărării Naționale invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora au susținut, în esență, următoarele: 2.1 Printr-o primă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C proc. civ. recurentul Ministerul Apărării Naționale susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada faptului că anterior cererii deduse prezentei judecăți a solicitat anularea actului administrativ cauzator de prejudiciu, așa încât competența de soluționare a cereri în acordarea de daune pentru prejudicii suferite aparține instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Constanța și nu instanței de contencios administrativ. Printr-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în condițiile în care instanța de fond pe de o parte a preluat susținerile contradictorii ale reclamantului în sensul că daunele morale sunt cuvenite atât pentru nepromovarea raportului său personal prin care a solicitat trecerea sa în rezervă, cât și pentru respingerea cererii sale formulate pe calea plângerii sale prealabile iar pe de altă parte a pronunțat hotărârea prin prisma considerentelor sentinței civile nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța. Printr-o ultimă critică formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurentul susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în condițiile în care în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata daunelor morale pe motivul generic de stres reținând că reclamantul a fost afectat pe planul relațiilor socio-profesionale, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului adus imaginii sale și a suferințelor psihice pretins generatoare de prejudicii. 2.2 Susține recurentul că deși instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt în mod greșit a apreciat atât asupra cuantumului daunelor morale acordate cât și asupra persoanelor obligate în acest sens. Astfel, se susține că se impune obligarea pârâtului E.M.

la plata daunelor morale în condițiile în care acesta, în calitate de șef al biroului personal la unitatea militară care s-a restructurat și-a îndeplinit doar parțial atribuțiile de serviciu în condițiile în care după primirea raportul său de trecere în rezervă și exprimarea unui punct de vedere în scris pe raport nu a procedat la înaintarea acestuia către autoritatea competentă a-l soluționa, respectiv, Statul Major al Forțelor Navale. Totodată, consideră recurentul că instanța de fond deși a reținut faptul că a fost supus unor presiuni psihice din pricina situației litigioase continue nu a reținut în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate că prin refuzul trecerii sale în rezervă în februarie 2009 a fost prejudiciat în planurile sale privind construirea unei locuințe în condiții financiare mai avantajoase.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 3, pct. 7 și 9 C. proc. civ. cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale este fondat iar recursul declarat de reclamantul P.S. este tardiv declarat, pentru considerentele arătate în continuare. 3.1 Înalta Curte va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constatând că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzei în raport cu norma specială de competență prevăzută de art. 19 alin. (2) din LCA.

În acest sens, este de necontestat că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea unei autorități publice la plata de despăgubiri morale, în condițiile art. 19 din LCA, a fost precedată de o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul art. 1 din lege, prin sentința civilă nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 2773 din 26 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Nu vor fi reținute nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond si-a motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt rezultată din probatoriu administrat în cauză, fără a putea fi reținută existența unor considerente contradictorii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Faptul că instanța de fond a apreciat asupra cererii reclamantului de acordare a daunelor morale prin raportare la considerentele sentinței civile nr. 404/CA din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța nu echivalează cu expunerea unor motive contradictorii, în sensul invocat de recurent. Înalta Curte urmează să rețină însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească, în temeiul art. 998 C civ., despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de pârâta autoritate publică.

În primul rând Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reiterează faptul că daunele morale ca și cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acțiunii în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciată intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, Înalta Curte constată că prin raportare la situația de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a apreciat în mod greșit atât atitudinea autorității pârâte cât și consecințele, pe orice plan, suferite de reclamant ca urmare a situației generate de raportul juridic dedus judecății în dosarul nr. 700/36/2009 al Curții de Apel Constanța, în care s-a pronunțat sentința nr. 404/CA din 13 octombrie 2009, în condițiile în care interpretarea greșită a unor dispoziții legale în procedura de soluționare a cererii recurentului P.S., în lipsa dovedirii altor împrejurări conexe, nu poate conduce la concluzia că respectiva autoritate publică a săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită, de natură a-i fi cauzat recurentului P.S.

prejudiciul moral pretins a fi acoperit prin acordarea de despăgubiri materiale. De altfel, recurentul P.S. a invocat doar în termeni generali prejudiciul de imagine și suferințele psihice determinate de atitudinea autorității pârâte in modul de soluționare a cererii sale, ceea ce face imposibilă orice apreciere asupra unei eventuale lezări a valorilor sociale menit a fi ocrotite. Așadar, este de necontestat faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale nu are justificare în situația de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză. În consecință, Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ.

în persoana instituției publice pârâte, constată că recursul formulat în cauză de Ministerul Apărării Naționale este fondate sub acest aspect. 3.2 Cât privește recursul reclamantului P.S., se constată că acesta este declarat la data de 25 mai 2010, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare, respectiv 07 mai 2010 prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În consecință văzând și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul P.S. ca tardiv formulat. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Apărării Naționale și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de recurentul P.S. Totodată, văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurentul P.S. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul E.M., în raport de care acțiunea sa a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.S. împotriva sentinței civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Admite recursul declarat de MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Obligă recurentul-reclamant P.S. să plătească intimatului-pârât E.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.