ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

3052 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, a admis acțiunea

formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat

pârâtul să primească cererea reclamantului pentru redobândirea cetățeniei

române și actele aferente, în termen de 3 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

A obligat

pârâtul la 1000 lei daune morale și la 883 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din potrivit dispozițiilor art. 10

din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea C.E.C. există obligația statului de

a analiza cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil,

în speță nefiind vorba doar de refuzul de a soluționa o cerere, ci de refuzul

de primire a unei cereri.

A mai

reținut instanța de fond că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E.,

referitoare la numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spațiilor

destinate primirii cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și

a actelor necesare, având în vedere că soluționarea acesteia se face de

autoritățile române de pe teritoriul României, respectiv M.J.

A mai

apreciat Curtea de apel că nu se poate considera că termenul rezonabil este

incident doar în cazul cererilor pentru dobândirea cetățeniei formulate de

persoane care locuiesc pe teritoriul României, deoarece o astfel de distincție

nu este prevăzută de nici un text de lege.

S-a mai

constatat și că, prin Legea nr. 171/2009 se impune o modalitate de înregistrare

a cererilor de redobândire a cetățeniei române, care contravine dispozițiilor art.

10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002, în sensul în care stabilirea

unei norme de 30.000 de cereri pe an, în condițiile în care autoritatea pârâtă

recunoaște că sunt peste 350.000 de persoane în Republica Moldova care și-au

manifestat această intenție, face ca cererea reclamantului să fie primită

peste11 ani, astfel încât termenul de primire a unei astfel de cereri să nu mai

fie rezonabil.

În ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că

reclamantul are o speranță legitimă de dobândire a cetățeniei române în raport

cu dispozițiile legale existente în România, iar pârâtul îl împiedică să își

realizeze această speranță, astfel încât, este evident că reclamantul a suferit

un prejudiciu moral, care trebuie reparat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E.

Prin cererea

de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinței

Curții de Apel București motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se,

în esență, că instanța a interpretat greșit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004

și nefăcând aplicarea acestui text de lege prin raportare la data de 30

octombrie 2006 când s-a formulat prima scrisoare de intenție s-a respins, în mod

greșit, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fondul

cauzei s-a dat o dezlegare în contradicție cu legislația în vigoare și cu jurisprudența

C.E.D.O. în privința determinării „termenului rezonabil” (Cauzele K.K. de la Grange,

H. c/Olanda, P. c/ Grecia, C. c/ Italia).

În

acest context, în opinia recurentului nu se justifică nici acordarea de daune

morale intimatului - reclamant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat în concret realitatea

daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social,

prin nesoluționarea cererii reclamantului de programare pentru depunerea actelor

necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.

Prin

întâmpinare, intimatul B.N. a solicitat menținerea sentinței Curții de Apel

București, aceasta fiind temeinică și legală sub toate aspectele la care se referă

M.A.E. prin recursul declarat.

Examinând

cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului

administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse

în continuare:

Dezlegarea

dată de judecătorul fondului excepției prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârât, este corectă și în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004.

În

condițiile în care scrisoarea de intenție datează din 30 septembrie 2006, iar

atitudinea autorității pârâte prin Secția Consulară de la Chișinău a fost una pasivă, motivată de incapacitatea de absorbție a numărului extrem de mare

al cererilor de acest gen, pârâtul recunoscându-și obligația de soluționare a cererilor,

într-adevăr nu poate fi sancționat reclamantul prin constatarea prescripției dreptului

său de a acționa în justiție.

În privința

cererii principale, constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii

din 30 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în

vederea redobândirii cetățeniei române, soluția primei instanțe este de

asemenea corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanșării

demersului judiciar nu este unul rezonabil.

Determinarea

termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg

la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002 ) se

face, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. la care chiar recurentul face trimitere,

prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului.

În speță,

în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce

termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului

și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române. Termenul de 30

de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat față

de data scrisorii de intenție, 30 septembrie 2006.

Critica

privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

Argumentarea

admiterii acestui capăt de cerere pe speranța legitimă pe care reclamantul o

are în legătură cu redobândirea cetățeniei române este una imprecisă, nefiind

explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea

cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă

o compensare adecvată.

Înalta

Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un

termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de

natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând

temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

Ca

urmare, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată

în parte în sensul înlăturării obligației M.A.E. la plata daunelor morale către

intimatul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de M.A.E.,

împotriva sentinței civile nr. 3052 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată

în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale

formulate de B.N.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.