ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3052 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului pentru redobândirea cetățeniei române și actele aferente, în termen de 3 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A obligat pârâtul la 1000 lei daune morale și la 883 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea C.E.C.

există obligația statului de a analiza cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, în speță nefiind vorba doar de refuzul de a soluționa o cerere, ci de refuzul de primire a unei cereri. A mai reținut instanța de fond că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E., referitoare la numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spațiilor destinate primirii cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și a actelor necesare, având în vedere că soluționarea acesteia se face de autoritățile române de pe teritoriul României, respectiv M.J. A mai apreciat Curtea de apel că nu se poate considera că termenul rezonabil este incident doar în cazul cererilor pentru dobândirea cetățeniei formulate de persoane care locuiesc pe teritoriul României, deoarece o astfel de distincție nu este prevăzută de nici un text de lege.

S-a mai constatat și că, prin Legea nr. 171/2009 se impune o modalitate de înregistrare a cererilor de redobândire a cetățeniei române, care contravine dispozițiilor art. 10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002, în sensul în care stabilirea unei norme de 30.000 de cereri pe an, în condițiile în care autoritatea pârâtă recunoaște că sunt peste 350.000 de persoane în Republica Moldova care și-au manifestat această intenție, face ca cererea reclamantului să fie primită peste11 ani, astfel încât termenul de primire a unei astfel de cereri să nu mai fie rezonabil. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că reclamantul are o speranță legitimă de dobândire a cetățeniei române în raport cu dispozițiile legale existente în România, iar pârâtul îl împiedică să își realizeze această speranță, astfel încât, este evident că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, care trebuie reparat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E. Prin cererea de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinței Curții de Apel București motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se, în esență, că instanța a interpretat greșit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și nefăcând aplicarea acestui text de lege prin raportare la data de 30 octombrie 2006 când s-a formulat prima scrisoare de intenție s-a respins, în mod greșit, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fondul cauzei s-a dat o dezlegare în contradicție cu legislația în vigoare și cu jurisprudența C.E.D.O. în privința determinării „termenului rezonabil” (Cauzele K.K.

de la Grange, H. c/Olanda, P. c/ Grecia, C. c/ Italia). În acest context, în opinia recurentului nu se justifică nici acordarea de daune morale intimatului - reclamant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat în concret realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, prin nesoluționarea cererii reclamantului de programare pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Prin întâmpinare, intimatul B.N. a solicitat menținerea sentinței Curții de Apel București, aceasta fiind temeinică și legală sub toate aspectele la care se referă M.A.E. prin recursul declarat.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare: Dezlegarea dată de judecătorul fondului excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, este corectă și în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004. În condițiile în care scrisoarea de intenție datează din 30 septembrie 2006, iar atitudinea autorității pârâte prin Secția Consulară de la Chișinău a fost una pasivă, motivată de incapacitatea de absorbție a numărului extrem de mare al cererilor de acest gen, pârâtul recunoscându-și obligația de soluționare a cererilor, într-adevăr nu poate fi sancționat reclamantul prin constatarea prescripției dreptului său de a acționa în justiție.

În privința cererii principale, constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii din 30 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetățeniei române, soluția primei instanțe este de asemenea corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil. Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului.

În speță, în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române. Termenul de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat față de data scrisorii de intenție, 30 septembrie 2006. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată. Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe speranța legitimă pe care reclamantul o are în legătură cu redobândirea cetățeniei române este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă o compensare adecvată.

Înalta Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în parte în sensul înlăturării obligației M.A.E. la plata daunelor morale către intimatul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 3052 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale formulate de B.N. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.