ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6617/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6617/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 17396 din 28 septembrie 2004, reclamantul A.M.P. a

chemat în judecată pârâții S.P.C. și SC T.P.G.I. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie, terenul în suprafață de 257,35 mp, situat în București, sector 1, să

ridice de pe acest teren toate bunurile existente, în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești sau să fie autorizat

reclamantul să le ridice, pe cheltuiala pârâților, să fie obligați pârâții la

plata daunelor constând în lipsa de folosință a imobilului, evaluată la

1.000.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și

art. 998 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 594 din 13 aprilie 2007,

Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC T.P.G.I. SRL, a respins acțiunea față de

societatea pârâtă în temeiul acestei excepții, a admis, în parte, acțiunea, a

dispus obligarea pârâtului S.P.C. să-i lase, reclamantului, în deplină

proprietate și posesie, terenul în suprafață de 257,35 mp, situat în București,

sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de

ing. C.F. și planurile de situație (anexă la raport), a respins, ca

neîntemeiate, cererile privind obligarea pârâtului la ridicarea bunurilor și la

plata daunelor, acesta din urmă fiind obligat la plata sumei de 7.623,20 lei,

cheltuieli de judecată către reclamant.

Prima instanță a reținut că pârâta SC T.P.G.I. SRL nu

justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât nu s-a dovedit

existența vreunei legături între activitatea societății și ocuparea terenului

de o construcție care să fi fost edificată de către pârâtul S.P.C., asociat

unic la societatea în cauză.

Pe fond, prima instanță a constatat că terenul este

proprietatea reclamantului, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5027 din 15 decembrie 2003, pârâtul S.P.C. ocupând în

întregime terenul în litigiu, fără însă să facă dovada vreunui titlu de

proprietate asupra bunului imobil în litigiu.

Apărările pârâtului în sensul inexistenței unei linii

de demarcație clară între imobilul în litigiu și cel învecinat acestuia și

contestarea faptului că ar ocupa vreo suprafață de teren care ar aparține

reclamantului, precum și invocarea unui drept de folosință pe care l-ar avea

pentru o suprafață de 170 mp, în baza unui contract de închiriere încheiat cu

Primăria Municipiului București, au fost înlăturate de instanță, întrucât toate

aceste susțineri nu au putut fi justificate prin existența vreunui titlu pentru

ocuparea imobilului.

Ocuparea terenului rezultă din raportul de expertiză

topografică întocmit în cauză, astfel încât, conform art. 480 C. civ., pârâtul

S.P.C. a fost obligat să-i lase, reclamantului, în deplină proprietate și

posesie imobilul în litigiu.

Capătul de cerere privind ridicarea bunurilor aflate

pe terenul proprietatea reclamantului a fost respins, ca neîntemeiat, întrucât

pretențiile reclamantului în acest sens nu pot fi valorificate în cadrul

acțiunii pendinte, doar prin prisma efectelor admiterii acțiunii în

revendicare. Raporturile dintre părți în legătură cu aceste construcții trebuie

analizate pe calea unei acțiuni separate, conform art. 494 C. civ., întrucât

numai constructorul de rea-credință poate fi obligat la ridicarea acestora.

Capătul de cerere referitor la daunele pentru lipsa

de folosință a terenului a fost respins, întrucât reclamantul nu a dovedit

caracterul cert al prejudiciului, atât în privința existenței, cât și a

întinderii acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 773/ A din 14 decembrie 2007,

Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtului S.P.C., a admis apelul

reclamantului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis și cererea de

ridicare a bunurilor aflate pe terenul proprietatea reclamantului, a dispus

obligarea pârâtului să ridice în termen de 30 de zile de la prezenta decizie,

următoarele bunuri: grup sanitar (C3 din anexa la raportul de expertiză

întocmit de expert F.C.), o platformă betonată cu destinația terasă de vară și

construcția din lemn (C2), a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel

a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: deferitor la

apelul declarat de către pârât, în raport de hotărârea pronunțată și de

criticile formulate, prin care se contestă rezolvarea favorabilă a acțiunii în

revendicare, în raport și de valoarea imobilului în litigiu, rezultată din

contractul de vânzare-cumpărare care reprezintă titlul de proprietate al

reclamantului, Curtea a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a plăti o

taxă judiciară de timbru de 4.246,26 lei, conform art. 11, cu referire la art.

2 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, taxă reactualizată prin

Normele Metodologice ale Codului Fiscal, respectiv 5 lei timbru judiciar.

Deși acesta a fost încunoștințat despre obligația de

plată a sumelor de bani datorate, acordându-se în acest sens un termen de

judecată, pârâtul nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de

timbru și a timbrului judiciar, nedepunând dovezi de plată și neaplicând

timbrul judiciar mobil.

Conform art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr.

146/1997, taxa judiciară de timbru se achită anticipat introducerii cererii

(căii de atac) sau, pentru motive temeinice, cel mai târziu la primul termen de

judecată acordat în cauză.

Deși s-a acordat un termen de judecată, pârâtului, în

scopul achitării taxei judiciare de timbru, acesta nu a îndeplinit obligația de

plată, așa încât în baza art. 20 alin. (5) din legea sus-menționată și art. 9 din

O.G nr. 32/1995, Curtea a anulat apelul declarat de acesta, ca netimbrat.

În ceea ce privește apelul declarat de către

reclamant, Curtea a constatat că susținerile părții sunt întemeiate doar în

parte.

Criticile referitoare la greșita respingere a cererii

de obligare a pârâtului la ridicarea construcțiilor edificate pe teren sunt

corecte, atât în ceea ce privește dreptul de opțiune al reclamantului privind

modalitatea procedurală de valorificare a pretențiilor sale, cât și obligarea

pârâtului de a ridica lucrările edificate pe terenul proprietatea

reclamantului. Astfel, s-a apreciat că este incontestabil dreptul de

proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, dovedit de acesta

prin tidul de proprietate depus la dosar - contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5027 din 15 decembrie 2003, act translativ de proprietate

prin care reclamantul a dobândit o suprafață de teren de 257,35 mp, situată în

București, drept confirmat și de hotărârea primei instanțe care nu mai poate fi

dezbătută sub acest aspect, ca urmare anulării apelului declarat de către

pârât, soluție ce urmează a se pronunța în cauză.

Reclamantul este singurul în măsură să aleagă

modalitatea procedurală prin care înțelege să-și valorifice pretențiile sale -

efect al principiului disponibilității ce guvernează procesul civil - neputând

fi obligat să promoveze o acțiune pe cale separată de cea înregistrată în

prezentul dosar, în condițiile în care cererea de ridicare a construcțiilor

este o cerere accesorie, deci care depinde de soluționarea capătului principal

privind revendicarea terenului pe care au fost edificate aceste construcții.

Obligația de ridicare a construcțiilor reprezintă o obligație de a face, care

poate constitui obiect al unei cereri de chemare în judecată în temeiul art.

1073 și art. 1077 C. civ.

Pe fond, cererea a fost apreciată ca întemeiată,

întrucât din concluziile raportului de expertiză a rezultat că pe acest teren

există mai multe construcții, respectiv grup sanitar-construcția C3, o

platformă betonată cu destinația terasă de vară, organizare de șantier, cu

privire la care apelantul-reclamant a declarat că nu insistă în soluționarea cererii,

precum și o construcție din lemn identificată la poziția C2 pe planul de

situație - anexă la raport. Totodată, în raport se menționează că pârâtul ocupă

în întregime terenul aparținând reclamantului.

Fiind posesorul terenului, în persoana pârâtului se

creează o prezumție relativă, în sensul că el este și cel care a edificat

construcțiile existente pe acest teren, fapt, de altfel, necontestat de către

pârât, iar reaua sa credință la edificarea lucrărilor este incontestabilă față

de faptul că între pârât și autorul reclamantului, S.E.R., a existat un proces

promovat de acesta din urmă, pe cale de ordonanță președințială, prin care a

solicitat obligarea pârâtului S. să-i permită accesul pe proprietatea sa,

acțiune admisă în urma Deciziei nr. 529 din 15 aprilie 2002.

De asemenea, între aceleași părți există și un

litigiu de grănițuire privind proprietățile lor, ceea ce înseamnă că pârâtul nu

poate fi considerat un constructor de bună-credință din perspectiva

dispozițiilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.

În ceea ce privește pretențiile de obligare a

pârâtului la plata contraechivalentului lipsei de folosință a terenului, prima

instanță a respins în mod corect acest capăt de cerere. Ocuparea abuzivă a unui

teren reprezintă, fără îndoială, o faptă ilicită, condiție premisă pentru

atragerea răspunderii civile delictuale a unei persoane care acționează în

acest fel. Cu toate acestea, fapta ilicită și atitudinea culpabilă a persoanei

care a acționat ilicit, nu sunt condiții suficiente pentru acordarea

despăgubirilor bănești pretinse. Alături de aceste condiții, angajarea

răspunderii civile delictuale presupune existența unui prejudiciu și a unui

raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, conform art. 998 C. civ.

Prejudiciul, la rândul său, trebuie să aibă un caracter cert, atât în ceea ce

privește existența, cât și posibilitatea de evaluare.

Reclamantul a solicitat acordarea sumei de

1.000.000.000 lei, menționând în susținerea cererii că a fost împiedicat să

construiască pe terenul în discuție, dar nu a dovedit nici existența unui

asemenea prejudiciu și nici întinderea lui, pentru a putea fi evaluat.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat

cereri de recurs (I) la data de 5 martie 2008, pârâtul S.P.C. si (II) la data 7

martie 2008 pârâta SC T.P.G. SRL, prin care au criticat-o pentru nelegalitate

sub următoarele aspecte:

(I) În ceea ce privește cererea de recurs formulată

de pârâtul S.P.C. - întemeiată formal în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5,

7, 8 și 9 C. proc. civ. - criticile de nelegalitate au vizat următoarele

aspecte:

Instanța a încălcat formele de procedură, în sensul

ca nu a fost citat în proces și Municipiul București, prin primar general,

căruia îi aparține terenul de la nr. X. Instanța avea obligația să pună în

vedere reclamantului să precizeze cadrul procesual corect, numai așa se putea

ajunge la o soluție legală și temeinică.

S-a susținut că decizia atacată cuprinde motive

contradictorii - deși recurentul a arătat că nu cunoaște cine a edificat pe

teren construcțiile în litigiu, nu s-a efectuat nici o probă pentru aflarea

adevărului.

S-a susținut că în mod nelegal pârâta SC T.P.G.I. SRL

a fost scoasă din cauză, deși raportul juridic în ceea ce privește contractul

de închiriere teren este între Municipiul București și această societate.

Instanța de apel a făcut o interpretare greșită a

actului juridic dedus judecații, obligându-l în mod nelegal pe acesta să ridice

de pe teren construcțiile în litigiu, efectuate de Municipiul București.

Cu privire la anularea ca netimbrat a apelului, a

arătat că instanța avea obligația de a indica o taxă de timbru corectă și de a

acorda termenul solicitat recurentului pentru lipsa de apărare. In raport de

obiectul procesului, taxa de timbru trebuia să se refere la obligația de a face

și nicidecum la acțiunea în revendicare.

(II) În ceea ce privește recursul formulat de pârâta

SC T.V.G. SRL, decizia a fost criticată sub următoarele aspecte:

S-a susținut excepția lipsei de calitate procesuală

activă a reclamantului A.M.P., întrucât la data de 13 august 2007, reclamantul

a înstrăinat prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2563/2007 terenul

situat în București, numitului T.V.A., persoana care a preluat imobilul-teren

ce formează obiectul acțiunii de revendicare de față. Cumpărătorul nu a fost

introdus în cauză în fața instanței de apel, astfel încât, față de reclamantul

inițial, nu se mai justifică judecarea cererii de chemare în judecată.

Cu prioritate, sub aspectul excepției lipsei

calității procesuale active, este important de reținut că instanța de apel a

clarificat situația raporturilor juridice dintre părți la momentul deducerii

lor în fața primei instanțe de judecată.

Astfel, a apreciat în termeni expreși că este

incontestabil dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în

litigiu, dovedit de acesta prin tidul de proprietate depus la dosar -

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5027 din 15 decembrie 2003,

act translativ de proprietate prin care reclamantul a dobândit o suprafață de

teren de 257,35 mp, situată în București, drept confirmat și de hotărârea

primei instanțe care nu mai poate fi dezbătută sub acest aspect, ca urmare

anulării apelului declarat de către pârât.

În continuarea raționamentului său juridic, instanța

de apel, în circumstanțele specifice litigiului pendinte, a consemnat judicios

că reclamantul este singurul în măsură să aleagă modalitatea procedurală prin

care înțelege să-și valorifice pretențiile sale - efect al principiului disponibilității

ce guvernează procesul civil - neputând fi obligat să promoveze o acțiune pe

cale separată de cea înregistrată în prezentul dosar, în condițiile în care

cererea de ridicare a construcțiilor este o cerere accesorie, deci care depinde

de soluționarea capătului principal privind revendicarea terenului pe care au

fost edificate aceste construcții.

Împrejurarea că, după momentul pronunțării hotărârii

instanței de apel, s-a produs dovada înstrăinării imobilului de către

reclamant, reprezintă o chestiune de opozabilitate/inopozabilitate a hotărârii

judecătorești, ce vizează exclusiv situația reclamantului, fără nici consecință

asupra raporturilor juridice litigioase, dezlegate deja prin puterea unei

hotărâri judecătorești definitive și executorii.

Acestea sunt considerentele pentru care excepția

lipsei calității procesuale active a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cererile de recurs sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

(I) Cererea de recurs formulată de pârâtul S.P.C. va

fi respinsă, pentru următoarele considerente.

Prin Decizia civilă nr. 773/ A din 4 decembrie 2007,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtului.

Față de această situație, criticile

recurentului-pârât nu puteau viza decât exclusiv soluția de anulare a apelului

ca netimbrat, ceea ce în cauză s-a și întâmplat, sub acest aspect invocându-se

împrejurarea că instanța avea obligația de a indica o taxă de timbru corectă,

de a acorda termenul solicitat recurentului pentru lipsa de apărare, respectiv,

în raport de obiectul procesului, de a calcula taxa de timbru cu referire la

obligația de a face și nicidecum la acțiunea în revendicare.

Toate aceste critici nu pot fi primite întrucât,

instanța de apel, clarificând prioritar raportul juridic dedus judecății din

perspectiva obiectului și temeiului juridic al acțiunii, a statuat, în mod

riguros, asupra obligației concrete de plată a cheltuielilor de judecată.

S-a consemnat astfel că, în raport de valoarea

imobilului în litigiu, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare ce

reprezintă titlul de proprietate al reclamantului, s-a stabilit în sarcina

pârâtului obligația de a plăti o taxă judiciară de timbru de 4.246,26 lei,

conform art. 11, cu referire la art. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată și

completată, taxă reactualizată prin Normele Metodologice ale C. fisc, respectiv

5 lei timbru judiciar.

Deși acesta a fost încunoștințat despre obligația de

plată a sumelor de bani datorate, acordându-se în acest sens un termen de judecată,

pârâtul nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și  a

timbrului judiciar, nedepunând dovezi de plată și neaplicând timbrul judiciar

mobil.

Conform art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr.

146/1997, taxa judiciară de timbru se achită anticipat introducerii cererii

(căii de atac) sau, pentru motive temeinice, cel mai târziu la primul termen de

judecată acordat în cauză.

Deși s-a acordat un termen de judecată, pârâtului, în

scopul achitării taxei judiciare de timbru, acesta nu a îndeplinit obligația de

plată, așa încât în baza art. 20 alin. (5) din legea sus-menționată și art. 9

din O.G nr. 32/1995, Curtea a anulat apelul declarat de acesta, ca netimbrat.

Criticile referitoare la pretinsa încălcare a

formelor de procedură - în sensul că nu a fost citat în proces și Municipiul

București, prin primar general, căruia i-ar aparține terenul de la nr. X - la

aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, la interpretare greșită a

actului juridic dedus judecații, toate acestea sub aspectul proprietății și

individualizării limitelor proprietății în litigiu, reprezintă critici

exercitate omisso medio, ceea ce înseamnă imposibilitatea analizării lor în

recurs.

(II) Recursul formulat de pârâta SC T.P.G. SRL nu

este întemeiat, întrucât, pe de o parte, considerentele ce vizează aspectele de

probațiune a proprietății imobilului în litigiu nu pot fi analizate în recurs,

dat fiind, în principal, invocarea lor omisso medio, pe de altă parte, excepția

lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului A.M.P. a fost deja

analizată și soluționată ca motiv de ordine publică, dispozitivul hotărârii

pronunțate reflectând această situație.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursurile formulate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale active.

Respinge recursurile declarate de pârâții S.P.C. și

SC T.P.G. SRL împotriva Deciziei civile nr. 773/ A din data de 04 decembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie

2010.