ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2196/2010

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30/ D din 16 ianuarie 2009, a Tribunalului Bacău în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata R.A., pentru infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte din perioada martie - septembrie 2003.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins cererile privind obligarea inculpatei la plata de despăgubiri civile formulate de partea civilă C.M.

S-a constatat că partea civilă V.R. nu a solicitat despăgubiri civile.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a arătat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Bacău se reține că inculpata, în înțelegere cu soțul său R.C., s-a stabilit în Italia, ținând legătura telefonic și rezolvând detaliile cu privire la desfășurarea activităților infracționale privind traficul de persoane.

În acest sens, R.C., se ocupa de racolarea unor persoane de sex feminin, din Buhuși și din localitățile apropiate, cărora le suporta cheltuielile ocazionate de procurarea pașapoartelor și a transportului în Italia, (orașul Milano). Ajunse aici, acestea erau preluate de inculpată, care le ducea la un bar din Milano, unde practicau prostituția în folosul inculpatei. În concret, se reține că, în primăvara anului 2003 și în vara aceluiași an, R.C., le-a racolat pe părțile vătămate V.R. și C.M., prin promisiuni mincinoase că le va asigura un loc de muncă într-un bar din Milano, unde este „șefă", soția sa R.A. și le-a trimis în Italia. Aici, inculpata R.A., personal sau prin intermediul altor persoane din România, le-a preluat pe cele două părți vătămate și le-a dus la barul din Milano, unde au locuit și practicat prostituția, o perioadă mai mare de timp (fila 5 din rechizitoriu). Din declarațiile părților vătămate date la urmărirea penală, s-a reținut în actul de sesizare că părțile vătămate au discutat inițial cu R.C. despre faptul că vor merge în Italia pentru a lucra împreună cu soția sa, R.A., ca dansatoare la un bar din Milano. Ajunse la Milano, părțile vătămate au locuit într-o cameră improprie și insalubră a imobilului în care se afla barul patronului italian și lucrau în fiecare zi, până la orele 22,00, ca ospătare.

După orele 22,00, acestea se retrăgeau în camerele din imobilul menționat și practicau raporturi sexuale cu diferiți bărbați - clienți ai barului pe care îi acostau personal sau îi ademenea inculpata R.A., încă din timpul programului. Aspectele reținute din declarațiile părților vătămate au fost coroborate cu celelalte probe menționate în rechizitoriu (fila 14), respectiv: sesizarea D.I.I.C.O.T. București, ordonanța de delegare emisă de procuror, rezoluția de începere a urmăririi penale, procesul verbal de verificare în baza de date, actele de stare civilă și procesele verbale din baza de date privind pe R.C. și R.A., acte de dare în urmărire generală și de verificare la Direcția Generală a Penitenciarelor și Direcției Generale de Evidență informatizată a Persoanei, declarațiile martorilor V.M., A.M., P.A., C.I., C.L.

Instanța, având în vedere atât probele administrate în cursul urmăririi penale și aspectele reținute în actul de sesizare a instanței, cât și probele administrate în cursul cercetării judecătorești, a constatat că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata nu au fost săvârșite de aceasta.

Inculpata nu a fost prezentă la instanță, fiind reprezentată de apărători angajați. Aceasta a fost legal citată la adresa care se regăsește în dosarul de urmărire penală, respectiv Buhuși, jud. Bacău.

În cursul judecății, au fost depuse la dosar acte din care rezultă că inculpata în Italia, locuiește în localitatea Busto Arsizio, unde a fost citată pentru termenul de judecată din 20 decembrie 2007. Ulterior, la termenul de judecată din 20 decembrie 2007, apărătorii angajați ai inculpatei, au solicitat citarea acesteia la adresa de reședință din Italia, unde se află și sediul firmei pe care o deține, respectiv localitatea Busto Garolfo IV, Italia. În aceste condiții, s-a dispus citarea inculpatei pentru termenele ulterioare, la adresele de domiciliu din Buhuși și de reședință din Italia, procedura de citare, fiind îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 177 alin. (1), (2), (3), (8) C. proc. pen.

Excepția invocată de apărătorii inculpatei cu ocazia dezbaterilor, privind nulitatea actelor de urmărire penală, aceasta desfășurându-se cu încălcarea prevederilor art. 254 C. proc. pen., a fost respinsă, în cauză neexistând un caz de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Argumentarea cererii de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale vizează împrejurarea că inculpata nu s-a sustras de la cercetări, așa cum s-a reținut, aceasta locuind legal în Italia.

Potrivit art. 254 C. proc. pen., care reglementează cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală, când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmește, se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

În cursul cercetărilor, s-au efectuat verificări privind pe inculpată (filele 41-55 dos.urm.penală), din care a rezultat că inculpata nu este încarcerată în nici un loc de detenție din țară și că aceasta nu se află la domiciliu, figurând ca fiind ieșită din România la 22 septembrie 2005, fără a mai reveni ulterior.

Din procesul-verbal încheiat la 11 iunie 2007 (fila 261 dos.urm.penală vol. I), rezultă imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală, respectiv sustragerea de la urmărirea penală, (procesele verbale de verificare citații, mandat de aducere, borderou de expediere corespondență, etc, filele 234 -260 dos.urm.penală).

Aspectele prezentate de apărătorii inculpatei, privind caracterul legal al șederii acesteia în străinătate și necitarea și la adresele de reședință din Italia au fost aduse la cunoștință abia la instanță, la termenul de judecată din 23 octombrie 2007. De altfel, chiar dacă în cauză s-ar fi reținut încălcarea prevederilor art. 254 C. proc. pen., aceasta ar fi atras nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, inculpata nefăcând dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite anterior.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că probele administrate confirmă săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane asupra părților vătămate V.R. și C.M. de către inculpatul R.C., însă nu oferă suficiente indicii cu privire la comiterea faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Partea vătămată audiată la urmărirea penală, arată că în luna septembrie 2003 a fost racolată de R.C. care i-a propus să meargă în Italia pentru a lucra ca dansatoare în barul unde era angajată soția sa și unde urma să practice și raporturi sexuale contra unor sume de bani. Partea vătămată s-a deplasat în localitatea Milano (Italia), după ce costurile aferente obținerii documentelor de călătorie și transportului au fost suportate de R.C., unde a stat timp de 5 luni. Mai relatează partea vătămată că în Milano, a lucrat la bar ca ospătară, iar pe timpul nopții întreținea relații sexuale cu diferiți bărbați, din sumele obținute o cotă de 70 % revenind inculpatei R.A. Partea vătămată a apreciat că suma încasată în această modalitate de inculpată ar fi de 3-4 mii euro.

Partea vătămată, deși legal citată la instanță, nu s-a prezentat pentru a putea fi ascultată.

Aspectele relatate de C.M. nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Astfel, se reține că partea vătămată V.R., în cursul cercetărilor, a dat două declarații la data de 26 octombrie 2005 (filele 176 - 178 ds. urm.penală) și respectiv la 11 noiembrie 2005 (fila 179 ds.urmărire penală), declarații care conțin elemente contradictorii. Partea vătămată a arătat inițial că a cunoscut-o pe inculpată în vara - toamna anului 2003, prin intermediul martorei C.I., sora acesteia, și că a fost dusă în Italia de R.C. A mai precizat partea vătămată că a lucrat la un bar aparținând unui apropiat al inculpatei și că a practicat prostituția, împărțind banii cu aceasta. Ulterior, tot în prezența unui apărător, partea vătămată a revenit asupra declarației inițiale, infirmând aspectele reținute mai sus. Aceasta a susținut că în Italia s-a deplasat în scop turistic și că a lucrat la bar, în timp ce inculpata se afla în țară (în România). Aceleași aspecte au fost relatate de partea vătămată și la instanță, cu ocazia ascultării la termenul de judecată din 26 februarie 2008 (fila 64 ds.instanță).

Martorele C.M.L. și C.I. au fost audiate în cursul urmăririi penale, ocazie cu care au prezentat împrejurări care au condus la reținerea faptelor în sarcina inculpatului R.C. și condamnarea acestuia.

Prezente în instanță, acestea s-au prevalat de dispozițiile art. 80 C. proc. pen., având în vedere gradul de rudenie cu inculpata R.A. (mama și respectiv sora acesteia).

Celelalte martore nu au putut fi ascultate la instanță, fiind plecate în străinătate (martorele V.M., A.M.).

În aceste condiții, s-a constatat că nu există probe temeinice care să conducă la concluzia că inculpata a emis cele două infracțiuni de trafic de persoane, în modalitatea racolării, transportării și traficării celor două părți vătămate, așa cum se retine în rechizitoriu.

Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde că probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatei și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptelor și la vinovăția acestuia.

În cauza de față, aceste exigențe nu sunt realizate, indiciile existente neconducând la concluzia că faptele de trafic de persoane au fost comise și de inculpată.

Or, în lipsa unor probe directe, certe și concludente, orice dubiu nu profită decât inculpatei.

În cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, criticând hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatei R.A., pentru infracțiunile de trafic de persoane, întrucât probele administrate conduc la concluzia că aceasta a comis faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 128 din 10 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în totalitate sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata R.A. la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (părți vătămate C.M. și V.R.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 9000 euro, dobândă din exploatarea părților vătămate și care nu servește la despăgubirea acestora.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile și a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea de Apel Bacău a reținut că apelul declarat de procuror este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prima instanță nu a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în special în cursul urmăririi penale, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele rechizitoriului.

De altfel, prima instanță nu a analizat mijloacele de probă întocmite în cursul procesului penal și actele procesuale efectuate, decât într-omanieră superficială, lapidară, înlăturând declarațiile și înregistrările telefonice efectuate în cauză într-un mod facil, nemotivat, faptele probatorii pe care acestea le conțin fiind ignorate de judecător.

Declarațiile părții vătămate V.R. au fost înlăturate pe motive de contradictorialitate, fără a preciza care din aspectele relatate sunt probate, eventual prin coroborarea cu celelalte probe, și care nu sunt credibile și pentru ce motive.

Declarațiile martorelor V.M. și A.M. nu sunt analizate sub nicio formă, pe o motivare nelegală, în sensul că nu au putut fi audiate în instanță.

În condițiile unei astfel de abordări simpliste a probatoriului vast efectuat în cauză, prima instanță ajunge la o concluzie nefondată, potrivit căreia întreaga activitate de exploatare sexuală a victimelor s-a realizat de numitul R.C.

Sentința penală apelată nerealizând dezideratul legal al motivării corespunzătoare actelor din dosar, revine Curții de Apel Bacău, ca instanță de apel, sarcina de a respecta obligația legală a unei instanțe de judecată de a analiza cauza sub toate aspectele și de a pronunța o hotărâre judecătorească temeinică.

Astfel, se constată că în concret R.C., racola persoanele de sex feminin, din Buhuși și localitățile limitrofe, le rezolva personal problemele legate de deplasare în Italia (pașapoarte, acte identitate, transport, etc.) după care le trimitea în Italia.

În Italia - orașul Milano – R.A. aștepta autocarul, într-o gară din acel oraș de unde prelua persoanele trimise din România de R.C., le ducea la barul din Milano, unde acestea practicau prostituția iar sumele de bani erau încasate de susnumita (fii. 166-185 dosar - vol. I).

Din dosar rezultă că R.C., uneori le aducea la cunoștință, chiar de la început persoanelor racolate și traficate, scopul pentru care se vor deplasa în Italia (prestarea unei munci retribuite), condițiile de placare, cele de locuit și câștig din Italia (fii. 185 vol. I dosar). În realitate persoanele racolate și traficate erau induse în eroare cu privire la adevărata activitate pe care urmau să o realizeze în Italia. Astfel, în orașul Milano și celelalte localități din Italia, acele persoane aduse din orașul Buhuși - România, erau obligate de învinuita R.A. să practice prostituția, împotriva voinței lor și în condițiile impuse de acesta.

În maniera arătată mai sus R.C. a racolat, în primăvara și vara anului 2003, pe numitele C.M. și V.R. din Buhuși pentru care a procurat toate actele necesare (pașaport, acte de identitate) a rezolvat problema transportului,suportând personal toate cheltuielile. Inițial le-a supus celor 2 persoane că se vor deplasa în Italia, pentru a munci la un bar unde șefă este soția sa.

În Italia, R.A., personal sau prin intermediul altor persoane din România, le-a preluat pe cele 2 persoane (C.M. și V.R.) și Ie-a adus la barul din Milano, unde au locuit și practicat prostituția o perioadă de mai mare de timp (vezi fi.nr. 166-185 dosar - volumul I).

Din declarațiile date de C.M. și V.R., rezultă că faptele s-au petrecut așa cum s-a arătat mai sus, că ele au fost racolate în Buhuși de R.C., că acesta a îndeplinit toate formalitățile pentru plecare în Italia (obținerea de pașaport, acte identitate etc), că tot el a suportat toate cheltuielile, asigurând totodată și transportul cu un autocar, care a plecat din Bacău spre Milano, că au fost duse la Bacău tot de către acesta cu autoturismul proprietate personală și tot pe cheltuiala sa (fii. nr. 166 -185 dosar - volumul I) și respectiv fii. 9-24 vol. III dosar).

C.M. și V.R., mai arată că inițial au discutat cu R.C. despre faptul că ele vor merge în Italia pentru a lucra împreună cu soția sa R.A., ca dansatoare - striptease la un bar din Milano, (fii. nr. 166-185 dosar - volumul I).

La locația din orașul Milano, cele 2 părți vătămate au locuit într-o cameră improprie și insalubră, a imobilului în care se afla barul patronului italian și lucrau în fiecare zi până la orele 22,00, ca ospătare.

După orele 22,00, părțile vătămate, se retrăgeau în camerele din imobilul menționat și practicau raporturi sexuale cu diferiți bărbați - clienți ai barului pe care îi acostau personal sau îi ademenea R.A., încă din timpul programului. Partea vătămată C.M. mai arată că primea de la fiecare client câte 150-200 euro, că în fiecare seară avea circa 3-5 clienți și că circa 50% din câștig îi dădea lui R.A. (fi. nr. 166-175 dosar). Mai arată aceeași parte vătămată, în aceeași declarație că R.A. a primit de la aceasta suma de circa 4.000 euro ca urmare a raporturilor sexuale practicate în perioada cât a lucrat la acel bar.

Aspecte asemănătoare relatează și partea vătămată V.R. în declarația dată, precizând că a primit de la fiecare persoană cu care practica raporturi sexuale sume între 150-200 euro, ca în fiecare seară avea raporturi sexuale cu 4-5 bărbați, că banii îi împărțea la sfârșit de săptămână cu R.A., dându-i acesteia jumătate din suma câștigată, (dar nu poate preciza suma exactă). Se estimează că R.A. a primit de la V.R. suma de 4.000 - 4.500 euro.

Referitor la partea vătămată V.R., trebuie menționat faptul că își amintește că a fost în Italia, la barul din Milano, de două ori, in cursul anului 2003. Prima dată a fost în luna iunie 2003 și a doua oară în toamna anului 2003, faptele petrecându-se identic, așa cum s-a arătat mai sus. Mama acesteia, numita V.M., precizează însă în declarația dată la procuror că fiica sa V.R., a plecat prima dată în Italia, prin luna martie 2003, stând acolo circa 3 săptămâni de zile. Tot mama părții vătămate V.R., mai arată că prima dată când a plecat fiica sa în Italia, aceasta nu i-a spus nimic și că a aflat mai târziu că toate activitățile și costurile legate de plecarea în Italia, au fost desfășurate și respectiv suportate de R.C.

Faptul că V.R. nu s-a deplasat în orașul Milano pentru a presta o muncă retribuită (barman sau striptease) rezultă și din afirmațiile făcute de mama acesteia, în declarația dată la procuror, cum că V.R., la revenirea din Italia era foarte speriată, agitată și supărată, spunându-i mamei sale că în viața ei nu mai pleacă din țară (fi. nr. 190 dosar).

În aceeași declarație V.M., precizează că inculpata R.A. a venit la ea acasă în luna mai sau iunie 2003 și a insistat s-o lase din nou pe fiica sa în Italia, asigurând-o că are grijă de ea și că totul va fi bine. Întrucât mama părții vătămate V.R. refuza să-i dea pașaportul, R.A. a insistat s-o lase și atunci V.M. a spus, că dacă fiica ei dorește să meargă nu o va opri, dar dacă va păți ceva, va reclama acest lucru la organele competente (fi. 191 dosar).

Tot V.M. mai arată că i-a spus lui R.A. că fiica ei V.R. a venit prima dată din Italia speriată, fără bani și că are tot cei trebuie acasă (soțul său lucrând în Israel și Germania). Mai arată același martor, că în momentul când a venit acasă la V.M., R.A. era foarte elegantă, avea părul blond, lung (plete) și avea o mașină roșie nouă, cu inițialele "D.A.L.".

În sfârșit mai precizează că R.A. a afirmat că a primit interdicție la graniță și că trebuie să mai stea să-și rezolve problema, că fata (V.R.) poate pleca înainte (îi va aranja ea și R.C. totul), lucru care s-a și întâmplat.

Un alt aspect semnificativ pe care-l relatează mama părții vătămate este și acela referitor la faptul că fiica sa avea mai multe bijuterii din aur primite de la tatăl său iar în momentul în care i-a spus inculpatei R.A. că nu o poate lăsa cu acele bijuterii, susnumita a asigurat-o, că nu are de ce să se teamă, spunându-i că va avea ea grijă și totul va fi bine.

Faptul că inculpata R.A. nu numai că a exploatat-o pe V.R., în orașul Milano obligând-o la practicarea prostituției, când partea vătămată a refuzat să mai stea la acel bar, plecând în țară, ci i-a și umblat în geanta cu bagaje, luându-i suma de 1.000 euro (bani câștigați din practicarea raporturilor sexuale) precum și bijuteriile părții vătămate. V.R. a constatat acest lucru abia când a ajuns acasă la Buhuși, a doua oară, precizând acest lucru în declarațiile date pe parcursul anchetării lui R.C., precum și în fața instanței de judecată (fi. 190 - 195 vol. l, dosar și fi. 9 vol. III dosar).

În sfârșit V.M. mai arată că a aflat după plecarea fiicei sale, a doua oară în Italia, că de fapt inculpat R.A. a divorțat de soțul său de la acea dată (S.) și s-a căsătorit cu R.C. pentru a obține alte acte de stare civilă, pentru a putea trece granița, în Italia, lucru care s-a și realizat. Tot V.M. mai arată că a aflat ulterior (de fapt ceea ce bănuia) că fiica sa a fost obligată în Italia, la Milano, să practice prostituția și că nu s-a dus acolo pentru a munci ca barman (fii. 197 dosar).

Cu privire la aceeași parte vătămată V.R., mai rezultă că n prima declarație dată la procuror la data de 26 octombrie 2005, a recunoscut cu lux de amănunte cum la cunoscut pe R.C., cum acesta a ajutat-o cu toate formalitățile și transportul în Italia, la Milano, cum a lucrat la acel bar și în ce condiții a practicat raporturi sexuale și câștigurile realizate (fi. nr. 177-178 dosar - volumul I).

Ulterior, la 11 noiembrie 2005 aceeași parte vătămată, revine la declarația dată la 26 octombrie 2005, menținând-o parțial. Astfel susține toate amănuntele cu privire la condițiile de plecare în Italia, că a fost ajutată de R.C., că în Italia a mers la barul din Milano unde o aștepta R.A.

Menționează în schimb că în Italia la barul patronului F. din Milano, nu a practicat prostituția, că deplasarea s-a făcut în scop turistic, că acolo a lucrat în bar ca ospătar, primind 300 euro pe lună (fl.nr. 185 dosar-volumul I).

Declarația dată la 11 noiembrie 2006 urmează a fi înlăturată, argumentele fiind următoarele:

- în primul rând între R.C. și R.A. nu au existat nici un fel de relații apropiate, cu partea vătămată V.R., că aceștia s-au cunoscut întâmplător cu ocazia plecării în Italia pentru scopurile arătate, neexistând nici un fel de obligații din partea învinuiților, de a o transporta în Italia, de a o angaja și caza, pe cheltuiala lor, fiind excluse asemenea gesturi caritabile și gratuite față de V.R.;

- Este greu de acceptat faptul că R.C. și R.A. ar fi acceptat să o aducă în Italia pe partea vătămată V.R. numai pentru a lucra ca ospătar sau în scop turistic, și pe cheltuiala lor, deoarece existau numeroase persoane care ar fi fost de acord să meargă la muncă fără nici un fel de obligații materiale sau de altă natură față de cei ce le ofereau asemenea servicii. Pe de altă parte, nici patronul italian și nici inculpata R.A. nu ar fi acceptat să o aducă pe V.R. numai pentru a munci, deoarece nu aveau nici un câștig din aceste activități, asemenea forță de muncă existând în mod excedentar și neaducătoare de profit atât în Italia cât și România. Pretextul că partea vătămată V.R. vine la Milano să muncească, invocat de inculpata R.A., nu a fost altul decât acela, de a o induce în eroare, pentru ca aceasta să accepte și să se deplaseze în acel oraș, ulterior V.R. fiind obligată să practice prostituția așa cum s-a arătat, mai sus; - în al treilea rând, dacă V.R. s-a deplasat în Italia de două ori, pe cheltuiala lui R.C. și R.A., este evident că a câștigat sume de bani convenabile, că de fapt a practicat relații sexuale așa cum a precizat în prima declarație și care aduceau câștiguri mai semnificative;

De altfel, plecarea din Milano a părții vătămate V.R., atât prima dată cât și a doua oară, s-a făcut mai mult fără voia acesteia, fiind alungată de fapt de R.A. pentru că a fost bănuită că ar avea relații intime cu patronul barului (care de fapt era concubinul lui R.A. - fi. nr. 190,191,185 - volumul I, dosar). Plecarea precipitată a părții vătămate din orașul Milano a fost determinată și de starea psihică a acesteia, în declarațiile date, precizând că nu mai putea rezista la Presiunile zilnice făcute de R.A. și de faptul că îi dădea foarte puțini bani, condițiile în care trăia fiind deplorabile;

- în al patrulea rând, declarația lui V.R. din 11 noiembrie 2005 este în contradicție totală și cu ceea ce susține în declarația dată, cealaltă parte vătămată C.M. (fi. nr. 166 - 175- volumul I dosar) în care se arată că s-a întâlnit într-o zi cu V.R. în Buhuși, că aceasta i-a spus cât se câștigă, din ce se câștigă, condițiile în care se practicau raporturile sexuale, sumele de bani ce se primeau și cota parte ce trebuia să o dea fiecare, inculpatei R.A.

V.R. a recunoscut că s-a întâlnit cu C.M., că și aceasta din urmă a fost la același bar în Milano, aspecte relatate în ambele declarații date de către V.R. la procuror și instanță;

- Alt argument al înlăturării declarației din 11 noiembrie 2006 dată de V.R., este și acela referitor la faptul că asupra acesteia s-au exercitat în mod repetat și intens, amenințări fizice și morale, pentru a-și schimba declarația inițială, din partea lui R.C. Acest lucru rezultă cu certitudine din declarația dată de mama părții vătămate V.M., care precizează că R.C. a căutat-o acasă de mai multe ori și că a fost amenințată, dacă fiica sa nu-și retrage mărturia inițială (fi. nr. 176 do sar-volumul I).

Mai mult decât atât, R.C. a încercat să-i ofere diferite sume de bani (5.000 euro) și părții vătămate C.M. pentru a-și retrage declarația dată la organele de anchetă (fi. nr. 100 vol. l dosar). Această situație rezultă și din scrisoarea trimisă de mama părții vătămate C.M., A.M. din Italia. Din lecturarea acelei scrisori atașate la fi. nr. 32 vol. l dosar, rezultă că - R.C. a venit la domiciliul său (al părții vătămate și părinților săi) rugând-o să-și retragă declarația în schimbul unor sume de bani (5.000 euro).

Mai rezultă din acea scrisoare, că R.C., văzând că nu reușește să o convingă pe mama părții vătămate C.M., pentru ca aceasta din urmă să-și retragă declarația, a pus-o pe soția sa R.A. să dea telefoane din Italia, cu același scop, dar mama părții vătămate C.M., a refuzat (fi. 190-191 dosar-volumul I).

În sfârșit, în sprijinul ideii că partea vătămată V.R. a fost amenințată și determinată să-și schimbe declarația inițială, în sensul arătat mai sus, rezultă și din aceea că R.C. a încercat să afle ce a declarat aceasta la organele de anchetă, sens în care și-a angajat apărător, prin care a solicitat studierea dosarului, deși nu fusese audiat și nici măcar citat pentru audiere, la momentul respectiv.

Acest aspect rezultă cu prisosință din adresele de la fi. nr. 148 vol. I dosar) precum și din notele privind înregistrările telefonice autorizate (volumul II, fi. nr. 1-84 dosar).

De altfel s-a încercat și prin alte mijloace determinarea lui V.R. de a-și schimba declarația, spre exemplu prin angajarea unui apărător, al cărui onorariu a fost achitat chiar de învinuit, partea vătămată susmenționată neavând posibilități materiale și nici interes personal pentru a-și alege un apărător. Acest lucru rezultă și pe cale de interpretare a declarației părții vătămate C.M., scrisă de mâna acesteia, în care precizează că R.C. a determinat-o și pe ea să-și retragă declarația în schimbul sumei de 5.000 euro și chiar a angajării unui apărător, al cărui onorariu era dispus să-l plătească tot acesta.

Declarația inițială exprimă adevărul, ea coroborându-se cu toate celelalte probe descrise iar logica derulării evenimentelor legate de racolare, traficare și exploatare a activităților desfășurate de V.R. în orașul Milano, nu poate avea la bază susținerile făcute de susnumita în a doua declarație și care la simpla sa lecturare, nu convinge și nu are nici un suport probator. De altfel toate argumentele arătate mai sus, se coroborează și cu declarația numitei V.M., mama părții vătămate V.R., care precizează că a aflat că fiica sa a fost determinată să meargă în Italia de R.C. și de R.A., iar acolo constrânsă și amenințată să practice prostituția (fi. 190-191 dosar).

Semnificativ este faptul însă că după ce R.C. a părăsit țara în maniera amintită și după ce V.R. a fost confruntată cu martora C.I. (sora vitregă a inculpatei R.A.), susnumita a revenit iarăși la declarația dată inițial la 26 octombrie 2005, precizând cu lux de amănunte - în prezența apărătorului ales - că a mers în Italia, la Milano, că acolo a fost constrânsă și amenințată să practice prostituția. De asemenea mai arata că inculpata R.A. se purta foarte dur cu ea că i-a luat din geantă banii și aurul cumpărat din banii câștigați de ea în Italia. V.R. mai precizează că nu a mai rezistat presiunilor psihice și șantajelor la care a fost supusă și că a părăsit Italia revenind în țară (fi. 185 dosar).

Aceeași parte vătămată, V.R., mai arată că în țară nu a spus la nimeni adevărul (ceea ce a făcut în Italia) fiindu-i frică să nu afle mama acesteia. După ce a fost citată la instanță, aici a declarat adevărul, ocazie cu care și mama acesteia a luat la cunoștință de ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale în Italia (fi. 191 dosar).

În sfârșit V.R. mai arată că după ce a dat ultima declarație în dosar, la data de 18 mai 2006, mama lui R.A., C.M.L. a acostat-o din nou pe stradă, întrebând-o ce a declarat la organele de anchetă (fl.nr. 194 -195 dosar și fl. 9 vol. III dosar).

Partea vătămată V.R. în declarația dată la 18 mai și respectiv 24 mai 2006 precizează că ea nu și-a ales apărător, nu a avut bani să-și angajeze un asemenea avocat, că nu a semnat vreun contract de asistență juridică cu nici un apărător și că totul a fost aranjat de R.C. în înțelegere cu inculpata R.A. (fi. 185 - 189 dosar).

Relevant este faptul că învinuitul R.C. și celelalte persoane sus citate, văzând că nu au reușit s-o determine și pe partea vătămată C.M. să-și retragă declarația dată, a recurs la alte mijloace la fel de ilegale și incorecte ca și cele descrise mai sus.

Astfel știind că este urmărit penal și urmează a fi audiat în legătură cu faptele comise, că se face vinovat pentru acele activități infracționale, că pe numele său de R.C. s-au luat sau se pot lua anumite măsuri procesuale (printre care și interdicția de a ieși din țară) a hotărât să-și schimbe numele. Astfel a divorțat de soția sa R.A., după care s-a căsătorit cu M.C. din Bacău. În baza noului act de căsătorie, a renunțat la numele său R. și și-a luat numele de familie al soției - M. (după noua căsătorie).

În baza noului certificat de căsătorie și-a procurat un alt act de identitate și alt pașaport, pe numele de M.C., iar la data de 22 decembrie 2005 a părăsit țara, cu autoturismul - fi. nr. 80-164 dosar.

Până în prezent învinuitul nu s-a mai întors în țară, întrucât se sustrage de la urmărirea penală a fost dat și în urmărire generală. De altfel, mama inculpatei R.A., martora C.L., în declarația dată la 24 martie 2007, confirmă că R.C. a divorțat de R.A., dar că ar fi făcut acest lucru doar pentru faptul că nu se înțelegeau, că nu se potriveau ca religie (R.C. era catolic, iar R.A. - ortodoxă). Aceeași martoră precizează că nu știe de ce și cu cine s-a recăsătorit R.C., dar precizează că imediat după căsătorie a părăsit țara și până în prezent nu s-a mai reîntors (fii. 195 dosar).

Motivația divorțului și noii căsătorii, dată de mama inculpatei R.A., este de circumstanță și trebuie privită ca atare, având în vedere momentul în care s-au realizat aceste evenimente (în timpul anchetei și în imediata apropriere a luării unor eventuale măsuri de îngrădire legală a unor drepturi ale învinuitului R.C. - cum ar fi - părăsirea țării (fii. 195-198 dosar).

Metoda schimbării numelui, respectiv a identității este una des practicată de traficanți. în dosarul de față și inculpata R.A., și-a schimbat numele prin divorțuri și căsătorii repetate, urmărind să-și piardă urma în evidențele organelor competente (baza de date) așa explicându-se că aceasta și-a schimbat de trei ori numele - după cum urmează: C., S., R. (în perioada 2000-2005). După ultimul divorț dintre ea și R.C., R.A. și-a păstrat numele de R. dovadă că a fost vorba de o desfacere a căsătoriei, formală și de moment, situație motivată de teama învinuitei de a nu fi trasă la răspundere penală, în țară, pentru faptele cercetate.

În acest fel reușea să iese și să intre mai repede din și în țară, așa explicându-se de ce într-o perioadă relativ scurtă, respectiv 2002-2005, a efectuat 22 de deplasări în străinătate (în cazul nostru în Italia) - R.A. și de 2-3 ori R.C.

În cauzele privind traficul de persoane declarațiile victimelor prezintă o importanță deosebită, în principal din considerentul că părțile vătămate sunt singurele care au cunoscut direct cele întâmplate, putând oferi informațiile și datele necesare aflării adevărului și stabilirii situației infracționale reale.

În aceste condiții, declarația părții vătămate V.R. (fii. 64 dosar Tribunalul Bacău) în care își menține parțial cele relatate în cursul urmăririi penale, fără a putea oferi o explicație obiectivă cu privire la schimbările de poziție procesuală, fiind motivate de teama ca noul concubin să nu afle de trecutul său de prostituată, la care se adaugă declarația lui C.M., audiată de instanța de apel (fii. 38), fundamentează în mare măsură stabilirea vinovăției inculpatei în raport de faptele pentru care este judecată.

Circumstanțial, aceste declarații se coroborează cu cele relatate de martorele V.M. și A.M. și cu transcrierile convorbirilor telefonice înregistrate cu autorizația legală a judecătorului (vol. II dosar urm. penală, în special filele 56-60).

În drept, faptele comise de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, în coautorat cu cele pentru care a fost condamnat definitiv R. (M.) C. De altfel, o disociere clară, pe etape, a contribuțiilor celor doi, este dificil de realizat, activitatea lor fiind una conjugată, în permanentă legătură, indiferent de locul din care au fost executate.

Împotriva Deciziei penale nr. 128 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, în termen legal, a declarat recurs inculpata R.A., solicitând, în principal, menținerea hotărârii primei instanțe prin care a fost achitată, întrucât nu este autoarea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră.

În drept, inculpata și-a întemeiat recursul pe disp. art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat, aceasta fiind supusă casării, în baza disp. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru considerentele ce urmează:

Prin rechizitoriul nr. 44/D/P/2006 din 12 iulie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Bacău a fost trimisă în judecată inculpata R.A. pentru săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în perioada martie - septembrie 2003 a racolat, traficat și transportat în orașul Milano - Italia pe numitele C.M. și V.R. pentru practicarea prostituției, în înțelegere cu fostul său soț R.C., obținând importante sume de bani, realizând aceasta prin procedee mincinoase, de inducere în eroare, violență și amenințarea părților vătămate.

În cursul judecății au fost ascultate părțile vătămate C.M. și V.R., martorele C.M.L. și C.I. s-a prevalat de disp. art. 80 C. pen., având în vedere gradul de rudenie cu inculpata R.A., iar martorele V.M. și A.M. nu au putut fi audiate, fiind plecate din țară.

Examinând toate probele administrate pe parcursul procesului penal, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că acestea nu au înlăturat prezumția de nevinovăție, instituită de disp. art. 66 C. proc. pen., existând serioase dubii cu privire la comiterea de către inculpată a infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Partea vătămată V.R. a făcut declarații contradictorii pe parcursul procesului penal (fila. 176-185 vol. I dosar urm. pen., fila 64 dos.fond).

Astfel, aceasta arată că numitul R.C. i-a promis un loc de muncă în Italia, într-un bar de noapte, s-a ocupat de formalitățile de transport (pașaport, acte de identitate), a achitat contravaloarea transportului, a condus-o până la autocarul ce urma să o transporte în Italia.

La Milano, partea vătămată a fost așteptată de inculpată, care i-a relatat că de fapt, trebuia să întrețină relații sexuale cu clienții barului, ceea ce partea vătămată a și făcut, primind sume cuprinse între 100-150 euro pentru fiecare client.

Ulterior, la 11 noiembrie 2005, partea vătămată revine asupra declarației inițiale, susținând că pe timpul cât a stat la Milano a vândut într-un bar, nu a întreținut relații intime cu clienții, a fost în Milano la numeroase restaurante și baruri, toate cheltuielile fiind suportate de R.A.

Pentru munca depusă la bar, partea vătămată susținea că a primit de la inculpată diferite sume de bani, dar niciodată mai mult de 300 euro.

La data de 18 mai 2006, partea vătămată V.R. revine asupra declarației din 11 noiembrie 2005, arătând că a fost amenințată de către R.C. să-și schimbe declarația și de frică a făcut acest lucru, acceptând ca aceasta să-i angajeze și un apărător.

În cursul cercetării judecătorești partea vătămată arată că a fost convinsă, prin viclenie să plece în Italia pentru a munci într-un bar, a fost ajutată să facă această călătorie de către R.C., care a suportat taxele pentru eliberarea pașaportului și cheltuielile de transport.

La Milano, a fost așteptată de inculpată, care i-a propus să practice prostituția, lucru cu care nu a fost de acord, motiv pentru care peste o lună și jumătate s-a întors în țară (fii. 64 dos. fond).

Partea vătămată C.M. arată la urmărirea penală că numitul R.C. i-a propus să meargă în Italia pentru a fî dansatoare de striptease și pentru a practica raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.

R.C. s-a ocupat de acte, i-a achitat cheltuielile de transport, iar la Milano, partea vătămată a fost preluată de inculpată, care a dus-o la barul unde lucra, aceasta spunându-i că trebuie să întrețină relații sexuale cu clienții barului.

Audiată fiind în cursul soluționării apelului, partea vătămată C.M. și-a menținut declarațiile date, a arătat că discuțiile despre plecarea în Italia le-a purtat cu soțul inculpatei R.A., a mers în Italia pentru a lucra ca dansatoare într-un bar și a întreținut relații sexuale cu clienții în schimbul unor sume de bani.

Martorele C.I., C.M.L. și A.M. - audiate în cursul urmăririi penale - nu au putut relata aspecte legate de presupusa activitate infracțională a inculpatei.

C.I. a arătat doar că o cunoaște pe partea vătămată V.R. și a aflat că a ajuns în Italia cu ajutorul numitului R.C.

De asemenea, din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală nu rezultă că acestea le-ar viza pe părțile vătămate din prezenta cauză, ce s-a disjuns cu privire la inculpată, D.T., G.F. și A.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Martora V.M. - mama părții vătămate V.R. - audiată în cursul urmăririi penale - nu a putut oferi informații despre activitatea desfășurată în Italia de inculpată sau de partea vătămată care, așa cum s-a arătat anterior, a dat declarații contradictorii pe parcursul procesului penal și care nu pot sta la baza stabilirii vinovăției inculpatei pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, în absența altor probe din care să rezulte mai presus de orice îndoială că inculpata este autoarea infracțiunilor respective.

Față de considerentele expuse, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpată, va casa decizia penală atacată și va menține hotărârea instanței de fond.

Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata R.A. împotriva Deciziei penale nr. 128 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează decizia penală recurată și menține sentința penală nr. 30/ D din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului Bacău, secția penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2010.