ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1148/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1148/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, la data de 15 decembrie 2009, reclamanta B.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 și C.C.S.D.,

obligarea acestora la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilului

notificat sub nr. 79/N/2001, situat în Craiova, str. Dinamului, în termen de 90

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii

de 1000 lei/ zi întârziere, până la emiterea deciziei.

î

n motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin Dispoziția nr. nr. 8796 din 10 mai 2005 emisă de

către Primarul Municipiului Craiova, i-au fost acordate măsuri reparatorii, în

echivalent, pentru imobilul anterior individualizat, decizie care a rămas

definitivă, fiind predată S.C.C. în termen de 30 zile, împreună cu documentația

ce a stat la baza emiterii acesteia.

A precizat că dosarul

de despăgubiri a fost înregistrat în evidențele pârâtei C.C.S.D. sub nr. 12062/CC

și nu a fost soluționat până la această dată.

A mai arătat

reclamanta că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4

ani de la emiterea dispoziției privind acordarea despăgubirilor, este

nejustificată, în condițiile în care, autoritățile administrative nu au luat

măsuri eficiente de soluționare a dosarului de despăgubiri, într-un termen

rezonabil, culpa acestora neputând să conducă la împiedicarea realizării

dreptului la despăgubiri.

În acest context,

reclamanta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 paragraf I din C.E.D.O.

ce cuprind și durata procedurilor administrative.

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând

că nu este entitatea investită cu atribuții privind emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.

În ceea ce privește

capătul de cerere ce vizează plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de

întârziere, a susținut că nu poate fi vorba de refuzul A.N.R.P. de a emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care aceasta nu

are atribuții în acest sens.

La rândul său, pârâta

C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 8769/2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, apreciind că

a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul privind

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost analizat în

privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului notificat,

iar în urma analizării dosarului s-a constatat că există o situație de

coproprietate la preluare, motiv pentru care documentația aferentă dispoziției nr.

8769/2005 a fost remisă entității învestite cu soluționarea notificării, în

speță Primăria Municipiului Craiova.

Totodată, a susținut

că nu poate fi reținut termenul de 90 de zile indicat de reclamantă prin

cererea introductivă, deoarece legiuitorul nu a prevăzut un termen de

soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ordinea de soluționare a dosarelor fiind

decisă de către C.C.S.D.

În plus, dosarul

reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise S.C.C. înainte de

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de

înregistrare a dosarelor.

Referitor la cererea

reclamatei privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 1000

lei/zi de întârziere, a susținut că nu poate fi vorba de refuzul C.C.S.D. de a

emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât procedura

administrativă a fost declanșată.

instanțe

Prin sentința nr. 108

din 08 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea de sesizare privind excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 8796 din 10 mai 2005 formulată de pârâta C.C.S.D.; a respins

acțiunea față de pârâta A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive; a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta să emită reclamantei decizia privind titlul

de despăgubire și a respins cererea privind obligarea la daune cominatorii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. invocată prin întâmpinare, a reținut, pe

de-o parte, că potrivit dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. asigură

organizarea și funcționarea S.C.C.S.D., ceea ce nu conferă Autorității

legitimare procesuală pasivă în acțiunile promovate în contencios

administrativ, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, iar pe de altă parte, obligația legală de

emitere a deciziei referitoare la titlurile de despăgubire precum și cea

anterioară și subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare,

revine C.C.S.D., potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 8796 din 10 mai 2005 a Primarului Municipiului

Craiova, invocată de pârâta C.C.S.D., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu

motivarea că, în raport de prevederile art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004,

nu pot face obiectul excepției de nelegalitate acte de natură civilă, cum este

cazul în speță.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanta a început procedura de

recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia în anul 2001, prin

formularea unei notificări care a fost soluționată prin Dispoziția nr. 8796 din

10 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, prin care s-au propus măsuri

reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Deși, s-a invocat de

către pârâtă efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența imobilului,

ulterior transmiterii dosarului și la un interval considerabil, instanța a

constatat că nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.

î

n acest context, prima

instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de

natură a încălca în mod evident principiul potrivit căruia procedurile

administrative, ca și cele judiciare, trebuie să se desfășoare într-un termen

rezonabil.

î

n speță, depășirea

unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor

reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

î

n altă ordine de

idei, prima instanță a apreciat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite

titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de

bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor și creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul

la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Cererea de obligare

la daune cominatorii a fost respinsă, având în vedere că prin art. 24 din Legea

nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților

în cazul în care acestea nu execută decât hotărâri definitive și executorii,

procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

de pârâtă

C.C.S.D. a atacat cu

recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca

neîntemeiate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte:

3.1. Instanța a

respins în mod netemeinic și nelegal cererea de sesizare a tribunalului

competent în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 8796

din 10 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, act administrativ de care

depinde soluționarea cauzei, întrunind condițiile prevăzute în art. 4 din Legea

nr. 554/2004;

3.2. Dezlegarea

fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru întreaga

valoare a imobilului, este greșită, în condițiile în care din proba cu

înscrisuri administrată în cauză rezultă, cu certitudine, că reclamanta B.A. beneficiază

doar de cota de ½ din imobilul notificat, deoarece a renunțat expres la

succesiunea soțului său,

b

.

c

. Cealaltă cotă de ½ aparține

fiicei defunctului, B.C.D., care nu a formulat notificare în termenul prevăzut

de Legea nr. 10/2001.

Recurenta-pârâtă a

precizat că, pentru lămurirea aspectelor menționate, dosarul aferent

dispoziției nr. 8796/2005 a fost remis Primarului Municipiului Craiova prin

adresa nr. 12062/ CC din 19 ianuarie 2010, dar instanța nu a analizat apărările

formulate, încălcând principiul rolului activ și dreptul la apărare.

3.3. Instanța de fond

a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei

fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii

administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de

normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a

dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat

să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de

despăgubire.

3.4. Instanța de fond

a obligat-o, netemeinic și nelegal, direct la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, deși executarea hotărârii presupune parcurgerea tuturor

etapelor procedurii administrative, inclusiv evaluarea imobilului de către un

evaluator autorizat. A invocat, în acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, care a decis că procedura de stabilire a despăgubirilor

este una complexă, care nu poate fi încadrată în termenul prevăzut în art. 2 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

intimatei

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 C. proc. civ., dar a depus la dosar

concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând, în esență, că prin invocarea excepției de nelegalitate se urmărește

repunerea în discuție a unor aspecte ce țin de fondul adoptării dispoziției nr.

8796/2005, care nu a fost contestată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

A mai arătat că

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu conferă Comisiei Centrale

dreptul de a restitui dosarul pentru o nouă verificare a calității de persoană îndreptățită

a solicitantului, singura sa atribuție în acest sens fiind aceea de a analiza

legalitatea respingerii cererii de restituite în natură a imobilului solicitat

și de dispune restituirea în natură, când aceasta era posibilă, dar nu a fost acordată

de unitatea notificată.

În aceste

circumstanțe, a concluzionat intimata-reclamantă, măsura remiterii dosarului

aferent Dispoziției nr. 8796/2005 către Primăria Municipiului Craiova, ulterior

cererii de chemare în judecată, nu poate fi apreciată decât ca fiind abuzivă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, str. Dinamului, ce a format obiectul notificării nr. 79/N/2001.

Notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005, prin dispoziția nr. 8796 din 10 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, care a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de

titluri de valoare nominală, în limita sumei de 1.745.487.000 lei (ROL), la

care fusese evaluat imobilul.

Potrivit datelor

comunicate de pârâtă prin adresa nr. 8714 din 3 martie 2010 dosarul aferent

dispoziției nr. 8796 din 10 mai 2005 a fost înregistrat la S.C.C. sub nr. 12062/

CC din 6 aprilie 2006.

În raport cu datele

menționate, instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a

ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F.,

principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.

Complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de

apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor

administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei

activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu

li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării

principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei

administrări.

Prin apărările

formulate în fața primei instanțe și în motivele de recurs, C.C.S.D. și-a

motivat pasivitatea prin existența unui motiv de nelegalitate al dispoziției nr.

8796 din 10 mai 2005, prin care intimatei - reclamante i-a fost stabilit

dreptul la despăgubiri pentru întregul imobil, deși conform înscrisurilor

depuse la dosar (act de vânzare - cumpărare nr. 2279 din 23 decembrie 1960,

certificate de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 34 din 11 aprilie

2007), la data preluării imobilului era proprietara unei cote de 1/2, cealaltă

cotă de ½ aparținând soțului său, ulterior decedat,a cărui unică

moștenitoare (fiica B.C.D.) nu a formulat notificare în termenul prevăzut în

Legea nr. 10/2001, motiv pentru care, a precizat recurenta-pârâtă, în speță nu

sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

În acest context,

instanța de control judiciar reține, pe de o parte, că prima instanță a făcut o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

atunci când a respins cererea de sesizare a tribunalului cu excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 8796 din 10 mai 2005.

Din interpretarea

prevederilor legale menționate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea

ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului

contenciosului administrativ; nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate

actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă (așa cum este

dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare în temeiul

Legii nr. 10/2001, calificată ca act juridic civil supus jurisdicției civile),

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului

administrativ în temeiul art. 5 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte,

Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

conferă C.C. atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de

restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20

din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența

entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să

exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.

În același timp,

împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a C.C. în cei aproape

patru ani care s-au scurs de la data înregistrării dosarului nr. 12062/ CC din 6

aprilie 2006 și până după înregistrarea acțiunii la Curtea de Apel Craiova, când a fost emisă adresa nr. 12062/ CC din 19 ianuarie 2010, prin

care dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova.

Așa cum rezultă din

cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea

pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O. cât și dreptului de

proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Înalta Curte

constată, de asemenea, neîntemeiat și ultimul motiv de recurs, referitor la

nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că

etapele și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului

final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind

calificată ca nerezonbilă prin sentința atacată.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 94

și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 108 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.