AFFAIRE PANTUSO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

24.05.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8 (Respect de la vie privée);Violation de l'art. 13;Violation de P1-3;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PANTUSO c. ITALIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PANTUSO c. ITALIA (solicitarea nr. 21120/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 mai 2006 DEFINITIVF 11/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Pantuso c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președinte Caflisch Bîrsan Zagrebelsky Gyulumyan Myjer, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 mai 2006, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 21120/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Lorenzo Pantuso ( La 7 mai 2002, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale (inclusiv Convenia privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de dl Silvio Ferrara și de dl Massimiliano Riccairdi, avocai din Benevent. Guvernul italian ( La 23 septembrie 2004, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile formulate în art. 8 și 13 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1, 2 din Protocolul nr. 4 și 3 din Protocolul nr. 1 în cadrul guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamantul s-a născut în 1973 și își are reședința în Pratvecchio (Arezzo). printr-o hotărâre depusă la 17 martie 2001, Tribunalul din Arezzo a declarat falimentul societății P.A., al cărei solicitant era administrator, precum și falimentul personal al acesteia. La 26 martie 2001, reclamantul, considerând că starea sa de insolvabilitate nu fusese dovedită, a făcut opoziție în fața instanței. Conform informațiilor furnizate de solicitant, o audiere a fost stabilită la 28 iulie 2004. Între 9 aprilie 2001 și 3 iulie 2001, au fost depuse la instanță o cerere de declarare a pasivului falimentului. La 4 iulie 2001, judecătorul delegat a declarat pasivul falimentului executoriu. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALUJATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CARE CONVENȚIA LA DREPTUL CORESPONDANȚA, 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 14. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1, acesta se plânge că declarația de faliment la a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4, el denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii; aceste articole sunt astfel formulate art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și d a alege liber reședința sa. Orice persoană are libertatea de a părăsi orice țară, inclusiv țara sa. exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, sau protecției drepturilor și libertăților d Õ 15. Reclamantul susține că observațiile guvernului au fost prezentate cu întârziere, spre deosebire de art. 38 din Regulamentul de procedură. 16. Curtea arată că a stabilit la 14 decembrie 2004 termenul pentru prezentarea observațiilor guvernului și că acesta și-a trimis observațiile la 13 decembrie 2004. Guvernul susține că reclamantul ar fi putut să se plângă de incapacitatea prelungită de a fi dat faliment în fața instanței judecătorești competente în conformitate cu Legea Pinto. Acesta se referă, printre altele, la hotărârea Curții de Casație nr. 362 din 2003 18. Reclamantul susține că legea Pinto nu constituie un mijloc eficient de recurs pentru a se plânge de durata incapacităților personale care derivă din faliment. 19. Curtea arată că, în Hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 În ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avantaj." 20. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de către public și că aceasta este de la această dată că trebuie să fie solicitată de către exportatori care utilizează această cale de atac în sensul articolului 35 1 din Convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005 21. Întrucât reclamantul nu a introdus o acțiune în conformitate cu legea Pinto, Curtea consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul celor care au suferit un accident, acesta nu poate exercita nici o activitate profesională sau comercială. În plus, el denunță faptul că, conform articolului 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea sa, care pune capăt acestor incompetențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Despre admisibilitate 23. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 24. Curtea consideră că ansamblul incapacităților care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru antrenează, în sine, o interferență în dreptul la respectarea vieții private a reclamantului, care, ținând seama de natura automată a acestei înscrieri, de absența unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și de intervalul de timp prevăzut pentru obținerea reabilitării, nu este care este necesară într-o societate democratică, astfel cum este definită la art. 8 alineatul (2) din Convenție. Astfel, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 25. Invocând art. 3 din Protocolul nr. În plus, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor electorale în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, cu o justificare legitimă și care vizează pedepsirea și marginalizarea celui ratat. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului asupra alegerii corpului legislativ. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 27. Guvernul susține că statele au o marjă largă de apreciere pentru stabilirea condițiilor privind drepturile electorale garantate în art. 3 din Protocolul nr. 1 și că, în orice caz, limitarea în cauză are o durată de cinci ani de la declarația de faliment. 28. Recurentul consideră că limitarea drepturilor electorale ale celui ratat se bazează pe ideea că acesta este răspunzător penal pentru falimentul său. Această măsură, având un alt scop decât acela de a sancționa cel ratat, apare astăzi antidemocratic și reprezintă o încălcare a demnității umane a celui care a suferit. 29. Curtea reamintește că art. 3 din Protocolul nr. 1 implică drepturile subiective de vot și de eligibilitate (Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, Hotărârea din 2 martie 1987, seria A n 113, pp. 22-23, § 51), și consideră că aceste drepturi sunt esențiale pentru stabilirea și menținerea bazelor unei democrații veritabile, reglementate de statul de drept (Hirst c. Regatul Unit (n , GC, n 74025/01, § 58). De asemenea, Comisia reamintește că, pentru a fi importante, aceste drepturi nu sunt totuși absolute. În ordinea juridică respectivă, statele contractante acoperă drepturile de vot și de eligibilitate a condițiilor în care art. 3 nu împiedică în principiu acest lucru. Acestea beneficiază de o marjă largă de apreciere, dar este de competența Curții să se pronunțe în ultimă instanță asupra respectării cerințelor Protocolului nr. ; el trebuie să se asigure că condițiile menționate nu reduc drepturile pe care le are în vedere atât de mult încât să le atingă în substanța lor și să le priveze de eficiența lor, că urmăresc un scop legitim și că mijloacele utilizate nu se dovedesc disproporționate (a se vedea Gitonas și alții c. Grecia, Hotărârea din 1 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, § 39, Aziz c. Cipru, Hotărârea din 22 iunie 2004 n 69949/01, § 25, și Hirst , citată anterior, § 62). 30. În speță, Curtea arată că măsura în litigiu este prevăzută de lege, și anume art. 2 alineatul (1) litera (a) din Decretul președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967, modificat de Legea nr. 15 din 16 ianuarie 1992, care prevede, în principal, suspendarea drepturilor electorale ale celui care a suferit un accident pe durata procedurii de faliment și, în orice caz, pentru o perioadă de maximum cinci ani de la declarația de faliment. 31. Evident, această măsură constituie o interferență în drepturile electorale ale reclamantului garantate la art. 3 din Protocolul nr. Pe de altă parte, alte incompetențe personale derivă din limitarea drepturilor electorale, cum ar fi, de exemplu, ocuparea locurilor de muncă civile pentru statul. 32. Curtea subliniază, de asemenea, că reclamantul a fost supus unei limitări a drepturilor sale electorale timp de cinci ani începând cu 17 martie 2001 și că alegerile politice (în Camera deputaților și în Senat) au avut loc în Italia la 13 mai 2001. 33. În ceea ce privește scopul urmărit de această măsură, Curtea amintește că, spre deosebire de alte dispoziții ale Convenției, art. 3 din Protocolul nr. 1 nu precizează și nu limitează obiectivele care trebuie urmărite. Prin urmare, o mare varietate de obiective pot fi compatibile cu acesta (a se vedea Hirst , citată anterior , § 74 și, de exemplu, Podkolzina c. Letonia , nr 46726/99 , § 33, CEDH 2002-II). Curtea arată, de asemenea, că în cauza Hirst (citată la punctul 74), Marea Cameră a Curții a constatat că restricția dreptului de vot al deținuților ar putea trece pentru a viza scopul de a preveni criminalitatea, de a consolida sensul civic și respectarea statului de drept. Curtea dorește să sublinieze că procedura de faliment care se referă nu intră în domeniul dreptului penal, ci al dreptului civil. Din acest motiv, orice noțiune de dol sau fraudă a persoanei care a fost declarată ca fiind nefondată este rudimentară cu faptele din speță, altfel s-ar ajunge în ipoteza unui delict de faliment simplu sau fraudulos, reglementat de articolele 216 și 217 din Legea privind falimentul. Curtea subliniază, de asemenea, că limitarea drepturilor electorale ale celui ratat are un scop de natură în principal afectivă, care vizează devalorizarea și pedepsirea celui care a suferit ca persoană nedemnă și acoperită de o mai bună calitate, din singurul motiv pentru care a făcut obiectul unei proceduri de faliment civil. 34. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că măsura prevăzută la art. 2 din Decretul președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967 nr. 46572/99, § 48, 28 septembrie 2004). Prin urmare, aceasta nu urmărește un obiectiv legitim. Pe de altă parte, Curtea subliniază că, departe de a fi un privilegiu, votul constituie un drept garantat prin convenție (a se vedea Hirst , citată anterior, § 75). Această concluzie scutește Curtea de a verifica în speță dacă mijloacele utilizate pentru atingerea scopului urmărit se dovedesc disproporționate. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. IV. privind violarea de la art. 13 din Convenția 35. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală a acestuia pe parcursul întregii proceduri de faliment și până la momentul reabilitării sale. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. În ceea ce privește partea din cauza privind limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr 1), a corespondenței (art. 8 din Convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr 4), Curtea amintește că a încheiat la În ceea ce privește Convenția, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată conform art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 37. În ceea ce privește partea din litigiu care privește incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care suferă de un defect și care perseverează până la momentul reabilitării civile, Curtea constată că nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 38. Curtea a tratat deja cazuri similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro c. Italia 56298/00, §§ 41-46, 17 iulie 2003). 39. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Prin urmare, Curtea concluzionează că Õ a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. Õ PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 447 EUR (EUR) prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. Această sumă corespunde salariului minim (pensie socială) pe care acesta l-ar fi primit din declarația sa de faliment. De asemenea, reclamantul solicită 100 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 42. Guvernul contestă aceste revendicări. 43. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert, în special din cauza privării de dreptul său de vot. 568,8 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, precum și 840,58 EUR pentru cheltuielile de judecată. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamantului, 13 din convenție, în ceea ce privește lipsa unei căi de atac pentru a se plânge de incompetențele personale care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care nu au reușit și 3 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru surplusul menționat 8 din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 13 din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 24 mai 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Ohn Hedigan Modululer Președinte