ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 181/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 177 din 13 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC R. SA împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pentru anularea deciziei nr. 486 din 30 septembrie 2002 și procesului-verbal din 2 august 2002. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 486 din 30 septembrie 2002, emisă de pârât și, respectiv, admiterea în totalitate a contestației la actul de control - proces-verbal nr. 1125 din 2 august 2002, încheiat de Garda Financiară Centrală, cu consecința exonerării sale de plata sumei de 4.811.683.651 lei, diferență de impozit pe salarii, majorări și penalități de întârziere.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 223 din 7 iulie 2003, a admis acțiunea reclamantei SC R. SA Odorheiu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală. A anulat decizia nr. 486 din 30 septembrie 2002, a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal nr. 1125 din 2 august 2002, întocmit de Garda Financiară Centrală, secția Harghita. Instanța și-a însușit concluziile expertizei contabile, în sensul că pârâții nu au dovedit că sumele acordate membrilor Consiliului de administrație, peste cota de participare a fiecărui acționar la capitalul social vărsat, sunt asimilate veniturilor salariale și supuse cu impozite suplimentare, cu obligațiile subsidiare, reținând că sumele repartizate prin hotărârile Adunărilor Generale nu se încadrează în art. 23 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999, fiind repartizări de dividende din profitul net, plătite membrilor Consiliului de administrație care au și calitatea de acționari. Recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Harghita, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinței nr. 223 din 7 iulie 2003, au fost soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 223 din 18 iulie 2005, fiind admis recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General, casată sentința atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținându-se că prima instanță a judecat cauza, fără a fi citată Garda Financiară Centrală care a efectuat controlul la SC R. SA Odorheiu Secuiesc și a întocmit procesul-verbal contestat.

Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a fost respins ca tardiv formulat. În motivarea soluției recurate în cauza de față - sentința nr. 177 din 13 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice au stabilit în mod temeinic că sumele încasate de membrii Consiliului de administrație, peste cota de participare la capitalul social, nu sunt „dividende”, ci „venituri” cu regim de impozitare propriu, asimilat salariilor, conform O.G. nr. 73/1999 și O.G. nr. 7/2001. Această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs, de reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc.

Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs, reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc care a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici: 1. hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din dispozitivul acesteia nu rezultă că a fost pronunțată și față de Garda Financiară, așa cum a dispus instanța de casare; 2. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale, astfel: - prevederile art. 11 alin. (3) și art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001, instanța reținând în mod greșit inaplicabilitatea prevederilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, atunci când a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat; - deși au fost invocate în acțiune, prevederile art. 1 din O.G.

nr. 26/1995 nu au fost analizate de instanța de fond; - legea aplicabilă în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2001 a fost O.G. nr. 73/1999, la art. 33 fiind scoasă sintagma „proporțional cu cota de participare la capitalul social”, care se regăsea la art. 1 din O.G. nr. 26/1995; - expertiza administrată în cauză, potrivit căreia plățile făcute administratorilor societății au natura unei repartizări de dividende din profitul net, a fost înlăturată de instanță, fără ca părțile adverse să fi formulat obiecțiuni; - potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc acționarilor, potrivit prevederilor prezentei legi și hotărârii asociaților, societatea având dreptul de a cere restituirea dividendelor plătite nelegal; 3. hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din moment ce nu ia în considerare criteriile prevăzute în Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1066/1999. Recursul este nefondat. 1. Într-adevăr, prin decizia nr. 223 din 18 ianuarie 2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a casat sentința civilă nr. 223 din 7 iulie 2003, a secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș și a trimis dosarul, pentru rejudecarea cauzei și cu Garda Financiară, ca autoritate emitentă a procesului-verbal nr. 1125 din 5 august 2002, contestat în cauză. Dar din actele și lucrările dosarului nou format, rezultă că instanța de rejudecare a procedat la introducerea în cauză a acestei autorități, care a și formulat întâmpinare și a participat la judecată. Împrejurarea că în dispozitivul hotărârii pronunțate nu este specificată denumirea acestei autorități, nu are semnificația juridică pretinsă de recurentă, fiind vorba de o omisiune care poate fi înlăturată în condițiile art. 281 C. proc.

civ., din oficiu sau la cererea părții interesate. 2. Al doilea motiv subsumează, în realitate, două aspecte: Astfel, aspectul referitor la modul de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat; Într-adevăr, argumentul instanței de fond potrivit căruia prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data formulării cererii, nu erau incidente, astfel că cererea de suspendare este inadmisibilă, este greșit. Dar, în raport cu soluția care a fost dată în cauză asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă și, implicit, asupra acțiunii care viza anularea actelor administrative atacate, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat este o soluție temeinică.

Celelalte argumente care se regăsesc formulate în cadrul aceluiași motiv de recurs, vizează fondul cauzei, a cărui soluționare depinde de răspunsul la întrebarea dacă plățile în discuție sunt de natură salarială și atunci trebuie impozitate corespunzător sau reprezintă o repartizare a dividendelor în favoarea acționarilor și atunci impozitul datorat este cel prevăzut de lege pentru dividende. Astfel, prin procesul-verbal nr. 1125 din 5 august 2002, organele de control din cadrul Gărzii Financiare au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, obligații bugetare suplimentare de 4.811.683.651 ROL, pentru perioada controlată: 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2001, din care: - 3.042.939.701 ROL diferență de impozit pe veniturile de natură salarială; - 1.306.686.137 ROL majorări de întârziere; - 304.293.970 ROL penalități de 10%; - 157.763.843 ROL penalități de 0,5%.

Aceste obligații bugetare suplimentare au fost stabilite în raport cu sumele de 2.839.739.000 ROL și 4.767.610.000 ROL achitate membrilor Consiliului de administrație, pentru anii 2000 și 2001, din profit, după repartizarea dividendelor către acționari, inclusiv față de membrii Consiliului de administrație, care aveau și calitatea de acționari ai societății comerciale. Calificând plățile suplimentare față de membrii consiliului de administrație, ca fiind tot o distribuire de dividende, societatea comercială a reținut la sursă un impozit de 5%, în loc de 40%, dacă le-ar fi calificat drept plăți de natură salarială, așa cum au considerat organele de control fiscal. Așa cum au reținut organele de control, precum și organul competent cu soluționarea contestației, dar și instanța de judecată, potrivit art. 1 din O.G.

nr. 26/1995, privind impozitul pe dividende, abrogată prin Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, termenul de dividend include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi, proporțional cu cota de participare la capitalul social. Susținerea recurentei-reclamante, precum că prevederile art. 1 din O.G. nr. 26/1995 au fost modificate implicit prin art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venituri, este reală, acest ultim text definind dividendul ca fiind orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani și/sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi, renunțându-se, astfel, la continuarea: „proporțional cu cota de participare la capitalul social”.

Concluzia trasă din această soluție legislativă, cum că în acest fel adunarea acționarilor a căpătat dreptul să distribuie dividendele, fără a mai ține cont de cota de participare a acționarilor la capitalul social, este greșită, deoarece, în acest caz, dispozițiile legale respective se completează cu prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (M. Of. nr. 33/29.01.1999), potrivit cărora dividendele se vor plăti asociaților, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Or, în cauză, nu s-a dovedit și, de altfel, nici nu s-a invocat că prin actul constitutiv s-ar fi prevăzut o altă cotă de distribuire.

Deci, plățile suplimentare în favoarea membrilor Consiliului de administrație nu au fost făcute în considerarea calității lor de acționari, acestea neîntrunind condițiile rezultate din prevederile legale de mai sus, ci în considerarea calității lor de administratori ai societății și a performanțelor obținute de ei ca urmare a desfășurării activităților aferente acestei calități. Or, potrivit art. 23 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii, între altele, sumele primite de reprezentanți în Consiliul de administrație, prevederi legale explicitate prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1166/1999, în același sens, cu referire expresă la membrii Consiliului de administrație.

În raport cu această interpretare a prevederilor legale, instanța de fond a înlăturat în mod corect concluziile expertizei, expertul depășindu-și domeniul de competență în momentul în care a făcut propuneri bazate pe o interpretare proprie a prevederilor legale incidente în cauză. 3. Ultimul motiv, potrivit căruia hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, este, de asemenea, neîntemeiat, instanța de fond structurându-și considerentele în raport cu actele administrativ-fiscale atacate, cu motivele de fapt și de drept invocate, iar prezentarea acestora în mod sintetic nu echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii. În concluzie, potrivit considerentelor de mai sus, motivele invocate sunt neîntemeiate și recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Odorheiu Secuiesc împotriva sentinței nr. 177 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.