AFFAIRE SARL ABORCAS c. FRANCE

AFFAIRE SARL ABORCAS c. FRANCE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SARL ABORCAS c. FRANȚA (Cercetarea nr. 59423/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 mai 2006 DEFINIF 30/08/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Aborcas c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae. Bratza președinte dnii Casadevall J.- P. Costa Pellonpää Garlicki Mijović, dnii Šikuta, judecători și de O 59423/00) condusă împotriva Republicii Franceze de o societate cu răspundere limitată de drept francez, SARL Aborcas, cu sediul la Lanta în departamentul Înaltului Garonne (Franța) La SARL Aborcas ( Recurenta este reprezentată de dl Alain Borowik, managerul său. Guvernul francez (atîlpul) este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, căruia i-a succedat în funcțiile sale, dl Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, recurenta a invocat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza unui defect de acces la instana de apel și la Curtea de Casație. Cererea a fost atribuită celei de a patra secțiuni a Curii (articolul (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin decizia din 10 mai 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fond (art. 1 din Regulamentul de procedură). Recurenta este o societate cu răspundere limitată (SARL) de drept francez, a cărei activitate principală este construirea, vânzarea și repararea echipamentelor electronice. La 6 decembrie 1994, M. L., fosta concubină a administratorului societății reclamante, M. Borowik, a depus o plângere împotriva lui la jandarmerie pentru viol, pentru tentativa de șantaj pe motiv că el nu a mai hărțuit-o la telefon, în special acuzând-o de furtul unui video și amenințând-o să difuzeze fotografiile reprezentantului dezbrăcat, și pentru demascarea calomnioasă, pentru că a raportat aceste fapte mamei sale și l-a denunțat la telefon angajatorului său. 10. Dl Borowik a fost reținut la 27 și 28 iunie 1995 și a avut loc o percheziție la sediul companiei. Procuratura nu l-a dat în judecată pe șeful violului. S-a deschis o informare judiciară a șefilor de tentativă de șantaj și de denunțare calomnioasă. Printr-o ordonanță din 6 martie 1996, judecătorul judecător din Castres a pronunțat un refuz cu privire la tentativa de șantaj și l-a trimis pe dl Borowik în fața tribunalului corecțional pentru denunțarea calomnioasă a fostei sale tovarășe la angajatorul său. L. furtul unui video și revânzarea în numele său a mărfurilor furate anterior de la angajatorul său, știind că aceste fapte erau parțial sau total incorecte. 12. Prin hotărârea de confirmare din 21 noiembrie 1996, instanța de apel a lui Toulouse l-a declarat pe dl Borowik vinovat de infracțiunea de denunțare calomnioasă și l-a condamnat să plătească doamnei L. 3 000 franci francezi (FRF) (adică 457 EUR (EUR) de despăgubiri, în plus față de cheltuielile de judecată. 13. La rândul său, administratorul societății a depus în numele său o plângere cu depunerea unei părți civile la decanul judecătorilor de judecată din Castres la 16 ianuarie 1997 împotriva fostei sale concubine, a șefului, în special, de denunțare calomnioasă. El a susținut că aceasta a fost acuzată în mod eronat, în cadrul anchetei și al activității judiciare care a fost inițiată ulterior, de violarea și tentarea de a o face să cânte Prin scrisoarea din 5 martie 1997 și primită de firma de avocatură la data de 6 martie 1997, a depus o plângere, calificată ca fiind additive, prin ordonanța din 19 iunie 1997 (denumită în continuare: Prin urmare, depun plângere pentru furtul video de la SARL Aborcas, cu constituția părții civile, așa cum a fost deja scrisă și să cunosc cu adevărat, pentru mine și SARL Aborcas, al cărui administrator (...) care a fost privat, profesional, de dreptul său de a-și asuma răspunderea, în calificarea și deținerea de emițători de televiziune 15. Printr-o ordonanță din 19 iunie 1997 care îl menționa pe dl Borowik în calitate de parțial civil, judecătorul a retrimis-o pe dna L. în fața instanței corecționale a șefilor de denunțare calomnioasă și de furt; el a precizat că dnei L. recunoaște infracțiunea de furt. 16. Prin scrisoarea din 7 august 1997 adresată grefei Tribunalului Corecțional din Castres, societatea reclamantă indiqua s-a constituit în mod expres În special, recurenta prezenta, în ceea ce privește furtul videocasetei, că nu a putut să o servească în cadrul activității sale profesionale și că, în urma denunțării calomniatoare a doamnei L., administratorul acesteia fusese arestat, ceea ce a dus la închiderea societății reclamante timp de două zile și, în consecință, la o pierdere a activităților 17. La data de 15 octombrie 1997, președintele a citit scrisoarea societății reclamante din 7 august 1997 și dl Borowik a prezentat concluzii scrise în care solicita reparația prejudiciului său material și moral, precum și a prejudiciului suferit de societatea reclamantă din cauza celor două părți. zile din custodie în care întreprinderea fusese închisă, pierdere estimată la 10 000 FRF (1 500 EUR) și din cauza privării de responsabilitate a materialului furat estimat la 2 000 FRF (și anume 305 EUR). 19. printr-o hotărâre din 4 martie 1998 privind domnul Borowik în calitate de parte civilă, instanța corecțională, hotărând asupra acțiunii publice, a relaxat-o pe M. L. al șefului denunțării calomnioase, a declarat-o vinovată de furt și a condamnat-o. Statuind asupra acțiunii civile, instanța a arătat că materialul video furat a fost restituit în următoarele zile și a considerat că, în aceste condiții, domnul Borowik nu ar putea justifica niciun prejudiciu pentru societatea sa. În aceeași zi, dl Borowik i-a alocat domnului Borowik suma simbolică a lui D.I.F. pentru repararea prejudiciului său moral. 20. În aceeași zi, dl Borowik a făcut apel la dispozițiile civile ale instanței. În plus, prin declarație la grefa tribunalului corecțional la 16 martie 1998 în calitate de administrator al societății reclamante, el a intervenit în apelul instanței judecătorești. care l-a desființat pe dl Borowik din cererea sa de despăgubire pentru compania Aborcas 21. Dl Borowik, neprezentat de un avocat sau de un declarant, a depus în fața instanței de apel a lui Toulouse un memoriu în care solicita trimiterea cauzei la o dată ulterioară, pe motiv că nu avea în posesia sa documentele necesare pentru apărarea intereselor sale și, printre altele, solicita, în vederea reparării prejudiciului societății, 10 000 FRF (adică 1 500 EUR) pentru pierderea suferită de întreprindere în timpul celor două zile ale custodiei sale și 2 000 FRF (adică 305 EUR) pentru daune pentru privarea de dreptul de proprietate asupra videocasetoscopului. 22. printr-o hotărâre de confirmare din 25 iunie 1998, instanța de apel a respins cererea de trimitere, în special pe motivele pe care le-a respins M. Borowik nu a indicat motivele pentru care notele de încuviințare sau concluziile pe care le-a solicitat pentru a-și justifica cererea de trimitere erau susceptibile să îi fie utile, că notele de încuviințare nu prezentau niciun element care să nu fie dezbătut la ședință și că concluziile părții pârâte erau elaborate oral de avocatul acesteia. 23. Curtea a stat după cum urmează în cazul furtului video de care a fost declarată vinovată d-na L: Societatea Aborcas nu este constituită parte civilă în fața instanței; aceasta nu este apelantă și nu este în cauză, cererile sale sunt inadmisibile. Borowik solicită repararea prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit pentru furtul videocasului pentru care era responsabil în fața companiei Aborcas al cărui administrator este. Tribunalul a reparat pe bună dreptate acest prejudiciu simbolic decât prin condamnarea [lui L.] de a plăti un franc simbolic domnului Boro Borowik, neprezentat de un avocat la Curtea de Casație, a formulat un recurs la Curtea de Casație. 25. Prin hotărârea din 5 octombrie 1999 notificată societății reclamante la 11 decembrie 1999, camera infracțională a Curții de Casație a declarat inadmisibilă recursul său în Casație în termenii următori Având în vedere că societatea Aborcas nu a fost parte la un proces, reclamantul dl Borowik nu are calitatea de a se putea ocupa de casarea în numele său, în plus, a respins recursul formulat de dl Borowik în numele său. II. LICHIDUL INTERNE PERTINENT 26 Cod de procedură penală art. 85 Orice persoană care pretinde că este vătămată de o infracțiune sau de o infracțiune poate să depună o plângere în fața instanței competente. art. 87 Constituția părții civile poate avea loc în orice moment în cursul procedurii judiciare. Aceasta poate fi contestată de procurorul Republicii sau de o parte. În cazul unei contestații sau în cazul în care instanța declară inadmisibilă constituirea unei părți civile, instanța judecătorească pronunță, după comunicarea dosarului către procuratură, printr-o ordonanță motivată pe care o poate pronunța instanța judecătorească, prin care se constată, prin ordonanță, depunerea plângerii (...) Art. 418 Orice persoană care (...) pretinde că a fost vătămată de o infracțiune poate, dacă nu a făcut-o deja, să se constituie parte civilă chiar în dreptul (...) Partea civilă poate, în sprijinul constituției sale, să solicite daune corespunzătoare prejudiciului care i-a fost cauzat. art. 419 Declarația de constituire a părții civile se face fie înainte de data la care a avut loc grefa, fie în timpul luării în custodie prin declarație înregistrată de grefier sau prin depunerea de concluzii. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE 27. Societatea reclamantă se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în măsura în care instanța de apel și Curtea de Casație au refuzat să-și audă cauza declarând în mod inexact că nu a fost parte la instanța de apel. Comisia consideră că Curtea de Casație a dat dovadă de o atitudine părtinitoare în sine pe baza unei erori comise de instanța de apel pentru a respinge recursul. Aceasta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, care se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Argumentele părților reclamante 28. Societatea reclamantă indică faptul că aceasta este constituită parte civilă prin scrisoarea din 5 martie 1997 adresată de către administratorul său instanței judecătorești din Marele Instanță din Castres. 1997. Recurenta subliniază că, în hotărârea sa din 4 martie 1998, tribunalul corecțional luase în considerare, implicit, calitatea sa de parte civilă, considerând că dl. Borowik nu poate justifica niciun prejudiciu pentru societatea sa. Recurenta consideră că instanța de apel a dat dovadă de neglijență sau de părtinire prin refuzul său din oficiu de a-și auzi și de a-și judeca cauza invocând motive inexacte și că aceasta se bazează pe o omisiune materială a hotărârii instanței corecționale. Ea susține că copia scrisorii din 7 august 1997 trimisă prin recomandare cu aviz de primire la grefa tribunalului corecțional, prin care se constituia partea civilă, figura printre piesele dosarului și că instanța de apel ar fi putut, prin urmare, să corecteze eroarea materială comisă în primă instanță. În plus, aceasta susține că Curtea de Casație a demonstrat, de asemenea, părtinire refuzând să rețină eroarea vădită săvârșită de tribunalul corecțional și de tribunalul de apel, în timp ce, în mijloacele produse în sprijinul recursului său în casație, recurenta solicita corectarea acestei erori comise de instanța de apel. În cele din urmă, societatea reclamantă consideră că faptul că Ö Õ se supune înțelepciunii Curii permite deducerii Õ că Õ Õ acționează într-un mod de recunoaștere a încălcării convenției. Guvernul 29. Guvernul recunoaște că societatea reclamantă este constituită în mod expres printr-o scrisoare recomandată cu aviz de primire din 7 august 1997, în fața instanței corecționale, care nu a menționat în hotărârea sa cu privire la constituirea sa de părți civile. 30. Guvernul susține că Tribunalul a luat totuși în considerare constituirea unei părți civile a societății reclamante Ö Õil și-a respins cererile susținând că domnul Borowick nu poate justifica niciun prejudiciu pentru societatea sa. 31. temeiul cauzei întemeiat pe lipsa de acces a societății reclamante la tribunalul de apel și la Curtea de Casație.Evaluarea Curții 32. Curtea amintește că dreptul la o instanță judecătorească, al cărei drept de acces constituie un aspect (a se vedea, în special Golder c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1975, seria A n 18, p. 18, § 36), nu este absolut și este gata pentru limitări implicite admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece, prin însăși natura sa, solicită o reglementare prin lamaie, care, în această privință, se bucură de o anumită marjă de apreciere (García Manibardo c. Spania, n 38695/95, § 36, CEDH 2000 Mortier c. Franța, 41955/98, § 33, 31 iulie 2001 Berger France, n 48221/99, § 30, CEDO 2002 X. Cu toate acestea, limitările aplicate nu trebuie să restricționeze accesul la internet deschis în mod liber într-un mod sau într-un punct, cum ar fi dreptul sao-sanitar, în sine. În plus, acestea nu se referă la art. 6 alin. (1) decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Tolstoy) Miloslavsky c. Regatul Unit , Hotărârea din 13 iulie 1995, seria A n 316 B, pp. 79, § 59 Bellet c. Franța , Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A n 333 B, p. 41 § 37 Berger, citată anterior. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea arată că, în hotărârea din 4 martie 1998, tribunalul corecțional nu menționează constituirea părții civile a societății reclamante, ci recunoaște implicit această calitate, indicând că dl Borowik nu poate justifica niciun prejudiciu pentru societatea sa. Ca urmare a cererii adresate de dl Borowik la 16 martie 1998, în calitate de administrator al societății reclamante, Tribunalul de apel a considerat în mod inexact că, în măsura în care aceasta nu a fost constituită parte civilă în primă instanță, prin urmare, nu a putut avea calitatea de apelantă și și-a declarat cererile inadmisibile. În mod similar, Curtea de Casație a declarat inadmisibil recursul în Casație formulat de societatea reclamantă, pe motiv că, întrucât nu a fost parte la instanța de apel, aceasta nu a avut calitatea de a se adresa casării. 35. Curtea consideră că, având în vedere în mod eronat că societatea reclamantă nu era constituită ca parte civilă, instanțele de recurs și de casare au împiedicat să se prevaleze de o acțiune existentă și disponibilă, astfel încât aceasta a suferit un obstacol în calea dreptului său de acces la o instanță. Curtea arată că lipsa de acces a recurentei la o instanță, care rezultă dintr-o eroare, nu viza, așadar, un scop legitim. Problema proporționalității între mijloacele utilizate și scopul vizat nu apare în speță (a se vedea, printre altele, Edificaciones March Gallego S.A.c. Spania, Hotărârea din 19 februarie 1998, Recueil des Hotărâtions 1998 I, p. 290, § 34).În această privință, Curtea constată, de asemenea, că guvernul nu contestă faptul că dreptul de acces al societății reclamante la instanța de apel și la Curtea de Casație a fost ignorat și nici nu susține că ar fi existat un scop legitim și în mod corespunzător în care se pune la dispoziția înțelepții Curții cu privire la acest punct. 36. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, societatea reclamantă nu are dreptul de a avea acces la o instanță și că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 38. Societatea reclamantă solicită 1 500 EUR (EUR) în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit și care, în opinia sa, ar fi rezultat, pe de o parte, din pierderea suferită în timpul celor două zile de luare în custodie a administratorului său și, pe de altă parte, din prejudiciile cauzate de privarea de proprietate a magnetoscopului care i-a fost furat. În plus, recurenta consideră că a suferit un prejudiciu moral din cauza lipsei accesului la o instanță și, în acest sens, solicită, în plus față de scuzele publice ale guvernului, o sumă de 10 000 EUR. 39. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea amintește că nu ar putea specula cu privire la desfășurarea procedurii în fața instanței judecătorești și a Curții de Casație în conformitate cu așteptările reclamantului, în cazul în care nu ar fi avut loc încălcarea convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Leoni c. Italia, nr 43269/96, § 32, 26 octombrie 2000). Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert care rezultă din la În conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea decide să-i aloce 1 000 EUR în acest scop. Recurenta consideră că activitatea desfășurată în cadrul procedurii interne (redacțiunea concluziilor, pregătirea memoriului produs în sprijinul recursului său în casare, scrisori, copii, cheltuieli poștale etc.) este comparabilă cu cea efectuată de o societate de avocatură și solicită, în acest sens, 9000 EUR. Pentru procedura în fața Curții, aceasta solicită 6 500 EUR. 42. În ceea ce privește sumele solicitate de reclamantă în acest sens, Curtea amintește că timpul consacrat de aceasta prezentei cauze nu poate fi despăgubit (a se vedea Hotărârea Piron c. Franța, nr 36436/97, ê 66, 14 noiembrie 2000 și Fontaine și Bertin c. Franța, nr 38410/97 și 40373/98, § 78, 8 iulie 2003). 44. Pe de altă parte, Curtea consideră că este necesar să se aloce recurentei, care nu a fost reprezentată de un avocat, suma de 100 EUR pentru procedură în fața instanțelor naționale și în fața Curții. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN aceste motive, CURTEA, ÎN L (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 100 EUR (cent EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; (b) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 mai 2006 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

SARL ABORCAS c. FRANCE

(Requête n

o

59423/00)

ARRÊT

STRASBOURG

30 mai 2006

DÉFINITIF

30/08/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire SARL Aborcas c. France,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

J.-P.

Costa

,

M.

Pellonpää

,

L.

Garlicki

,

M

me

L.

Mijović,

MM.

J.

Šikuta,

juges

,

et de

M.

M.

O’Boyle,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mai 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

59423/00) dirigée contre la République française par une société à responsabilité limitée de droit français, la SARL Aborcas, sise à Lanta dans le département de la Haute

‑

Garonne (France)

.

La SARL Aborcas («

la requérante

»), a saisi la Cour le 17

février 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M.

Alain Borowik, son gérant. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. R. Abraham, auquel a succédé dans ses fonctions M

me

E.

Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

3.

La requérante alléguait en particulier la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison d’un défaut d’accès à la cour d’appel et à la Cour de cassation.

4.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

6.

Par une décision du 10 mai 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.

7.

Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8.

La requérante est une société à responsabilité limitée (SARL) de droit français, dont l’activité principale est la construction, la vente et la réparation de matériel électronique.

9.

Le 6 décembre 1994, M

elle

L., ancienne concubine du gérant de la société requérante, M. Borowik, déposa plainte contre lui à la gendarmerie pour viol, pour tentative de chantage au motif qu’il n’avait cessé de la harceler au téléphone lui reprochant notamment le vol d’un magnétoscope et la menaçant de diffuser des photographies la représentant nue, et pour dénonciation calomnieuse, parce qu’il avait rapporté ces faits à sa mère et l’avait dénoncée au téléphone à son employeur.

10.

M. Borowik fut placé en garde à vue les 27 et 28 juin 1995. Une perquisition eut lieu dans les locaux de l’entreprise.

Le ministère public ne poursuivit pas du chef de viol. Une information judiciaire fut ouverte des chefs de tentative de chantage et de dénonciation calomnieuse.

11.

Par une ordonnance du 6 mars 1996, le juge d’instruction de Castres prononça un non-lieu concernant la tentative de chantage et renvoya M.

Borowik

devant le tribunal correctionnel pour dénonciation calomnieuse de son ex

‑

compagne auprès de son employeur. Il lui était reproché d’avoir accusé M

elle

L. de vol d’un magnétoscope et de revente pour son propre compte des marchandises préalablement volées à son employeur, en sachant que ces faits étaient partiellement ou totalement inexacts.

12.

Par un arrêt confirmatif du 21

novembre

1996, la cour d’appel de Toulouse déclara M. Borowik

coupable du délit de dénonciation calomnieuse et le condamna à payer à M

elle

L. 3

000

francs français (FRF) (soit 457

euros

(EUR)) de dommages et intérêts, outre les frais de justice.

13.

De son côté, le gérant de la société déposa en son propre nom une plainte avec constitution de partie civile auprès du doyen des juges d’instruction de Castres le 16

janvier

1997 à l’encontre de son ancienne concubine, du chef, notamment, de dénonciation calomnieuse. Il faisait valoir qu’elle l’avait accusé à tort, dans le cadre de l’enquête et de l’instruction judiciaire qui avait été ouverte par la suite, de l’avoir violée et d’avoir tenté de la faire «

chanter

» en menaçant de diffuser des photographies ou des cassettes vidéo équivoques.

14.

Par courrier daté du 5 mars 1997 et parvenu au cabinet d’instruction le 6

mars 1997, il déposa une plainte, qualifiée d’«

additive

» par l’ordonnance du 19 juin 1997 (ci-après), dans les termes suivants

:

«

(...) Donc je dépose plainte pour vol de magnétoscope de la SARL Aborcas avec constitution de partie civile, tel que déjà écrit et à connaître réellement, pour moi et la SARL Aborcas dont je suis le gérant (...) qui a été privée, professionnellement de son droit de jouissance, en la qualification et l’essai d’émetteurs de télévision

».

15.

Par une ordonnance du 19 juin 1997 mentionnant M. Borowik en qualité de partie civile, le juge d’instruction renvoya M

elle

L. devant le tribunal correctionnel des chefs de dénonciation calomnieuse et de vol

; il précisait que M

elle

L. reconnaissait le délit de vol.

16.

Par une lettre du 7 août 1997 adressée au greffe du tribunal correctionnel de Castres, la société requérante indiqua se constituer «

expressément

» partie civile «

pour le vol du magnétoscope de la SARL et le préjudice commercial dont elle avait été victime

». La requérante exposait notamment, s’agissant du vol du magnétoscope, qu’elle n’avait pas pu s’en servir dans le cadre de son activité professionnelle et que, à la suite de la dénonciation calomnieuse de M

elle

L., son gérant avait été placé en garde à vue, ce qui avait entraîné la fermeture de la société requérante pendant deux

jours, et en conséquence une perte d’activités.

17.

L’audience fut fixée au 15 octobre 1997, puis reportée au 21

janvier

1998.

18.

Le jour de l’audience, le président lut la lettre de la société requérante du 7 août 1997 et M. Borowik déposa des conclusions écrites aux termes desquelles il sollicitait la réparation de son préjudice matériel et moral ainsi que celle du préjudice de la société requérante du fait des deux

jours de sa garde à vue pendant lesquels l’entreprise avait été fermée, perte estimée à 10

000

FRF (soit 1

500 EUR) et en raison de la privation de jouissance du matériel volé estimée à 2

000

FRF (soit 305 EUR).

19.

Par un jugement du 4 mars 1998 mentionnant M. Borowik en qualité de partie civile, le tribunal correctionnel, statuant sur l’action publique, relaxa M

elle

L. du chef de dénonciation calomnieuse, la déclara coupable de vol et la dispensa de peine. Statuant sur l’action civile, le tribunal releva que le matériel vidéo volé avait été restitué les jours suivants et estima que dans ces conditions, M. Borowik ne «

saurait justifier d’un quelconque préjudice pour sa société

». Il alloua à M. Borowik la somme symbolique d’1 FRF en réparation de son préjudice moral.

20.

Le même jour, M. Borowik interjeta appel des dispositions civiles du jugement. En outre, par déclaration au greffe du tribunal correctionnel le 16

mars

1998 en sa qualité de gérant de la société requérante, il interjeta appel du jugement «

qui a(vait) débouté M. Borowik de sa demande de dommages et intérêts pour la société Aborcas

».

21.

M. Borowik, non représenté par un avocat ou un avoué, déposa devant la cour d’appel de Toulouse un mémoire dans lequel il demandait le renvoi de l’affaire à une date ultérieure, au motif qu’il n’avait pas en sa possession les pièces nécessaires à la défense de ses intérêts. Il sollicitait notamment aussi, en réparation du préjudice de la société, 10

000

FRF (soit 1

500 EUR) pour la perte encourue par l’entreprise pendant les deux jours de sa garde à vue et 2

000

FRF (soit 305 EUR) de dommages et intérêts pour privation de jouissance du magnétoscope.

22.

Par un arrêt confirmatif du 25 juin 1998, la cour d’appel rejeta la demande de renvoi, aux motifs notamment que M. Borowik n’indiquait pas les raisons pour lesquelles les notes d’audience ou les conclusions qu’il demandait pour motiver sa demande de renvoi étaient susceptibles de lui être utiles, que les notes d’audience ne faisaient état d’aucun élément non débattu à l’audience et que les conclusions de la partie adverse étaient oralement développées par l’avocat de celle

‑

ci.

23.

La cour statua comme suit sur le vol de magnétoscope dont M

elle

L. avait été déclarée coupable :

«

La société Aborcas ne s’est pas constituée partie civile devant le tribunal

; elle n’est pas appelante, et n’étant pas en la cause, ses demandes sont irrecevables. M.

Borowik réclame la réparation du préjudice moral qu’il aurait subi pour le vol du magnétoscope dont il était responsable devant la société Aborcas dont il est le gérant.

Le tribunal n’a justement réparé ce préjudice symbolique que par la condamnation de [M

elle

L.] à payer un franc symbolique à M. Borowik ».

24.

Tant en son nom propre qu’en sa qualité de gérant de la société, M.

Borowik, non représenté par un avocat à la Cour de cassation, forma un pourvoi devant la Cour de cassation.

25.

Par un arrêt du 5 octobre 1999 notifié à la société requérante le 11

décembre 1999, la chambre criminelle de la Cour de cassation déclara irrecevable son pourvoi en cassation dans les termes suivants

:

«

Attendu que la société Aborcas n’ayant pas été partie à l’instance d’appel, le demandeur M. Borowik n’a pas qualité pour se pourvoir en cassation en son nom

».

Par ailleurs, elle rejeta le pourvoi formé par M. Borowik en son propre nom.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

26.

Code de procédure pénale

Article 85

«

Toute personne qui se prétend lésée par un crime ou un délit peut en portant plainte se constituer partie civile devant le juge d’instruction compétent.

»

Article 87

«

La constitution de partie civile peut avoir lieu à tout moment au cours de l’instruction.

Elle peut être contestée par le procureur de la République ou par une partie.

En cas de contestation, ou s’il déclare irrecevable la constitution de partie civile, le juge d’instruction statue, après communication du dossier au ministère public, par ordonnance motivée dont l’intéressé peut interjeter appel. »

Article 88

«

Le juge d’instruction constate, par ordonnance, le dépôt de la plainte (...)

»

Article 418

«

Toute personne qui (...) prétend avoir été lésée par un délit peut, si elle ne l’a déjà fait, se constituer partie civile à l’audience même (...)

La partie civile peut, à l’appui de sa constitution, demander des dommages correspondant au préjudice qui lui a été causé.

»

Article 419

«

La déclaration de constitution de partie civile se fait soit avant l’audience au greffe, soit pendant l’audience par déclaration consignée par le greffier ou par dépôt de conclusions.

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

27.

La société requérante se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable dans la mesure où la cour d’appel et la Cour de cassation ont refusé d’entendre sa cause en la déclarant inexactement non partie à l’instance d’appel. Elle considère que la Cour de cassation a fait preuve d’une attitude partiale en s’appuyant sur une erreur commise par la cour d’appel pour rejeter le pourvoi. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Arguments des parties

1.

La requérante

28.

La société requérante indique qu’elle s’est constituée partie civile par lettre du 5 mars 1997 adressée par son gérant au juge d’instruction du tribunal de grande instance de Castres. L’ordonnance de renvoi n’ayant pas mentionné sa qualité de partie civile, la société requérante indique qu’elle a donc réitéré sa demande de constitution de partie civile par lettre du 7

août

mars

1998, le tribunal correctionnel avait pris en compte, implicitement, sa qualité de partie civile en estimant que M.

Borowik ne saurait justifier d’un quelconque préjudice pour sa société. La requérante considère que la cour d’appel a fait preuve de négligence, ou bien de partialité par son refus d’office d’entendre et de juger sa cause en invoquant des motifs inexacts, et qu’elle s’est fondée sur une omission matérielle du jugement du tribunal correctionnel. Elle fait valoir que la copie de la lettre du 7

août

1997 envoyée en recommandé avec avis de réception au greffe du tribunal correctionnel, par laquelle elle s’était constituée partie civile, figurait parmi les pièces du dossier et que la cour d’appel aurait donc pu rectifier l’erreur matérielle commise en première instance. De plus, elle soutient que la Cour de cassation a également fait preuve de partialité en refusant d’admettre l’erreur manifeste commise par le tribunal correctionnel et la cour d’appel, alors que dans les moyens produits à l’appui de son pourvoi en cassation, la requérante sollicitait la rectification de cette erreur commise par la cour d’appel. Enfin, la société requérante considère que le fait que le Gouvernement s’en remette à la sagesse de la Cour permet d’en déduire qu’il s’agit d’une façon de reconnaître la violation de la Convention.

2.

Le Gouvernement

29.

Le Gouvernement reconnaît que la société requérante s’est expressément constituée partie civile par lettre recommandée avec avis de réception du 7 août 1997, devant le tribunal correctionnel, qui n’a pas fait mention dans son jugement de sa constitution de partie civile.

30.

Le Gouvernement fait valoir que le tribunal a tout de même pris en considération la constitution de partie civile de la société requérante puisqu’il a rejeté ses demandes en relevant que M.

Borowick ne saurait justifier d’un quelconque préjudice pour sa société.

31.

Il s’en remet à la sagesse de la Cour quant au bien

‑

fondé du grief tiré du défaut d’accès de la société requérante à la cour d’appel et à la Cour de cassation.

B.

Appréciation de la Cour

32.

La Cour rappelle que le «

droit à un tribunal

», dont le droit d’accès constitue un aspect (voir, notamment

Golder c. Royaume-Uni

, arrêt du 21

février 1975, série A n

o

18, p. 18, § 36), n’est pas absolu et se prête à des limitations implicitement admises, notamment en ce qui concerne les conditions de recevabilité d’un recours, car il appelle de par sa nature même une réglementation par l’Etat, lequel jouit à cet égard d’une certaine marge d’appréciation (

García Manibardo c. Espagne

, n

o

38695/97, § 36, CEDH 2000

‑

II

;

Mortier c. France

, n

o

42195/98, § 33, 31 juillet 2001

;

Berger

c.

France

, n

o

48221/99, § 30, CEDH 2002

‑

X). Néanmoins, les limitations appliquées ne doivent pas restreindre l’accès ouvert à l’individu d’une manière ou à un point tels que le droit s’en trouve atteint dans sa substance même. En outre, elles ne se concilient avec l’article 6 § 1 que si elles poursuivent un but légitime et s’il existe un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (

Tolstoy

Miloslavsky c. Royaume-Uni

, arrêt du 13 juillet 1995, série A n

o

316

‑

B, pp.

78

‑

79, § 59

;

Bellet c. France

, arrêt du 4 décembre 1995, série

A n

o

333

‑

B, p. 41, § 37

;

Berger,

précité).

33.

En l’espèce, la Cour observe, ainsi que l’admet le Gouvernement, que la société requérante s’est constituée partie civile par lettre du 7

août

1997 devant le tribunal correctionnel de Castres.

34.

La Cour relève que dans le jugement du 4

mars

1998, le tribunal correctionnel ne mentionne pas la constitution de partie civile de la société requérante, mais lui reconnaît implicitement cette qualité en indiquant que M.

Borowik ne saurait justifier d’un quelconque préjudice pour sa société. A la suite de l’appel interjeté par M.

Borowik le 16

mars

1998, en qualité de gérant de la société requérante, la cour d’appel a inexactement considéré que, dans la mesure où celle

‑

ci ne s’était pas constituée partie civile en première instance, elle ne pouvait donc pas avoir la qualité d’appelante, et a déclaré ses demandes irrecevables. De même, la Cour de cassation a déclaré irrecevable le pourvoi en cassation formé par la société requérante, au motif que, n’étant pas partie à l’instance d’appel, elle n’avait pas qualité pour se pourvoir en cassation.

35.

La Cour estime qu’en considérant, à tort, que la société requérante ne s’était pas constituée partie civile, les juridictions d’appel et de cassation l’ont empêchée de se prévaloir d’un recours existant et disponible, de sorte qu’elle a subi une entrave à son droit d’accès à un tribunal. La Cour relève que le défaut d’accès de la requérante à un tribunal, résultant d’une erreur, ne visait donc pas un but légitime. La question de la proportionnalité entre les moyens utilisés et le but visé ne se pose donc pas en l’espèce (voir, parmi d’autres,

Edificaciones March Gallego S.A. c. Espagne

, arrêt du 19

février

1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

I, p. 290, §

34). A cet égard, la Cour observe également que le Gouvernement ne conteste pas que le droit d’accès de la société requérante à la cour d’appel et à la Cour de cassation a été méconnu, ni ne soutient qu’il y

aurait eu un but légitime et s’en remet à la sagesse de la Cour sur ce point.

36.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour considère que dans les circonstances de l’espèce, la société requérante s’est vu priver de son droit d’accès à un tribunal, et qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

37.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

Dommages

38.

La société requérante réclame 1

500 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi et qui résulterait, selon elle, d’une part, de la perte encourue pendant les deux jours de garde à vue de son gérant et d’autre part, des dommages et intérêts dus en raison de la privation de jouissance du magnétoscope qui lui a été volé. De plus, la requérante estime avoir subi un préjudice moral en raison du défaut d’accès à un tribunal, et demande à ce titre, outre des excuses publiques du Gouvernement, une somme de 10

000 EUR.

39.

Le Gouvernement n’a pas déposé d’observations à cet égard.

40.

En ce qui concerne le dommage matériel, la Cour rappelle qu’elle ne saurait spéculer sur un déroulement de la procédure devant la cour d’appel et la Cour de cassation conforme aux attentes du requérant, si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu (voir,

mutatis mutandis,

Leoni c. Italie

, n

o

43269/98, §

32, 26 octobre 2000). Elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. S’agissant du dommage moral, la Cour considère que la requérante a subi un préjudice moral certain résultant de l’impossibilité d’interjeter appel du jugement rendu par le tribunal correctionnel. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour décide de lui allouer 1

000 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

41.

La requérante considère que le travail effectué dans le cadre de la procédure interne (rédaction de conclusions, préparation du mémoire produit à l’appui de son pourvoi en cassation, de courriers, photocopies, frais de poste etc.) est comparable à celui effectué par une société d’avocats, et réclame à ce titre 9

000 EUR. Pour la procédure devant la Cour, elle réclame 6

500 EUR.

42.

Le Gouvernement n’a pas déposé d’observations à cet égard.

43.

S’agissant des sommes demandées par la requérante à ce titre, la Cour rappelle que le temps consacré par elle à la présente affaire ne saurait être indemnisé (cf. arrêt

Piron c. France

, n

o

36436/97, § 66, 14

novembre 2000 et

Fontaine et Bertin c. France

, n

os

38410/97 et 40373/98, §

78, 8

juillet

2003).

44.

En revanche, la Cour estime qu’il y a lieu d’allouer à la requérante, qui n’était pas représentée par un avocat, la somme de 100 EUR au titre des frais pour la procédure devant les juridictions nationales et devant la Cour.

C.

Intérêts moratoires

45.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour le dommage moral et 100 EUR (cent euros) pour les frais et dépens ;

b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

30 mai 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael O’Boyle

Nicolas Bratza

Greffier

Président