ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2705/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin adresa, M.J. - Direcția

Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și

completată, cererea formulată de M.J. din Regatul Spaniei, prin care se

solicită transferarea persoanei condamnate D.C.M. într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate acestuia de

către instanțele de judecată din statul de condamnare.

La data de 3 februarie

2009 a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, cererea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu

dispozițiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru

recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de

Instrucție nr. 4 Madrid și a punerii sale în executare în România a persoanei

condamnate D.C.M. (fiul lui C. și F.), în vederea executării pedepsei la care a

fost condamnat, cerere formulată de autoritățile judiciare spaniole.

Prin sentința

penală nr. 71 din 19 martie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a

admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza

dispozițiilor art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, a

recunoscut efectele sentinței nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucție

nr. 4 Madrid dispunând transferarea persoanei condamnate D.C.M. - (cetățean

român, fiul lui C. și F., iar la data de 26 februarie Serviciul Public

Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Buzău i-a eliberat

pașaportul a cărui valabilitate a expirat) - într-un penitenciar din România,

în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de falsificare de bani și a pedepsei de 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme interzise.

Prin aceeași

hotărâre, prima instanță a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv și

perioada executată de la 23 februarie 2006, la zi, dispunând totodată, ca suma

de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se

suporte din fondurile M.J.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță, examinând înscrisurile comunicate de statul de

condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004

modificată, art. 3, precum și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983,

a constatat că prin sentința nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucție nr.

4 Madrid, rămasă definitivă la 25 august 2008 numitul D.C.M. a fost condamnat

la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare

de cârduri bancare si deținerea de carduri false în vederea vânzării, precum și

la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de

arme interzise, prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) și art. 563 C. pen.

spaniol.

S-a mai

reținut că, în speță, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. b)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie 1983 și de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004

modificată, întrucât sentința penală de condamnare a rămas definitivă la 25

august 2008, constatându-se, totodată, că din înscrisurile comunicate de

autoritățile judiciare spaniole privind stadiul executării pedepsei a rezultat

că numitul D.C.M. a fost arestat, fără întrerupere, din data de 23 februarie

2006, iar executarea pedepsei aplicată acestuia încetează la data de 21

februarie 2011. S-a mai reținut că, în cauză, a fost îndeplinită și condiția

prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și de art. 129 lit. c) din Legea

nr. 302/2004 modificată.

Prima

instanță, în considerente, a mai menționat că, în fapt, s-a reținut că numitul

D.M.C. împreună cu alte persoane, a falsificat carduri bancare utilizând o

mașină de stantare, o mașină de plastifiere termică, un calculator și un lector

recorder și, de asemenea, a deținut arme fără drept.

Prin urmare,

s-a apreciat de către prima instanță că în cauza dedusă judecății a fost

îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea

nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983,

faptele care au atras condamnarea inculpatului D.M.C. având corespondent în

legislația penală română, întrucât faptele reținute în sarcina acestuia de

către autoritățile judiciare spaniole realizează conținutul constitutiv al

infracțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1) și art. 25 din Legea nr. 365/2002,

privind comerțul electronic și art. 279 alin. (1) C. pen.

Curtea de

Apel București, secția I penală, a mai reținut că persoana condamnată D.C.M. și-a

exprimat consimțământul în vederea continuării executării pedepsei într-un

penitenciar din România la data de 4 noiembrie 2008, conform declarației dată

de acesta în fata Consulatului României din Barcelona.

S-a conchis

de către prima instanță că au fost îndeplinite condițiile transferării

prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 224/2006)

și, în conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146 din aceeași lege a

admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul

recunoașterii efectelor hotărârii de condamnare și transferării condamnatului

în România în vederea continuării executării pedepselor aplicate de

autoritățile judiciare spaniole.

Împotriva

sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență,

reprezentantul parchetului a susținut că, în speță, se impune, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea

recursului, casarea hotărârii penale atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, întrucât Curtea de Apel București nu a lămurit situația

pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere

de arme interzise și nici nu a dispus transferul persoanei condamnate în

vederea executării pedepselor accesorii.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată

că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauza

supusă analizei, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a fost investită

cu cererea autorităților judiciare spaniole de recunoaștere a sentinței nr. 75

din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 4

Madrid - Spania, rămasă definitivă la 25 august 2008, prin care se solicită

transferarea persoanei condamnate D.C.M. (fiul lui C. și F.) într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate

acestuia de către instanțele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a

fost formulată în baza Convenției europene asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Pe rolul

secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

957/2/2009, fixându-se prim termen la 14 iulie 2010, când s-au comunicat la

dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată

transferabilă, deținută într-un penitenciar din Daroca - Zaragoza - Spania.

De asemenea,

în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la fila 54 se

menționează că „este condamnat D.M.C., în calitate de autor al unei infracțiuni

de falsificare de bani la pedeapsa de 5 ani închisoare, plus inabilitatea

specială a dreptului la sufragiu pasiv și ca autor al unei infracțiuni de

deținere de arme interzise la pedeapsa de 1 an închisoare, ce se poate

substitui prin amendă timp de doi ani cu o cotă de 3 euro/zi".

Se mai

constată, analizând actele si lucrările cauzei, că autoritățile judiciare

spaniole au comunicat situația executării pedepselor, la filele 62-63 dosar Parchet

fiind atașat un înscris intitulat „lichidare de pedeapsă", din care

rezultă că persoana condamnată D.C.M. avea de executat pedeapsa de 5 ani

închisoare și, urmare deducerii perioadei arestării preventive de 652 zile (de

la 23 februarie 2006 la 6 decembrie 2007), s-a stabilit că pedeapsa aplicată se

va considera executată la 21 februarie 2011.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului constată că, într-adevăr condamnatul

persoană transferabilă D.M.C. a fost cercetat și condamnat de autoritățile

judiciare spaniole la o pedeapsă de 5 ani închisoare și inabilitatea specială a

dreptului la sufragiu pasiv, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de carduri

bancare și deținere de cârduri false în vederea vânzării, precum și la o

pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme

interzise, fapte prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) și art. 563 C. pen.

spaniol.

De asemenea, Înalta

Curte mai constată că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a

reținut că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în

dispozițiile art. 129 lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3

alin. (1) lit. a) - c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la 21 martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.M.

este cetățean român și are domiciliul în România, conform procesului verbal din

data de 22 ianuarie 2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Curte de Apel

București, în Dosarul nr. 5446/II/5/2008 în baza adresei emisă de M.I.R.A. -

Direcția Generală de Pașapoarte (fila 4 dosar Parchet), hotărârea de condamnare

nr. 75/2007 a susnumitului era definitivă, iar la data primirii cererii de

transferare persona condamnată transferabilă avea de executat mai mult de 6

luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării

pedepsei.

De asemenea,

întrucât cererea M.J. din Regatul Spaniei privind transferul persoanei

condamnate D.M.C. a fost formulată în baza Convenției europene mai sus

menționată, procedura aplicabilă la soluționarea acestei solicitări este cea

prevăzută de dispozițiile din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de

România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.

Așadar, nu

poate fi primită susținerea reprezentantului parchetului potrivit căreia dosarul

ar urma să fie trimis spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivația că

hotărârea penală străină nu a fost recunoscută în integralitate și că din

actele și lucrările cauzei nu a rezultat situația executării pedepsei de 1 an

închisoare sau a substituirii acesteia cu amendă ori că nu s-ar fi lămurit

toate aspectele privind pedeapsa accesorie la care a fost condamnată persoana

transferabilă.

Înalta Curte

apreciază ca nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București raportat și la împrejurarea că din mențiunile existente la

filele 62-63 dosar parchet a rezultat cu claritate perioada în care persoana

condamnată a fost arestată preventiv, precum și data la care aceasta a început

executarea pedepsei aplicată de autoritățile judiciare spaniole, dar și data

când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei, câtă vreme

condamnatul va continua executarea pedepsei în România potrivit legii române,

reținând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data

încarcerării sale.

Față de

aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer

în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autoritățile

judiciare spaniole cu privire la persoana condamnată transferabilă D.M.C. își

produce efectele, urmare recunoașterii sentinței penale de condamnare nr. 75/2007,

pronunțată de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 4 Madrid - Spania rămasă

definitivă la 25 august 2008, prin menținerea ca fiind legală și temeinică a

hotărârii primei instanțe.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, va constata

neîntemeiat recursul formulat de parchet și, în baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr.

71 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

persoana transferabilă D.C.M., stabilind, totodată ca, suma de 320 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata

persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva sentinței penale nr. 71 din 19 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția I penală, privind pe intimata persoană transferabilă D.C.M.

Suma de 320

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata

persoană transferabilă, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.