ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2705/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin adresa, M.J. - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, cererea formulată de M.J. din Regatul Spaniei, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate acestuia de către instanțele de judecată din statul de condamnare.

La data de 3 februarie 2009 a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucție nr. 4 Madrid și a punerii sale în executare în România a persoanei condamnate D.C.M. (fiul lui C. și F.), în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, cerere formulată de autoritățile judiciare spaniole. Prin sentința penală nr. 71 din 19 martie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza dispozițiilor art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut efectele sentinței nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucție nr. 4 Madrid dispunând transferarea persoanei condamnate D.C.M.

- (cetățean român, fiul lui C. și F., iar la data de 26 februarie Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Buzău i-a eliberat pașaportul a cărui valabilitate a expirat) - într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de bani și a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme interzise. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv și perioada executată de la 23 februarie 2006, la zi, dispunând totodată, ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se suporte din fondurile M.J.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 3, precum și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentința nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucție nr. 4 Madrid, rămasă definitivă la 25 august 2008 numitul D.C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de cârduri bancare si deținerea de carduri false în vederea vânzării, precum și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme interzise, prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) și art. 563 C. pen.

spaniol. S-a mai reținut că, în speță, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 și de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, întrucât sentința penală de condamnare a rămas definitivă la 25 august 2008, constatându-se, totodată, că din înscrisurile comunicate de autoritățile judiciare spaniole privind stadiul executării pedepsei a rezultat că numitul D.C.M. a fost arestat, fără întrerupere, din data de 23 februarie 2006, iar executarea pedepsei aplicată acestuia încetează la data de 21 februarie 2011. S-a mai reținut că, în cauză, a fost îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Prima instanță, în considerente, a mai menționat că, în fapt, s-a reținut că numitul D.M.C. împreună cu alte persoane, a falsificat carduri bancare utilizând o mașină de stantare, o mașină de plastifiere termică, un calculator și un lector recorder și, de asemenea, a deținut arme fără drept. Prin urmare, s-a apreciat de către prima instanță că în cauza dedusă judecății a fost îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului D.M.C.

având corespondent în legislația penală română, întrucât faptele reținute în sarcina acestuia de către autoritățile judiciare spaniole realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1) și art. 25 din Legea nr. 365/2002, privind comerțul electronic și art. 279 alin. (1) C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, a mai reținut că persoana condamnată D.C.M. și-a exprimat consimțământul în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România la data de 4 noiembrie 2008, conform declarației dată de acesta în fata Consulatului României din Barcelona.

S-a conchis de către prima instanță că au fost îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 224/2006) și, în conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146 din aceeași lege a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul recunoașterii efectelor hotărârii de condamnare și transferării condamnatului în România în vederea continuării executării pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole. Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență, reprezentantul parchetului a susținut că, în speță, se impune, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât Curtea de Apel București nu a lămurit situația pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme interzise și nici nu a dispus transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepselor accesorii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a fost investită cu cererea autorităților judiciare spaniole de recunoaștere a sentinței nr. 75 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 4 Madrid - Spania, rămasă definitivă la 25 august 2008, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.M.

(fiul lui C. și F.) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate acestuia de către instanțele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 957/2/2009, fixându-se prim termen la 14 iulie 2010, când s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deținută într-un penitenciar din Daroca - Zaragoza - Spania.

De asemenea, în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la fila 54 se menționează că „este condamnat D.M.C., în calitate de autor al unei infracțiuni de falsificare de bani la pedeapsa de 5 ani închisoare, plus inabilitatea specială a dreptului la sufragiu pasiv și ca autor al unei infracțiuni de deținere de arme interzise la pedeapsa de 1 an închisoare, ce se poate substitui prin amendă timp de doi ani cu o cotă de 3 euro/zi". Se mai constată, analizând actele si lucrările cauzei, că autoritățile judiciare spaniole au comunicat situația executării pedepselor, la filele 62-63 dosar Parchet fiind atașat un înscris intitulat „lichidare de pedeapsă", din care rezultă că persoana condamnată D.C.M.

avea de executat pedeapsa de 5 ani închisoare și, urmare deducerii perioadei arestării preventive de 652 zile (de la 23 februarie 2006 la 6 decembrie 2007), s-a stabilit că pedeapsa aplicată se va considera executată la 21 februarie 2011. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că, într-adevăr condamnatul persoană transferabilă D.M.C. a fost cercetat și condamnat de autoritățile judiciare spaniole la o pedeapsă de 5 ani închisoare și inabilitatea specială a dreptului la sufragiu pasiv, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de carduri bancare și deținere de cârduri false în vederea vânzării, precum și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme interzise, fapte prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) și art. 563 C. pen.

spaniol. De asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a reținut că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 alin. (1) lit. a) - c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la 21 martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.M. este cetățean român și are domiciliul în România, conform procesului verbal din data de 22 ianuarie 2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Curte de Apel București, în Dosarul nr. 5446/II/5/2008 în baza adresei emisă de M.I.R.A. - Direcția Generală de Pașapoarte (fila 4 dosar Parchet), hotărârea de condamnare nr. 75/2007 a susnumitului era definitivă, iar la data primirii cererii de transferare persona condamnată transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.

De asemenea, întrucât cererea M.J. din Regatul Spaniei privind transferul persoanei condamnate D.M.C. a fost formulată în baza Convenției europene mai sus menționată, procedura aplicabilă la soluționarea acestei solicitări este cea prevăzută de dispozițiile din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei. Așadar, nu poate fi primită susținerea reprezentantului parchetului potrivit căreia dosarul ar urma să fie trimis spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivația că hotărârea penală străină nu a fost recunoscută în integralitate și că din actele și lucrările cauzei nu a rezultat situația executării pedepsei de 1 an închisoare sau a substituirii acesteia cu amendă ori că nu s-ar fi lămurit toate aspectele privind pedeapsa accesorie la care a fost condamnată persoana transferabilă.

Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București raportat și la împrejurarea că din mențiunile existente la filele 62-63 dosar parchet a rezultat cu claritate perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum și data la care aceasta a început executarea pedepsei aplicată de autoritățile judiciare spaniole, dar și data când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei, câtă vreme condamnatul va continua executarea pedepsei în România potrivit legii române, reținând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autoritățile judiciare spaniole cu privire la persoana condamnată transferabilă D.M.C.

își produce efectele, urmare recunoașterii sentinței penale de condamnare nr. 75/2007, pronunțată de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 4 Madrid - Spania rămasă definitivă la 25 august 2008, prin menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, va constata neîntemeiat recursul formulat de parchet și, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 71 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana transferabilă D.C.M., stabilind, totodată ca, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 71 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimata persoană transferabilă D.C.M. Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.