ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4213/2011

Asupra cererii de contestație în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 2010, la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatoarea J.R. împotriva Deciziei penale nr. 4036 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3269/2/2008. În motivarea cererii de contestație în anulare, sus-numita contestatoare a invocat dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. și anume că nu a fost audiată de instanța de recurs deși ascultarea ei era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. Prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 iunie 2011 în Dosarul nr. 9494/1/2010 s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea J.R., reținându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 391 C. proc.

pen. respectiv, că a fost formulată în termenul prevăzut de lege și că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386. Ulterior pronunțării încheierii susmenționate, contestatoarea a invocat și cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. c) C. proc. pen. constând în aceea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar.

În concret, în susținerea acestui caz de contestație în anulare, contestatoarea a arătat că în rechizitoriu nu se detaliază fiecare act material ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune cu consecințe grave pentru care a fost trimisă în judecată, că instanța nu a fost legal sesizată deoarece din actele întocmite în cursul urmăririi penale rezultă că înscrisurile ce formează obiectul cercetărilor din Dosarul nr. 251/P/2007 au fost identificate și ridicate de organele de cercetare penală cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința sa la data de 13 septembrie 2007 și cu toate acestea față de contestatoare s-a extins acțiunea penală și cu privire la alte acte materiale descoperite ulterior și care în realitate nu există.

A mai susținut contestatoarea că instanța de recurs nu a luat în considerare faptul că o parte dintre persoanele vătămate nu au înțeles să se constituie părți civile sau să participe în proces ca părți vătămate, ceea ce echivalează cu lipsa unei condiții esențiale privitoare la legala sesizare a instanței de judecată. Examinând contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată că nu este fondată. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia penală nr. 4036 din 12 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3269/2/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - și de inculpata J.R.

împotriva Sentinței penale nr. 345 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București - Secția I Penală (prin această sentință inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză. Potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., „cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul III, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare”. Din încheierea pronunțată la data de 29 octombrie 2010 când instanța de recurs a acordat cuvântul în susținerea recursurilor formulate de parchet și inculpată rezultă că, întrebată fiind de către președintele completului de judecată dacă dorește să facă vreo declarație în cauză, aceasta a arătat că nu dă declarație în fața instanței de recurs deoarece a făcut declarații ample la instanța de fond.

Mențiunile din încheierea susmenționată sunt confirmate de transcrierea dezbaterilor din data de 29 octombrie 2010 efectuată la cererea contestatoarei și atașată la dosarul cauzei. Dreptul contestatoarei de a nu face declarații nu echivalează cu neîndeplinirea de către instanța de recurs a obligației de a proceda la ascultarea acesteia în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate. Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză. Potrivit textului de lege susmenționat poate fi făcută contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 lit. f) - i 1 ) cu privire la care existau probe în dosar.

Judecând recursul, instanța trebuie să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, ea având obligația ca, în limitele devoluțiunii, să analizeze toate aspectele care privesc buna rezolvare a cauzei. Între altele, instanța trebuie să se pronunțe asupra tuturor motivelor de casare a hotărârii, atât în situația în care motivele au fost invocate de părți cât și din oficiu. Așadar, termenul folosit de lege „nu s-a pronunțat” trebuie înțeles într-un sens larg, adică o omisiune a instanței de a da răspuns unor motive de casare, motive care duceau la încetarea procesului penal, indiferent dacă motivele au fost invocate sau nu de părți. Pentru a se putea reține acest caz de contestație, legea fixează cerința ca la dosar să fi existat probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, această cerință urmând a fi interpretată în funcție de cauza de încetare a procesului penal cu privire la care instanța trebuie să se pronunțe.

Motivele invocate de contestatoare în susținerea cazului de contestație în anulare sus-menționat constituie de fapt critici aduse sentinței, care au fost formulate și la instanța de recurs și care în urma examinării hotărârii instanței de fond sub toate aspectele de fapt și de drept le-a apreciat ca fiind nefondate și le-a respins ca atare. De altfel, în cauză nici nu putea fi incident vreunul din cazurile de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ) C. proc.

pen., având în vedere că pentru infracțiunile pentru care contestatoarea a fost trimisă în judecată, acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este necesară autorizarea sau sesizarea organului competent, nu a intervenit amnistia, prescripția, nu operează retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților, nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la înlocuirea răspunderii penale, nu există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. În consecință, nefiind întrunite cerințele art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de contestatoarea J.R. împotriva Deciziei penale nr. 4036 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 noiembrie 2010 se va respinge ca nefondată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea J.R. împotriva Deciziei penale nr. 4036 din 12 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3269/2/2008. Obligă contestatoarea la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2011.