ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 34 din 23 februarie 2009 a

Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA

Brașov în contradictoriu cu D.F. Brașov - Biroul Soluționări Contestații și, în

consecință, a fost anulată Decizia de impunere din 18 ianuarie 2008 și

Dispoziția din 31 martie 2008 privind impozitul pe clădiri în sumă de 1.348.625

RON și impozit pe teren în sumă de 25.935 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive privind

anularea actelor fiscale arătate, a reținut că reclamanta este organizată și

își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial P.R., conform H.G. nr.

1019/2004.

Instanța a constatat

că potrivit dispozițiilor din C. fisc. reclamanta nu datorează impozitul pe

clădirile și terenurile, ce sunt afectate parcului industrial, întrucât

scutirea prevăzută de lege reprezintă o măsură cu caracter general ce se aplică

tuturor societăților care sunt înființate în baza legii ca parc industrial,

nefiind vorba de o distorsionare sau amenințare de natură a determina o

distorsionare a concurenței prin favorizare colectivă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs D.F. Brașov, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că facilitățile fiscale, acordate în temeiul

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal în beneficiul SC S. SA, reprezintă

ajutor de stat, în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 117/2006, dar și de art. 87 și

88 din Tratatul C.E. și sunt supuse notificării.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis

de facilități fiscale constând în scutirea de plata impozitului pe clădiri și a

impozitului pe teren.

A mai arătat că

potrivit O.U.G. nr. 117/2006, Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de

autoritate de contact în raporturile dinte Comisia Europeană și autoritățile

publice, alți furnizori și beneficiarii ajutorului de stat, iar prin adresa din

1 martie 2007, Consiliul Concurenței a comunicat D.F. Brașov că facilitățile

fiscale care își au temeiul în C. fisc. reprezintă ajutor de stat în sensul

art. 87 din Tratat, avizând negativ acordarea unei scutiri fără avizul Comisiei

Europene.

Cu privire la

situația specifică parcurilor industriale, recurenta-pârâtă a făcut trimitere

la adresa din 17 mai 2007, prin care Consiliul Concurenței a arătat că

ajutoarele de stat pot fi acordate în două modalități - ca alocări specifice în

temeiul unei scheme de ajutor de stat regional exceptată de la notificare, în condițiile

Regulamentului nr. 1628/2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul C.E.

ajutorului național regional pentru investiții sau ca alocări specifice în

temeiul unei scheme de ajutor de stat regional supusă obligației de notificare,

potrivit liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru

perioada 2007 - 2013 (2006/C54/08). În oricare dintre cele două situații este

necesară întocmirea unei scheme de ajutor de stat care să fie supusă avizării

Consiliului Concurenței și, după caz, informării sau autorizării Comisiei

Europene.

Prin Hotărârea din 31

martie 2008, Consiliul Local Brașov a aprobat notificarea Consiliului

Concurenței în vederea transmiterii acesteia către Comisia Europeană pentru

autorizarea ajutorului de stat sub forma scutirii de plata impozitului pe

clădiri și pe terenurile parcului industrial administrat de SC "P.R."

SA, dar prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenței i-a transmis punctul

de vedere motivat, în sensul că nu pot fi acordate facilitățile fiscale prevăzute

de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc.

În fine

recurenta-pârâtă a invocat, în argumentarea susținerilor sale, jurisprudență a

Tribunalului Bacău și Tribunalului Brașov, rezultată ca urmare a soluționării

excepției de nelegalitate a Deciziilor de impunere din 25 ianuarie 2007 emise

de D.F. Brașov.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Actele

administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanța de contencios

administrativ potrivit art. 218 C. proc. fisc. sunt Decizia de impunere din 18

ianuarie 2008 și Dispoziția din 31 martie 2008 privind impozitul pe clădiri

aferent anului 2008 în sumă de 1.348.625 RON și impozit pe teren în sumă de

25.935 RON.

Înalta Curte a

constatat că prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenței a comunicat D.F.

Brașov, care-i transmisese spre avizare documentația privind acordarea

facilităților fiscale, că ajutorul ce se intenționează a fi acordat nu vizează

realizarea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să

existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru acordarea

ajutorului de stat regional în vederea realizării de investiții.

Soluționarea cauzei

de față presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura

juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc.

- în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de

altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a

ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după

aderarea României la Uniunea Europeană.

În ceea ce privește

primul aspect, Înalta Curte constată că facilitățile fiscale acordate prin lege

parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat.

SC "S." SA

Brașov a primit titlul de parc industrial prin Decizia nr. 1902/2007,

irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În calitate de

societate care activează în cadrul unui parc industrial, intimata-reclamantă a

intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și

terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) din C. fisc.

La data de 1 ianuarie

2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în

domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele

aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor

de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat

de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a

legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat.

Pornind de la

prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999,

conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat

care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru,

respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare

anterior și ulterior intrării în vigoare a Tratatului, facilitățile fiscale

acordate parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative

expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1

ianuarie 2007.

După această dată,

așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale

Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr.

794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia

Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre

ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură

oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare

pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot

include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe

procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.

În acest context

legislativ, actele administrativ fiscale prin care recurenta-pârâtă a decis

impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2008,

motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89

din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent,

dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene.

Un argument

suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un

domeniu în care C. fisc. prevede expres scutirea de impozite este și acela că

D.F. Brașov a intervenit în aria de competență a instituției comunitare, așa

cum s-a reținut, de altfel, în considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008.

Prin decizia

respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate

a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., invocată de

Consiliul Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând,

în esență, că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea

impozitelor și taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii.

Faptul că prin dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata

acestor taxe și impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de

lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2)

lit. c) și d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și

tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în

concordanță cu interesul național.

Înalta Curte constată

că dispozițiile din C. fisc., incidente în această cauză, se referă la

terenurile și clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice,

pentru care se acordă scutiri de impozite, potrivit legii.

Sintagma

"potrivit legii", utilizată în partea finală a art. 250 alin. (1)

pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc., se referă, pe de o parte, la

condițiile de înființare, autorizare și funcționare a acestor entități

economice (numite în terminologia economică "cluster") și la

condițiile de acordare a acestor facilități fiscale legale, individuale sau

colective.

Art. 1 alin. (4) și

(5) din C. fisc. arată că, dacă orice prevedere a prezentului cod contravine

unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea

acelui tratat, iar orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de

stat se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile

naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 137/2007.

De menționat că, art.

1 alin. (5) al C. fisc. a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 106

din 4 octombrie 2007 [17], iar adoptarea acestui act normativ, astfel cum

rezultă din chiar preambulul ordonanței, a fost justificată, printre altele și

de "necesitatea corectării măsurilor fiscale adoptate prin acte normative

colaterale legislației fiscale, ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri,

precum și în scopul perfecționării continue a legislației fiscale și corelării

acesteia cu legislația Uniunii Europene".

Este evident că

textul consacră și în planul reglementărilor fiscale un principiu deja existent

la nivel constituțional, ce privește aplicarea directă și prioritară a

dreptului comunitar, iar din analiza cadrului instituțional și normativ

prezentat anterior, se poate considera că, facilitățile fiscale analizate

constituie, fără putință de tăgadă, forme ale ajutorului de stat, iar în

privința recunoașterii și aplicării acestora, se instituie o dublă

condiționare:

prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte, cu directa

consecință a aplicării imediate și prioritare a acestora, atunci când dreptul

național este contrar (expresie a principiului aplicării imediate și prioritare

a dreptului comunitar).

procedurilor naționale în domeniul ajutorului de stat (expresie a principiului

subsidiarității pe baza căruia funcționează instituțiile Uniunii Europene).

Așadar, facilitățile

fiscale analizate constituie forme de ajutor de stat care, cel mai adesea, sunt

incluse în scheme de ajutor de minimis ce sunt monitorizate la nivelul

Consiliului Concurenței, iar în cazul în care depășesc plafonul valoric

prevăzut de art. 2 parag. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei

din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din Tratat ajutoarelor de

minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379/5 din 28

decembrie 2006, se notifică la Comisie (interpretare per a contrario a dispozițiilor

citate anterior, coroborat cu art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr.

659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie

1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006).

Înalta Curte reține

că soluția instanței de fond este corectă și este în deplin acord cu practica

recentă a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că

realizează o aplicare directă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15

alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în

Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin

Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 potrivit cărora, competența de a emite o

decizie de recuperare aparține exclusiv Comisiei care își poate exercita

această prerogativă în cadrul termenului de prescripție de 10 ani, ce începe să

curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului, fie ca

ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor.

Singura precizare

care se impune, este aceea că, măsurile de recuperare ar putea fi întreprinse

de autoritățile naționale competente, respectiv, Consiliul Concurenței, conform

procedurii reglementate de art. 26 - 29 (Capitolul V) din O.U.G. nr. 117/2006,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2007.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate

Respinge recursul

formulat de D.F. Brașov - Biroul Soluționări Contestații împotriva Sentinței

nr. 34 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a

doamnei judecător Adriana Deneș în sensul admiterii recursului declarat,

modificării în tot a sentinței atacate și, în fond, a respingerii acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.