ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29 martie 2006,

reclamanții D.C.P. și D.N. au chemat în judecată pe P.M.R.V., solicitând

anularea în parte a dispoziției nr. 579/2006 și restituirea în natură a

terenului în suprafață de 82 mp și despăgubiri bănești pentru diferența de

teren și construcția demolată.

În motivarea

acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în str. Teodor

Bălășel, fostă Calea lui Traian, teren ce a fost expropriat împreună cu casa

aflată pe el în baza Decretului nr. 71/1980. În baza Legii nr. 18/1991 li s-a

restituit suprafața de 336 mp, iar pentru diferență au formulat notificare în

baza Legii nr. 10/2001, acest teren aflându-se în fața casei lor și fiind

liber.

Prin sentința

civilă nr. 1.960 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția

civilă, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea în parte a

dispoziției, pârâtul fiind obligat să restituie reclamanților suprafața de

79,43 mp, așa cum a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au dovedit că sunt persoane

îndreptățite la restituirea terenului liber, neafectat de nici o utilitate

publică.

Cât privește

susținerile pârâtului din întâmpinare, în sensul că terenul în litigiu ar fi

afectat de o servitute de trecere în favoarea unui terț, s-a reținut că aceasta

excede obiectului procesului și că nu are legătură cu obiectul cauzei.

P.M.R.V. a

declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că aceasta

este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a ținut seama de apărările

sale prin care a susținut că terenul nu poate fi restituit în natură, având în

vedere că este ocupat de o alee publică, folosită atât de proprietarul

imobilului învecinat, cât și de locatarii blocului și de un spațiu verde.

S-a mai

susținut că instanța nu a ținut seama de faptul că prin sentința civilă nr. 7.754

din 17 octombrie 1995 pe o parte din terenul ce a aparținut reclamanților s-a

creat o servitute de trecere în favoarea numitei L.M. și că, deși a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză în sensul de a se identifica în planul de

situație terenul ce a făcut obiectul acestei servituti, instanța a respins

cererea sa.

Prin decizia

civilă nr. 74/ A din 7 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru

cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se

în esență că, prima instanță a apreciat corect situația de fapt și de drept,

că, așa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză, din suprafața

totală de 508 mp ce a fost expropriată, 336 mp au fost restituiți prin Ordinul

Prefectului, iar din diferența de 142 mp numai 62,57 mp teren este ocupat de

str. Teodor Bălășel, restul de 79,43 mp nefiind ocupat de obiective de

utilitate publică.

S-a mai reținut

că prima instanță a apreciat corect faptul că susținerile apelantului în

legătură cu imposibilitatea restituirii în natură a terenului, pe motiv că s-ar

fi creat o servitute de trecere în favoarea unui terț sunt nejustificate în

speță, întrucât acea servitute de trecere nu are legătură cu obiectul

procesului care privește restituirea proprietății și pentru faptul că dreptul

de proprietate nu poate fi înlăturat de o servitute.

Pârâtul P.M.R.V.

a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut că atât prin întâmpinarea depusă la fond, cât și

prin motivele de apel, a arătat că prin decizia civilă nr. 7754/1995 a

Tribunalului Vâlcea s-a creat o servitute de trecere în favoarea unor terți pe

o porțiune din terenul în litigiu, iar instanța de fond a respins obiecțiunea

făcută la expertiză de a se identifica acea servitute stabilită legal, precum

și că instanța de apel a respins cererea de a se efectua o nouă expertiză care

să identifice terenul ce a făcut obiectul acestei servituti.

Recurentul a

mai arătat că terenul în litigiu este afectat și de utilități publice,

respectiv este traversat de o conductă de gaz metan și este ocupat de o alee de

acces și spațiu verde, aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a

admis proba cu o nouă expertiză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 7.266 din 1 noiembrie 2007, a admis recursul, a casat decizia atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

În adoptarea

acestei soluții, Înalta Curte, verificând legalitatea deciziei recurate în

raport de criticile formulate și de prevederile legale aplicabile, a constatat

că recursul.

Prin art. II

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, s-a

reglementat situația restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri

specifice, diferențiate în raport cu particularitățile specifice.

Prin alin. (3)

al acestui text de lege se reglementează situația în care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, caz în care persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și

altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin

echivalent.

În raport de

aceste prevederi legale, în forma în vigoare la data soluționării și în raport

cu care s-a apreciat legalitatea soluției, Înalta Curte a constatat că în cauza

de față situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită.

Astfel, pârâtul

a invocat în mod constant, atât la fond, cât și în apel, că suprafața de 79,43

mp teren identificată de expert este afectată de utilități publice, respectiv

există o conductă de gaz metan și a cerut să se identifice terenul ce face

obiectul dreptului de servitute stabilită prin sentința civilă nr. 7.754/1995.

Aceste aspecte

nu au fost lămurite în cauză, instanțele reținând, pe baza expertizei întocmite

la fond, că terenul în litigiu nu este ocupat de obiective de utilitate

publică, iar pe de altă parte, că servitutea de trecere nu are legătură cu

obiectul procesului.

Modalitatea de

abordare a problematicii în speță a fost privită ca nelegală.

Alin. (3) al

art. II din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005

prevede expres că „pentru partea din teren .. afectată servitutilor legale și

altor amenajări de utilitate publică .." se cuvin măsuri reparatorii,

neputând fi restituită în natură.

Față de

considerentele reținute Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru a lămuri

pe deplin problematica expusă.

În rejudecare,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie prin decizia nr. 43/

A din 8 aprilie 2010 a admis apelul pârâtului P.M.R.V. și a schimbat sentința

în sensul că a respins contestația ca nefondată.

A fost

suplimentat probatoriul administrat în cauză potrivit îndrumărilor instanței de

casare și s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică.

Apelantul a

susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind servitutile

legale, arătând că prin decizia civilă nr. 7.754/1995 a Tribunalului Vâlcea s-a

creat o servitute de trecere în favoarea unor terți pe o porțiune din terenul

în litigiu care este afectat și de utilități publice, respectiv este traversat

de o conductă de gaz metan și este ocupat de o alee de acces și spațiu verde,

aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a admis proba cu o nouă

expertiză.

Critica a fost

găsită fondată, deoarece, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în

cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod

abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent".

Potrivit art. II

alin. (3) din același act normativ, „în cazul în care construcțiile expropriate

au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură

a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent..".

Punctul 10.3

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. României nr. 250/07 martie 2007, prevede că terenul ce se solicită a fi

restituit trebuie identificat, urmând a se verifica destinația lui actuală,

sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale

având în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, amenajări de spații verzi, precum și grădini publice, urmând

a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale cât și

documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Așa cum rezultă

din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, terenul în suprafață

de 79,43 mp este compus din: suprafața de 6,25 mp spațiu verde, 44,64 mp,

platformă betonată care include și un drum de trecere, 33.91 mp., spațiu verde

pe schița anexă la raport, și este subtraversat de conducte de alimentare cu

apă, de canalizare și de gaz metan, evidențiate în schița anexă la raportul de

expertiză cu culorile galben, maro și albastru. Aceasta nu poate fi restituită

în natură dată fiind afectațiunea publică constând în deservirea nevoilor

comunității, respectiv a proprietăților învecinate, așa cum rezultă din planul

de situație anexat raportului de expertiză.

Legiuitorul a

înțeles prin „amenajări de utilitate publică acele amenajări destinate a

deservi nevoilor comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei,

trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din

jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și

altele".

Terenul în

suprafață de 79,63 mp se încadrează în categoria terenurilor afectate de

amenajări de utilitate publică, având destinația de zonă verde, platformă betonată

și fiind subtraversat de conducte de utilitate publică.

Ținând cont de

afectațiunea terenului, acesta nu poate fi restituit în natură, dar reclamanții

pot beneficia de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, așa

cum s-a stabilit prin dispoziția contestată.

Împotriva

acestei decizii reclamanții au formulat recurs invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În motivele

încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt invocate critici de

nelegalitate, în sensul că instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile

art. 16, art. 20 și art. 44 alin. (5) din Constituția României, în raport de

faptul că în ce privește conductele care subtraversează terenul acestea

deservesc interese particulare inclusiv pe recurenți și nu sunt magistrale de

gaze sau apă, în realitate sunt branșamente ale proprietăților particulare la

magistrale.

Platforma

betonată situată pe teren nu are caracter de utilitate de interes public,

deoarece nu deservește comunitatea, este vorba de servitutea de trecere

stabilită în favoarea unei persoane particulare.

Nici spațiile

verzi nu sunt de interes public, deoarece ele nu fac parte din parcuri sau

grădini publice ci sunt amenajate și îngrijite de reclamanți.

În conținutul

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate vizează cadrul procesual

fixat de cererea de chemare în judecată și actul administrativ atacat în care a

respins cererea de restituire în baza a două argumente: terenul a fost ocupat

de construirea blocului din Calea lui Traian și terenul a fost afectat de

amenajările străzii Bucegi, argumente infirmate de probele administrate.

Motivele reținute de Curtea de Apel Pitești exced limitelor dispoziției și

cererii de chemare în judecată și adaugă la dispoziția de respingere a cererii

de restituire alte motive decât cele invocate de părți. Instanța a statuat

asupra unor chestiuni care nu făceau obiectul litigiului ignorând chestiunea

litigioasă: pretinsa ocupare a terenului reclamanților de Strada Bucegi și de

bloc.

Recursul nu

este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la

criticile încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia

nr. 7.266 din 1 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală a casat decizia nr. 74/ A din 7 martie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă, asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie cu îndrumarea de

a se stabili situația de fapt în raport de prevederile art. II din Legea nr. 10/2001

prin care s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate,

prevăzându-se proceduri specifice, diferențiate în raport cu particularitățile

specifice, concret, în speță în funcție de dispozițiile alin. (3) al acestui

text prin care se reglementează situația în care construcțiile expropriate au

fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, caz în care persoana îndreptățită poate obține restituirea în

natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate

publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

Urmare acestor

îndrumări, în rejudecare, Curtea de Apel Pitești a stabilit situația de fapt

prin două expertize tehnice judiciare cu privire la identificarea terenului în

suprafață de 79,43 mp, dacă acesta este afectat de utilități publice și identificarea

terenului ce face obiectul dreptului de servitute stabilit prin sentința civilă

nr. 7754/1995 a Judecătoriei Vâlcea.

În mod cert în

contextul probator al cauzei o expertiză tehnică judiciară este un mijloc util

în stabilirea situației de fapt și aflarea adevărului.

În înțelesul

legii [art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 ] sunt considerate libere

terenurile care nu sunt afectate servitutilor legale și altor amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Acest teren în suprafață

de 79,43 mp este compus din: suprafața de 6,25 mp spațiu verde, 44,64 mp,

platformă betonată care include și un drum de trecere, 33.91 mp., spațiu verde

pe schița anexă la raport, și este subtraversat de conducte de alimentare cu

apă, de canalizare și de gaz metan, în consecință nu poate fi considerat teren

liber pentru a fi restituit în natură, fiind în mod evident afectat

servitutilor legale (sentința civilă nr. 7.754/1995 a Judecătoriei Vâlcea) și

amenajărilor de utilitate publică în sensul dispozițiilor imperative ale legii.

Faptul că o

parte din teren este reprezentat de spațiu verde și o platformă betonată nu

înseamnă că este vorba de o suprafață liberă, supusă restituirii în natură,

căci aceasta aparține zonei de utilitate a imobilelor învecinate și asigură

funcționalitatea acestora.

În concluzie

criticile încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi înlăturate

ca nefondate.

Referitor la

criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și acestea se

constată nefondate și vor fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 7

C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs:

nemotivarea hotărârii, însemnând atât nearătarea motivelor pe care judecătorul

se sprijină, cât și situația în care hotărârea cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura cauzei, consecința nemotivării hotărârii fiind casarea

acesteia.

Arătarea

motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților reprezintă o cerință

pentru conținutul hotărârii judecătorești prevăzută de art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

Analizând

hotărârea recurată se constată că respectă cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., deoarece a analizat criticile formulate în apel, a arătat în

cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea

asupra fiecărui motiv de apel cu care a fost învestită.

Față de cele

expuse criticile reclamanților constând în depășirea de către instanța de apel

a limitelor dispoziției și cererii de chemare în judecată urmează a fi respinse

ca nefondate.

Așa fiind, față

de dispozițiile art. 312 pct. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții D.C.P. și D.N., împotriva deciziei

civile nr. 43/ A din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.