ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3964/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Carei, reclamanta

C.N.A.D.N.R. - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a chemat în judecată

pe pârâta SC S. SA

Satu

Mare, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să se dispună

obligarea acesteia la plata sumei de 622,18 lei, reprezentând contravaloarea

unor facturi neachitate, și a sumei de 135,34 lei, reprezentând penalități de

întârziere, rezultând din executarea contractului nr. 775/2006

încheiat între părți, având ca obiect acordarea

de către autoritatea reclamantă, în

beneficiul societății pârâte, a

dreptului de a utiliza terenul în suprafață de 17,7 mp, reprezentând zona

drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 1 F, în schimbul achitării

de către utilizator a tarifului prevăzut în contract.

Prin sentința

nr. 157 din 21 ianuarie 2010, Judecătoria Cărei a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de

C.N.A.D.N.R. este asimilat actelor administrative

și, cum autoritatea reclamantă

este una centrală, devin aplicabile

prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința

nr. 135/CA/2010 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență

materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Cărei, reținând următoarele:

Contractul

încheiat între părți nu întrunește cerințele prevăzute de art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, chiar dacă autoritatea reclamantă, Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, este o autoritate publică

centrală.

Astfel, reține

curtea de apel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare

a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile

publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ

care să atragă competența instanței de contencios

administrativ în

soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul

încheiat între părți are, în opinia curții de apel, natura unui contract

comercial, încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin

care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a terenului

reprezentând zona drumului național.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel

Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

vederea soluționării acestuia, potrivit art. 22 C.

proc. civ.

Verificând

cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere

dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine

Judecătoriei Carei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în

judecată,

obiectul

acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr.

119/2007 privind măsurile pentru

combaterea

întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte

comerciale.

Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „In cazul în

care,

ca urmare a

verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților,

precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată,

instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de

plată".

De asemenea,

potrivit art. 5 alin.(1) din același act normativ, „Cererea privind creanța de

plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță".

In speță,

obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la

plata unor sume rezultând din executarea Contractului încheiat între părți în

temeiul art. 46 alin. (5) din O.G. nr. 43/1997 privind

regimul drumurilor, având ca obiect acordarea de către autoritatea

reclamantă, în

beneficiul societății pârâte, a dreptului de a utiliza o

suprafață de teren,

reprezentând zona

drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 1 F, în

schimbul

achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, conform art. 47

alin. (4) din același act normativ.

Din conținutul

clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 43/1997

rezultă că un asemenea contract se încheie pentru

utilizarea și accesul în zona drumului public, în schimbul plății unor tarife,

care se constituie ca venituri la

dispoziția administratorului, pentru

administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor

publice.

În cauză,

deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la

care se referă art. 46 alin. (5) și art. 47 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997, nu

au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, ci simpla utilizare sau

accesul în zona drumului

public, în schimbul plății unor tarife stabilite prin contract.

De altfel,

chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată

în mod

expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit

contractele

comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a

întârzierii executării obligațiilor de plată

rezultate din astfel de contracte.

Față de cele

arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în

vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (1) din

O.U.G. nr. 119/2007, raportat la

cele ale

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a

cauzei va fi

stabilită în favoarea Judecătoriei Carei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în

contradictoriu cu pârâta SC S. SA Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Cărei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 septembrie 2010.