ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 16 iunie 2006, sub nr. 9466/300/2006, reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâtele A.S., Primăria Sectorului 2 București și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000.000.000 ROL reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de aceasta în urma nerespectării clauzelor contractuale prevăzute în actul de vânzare-cumpărare din 8 octombrie 2002. Prin sentința civilă nr. 7634 din 3 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 2 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere valoarea obiectului acțiunii și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 40640 din 1 februarie 2007, iar prin sentința civilă nr. 187 din 1 februarie 2007 s-a dispus anularea acțiunii reclamantei, ca netimbrată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că deși a fost încunoștințată în legătură cu obligația ce îi revenea conform Legii nr. 146/1997, pentru plata anticipată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 193.948,20 ROL, reclamanta nu a făcut dovada achitării acestei sume și nici a formulării unei cereri de reexaminare a taxei, în condițiile prevăzute de art. 18 din lege. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 270/ A din 7 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă B.M., a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a V-a Civilă a Tribunalului București, sub nr. 10795/3/2008. Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2008 tribunalul a respins ca tardiv formulate mai multe cereri modificatoare a cererii introductive de instanță, formulate în scris și oral de către reclamanta în cauză. Prin sentința civilă nr. 113 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția autorității lucrului judecat, invocată din oficiu de către instanță și a respins acțiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sector 2 București, pronunțată în Dosarul nr. 2304/2005, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 663/2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primăria Sector 2 București și A.S., referitor la obligarea pârâților la plata sumei de 100.000.000.000 ROL, cu titlu de prejudiciu.

Tribunalul a apreciat că există identitate de părți, obiect și cauză între cererea dedusă judecății în prezenta cauză și cererea soluționată prin sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sector 2 București; cererile sunt între aceleași părți, obiectul celor două cereri este obligarea pârâților la plata unor daune în cuantum de 100.000.000.000 ROL, iar temeiul juridic al pretențiilor reclamantei îl constituie, în ambele cazuri, pretinse nelegalități în procedura de emitere a titlului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, pe numele pârâtei A.S.. Tribunalul a apreciat, totodată, că în raport de excepția autorității de lucru judecat, cererea de înscriere în fals formulată de reclamantă este lipsită de relevanță.

Aceasta, întrucât, o hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de a face obiectul unei asemenea proceduri, în condițiile în care nu se contestă emitentul acesteia ori valabilitatea semnăturilor, ci conținutul său, pretins, necorespuntător realității. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B.M. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 17/ A din 12 ianuarie 2010, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă, reținând următoarele considerente: Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătorești și este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul – „res judicata pro veritate habetur”.

Acest principiu are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Altfel spus, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți, printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.

Putere de lucru judecat dobândește orice hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat fondul pretențiilor și a drepturilor subiective afirmate de părți. Excepția puterii de lucru judecat este o excepție de fond, absolută și de ordine publică, care, potrivit dispozițiilor art. 166 C. proc. civ., poate fi ridicată chiar și de către instanță din oficiu. Pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, excepția trebuie pusă în discuția părților. Principiul contradictorialității, prevăzut de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

De asemenea, contradictorialitatea înseamnă că fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile celeilalte părți și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune. Respectarea acestui principiu asigură, totodată, respectarea dreptului constituțional la apărare al părților din proces, încălcarea lui fiind sancționată cu nulitatea. În speță, se constată că excepția autorității de lucru judecat a fost invocată pentru prima dată prin cererea din data de 22 septembrie 2008, formulată de intimata A.S. și pusă în discuția părților la termenul din 4 noiembrie 2008, cât și la data de 13 ianuarie 2009, când apelanta a fost prezentă și a avut posibilitatea de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, prin exercitarea dreptului de a se apăra și combate excepția invocată.

Mai mult, apelanta a formulat și concluzii scrise în acest sens (fila 78 - dosar fond), motiv pentru care, Curtea a apreciat că au fost respectate, atât principiul contradictorialității, cât și dreptul la apărare al părților în proces. În ceea ce privește stabilirea, în ce măsură există putere de lucru judecat, trebuie verificată tripla identitate de elemente prevăzută de dispozițiile art. 1201 C. civ., potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”. În ceea ce privește identitatea de părți, instanța de fond a reținut în mod corect că această condiție este îndeplinită de cele două acțiuni, aspect necontestat de către apelanta reclamantă.

Cu privire la celelalte două elemente necesare pentru a exista autoritate de lucru judecat, Curtea a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect identitatea de obiect și cauză între acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 2304/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București și prezenta acțiune. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele, în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni. De asemenea, sfera noțiunii de obiect cuprinde nu numai pretenția concretă a reclamantului, ci și dreptul subiectiv ce se încearcă valorificat.

Or, atât în cadrul primului litigiu, ce s-a purtat cu privire la modul în care a fost eliberat titlul de proprietate din 5 decembrie 2002 în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în cadrul acțiunii de față, scopul urmărit de apelanta reclamantă vizează modul de executare și interpretare a contractului de vânzare-cumpărare din 7 octombrie 2002 și de eliberare a titlului de proprietate din 5 decembrie 2002 în temeiul Legii nr. 18/1991, generator de prejudiciu moral pentru aceasta. Prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect repararea aceluiași prejudiciu moral, apelanta reclamantă tinde să lipsească de efectul lucrului judecat hotărârea anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil, că actul de vânzare-cumpărare din 7 octombrie 2002 a avut ca obiect doar construcțiile, iar cu privire la teren reclamanta a dobândit un drept de creanță față de intimata A.S., respectiv de a cere încheierea actului adițional cu plata diferenței de preț de 7.000 dolari S.U.A.

ulterior obținerii titlului de proprietate. Apelanta reclamantă nu pretinde nici o altă cauză juridică a dreptului său, având în vedere că atât în primul litigiu, cât și în acțiunea de față s-au invocat nelegalități în procedura de emitere a titlului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, pe numele intimatei pârâte A.S.

Având în vedere că aspectele referitoare la drepturile și obligațiile contractuale ale părților, stabilite prin convenția bilaterală de vânzare-cumpărare cu privire la teren, respectiv legalitatea emiterii titlului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, au fost tranșate în mod irevocabil în cadrul acțiunii soluționate prin sentința civilă nr. 5966 din 11 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, repunerea în discuție a acelorași drepturi pe calea unei noi acțiuni nu se poate face decât cu încălcarea autorității de lucru judecat, care are rolul de a asigura, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. În raport de argumentele arătate, Curtea de apel a apreciat că în cauză este îndeplinită tripla identitate de elemente cerută de dispozițiile art. 1201 C. civ., ceea ce face de prisos cercetarea celorlalte cereri, care privesc fondul cauzei.

O astfel de cerere este și cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate fiind un mijloc procesual de apărare, o formă de control indirect a actelor în raport de care se invocă, astfel încât, în mod corect nu a făcut obiectul analizei. În ceea ce privește cererea de înscriere în fals, aceasta a vizat sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București și a deciziilor pronunțate de instanțele de apel și recurs în căile de atac formulate împotriva acesteia. Or, așa cum a reținut și instanța de fond, o hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de a face obiectul unei asemenea proceduri, în condițiile în care se contestă conținutul său, care se bucură de putere de lucru judecat și este considerat că reflectă adevărul.

În ceea ce privește cererile modificatoare, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat corect că acestea au fost depuse la un termen la care dosarul nu se mai afla la prima zi de înfățișare, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cadrul procesual fiind deja stabilit în primul ciclu procesual. Prin urmare, modificarea acțiunii intervenită la instanța de trimitere nu se putea face decât cu consimțământul expres al intimaților pârâți, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere opoziția părților adverse de a se modifica cadrul procesual în cauza de față, în mod corect nu a fost primită cererea în forma modificată. Față de cele reținute, apreciind că nu există motive care să atragă schimbarea sentinței, Curtea în baza art. 296 C. proc.

civ., a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta B.M. Criticile formulate prin motivele de recurs se referă, în esență, la următoarele aspecte: În mod greșit instanțele anterioare au reținut autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr. 5966 din 11 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă irevocabilă, întrucât în apelul declarat împotriva sentinței și în recursul declarat împotriva deciziei de apel, motivația respingerii acțiunii a fost schimbată. Este adevărat că nici în decizia pronunțată în apel și nici în decizia civilă pronunțată în recurs nu s-a scris, în mod clar si explicit, că acțiunea se respinge pentru alte motive, dar având în vedere că motivarea a fost diferită, prin raportare la elementele constitutive ale hotărârii judecătorești prevăzute de art. 261 cod de procedură civilă, în mod evident, s-a aplicat greșit art. 296 C. proc.

civ. Prin urmare, sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București nu a rămas definitivă si irevocabilă, aceste susțineri fiind ridicate și prin motivele de apel, fără însă, ca ele să fie puse în discuția părților. O altă critică formulată prin motivele de recurs vizează faptul că, indiferent de persoana care a ridicat excepția autorității de lucru judecat în cauză, aceasta avea obligația de a o motiva în fapt si în drept. Or, conform actelor de la dosar, pârâta a ridicat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 5966/2005, fără nici o detaliere, motiv pentru care, recurenta reclamantă susține că nu a avut astfel posibilitatea să-și facă în mod corespunzător apărarea.

Mai mult, instanța de apel a consemnat un fapt contrar actelor de la dosar, cum că la fila 78 reclamanta a pus concluzii asupra excepției. Or, la pagina 78 nu s-au pus concluzii asupra celor trei condiții ale excepției autorității de lucru judecat, ci s-au făcut solicitări pentru înscrierea în fals împotiva sentinței nr. 5966/2005. Interpretarea cererii de înscriere în fals de către instanța de apel, ca și concluzii pentru excepția autorității de lucru judecat este susceptibilă de cercetare prin prisma art. 304 pct. 4 sau art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Totodată, recurenta reclamantă susține că instanța de apel a ignorat multiplele cereri de studiu dosar de la arhiva tribunalului, făcute pentru studiul dosarului sau pentru a obține de la pârâta A.S.

copii de pe actele depuse, toate făcute pentru pregătirea apărărării în cauză. O altă critică privește greșita respingere a cererii de înscriere în fals a reclamantei împotiva sentinței civile nr. 5966/2005, sub toate aspectele, respectiv: nemotivarea în drept a acestei măsuri; aprecierile instanțelor anterioare în acest sens, în loc să se motiveze în drept respingerea cererii de înscriere în fals; hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă ca act autentic de sine stătător este supus înscrierii în fals, ca orice alt act autentic. Prin urmare hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă ca act autentic de sine stătător este supus procedurii de înscriere în fals. În continuare, recurenta reclamantă critică pe larg soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat prin identificarea celor trei condiții, ca fiind nelegală, deoarece în mod evident, nu a fost aplicată excepția autorității de lucru judecat bazată pe art. 1201 C. civ.

si art. 166 C. proc. civ., excepție care impune tripla identitate de părți, obiect si cauză, ci prezumția de putere de lucru judecat, bazată pe art. 1200 pct. 4 și art. 1202 pct. 2 C. civ., prezumție care impune, în conformitate cu „actualele” interpretări, că nici o hotărâre, fie prin dispozitivul, fie prin considerentele sale, fie prin efectele sale, să nu contrazică altă hotărâre. Or prezumția de lucru judecat pronunțată în lumina „actualelor” interpretări este nelegală, întrucât în lege nu există stipulat, explicit sau prin interpretare, că prezumția de lucru judecat necesită tripla identitate (părți, obiect, cauză). Prin urmare este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta reclamantă precizează în motivarea recursului, că cercetarea pe care a supus-o și o supune în continuare controlului judiciar este legată de atribuția instanțelor de a motiva în drept, de a încadra în drept, de a determina norma legală în virtutea căreia se emite și se eliberează fiecare act din procedura de (re)constituire a dreptului de proprietate pentru terenurile preluate în proprietatea statului în virtutea art. 30 din Legea nr. 58/1974. Interesează, în mod special, încadrarea în drept a cererii presupusului beneficiar (întrucât la data acesteia se raportează sentința civilă nr. 5966/2005, ca dată de naștere a dreptului la reconstituire) și a hârtiei intitulată «titlu de proprietate» ca act administrativ ce produce efecte civile.

Lucru judecat presupune ca în dispozitivul sau considerentele primei hotărâri să exise cercetare în fond, să existe motivare în fapt și în drept a soluției judecătorului. În sentința civilă nr. 5966/2005 toată procedura este tranșată prin formularea «procedura inițiată prin cererea. a continuat și s-a finalizat prin emiterea ordinului și a titlului». Or, atâta timp cât instanța nu a cercetat în concret și în fond legea, nu se poate discuta de prezumția sau de excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu există tocmai elementele pe care se judecă o asemenea excepție. În mod evident, în sentința civilă nr. 5966/2005 nu există încadrarea legală a actelor de procedură si, în mod special, nu există încadrarea în lege a cererii și a titlului de proprietate.

Prin urmare, nu se poate cerceta lucrul judecat atâta timp cât nu există temeiul ce trebuie judecat. Un alt aspect criticat de recurenta reclamantă se referă la necercetarea excepțiilor de nelegalitate invocate, ceea ce face ca soluția pronunțată să fie nelegală, prin aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect este aplicabil cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cazul în care aspecte noi, neinvocate în prima acțiune, se ivesc, partea are dreptul la judecată. În acest sens, cercetarea excepțiilor de nelegalitate invocate aduc aspecte noi. Excepțiile invocate nu sunt simple și/sau alte apărări, ci sunt cereri de sine stătătoare care se judecă pe procedura specială, prin invocarea excepției de nelegalitate.

Prin urmare, ele trebuiau cercetate. În continuare, se susține că cererea modificatoare a fost respinsă în mod nelegal prin aplicarea greșită a legii. Prin decizia civilă atacată s-a «apreciat» că a fost depusă la un termen la care dosarul nu se mai afla la prima zi de înfățișare, cadrul procesual fiind deja stabilit în primul ciclu procesual. Decizia civilă nu a identificat care este prima zi de judecată, care este primul ciclu procesual. Conform actelor de la dosar, până la data depunerii cererii modificatoare, s-a judecat cererea de scutire taxă judiciară de timbru. Judecarea acesteia face ca instanța să devină legal sesizată. Or, atâta timp cât instanța nu a fost legal constituită, nu se putea face nici o cerere, inclusiv cerere modificatoare.

Sub acest aspect este aplicabil art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, aplicarea greșită a legii. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și în raport de motivele de nelegalitate, expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu este fondat pentru considerentele ce succed: Critica formulată de recurenta reclamantă cu privire la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat în această cauză, având în vedere că motivarea soluției pronunțate prin sentința civilă nr. 5966 din 11 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 663/2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost diferită – în fond, apel și recurs, prin raportare la elementele constitutive ale hotărârii, prevăzute de art. 261 C. proc.

civ., nu poate fi primită. În primul rând, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel (atacată cu recurs), ci nu sentința civilă nr. 5966 din 11 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de care s-a reținut excepția autorității de lucru judecat în cauză. În al doilea rând, instanța de apel a confirmat soluția respingerii acțiunii reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, pronunțată de prima instanță, analizând elementele autorității de lucru judecat – părți, obiect și cauză – în raport de sentința civilă nr. 5966 din 11 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, fără a avea relevanță în acest sens, modul cum au motivat instanțele acestă din urmă hotărâre, în cele trei cicluri procesuale pe care le-a parcurs Dosarul nr. 2304/2005, în care a fost pronuțată.

De altfel, cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești, este pe deplin consacrat în doctrina juridică de specialitate și în jurisprudență că, motivarea hotărârii de primă instanță poate fi suplinită, remediată sau schimbată prin motivarea instanțelor de control judiciar. De asemenea, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. În ceea ce privește critica relativă la modul de invocare a excepției autorității de lucru judecat și la posibilitatea reclamantei de a-și formula apărarea cu privire la aceasta, Înalta Curte constată că pârâta A.S.

a invocat pentru prima dată această excepție prin cererea din data de 22 septembrie 2008, în dovedirea căreia a depus un set de acte (34 de file), instanța dând posibilitatea reclamantei, la termenul de judecată din 23 septembrie 2008, să ia cunoștință de înscrisurile de la dosar și de a-și pregăti apărarea (fila 72 – dosar fond). Prin memoriul intitulat Note Scrise, depus la data de 4 noiembrie 2008, reclamanta B.M. a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, iar la pct. 1 a tratat excepția autorității de lucru judecat invocată față de sentința civilă nr. 5966/2005 (fila 78 – 83 dosar fond). Mai mult, la data de 13 ianuarie 2009, când apelanta reclamantă a fost prezentă personal în fața instanței, aceasta a avut posibilitatea de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, prin exercitarea dreptului de a se apăra și a combate excepția invocată.

De altel, reclamanta a declarat că a depus la dosar concluzii pe excepțiile invocate, fiind respectate astfel, atât principiul contradictorialității, cât și dreptul la apărare al părții interesate. Prin urmare, necorespunzând realității susținerile recurentei reclamante din motivele de recurs, nu se pune problema analizei incidenței motivelor de nelegalitate invocate, reglemntate de art. 304 pct. 4 sau art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea de înscriere în fals formulată de reclamantă în fața instanței de fond, se constată că aceasta a vizat sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București și deciziile pronunțate de instanțele de apel și recurs în căile de atac formulate împotriva acesteia.

Spre deosebire de verificarea de scripte, care este aplicabilă numai înscrisului sub semnătură privată, procedura înscrierii în fals, reglemntată de art. 180 – 184 C. proc. civ., poate avea ca obiect atât un înscris sub semnătură privată, cât și un înscris autentic. O hotărâre judecătorească irevocabilă nu este susceptibilă de a face obiectul procedurii falsului, când se contestă conținutul său, care se bucură de putere de lucru judecat și este considerat că reflectă adevărul, ci nu emitentul acesteia sau semnăturile. În acest sens, în practica judiciară și în doctrina de specialitate s-a statuat că beneficiază de putere de lucru judecat și o hotărâre lovită de nulitate, deoarece în sistemul nostru procedural nu există nulități de drept.

Partea interesată are deschise căile de atac prevăzute de lege, prin care să invoce nulitatea hotărârii, nu procedura falsului. Această concluzie decurge din regimul juridic aplicabil hotărârilor judecătorești. Prin urmare, critica formulată nu este fondată, urmând a fi înlăturată în recurs. În ceea ce privește criticile formulate cu privire la soluția pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că se circumscriu sferei de aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipoteza, când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, însă, acest motiv de nelegalitate nu este incident în recurs. De menționat este că, instanța competentă să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârii opuse, ci verifică numai dacă elementele autorității de lucru judecat – părți, obiect și cauză - sunt aceleași în ambele acțiuni.

În speță, s-a invocat autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sector 2 București, pronunțată în Dosarul nr. 2304/2005, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 663/2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primăria Sector 2 București și A.S., referitor la obligarea pârâților la plata sumei de 100.000.000.000 ROL, cu titlu de prejudiciu moral. Având în vedere cererea dedusă judecății în prezenta cauză și cererea soluționată prin sentința civilă nr. 5966/2005 a Judecătoriei Sector 2 București, în mod corect s-a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

Astfel, cererile sunt formulate între aceleași părți (aspect necontestat în proces), obiectul celor două cereri îl constituie obligarea pârâților la plata unor daune în cuantum de 100.000.000.000 ROL, iar temeiul juridic al pretențiilor reclamantei îl constituie, în ambele cazuri, pretinse nelegalități în procedura de emitere a titlului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, pe numele pârâtei A.S.. În ceea ce privește stabilirea măsurii în care există putere de lucru judecat, se constată că a fost verificată și analizată tripla identitate de elemente prevăzută de dispozițiile art. 1201 C. civ., potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Referitor la identitatea de părți, s-a reținut în mod corect că această condiție este îndeplinită de cele două acțiuni, aspect necontestat de părți în cauză. Cu privire la celelalte două elemente necesare pentru a exista autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că instanța de apel a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în ceea ce privește identitatea de obiect și cauză între acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 2304/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București și prezenta acțiune, nefiind incident, prin urmare, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipoteza greșitei aplicări a legii (art. 1201 C. civ.). Un alt aspect criticat de recurenta reclamantă se referă la necercetarea excepțiilor de nelegalitate invocate, ceea ce face ca soluția pronunțată să fie nelegală, prin aplicarea greșită a legii.

Sub acest aspect, se constată că, în speță, s-a solicitat cercetarea excepției de nelegalitate a constituirii (sub)comisiei de fond funciar la Primăria sectorului 2 București, față de art. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, excepția de nelegalitate a titlului de proprietate față de art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, față de art. 34 și față de anexa 24 din H.G. nr. 1172/2001, aspecte cu privire la care, în mod corect s-a statuat că față de soluția reținerii autorității de lucru judecat, care este o excepție de fond, absolută și dirimantă, este de prisos cercetarea celorlalte cereri care privesc fondul cauzei, cum este și cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, privind excepțiile de nelegalitate.

O altă critică privește aplicarea greșită a legii în cauză prin respingerea cererilor modificatoare pe motiv că au fost tardiv formulate. În primul rând, trebuie menționat că rezolvarea cererii modificatoare, depusă peste termenul prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., nu se realizează prin respingerea ei ca tardivă, ci prin constatatrea decăderii reclamantului din dreptul de a modifica cererea, conform art. 132 coroborat cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește cererile modificatoare formulate de reclamanta B.M. în cel de al doilea ciclu procesual, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra faptului că acestea au fost depuse la un termen la care dosarul nu se mai afla la prima zi de înfățișare, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., cadrul procesual fiind deja stabilit în primul ciclu procesual al dosarului. Prin urmare, modificarea acțiunii intervenită la instanța de trimitere nu se putea face decât cu consimțământul expres al intimaților pârâți, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere opoziția părților adverse de a se modifica cadrul procesual în rejudecare, în mod corect nu a fost primită cererea reclamantei în forma modificată. În consecință, în ceea ce privește această chestiune, Înalta Curte apreciază că nu a avut loc vreo încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care să atragă, eventual, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, susținută de recurenta reclamantă în motivele de recurs, Înalta Curte constată că eficiența unei căi de atac interne, garantată de această normă convențională, nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ci presupune examinarea mai rapidă a conținutului unei „plângeri credibile” din partea instanțelor sesizate, ceea ce se constată a nu se fi încălcat în cauză. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speță, s-a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei civile nr. 17/ A din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.