ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2163/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72/P din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dos. nr. 3840/103/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 2 octombrie 2008 la 30 martie 2009. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile L.M. 30.000 lei daune morale, părții civile L.V. 30.000 lei daune morale, părții civile S.V. 30.000 lei daune morale, părții civile D.N. 30.000 lei daune morale, părții civile T.D. 8.600 lei daune morale, părții civile P.L. 8.600 lei daune morale, părții civile S.C. 4300 lei daune materiale și părții civile C.P. 4300 lei daune morale. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile avocaților din oficiu pentru părțile vătămate și civile în sumă de 1500 lei, să fie avansate din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4000 lei, cheltuieli judiciare avansate. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență, că în cursul anului 2008 inculpatul a desfășurat constant, în baza aceleiași rezoluții infracționale, activități de recrutare prin înșelăciune, transportare și plasare în Republica Grecia, în vederea exploatării prin muncă, a unor victime cetățeni români, profitând de starea de vulnerabilitate în care acestea se aflau, în special din cauza condițiilor precare. Inculpatul racola doar persoane tinere, robuste, cu vârste până în 35 de ani, apte de munci fizice grele, pe care le plasa ulterior administratorilor unor firme din Grecia cu care avea înțelegere prealabilă.

Victimele erau înșelate, atât cu privire la locul și condițiile de muncă, cât și cu privire la salariul pe care urmau să-l primească și chiar dacă nu beneficiau de sumele de bani necesare transportului până în Grecia, inculpatul le asigura că banii respectivi vor fi restituiți chiar de el și le cerea să facă împrumuturi. În realitate, inculpatul se asigura că victimele nu au bani asupra lor și nici acte de identitate, pentru a le putea ține sub control. S-a mai reținut că, după săvârșirea infracțiunii, inculpatul a avut o atitudine de negare a săvârșirii faptei susținerile sale nefiind confirmate de celelalte probe administrate. S-a stabilit că faptele inculpatului așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ceea ce privește temeinicia pretențiilor civile formulate de părțile vătămate, instanța a constatat că prin faptele sale săvârșite cu vinovăție, inculpatul a cauzat părților civile prejudicii de repararea cărora este răspunzător, în baza art. 998 și urm. C. civ. Astfel, pentru suferințele psihice avute de părțile vătămate L.M., L.V., S.V.

și D.N., ca urmare a traficării lor de către inculpat și pentru stresul inerent purtării procesului penal, instanța a apreciat că este justificată suma de 30.000 lei, daune morale pentru fiecare. Pentru suferințele psihice suferite de părțile vătămate T.D. și P.L. ca urmare a încercării inculpatului de a le trafica prin înșelăciune și pentru stresul inerent purtării procesului, instanța a apreciat ca justificată suma de 8.600 lei daune morale pentru fiecare. Totodată au fost apreciate ca fiind justificate și pretențiile civile ale părților vătămate S.C., pentru salariul pe care nu l-a încasat în Grecia ca urmare a muncii prestate și C.P. pentru suferințele psihice avute la întoarcerea în colectivitatea în care trăiește, ca urmare a reproșurilor persoanelor pe care le-a convins să meargă în Grecia alături de el, motiv pentru care inculpatul a fost obligat să plătească acestor părți civile câte 4.300 lei.

Daunele materiale solicitate de părțile civile L.M. și S.V. nu au putut fi acordate pentru că nu au făcut nicio dovadă că ar fi împrumutat sume de bani, respectiv că ar fi cheltuit sume de bani în Grecia. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B.G., fără a-l motiva în scris, ci doar oral în fața instanței de apel, invocând netemeinicia sentinței atacate sub aspectul greșitei soluții de condamnare adoptată de prima instanță, iar în subsidiar, a criticat cuantumul excesiv al pedepsei aplicate, apreciindu-l ca excesiv. Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin decizia penală nr. 133 din 17 noiembrie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.G.

împotriva sentinței penale de mai sus, cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate acestui inculpat, a desființat sentința apelată sub acest aspect și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B.G. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, realizând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, din care a rezultat atât existența faptelor pentru care a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăția cerută de lege. S-a apreciat că elementele de fapt ce rezultă din probele în acuzare administrate în cauză, coroborate cu modalitatea identică de săvârșire a tuturor actelor de executare infracțională ce intră în conținutul infracțiunii continuate, au deplină forță probantă de a releva vinovăția inculpatului.

Cu privire la modul de soluționare a laturii civile, instanța de apel a constatat că despăgubirile acordate în cauză părților civile au fost determinate în mod corect de instanța de fond, reflectând prejudiciile cauzate prin infracțiunile comise, sens în care s-a reținut în mod just că răspunderea civilă delictuală impune în speță repararea integrală a prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului. Pe de altă parte, referitor la operațiunile de individualizare judiciară a pedepselor criticate în secundar de inculpat, Curtea de Apel Bacău a apreciat că pedeapsa principală aplicată inculpatului este prea severă, reținându-se că în vederea realizării funcțiilor sale, pedeapsa trebuie să fie adaptată la nevoile de îndreptare ale infractorului, cu luarea în considerare a gravității infracțiunii săvârșite.

Astfel, constatând că inculpatul B.G. este infractor primar, fiind sancționat anterior doar administrativ pentru comiterea unei fapte de natură penală, instanța de apel a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei și restabilirea ordinii e drept se pot realiza și prin stabilirea unei pedepse mai ușoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe disp. art. 385 9 pct. 17, pct. 18 și, în subsidiar pct. 14 C. proc.

pen. Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului și ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub toate aspectele menționate și din perspectiva cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat. Referitor la susținerea conform căreia faptelor reținute în sarcina inculpatului li s-ar fi dat o greșită încadrare juridică (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită întrucât vinovăția inculpatului a fost dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, în cauză s-a stabilit în mod just că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin urmare o soluție de achitare a inculpatului întemeiată pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. apărând ca nejustificată. În legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., potrivit căruia judecata cauzei în fond și în apel ar fi fost fundamentată pe o gravă eroare de fapt, cu consecința greșitei condamnări, Curtea constată că nici această critică nu poate fi acceptată, având în vedere faptul că susținerile recurentului inculpat în sensul că recrutarea celor doritori să plece la muncă în Grecia s-a făcut de bună-credință, la cererea patronului grec, el fiind doar cel care le prezenta condițiile de transport și angajare oferite de patron, nu pot fi reținute, câtă vreme există elementele de fapt ce rezultă din declarațiile victimelor care îl incriminează direct, acestea fiind coroborate și cu declarațiile numeroșilor martori audiați în cauză, care certifică fapta inculpatului de a recruta prin înșelăciune aceste victime, de a le transporta și a le plasa în vederea exploatării acestora prin muncă.

Așadar, nici soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu-și găsește aplicabilitatea în speță. În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de reducere a pedepsei, cu beneficiul aplicării disp. art. 86 1 C. pen., solicitare circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanța de apel, în scopul realizării eficiente a funcțiilor pedepsei, a operat reindividualizarea acesteia, diminuând-o de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, în acest mod pedeapsa fiind adoptată la nevoile de îndreptare ale infractorului. Potrivit disp. art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține cont de dispozițiile părții generale din Codul penal, de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau gravează răspunderea penală.

Se reține, așadar, că instanța Curții de Apel Bacău, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale anterior menționate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpatului. Este neîndoielnic că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni cât și împrejurările în care fapta a fost comisă și modul de acționare. Într-o asemenea situație, Înalta Curte apreciază că o nouă reducere a pedepsei aplicate inculpatului nu se impune.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, se reține că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere gravitatea infracțiunii comise, natura acesteia și împrejurările în care a fost săvârșită, împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a sancțiunii fără executarea efectivă, nu poate corespunde dublului scop educativ și coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. Sub aspectul laturii civile a cauzei, referitor la solicitarea de respingere a pretențiilor civile (daune morale și materiale), ca o consecință a achitării recurentului inculpat, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că despăgubirile acordate în cauză părților civile au fost corect determinate de instanța de fond, reflectând prejudiciile produse prin săvârșirea faptei, astfel că în speță se impune repararea integrală a prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la 1150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile și intimatele părți vătămate în sumă de 900 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 2 iunie 2010.