ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2163/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2163/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 72/P din 1 aprilie 2009

pronunțată de Tribunalul Neamț în dos. nr. 3840/103/2008 s-a dispus condamnarea

inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev.

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive,

de la 2 octombrie 2008 la 30 martie 2009.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., art. 998 și urm. C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile L.M. 30.000 lei daune morale, părții civile L.V. 30.000 lei daune

morale, părții civile S.V. 30.000 lei daune morale, părții civile D.N. 30.000

lei daune morale, părții civile T.D. 8.600 lei daune morale, părții civile P.L.

8.600 lei daune morale, părții civile S.C. 4300 lei daune materiale și părții

civile C.P. 4300 lei daune morale.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a

dispus ca onorariile avocaților din oficiu pentru părțile vătămate și civile în

sumă de 1500 lei, să fie avansate din fondurile Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești.

S-a constatat că inculpatul a fost

asistat de apărător ales.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4000 lei,

cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut în esență, că în cursul anului 2008 inculpatul a

desfășurat constant, în baza aceleiași rezoluții infracționale, activități de

recrutare prin înșelăciune, transportare și plasare în Republica Grecia, în

vederea exploatării prin muncă, a unor victime cetățeni români, profitând de

starea de vulnerabilitate în care acestea se aflau, în special din cauza

condițiilor precare.

Inculpatul racola doar persoane

tinere, robuste, cu vârste până în 35 de ani, apte de munci fizice grele, pe

care le plasa ulterior administratorilor unor firme din Grecia cu care avea

înțelegere prealabilă. Victimele erau înșelate, atât cu privire la locul și

condițiile de muncă, cât și cu privire la salariul pe care urmau să-l primească

și chiar dacă nu beneficiau de sumele de bani necesare transportului până în

Grecia, inculpatul le asigura că banii respectivi vor fi restituiți chiar de el

și le cerea să facă împrumuturi.

În realitate, inculpatul se asigura

că victimele nu au bani asupra lor și nici acte de identitate, pentru a le

putea ține sub control.

S-a mai reținut că, după săvârșirea

infracțiunii, inculpatul a avut o atitudine de negare a săvârșirii faptei

susținerile sale nefiind confirmate de celelalte probe administrate.

S-a stabilit că faptele inculpatului

așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv

dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana

inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

În ceea ce privește temeinicia

pretențiilor civile formulate de părțile vătămate, instanța a constatat că prin

faptele sale săvârșite cu vinovăție, inculpatul a cauzat părților civile

prejudicii de repararea cărora este răspunzător, în baza art. 998 și urm. C.

civ.

Astfel, pentru suferințele psihice

avute de părțile vătămate L.M., L.V., S.V. și D.N., ca urmare a traficării lor

de către inculpat și pentru stresul inerent purtării procesului penal, instanța

a apreciat că este justificată suma de 30.000 lei, daune morale pentru fiecare.

Pentru suferințele psihice suferite de părțile vătămate T.D. și P.L. ca urmare

a încercării inculpatului de a le trafica prin înșelăciune și pentru stresul

inerent purtării procesului, instanța a apreciat ca justificată suma de 8.600

lei daune morale pentru fiecare.

Totodată au fost apreciate ca fiind

justificate și pretențiile civile ale părților vătămate S.C., pentru salariul

pe care nu l-a încasat în Grecia ca urmare a muncii prestate și C.P. pentru

suferințele psihice avute la întoarcerea în colectivitatea în care trăiește, ca

urmare a reproșurilor persoanelor pe care le-a convins să meargă în Grecia

alături de el, motiv pentru care inculpatul a fost obligat să plătească acestor

părți civile câte 4.300 lei.

Daunele materiale solicitate de

părțile civile L.M. și S.V. nu au putut fi acordate pentru că nu au făcut nicio

dovadă că ar fi împrumutat sume de bani, respectiv că ar fi cheltuit sume de

bani în Grecia.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel inculpatul B.G., fără a-l motiva în scris, ci doar oral în fața

instanței de apel, invocând netemeinicia sentinței atacate sub aspectul

greșitei soluții de condamnare adoptată de prima instanță, iar în subsidiar, a

criticat cuantumul excesiv al pedepsei aplicate, apreciindu-l ca excesiv.

Curtea de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie, prin decizia penală nr. 133 din 17 noiembrie 2009, în

baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de

inculpatul B.G. împotriva sentinței penale de mai sus, cu privire la cuantumul

pedepsei principale aplicate acestui inculpat, a desființat sentința apelată

sub acest aspect și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa principală aplicată

inculpatului B.G. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, menținând

totodată celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Instanța de apel a reținut că prima

instanță a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, realizând o

justă apreciere a probelor administrate în cauză, din care a rezultat atât

existența faptelor pentru care a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea

acestora cu vinovăția cerută de lege.

S-a apreciat că elementele de fapt

ce rezultă din probele în acuzare administrate în cauză, coroborate cu

modalitatea identică de săvârșire a tuturor actelor de executare infracțională

ce intră în conținutul infracțiunii continuate, au deplină forță probantă de a

releva vinovăția inculpatului.

Cu privire la modul de soluționare a

laturii civile, instanța de apel a constatat că despăgubirile acordate în cauză

părților civile au fost determinate în mod corect de instanța de fond, reflectând

prejudiciile cauzate prin infracțiunile comise, sens în care s-a reținut în mod

just că răspunderea civilă delictuală impune în speță repararea integrală a

prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului.

Pe de altă parte, referitor la

operațiunile de individualizare judiciară a pedepselor criticate în secundar de

inculpat, Curtea de Apel Bacău a apreciat că pedeapsa principală aplicată

inculpatului este prea severă, reținându-se că în vederea realizării funcțiilor

sale, pedeapsa trebuie să fie adaptată la nevoile de îndreptare ale

infractorului, cu luarea în considerare a gravității infracțiunii săvârșite.

Astfel, constatând că inculpatul B.G.

este infractor primar, fiind sancționat anterior doar administrativ pentru

comiterea unei fapte de natură penală, instanța de apel a considerat că scopul

preventiv-educativ al pedepsei și restabilirea ordinii e drept se pot realiza

și prin stabilirea unei pedepse mai ușoare, orientată spre minimul special

prevăzut de lege, motiv pentru care a redus pedeapsa principală aplicată

inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

recursul pe disp. art. 385

9

pct. 17, pct. 18 și, în subsidiar pct. 14

C. proc. pen.

Concluziile apărătorului

recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului și ultimul cuvânt al

recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub toate aspectele menționate și din perspectiva cazurilor de casare

invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Referitor la susținerea conform

căreia faptelor reținute în sarcina inculpatului li s-ar fi dat o greșită

încadrare juridică (caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.), Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită întrucât

vinovăția inculpatului a fost dovedită de ansamblul probator administrat în

cauză, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată, care a

fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, în cauză s-a stabilit în mod

just că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin

urmare o soluție de achitare a inculpatului întemeiată pe disp. art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. apărând ca nejustificată.

În legătură cu motivul de recurs

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., potrivit căruia judecata

cauzei în fond și în apel ar fi fost fundamentată pe o gravă eroare de fapt, cu

consecința greșitei condamnări, Curtea constată că nici această critică nu

poate fi acceptată, având în vedere faptul că susținerile recurentului inculpat

în sensul că recrutarea celor doritori să plece la muncă în Grecia s-a făcut de

bună-credință, la cererea patronului grec, el fiind doar cel care le prezenta

condițiile de transport și angajare oferite de patron, nu pot fi reținute, câtă

vreme există elementele de fapt ce rezultă din declarațiile victimelor care îl incriminează

direct, acestea fiind coroborate și cu declarațiile numeroșilor martori audiați

în cauză, care certifică fapta inculpatului de a recruta prin înșelăciune

aceste victime, de a le transporta și a le plasa în vederea exploatării

acestora prin muncă.

Așadar, nici soluția de achitare în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu-și găsește

aplicabilitatea în speță.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară,

de reducere a pedepsei, cu beneficiul aplicării disp. art. 86

1

C.

pen., solicitare circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanța de apel, în scopul

realizării eficiente a funcțiilor pedepsei, a operat reindividualizarea

acesteia, diminuând-o de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare, în acest mod

pedeapsa fiind adoptată la nevoile de îndreptare ale infractorului.

Potrivit disp. art. 72 alin. (1) C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține cont de dispozițiile părții

generale din Codul penal, de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau gravează răspunderea penală.

Se reține, așadar, că instanța

Curții de Apel Bacău, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la

criteriile generale anterior menționate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și

circumstanțelor personale ale inculpatului.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită

de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de

pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni cât și împrejurările

în care fapta a fost comisă și modul de acționare.

Într-o asemenea situație, Înalta

Curte apreciază că o nouă reducere a pedepsei aplicate inculpatului nu se

impune.

Cât privește modalitatea de

executare a pedepsei, se reține că reeducarea inculpatului nu se poate realiza

decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere gravitatea

infracțiunii comise, natura acesteia și împrejurările în care a fost săvârșită,

împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a sancțiunii fără executarea

efectivă, nu poate corespunde dublului scop educativ și coercitiv al pedepsei,

astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, referitor la solicitarea de respingere a pretențiilor civile (daune

morale și materiale), ca o consecință a achitării recurentului inculpat, Curtea

apreciază că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că despăgubirile acordate

în cauză părților civile au fost corect determinate de instanța de fond,

reflectând prejudiciile produse prin săvârșirea faptei, astfel că în speță se

impune repararea integrală a prejudiciilor cauzate din culpa inculpatului.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la 1150

lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, precum și

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți

civile și intimatele părți vătămate în sumă de 900 lei se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 2

iunie 2010.