ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2010

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 311 din

30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 278

1

alin. 8 lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea

formulată de petentele L.A.M. și L.A.L. împotriva rezoluției din 24 martie 2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. emisă în Dosarul

nr. 83/P/2009 și a rezoluției din 12 mai 2009 a procurorului-șef al D.N.A, serviciul

teritorial București.

În baza art. 192

alin. (2) și (4) C. proc. pen. au fost obligate petentele la câte 200 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut

că pe data de 5 iunie 2009, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe de

judecată plângerea împotriva Rezoluției din data de 24 martie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., din

Dosarul nr. 83/P/2009, precum și a Rezoluției din data de 12 mai 2009 a

procurorului-șef al serviciului teritorial București, din cadrul D.N.A.,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din Dosarul nr. 402/11-2/2009,

formulată de petenții - persoane vătămate L.A.M. și L.A.L.

În motivare,

au arătat că Baroul București Ie-a încuviințat cererea de acordare a asistenței

juridice gratuită pentru susținerea recursului aflat pe rolul Tribunalului

București, pe care l-au declarat împotriva sentinței civile a Judecătoriei

Sectorului IV, București, din Dosarul nr. 2970/4/2007, fiind numit

intimatul-făptuitor P.L., pentru care, după respingerea recursului, au

solicitat prelungirea mandatului, în vederea exercitării căii extraordinare de

atac a revizuirii, însă acesta a propus introducerea unei noi cereri de chemare

în judecată, solicitându-le suma de 150 lei, pentru a afla de la administrația

financiară veniturile pârâtului L.V., astfel că pe data de 2 august 2007 au

depus la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București o plângere

penală, cu solicitarea organizării unui flagrant, neorganizat.

Au solicitat

admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la

procuror, pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.L.,

pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 254, C. pen.,

sau a infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257, C. pen.

A fost atașat

Dosarul nr. 83/P/2009 al Ministerului Public, D.N.A.

Petentul - persoană

vătămată a depus, odată cu plângerea, fotocopia cererii de revizuire împotriva

Deciziei civile nr. 1122 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a lll-a civilă, din Dosarul nr. 27551/3/2007, înregistrată, sub nr. 10195 din 2

august 2007, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

precum și copia unui CD., despre care a susținut că privește înregistrarea unei

discuții ambientale din data de 4 septembrie 2007, purtată cu polițistul A.F.,

de la secția 14 Poliție.

În dovedire,

petenții - persoane vătămate au propus, fiindu-le respinse, ca inutile și

neconcludente, audierea CD.-ului, conținând discuția ambientală din data de 4

septembrie 2007, purtată cu polițistul A.F., de la secția 14 Poliție, precum și

efectuarea unei adrese către Direcția Generală de Poliție a Municipiului

București, pentru comunicarea plângerii pe care au depus-o pe data de 2 august 2007.

Analizând

conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de Apel a

reținut că prin Rezoluția din data de 24 martie 2009, din Dosarul nr. 83/P/2009,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul

Teritorial București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), C. proc. pen., cu

aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neinceperea urmăririi penale

față de făptuitorul P.L., întrucât faptele nu există, constatând că rămân în

sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, iar prin rezoluția

din data de 12 mai 2009 din Dosarul nr. 402/ll-2/2009, procurorul-șef al

Serviciului Teritorial București din cadrul D.N.A. a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petenții-persoane vătămate L.A.M. și L.A.L.

Din analiza

actelor și lucrărilor dosarelor, Curtea de Apel a apreciat că plângerea nu este

întemeiată.

Astfel,

Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2007, din

Dosarul nr. 2970/4/2007, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis

cererea de asistență judiciară gratuită, formulată de recurentul - reclamant L.A.L.

(fila 19, dosar de cercetare penală), astfel că a fost desemnat apărătorul din

oficiu P.L., care a depus la dosar delegația nr. 298 din 13 iunie 2007 (fila

20, dosar de cercetare penală), iar, ca efect al cererii de acordare a

asistenței juridice gratuite, formulată de recurentul-reclamant L.A.M.,

înregistrată, sub nr. 60 din 22 iunie 2007, la Baroul București (filele 22 și 23,dosar

de cercetare penală), a fost desemnat același apărător din oficiu, care a depus

la dosar delegația nr. 316 din 21 iunie 2007 (fila 24,dosar de cercetare

penală), după care, printr-o nouă cerere din data de 27 iulie 2007, depusă la

Baroul București, petenții L.A.M. și L.A.L. au solicitat prelungirea delegației

pentru asistența juridică gratuită, în vederea exercitării unei căi

extraordinare de atac (fila 25, dosar de cercetare penală), însă pe data de 1

iulie 2007 avocatul P.L. a depus la Baroul București o încunoștințare, potrivit

căreia recursul a fost soluționat și nu există motive temeinice pentru

declararea unei căi extraordinare de atac, împrejurare pe care, de altfel, a

adus-o la cunoștința recurenților-reclamanți (fila 42, dosar de cercetare

penală).

Procedând în

această modalitate, făptuitorul nu numai că nu a comis nici o faptă penală,dar

în același timp și-a exercitat cu profesionalism mandatul de acordare a

asistenței juridice gratuite pe care l-a primit, inclusiv cu privire la

declararea unei căi extraordinare de atac, care poate avea ioc numai în cazul

în care există temeiuri. Este adevărat că făptuitorul recunoaște că a solicitat

persoanelor vătămate suma de 150 lei, însă cu titlu de onorariu apărător ales,

pentru formularea unei noi cereri de chemare în judecată, privind majorarea

cuantumului pensiei de întreținere, întrucât nu existau motive legale și

serioase pentru declararea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei

civile prin care a fost judecată, în mod definitiv și irevocabil, cererea de

chemare în judecată având același obiect (filele 11-16, 39-41, dosar de

cercetare penală).

Având în

vedere probele administrate, care confirmă apărarea făptuitorului, Curtea de

Apel a apreciat că plângerea penală formulată împotriva acestuia cuprinde doar

afirmații subiective, lipsite de suport probator, ale persoanelor vătămate,

care, în situația în care optează pentru asistența juridică aleasă, pentru

rezolvarea oricărei situații litigioase, au obligația de plăti onorariul

apărătorului ales.

Pentru aceste

considerente, Curtea a aprciat că în mod corect s-a stabilit că intimatul - făptuitor

nu a comis nici o faptă penală, în materialitatea sa.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs cele două petiționare,solicitând în esență prin

motivele scrise de recurs desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea

cauzei la D.N.A pentru continuarea cercetărilor; s-a mai susținut că instanța

de fond a refuzat administrarea probelor solicitate, inclusiv atașarea

înscrisurilor și dosarelor la care petentele au făcut trimitere în plângere.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că petiționarele L.A.M. și L.A.L. au formulat o

plângere penală împotriva numitului P.L., avocat în Baroul București, reclamând

în esență faptul că acesta le-ar fi pretins suma de 150 de lei pentru a face

diligentele legale și a obține de la Administrația Financiară situația

financiară a numitului L.V., tatăl petentelor.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul a fost desemnat de Baroul

București să asigure asistența juridică gratuită a celor două petente în Dosarul

civil nr. 2970/4/2007 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a

civilă, ca instanță de recurs.

După

finalizarea acelei cauze prin respingerea recursului declarat de petente.ele au

luat din nou legătură cu intimatul în vederea promovării unei alte căi de atac.

Acesta a fost

de acord, însă a precizat că pentru activitățile ce urma să le desfășoare (inclusiv

obținerea de informații de la Administrația Financiară privind bunurile și

veniturile numitului L.V. tatăl petentelor) trebuia să fie angajat în baza unui

contract de asistență juridică, convenind asupra sumei de 150 lei ca și

onorariu.

Ulterior.contractul

nu s-a încheiat,iar onorariul nu s-a plătit.

Față de

această situație de fapt, în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea

urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii de

trafic de influență,cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ce

privește probatoriul care nu ar fi fost administrat de către instanța de

fond,este de observat că potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

soluționarea plângerii se face de către judecător pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate de

către petiționar.

Dincolo de

caracterul limitat al probatoriului ce se poate administra în această procedură

specială,rezultă că este obligația petiționarului jar nu a instanței investite

cu soluționarea plângerii de a face demersurile necesare pentru obținerea

înscrisurilor noi ce urmează a fi folosite ca și mijloace de probă.

În mod

evident însă, pertinența,concludenta și utilitatea probelor urmează a fi

apreciată în mod suveran de către instanță, care va dispune asupra acestora în

condițiile art. 67 C. proc. pen.,ceea ce în cauză s-a și întâmplat.

Pentru aceste

considerente,în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de către petiționare, obligându-le

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurentele petiționare L.A.M. și L.A.L. împotriva

sentinței penale nr. 311 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă

recurentele petiționare la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 aprilie 2010.