ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3568/2011

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, investită cu soluționarea fondului cauzei privind pe inculpatul S.A.C. , în baza art. 300 2 și art. 160 b , raportat la art. 148, lit. f) C. proc. pen. , a menținut starea de arest preventiv a acestuia. A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, din 23 mai 2011, inculpatul S.A.C.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ce constă, în esență, în aceea că, în perioada februarie - aprilie 2011, a pretins de la denunțătoarele M.D.C. și D.E. suma totală de 10.000 de Euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca prin influența de care se prevala că se bucură asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție să obțină soților denunțătoarelor pronunțarea unei soluții favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceștia, sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de crimă organizată.

S-a reținut că, la momentul procesual actual , probațiunea nu a fost finalizată, că durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost depășită aceasta, trebuind apreciat în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă și anume complexitatea cauzei, infracțiunea comisă, conduita inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, conduita organelor judiciare, dar, mai ales, durata detenției din momentul arestării - în speță 02 mai 2011 și până în prezent, deci o durată de 5 luni și 3 zile. Curtea a constatat că intervalul de timp de 5 luni și 3 zile care a trecut de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent nu a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc.

pen. S-a arătat că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece, potrivit art. 139 C. proc. pen. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării, s-au schimbat. Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau a faptelor săvârșite de către acesta , ceea ce în speță, până în prezent, nu s-a constatat. Susținerea nevinovăției de către inculpat, care nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, nu constituie un element determinant și suficient pentru punerea acestuia în libertate, beneficiind de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii în virtutea art. 5 2 C. proc.

pen. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitate. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât în perioada februarie - aprilie 2011 a pretins de la denunțătoarele M.D.C. și D.E.

suma totală de 10.000 de Euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin influența de care se prevala că se bucură asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție să obțină soților denunțătoarelor pronunțarea unei soluții favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceștia sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de crimă organizată. În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite - trafic de influență și calitatea inculpatului - avocat în cadrul Baroului București.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Inculpatul este acuzat de săvârșirea unei fapte de o gravitate sporită, întrucât este vorba de o infracțiune de trafic de influență comisă de o persoană avizată (cel puțin prezumtiv, până la proba contrară) asupra semnificației penale a conduitei sale - avocat aspect ce, pe de o pare, imprimă faptei un grad Înalt de pericol social, iar pe de altă parte, reclamă din partea organelor judiciare penale o ripostă fermă și imediată inclusiv printr-o măsură privativă adecvată, în speță, arestarea ( preventivă ) a acestuia. Activitatea inculpatului este de natură a afecta grav prestigiul justiției, ca instituție a statului responsabilă să aplice legea și să stabilească adevărul într-o cauză, fiind de neconceput ca un avocat să-și folosească atributele funcției pentru a promova aparența că o persoană poate oferi mită pentru a obține, într-o procedură judiciară soluția pe care și-o dorește.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului S.A.C. Cererea apărătorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură este inadmisibilă potrivit art. 141 teza a II-a C. proc. pen. , care arată că "încheierea prin care prima instanță respinge cererea de, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac". Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva încheierii din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală si de minori pronunțată în dosarul nr. 689/33/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2011.