ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3568/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3568/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2011,

Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori,

investită cu soluționarea fondului cauzei

privind pe inculpatul S.A.C.

,

în baza art. 300

2

și art. 160

b

, raportat la art. 148, lit.

f) C. proc. pen.

, a menținut starea

de arest preventiv a acestuia.

A fost respinsă cererea de revocare a

măsurii arestării

preventive a inculpatului

și cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul

Teritorial Cluj, din 23 mai 2011,

inculpatul S.A.C.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea

nr. 78/2000, ce constă, în esență,

în aceea că, în perioada februarie

- aprilie 2011, a pretins de la

denunțătoarele M.D.C.

și D.E. suma totală

de 10.000 de Euro, sumă pe

care a

primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca prin influența

de care

se prevala că se bucură asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și

Justiție să obțină soților denunțătoarelor

pronunțarea

unei soluții favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011

în care aceștia,

sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de crimă organizată.

S-a reținut că,

la momentul procesual actual , probațiunea nu a

fost finalizată, că durata

rezonabilă a arestării preventive nu a fost

depășită aceasta, trebuind apreciat în raport cu motivele

pentru

care s-a dispus arestarea preventivă

și anume complexitatea cauzei,

infracțiunea

comisă, conduita inculpatului, pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea săvârșită, conduita

organelor judiciare, dar,

mai ales, durata detenției din momentul

arestării - în speță

02 mai 2011 și până în

prezent, deci o durată de 5 luni și 3 zile.

Curtea a

constatat că intervalul de timp de 5 luni și 3 zile care a

trecut de la data

arestării preventive a inculpatului și până în prezent

nu a diminuat pericolul concret pentru

ordinea publică la care se

referă art. 148 lit.

f) C. proc. pen. S-a arătat că nu se impune

nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece,

potrivit art. 139 C. proc. pen. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o

altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la

luarea măsurii, în speță cea a arestării, s-au

schimbat.

Înlocuirea

trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau

a faptelor săvârșite de către acesta , ceea ce

în speță, până în prezent, nu s-a constatat.

Susținerea

nevinovăției de către inculpat, care nu a recunoscut

comiterea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată, nu constituie un element determinant și suficient

pentru punerea

acestuia în libertate, beneficiind

de prezumția de nevinovăție până la

rămânerea definitivă a hotărârii în

virtutea art. 5

2

C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat, în termen

legal,

prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive

sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de

a nu

părăsi țara sau localitate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată

că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare

privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea

arestării preventive.

În conformitate

cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni

nu

poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând

dreptul la libertate, Convenția consacră implicit

principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.

De la această

regulă există excepția privării licite de libertate,

circumscrisă cazurilor prevăzute, în

mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate

dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata

autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile

de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive

temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la

legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea

preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de

fond și de procedură prevăzute de legea națională care,

la rândul lor,

trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure

protejarea individului împotriva

arbitrariului.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că inculpatul fost

arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât

în perioada februarie - aprilie 2011 a pretins de la denunțătoarele

M.D.C. și D.E. suma totală de 10.000 de

Euro,

sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin

influența de care se prevala că se bucură asupra

magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție să obțină

soților

denunțătoarelor pronunțarea

unei soluții favorabile în Dosarul penal

nr. 1945/1/2011 în care aceștia sunt cercetați pentru comiterea unor

infracțiuni

de crimă organizată.

În cauză, verificându-se actele și

lucrările de la dosar, se

constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în

libertate prezintă un

pericol concret

și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere

gravitatea

infracțiunii săvârșite - trafic de influență și calitatea inculpatului - avocat

în cadrul Baroului București.

Or, în contextul recrudescenței

infracțiunilor de corupție,

lăsarea în

libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte

prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a

activității specifice a

justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte,

neurmate de o ripostă

fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional

și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Inculpatul este

acuzat de săvârșirea unei fapte de o gravitate

sporită, întrucât este vorba de o infracțiune de trafic

de influență

comisă de o persoană avizată (cel

puțin prezumtiv, până la proba

contrară) asupra semnificației penale a

conduitei sale - avocat aspect ce, pe de o pare, imprimă faptei un grad Înalt

de pericol social, iar pe de altă parte, reclamă din partea organelor judiciare

penale o ripostă fermă și imediată inclusiv

printr-o măsură privativă

adecvată,

în speță, arestarea ( preventivă ) a acestuia.

Activitatea

inculpatului este de natură a afecta grav prestigiul

justiției, ca

instituție a statului responsabilă să aplice legea și să

stabilească

adevărul într-o cauză, fiind de neconceput ca un avocat să-și folosească

atributele funcției pentru a promova aparența că o

persoană poate

oferi mită pentru a obține, într-o procedură judiciară

soluția pe care și-o dorește.

Așa fiind, Curtea constată că

protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal

fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului S.A.C.

Cererea

apărătorului de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu o altă măsură

este inadmisibilă potrivit art. 141 teza a II-a C. proc. pen.

, care arată că

"încheierea prin care prima instanță

respinge cererea de, revocarea, înlocuirea sau încetarea

de drept a

măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac".

Recursul

declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva încheierii din 5

octombrie 2011 a Curții de

Apel

Cluj, secția penală si de minori pronunțată în dosarul nr. 689/33/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 octombrie 2011.