ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 909/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 909/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul D.N. a chemat în

judecată pe pârâta SC C. PRAHOVA SA, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009.

S-a arătat în motivarea

acțiunii că nu s-a făcut o convocare legală a acționarilor la ședința adunării

extraordinare și i-a fost încălcat dreptul la informarea corectă deoarece nu

s-a publicat textul integral al măsurilor care se iau. S-a susținut că mutarea

sediului social în București reprezintă o modificare substanțială a actului

constitutiv al societății și producătoare de consecințe juridice deosebite

pentru toți acționarii.

Prin sentința nr. 31

din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova, a fost respinsă excepția tardivității

formulării excepției lipsei de interes, invocată de către reclamant, a fost

admisă excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de către pârâtă și a

respins acțiunea formulată de reclamantul D.N., în contradictoriu cu pârâta SC C.

PRAHOVA SA, obligând reclamantul să plătească pârâtei suma de 52.403,16 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că din procesul-verbal al adunării

generale extraordinare a acționarilor SC C. PRAHOVA SA din data de 5 aprilie

2009, rezultă că reclamantul a fost prezent la lucrările adunării, că a votat

împotriva hotărârii de mutare a sediului, din lecturarea procesului-verbal

rezultă că au fost prezentate considerentele economice și manageriale de

alegere a spațiului în București, că în materialul prezentat consiliul de

administrație a analizat profesional și a aprofundat considerentele

economice-financiare și de dezvoltare strategică de mutare a sediului, deși a

participat la această ședință, acționarul D.N. nu a invocat faptul că adunarea

ar fi nelegal constituită, din  cuprinsul procesului-verbal reiese că

reclamantul a refuzat să primească materialele despre AGA care i-au fost

oferite în mod preferențial și pe mai multe căi, reținându-se că la ora 11

25

acesta a părăsit sala de ședință și ulterior a reintrat, că reclamantul cu

ocazia exprimării votului nu a ținut să precizeze motivele prin care apreciază

că-i sunt lezate interesele economico-financiare, deși ar fi avut această

posibilitate și ar fi putut supune discuției acționarilor prezenți, simpla

depunere a unui contract de închiriere și a bilanțului din 31 decembrie 2009

raportate la data de 5 aprilie 2009 când a avut loc ședința AGA nu pot fi

apreciate ca justificând un interes legitim de către reclamant în promovarea

acțiunii.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul D.N., arătând că au fost încălcate

dispozițiile art. 16 alin. (4) din statut, art. 141 alin. (3), (4) și (5) și

art. 145 din Legea nr. 31/1990 în ceea ce privește convocarea acționarilor și

pe de altă parte apelantul are interese personale ce au fost prejudiciate prin

hotărârea AGEA, prin care s-a mutat sediul unei societăți de tradiție din

Prahova într-o cameră din București, în situația în care majoritatea

acționarilor sunt din Prahova, în perioada februarie 2009 – noiembrie 2010,

pârâta a plătit fără sens chirie de 19340 lei, pentru sediul din București,

acționarul semnificativ având o pagubă personală de 4000 Euro, bilanțul

financiar contabil pe 2009 dovedește o pierdere de 2,51 miliarde lei față de

anii anteriori, iar argumentele considerate de instanță că ar justifica

schimbarea sediului, sunt de-a dreptul hilare.

Prin decizia nr. 5

din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

reclamantul D.N. împotriva sentinței nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțate de

Tribunalul Prahova, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei la aceeași

instanță pentru soluționarea fondului.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a concluzionat în

mod greșit că apelantul nu are interesul să promoveze o acțiune în constatarea

nulității absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, făcând trimitere la

dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul D.N.

a investit tribunalul cu o acțiune ce are ca obiect constatarea nulității

absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, ce este reglementată de

dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea societăților comerciale, nefiind

necesară dovedirea unui interes personal, ci a celui general.

Instanța de fond a

soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, astfel că în

conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ. a fost anulată sentința și

s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin aceeași decizie

a fost respinsă cererea de suspendare vremelnică a executării sentinței

apelate, ca rămasă fără obiect și s-a luat act de renunțarea apelantului la

judecata cererii de ordonanță președințială.

Prin cererea înregistrată

la 1 februarie 2011, apelantul D.N. a solicitat completarea dispozitivului

deciziei sus-menționate în sensul restituirii cauțiunii în cuantum de 500 lei

achitată conform recipisei CEC depusă în original la dosar.

Prin decizia nr. 17

din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a fost respinsă cererea

apelantului, reținându-se că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 281

2

C. proc. civ., întrucât nu s-a solicitat restituirea cauțiunii nici prin

cererea de suspendarea executării vremelnice și nici ulterior când părțile au

pus concluzii în ședința publică din 24 ianuarie 2011.

Astfel, instanța nu a

omis a se pronunța asupra cererii incidentale, privind restituirea cauțiunii în

cuantum de 500 lei, nu a fost investită cu o astfel de cerere, astfel că

cererea de completare a fost respinsă iar D.N. a fost obligat potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la 400 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând parte din onorariul apărătorului ales, fiind micșorat onorariul

raportat la complexitatea cererii.

Împotriva deciziei

nr. 5 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a formulat recurs pârâta

SC C. PRAHOVA SA criticând-o sub următoarele aspecte.

dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu toate că

societatea a indicat trei adrese unde aștepta să-i fie comunicate actele de

procedură, instanța de apel a dispus comunicarea tuturor actelor de procedură

la vechiul sediu al societății, astfel încât aceasta a fost în imposibilitate

de a lua cunoștință despre primul și singurul termen de judecată stabilit în

cadrul dosarului de apel. Societatea recurentă consideră că i s-a provocat

astfel o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea

hotărârii date cu nesocotirea dispozițiilor legale imperative aplicabile.

a fost dată cu încălcarea legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect

Tribunalul Prahova a apreciat că interesul afirmat de reclamantul D.N. în

cuprinsul cererii sale de chemare în judecată nu este legitim și personal,

mutarea sediului societății în altă localitate neafectând în niciun fel

drepturile și obligațiile acestuia.

Intimatul reclamant

nu a făcut dovada că, prin hotărârea adoptată de adunarea generală, i-a fost

lezat vreun drept subiectiv recunoscut de lege, de natură a atrage nulitatea

absolută a hotărârii atacate.

Pretinsele motive de

nulitate invocate de intimatul reclamant, dincolo de împrejurarea că sunt

neîntemeiate, fiind contrazise de toate înscrisurile aflate la dosar, nu

constituie cauze de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii AGEA din

data de 5 aprilie 2009.

Forța obligatorie a

hotărârilor adunării generale adoptate cu respectarea prevederilor legale și

statutare își are suportul juridic în actul constitutiv al fiecărei societăți

comerciale, acesta reprezentând un veritabil contract prin care acționarii s-au

obligat unul față de altul dar și față de societate și care instituie

principiul majorității manifestărilor de voință individuale pentru luarea unei

hotărâri valabile.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Societatea recurentă

a fost citată la sediul din Ploiești atât la instanța de fond, cât și la

instanța de apel. La soluționarea cauzei în primă instanță, societatea a fost

reprezentată de avocat.

Recurenta a solicitat

să i se comunice actele de procedură la sediul ales numai odată cu  notele

scrise depuse la dosarul de fond. Sentința pronunțată de Tribunalul Prahova a

fost comunicată societății recurente la sediul din Ploiești, dar aceasta nu a

arătat că nu ar fi primit-o și nici nu a cerut recomunicarea acesteia.

Pentru termenul din

24 ianuarie 2011, dată la care au avut loc dezbaterile în apel, societatea

recurentă a fost legal citată în Ploiești,   județul Prahova. În același sens,

a fost comunicată decizia recurată la sediul din Ploiești, iar recurenta nu a

solicitat recomunicarea acesteia și nu a arătat că nu i-a fost comunicată.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea nefiind dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Nu se poate reține că

societății recurente i s-a provocat o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată

decât prin anularea hotărârii date de instanța de apel.

De altfel și pentru

soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel

formulată de către D.N., recurenta SC C. PRAHOVA SA a fost citată tot în

Ploiești,   pentru termenul din 14 februarie 2011, termen la care societatea a

fost reprezentată de avocat.

Astfel, primul motiv

de recurs este nefondat.

În ceea ce privește

critica privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că și aceasta este nefondată.

Instanța de apel a

reținut în mod corect faptul că interesul reclamantului de a promova acțiunea

în constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, este

legitim, fiind prevăzut de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și garantat

de dispozițiile constituționale – art. 21, scopul investirii instanței fiind

acela de a proteja interesul general, în condițiile în care se susține

încălcarea unor dispoziții legale imperative, cum sunt cele privind convocarea

adunării, neîndeplinirea cvorumului legal, neînscrierea măsurilor pe ordinea de

zi, nerespectarea dreptului la informare.

Potrivit

dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „când se invocă motive

de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea

poate fi formulată și de orice persoană interesată”.

Ca atare, în mod

corect, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

anulând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul D.N. a

invocat excepția nulității recursului, motivat de dispozițiile Legii nr. 202/2010

în sensul că hotărârea judecătorească pronunțată în cauzele privind nulitatea

hotărârilor AGA pot fi atacate numai cu recurs, iar acesta se judecă la Curtea de Apel.

Înalta Curte a

apreciat această excepție ca fiind o apărare pe fondul cauzei, însă aceasta nu

poate fi primită pentru următoarele considerente:

Aspectele învederate

de către intimat în ceea ce privește Legea nr. 202/2010 nu sunt incidente în

speța de față. Aceasta deoarece sentința instanței de fond a fost pronunțată la

11 octombrie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, și este

supusă căilor de atac în vigoare la acel moment, respectiv apelul, iar decizia

pronunțată de Curtea de Apel este supusă recursului. Dispozițiile Legii nr. 202/2010

vor fi aplicabile sentinței ce se va pronunța după 25 octombrie 2010, astfel că

numai aceste sentințe privind anularea hotărârilor AGA vor avea drept cale de

atac recursul.

Față de aceste

considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

declarat de SC C. PRAHOVA SA împotriva deciziei nr. 5 din 24 ianuarie 2011

urmează a fi respins ca nefondat.

Reclamantul apelant a

formulat recurs împotriva deciziei nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, criticând-o sub următoarele aspecte.

nelegală, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii, în

cauză subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin admiterea

apelului, instanța a desființat sentința și a respins cererea de suspendare

vremelnică ca rămasă fără obiect, astfel că era obligată să se pronunțe și

asupra accesoriului, respectiv restituirea cauțiunii.

Potrivit art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., „cauțiunea se eliberează de îndată”, situație care

exclude necesitatea de a se formula o astfel de cerere în mod expres.

nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii și a

schimbat înțelesul cererii deduse judecății, în cauză subzistând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În mod greșit a fost

obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată față de dispozițiile art.

281

3

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „părțile nu pot fi

obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau

completarea hotărârii”.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și

urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.: „cauțiunea se

eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel

îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite,

până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre

irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează

de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește

obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”.

Din interpretarea

acestui text de lege nu rezultă că instanța are obligația de a se pronunța din

oficiu asupra restituirii cauțiunii, fără a exista o cerere a celui îndreptățit

în acest sens.

Pe de altă parte,

recurentul nu a formulat o cerere de restituire a cauțiunii, ci o cerere de

completare a dispozitivului deciziei pronunțată în apel.

Curtea de Apel a reținut

în mod corect faptul că cererea este neîntemeiată, în cauză nefiind incidente

dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., întrucât instanța nu a omis a

se pronunța asupra unei cereri, această cerere de restituire a cauțiunii

nefiind formulată de către recurent.

În cauză nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 281

3

alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

reținând culpa procesuală a apelantului, care a solicitat completarea

dispozitivului deciziei, fără să existe o cerere asupra căreia instanța a omis

să se pronunțe.

Față de aceste

considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de D.N. împotriva deciziei nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul D.N. împotriva deciziei nr. 17 de la 14

februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC C. PRAHOVA SA București împotriva deciziei nr. 5 de la 24

ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 23 februarie 2012.