ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul H.G. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 12332 din 17 septembrie 2003, a Casei Județene de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care solicită recunoașterea calității de beneficiar al acestei legi. În motivare, reclamantul a arătat că s-a născut în Bulgaria, comuna Sabla și a fost strămutat împreună cu familia sa, urmare a schimbului de populație, conform Tratatului din 7 septembrie 1940, încheiat la Craiova, între România și Bulgaria, fiind aceeași persoană cu D.G., însă în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 77/CA din 8 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 12332 din 17 septembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Constanța, cu consecința obligării pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul s-a născut la data de 27 noiembrie 1928, în Bulgaria, localitatea Sabla, iar din declarațiile autentificate la notar rezultă că în septembrie 1940, reclamantul, împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de naștere, în România, și că este fiul cel mare a lui N.D.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, susținând, în esență, că instanța a ignorat prevederile Legii nr. 119/1996, singura prin care se poate rectifica numele pe cale judecătorească. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G.

nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor B.E. și C.G., rezultă că în septembrie 1940, reclamantul, împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de naștere, în România. Din aceleași declarații mai rezultă că H.N. este una și aceeași persoană cu D.N., precum și faptul că H.G. este fiul lui H.N. și H.M., născut în 1928, în localitatea Sabla din Bulgaria. Reclamantul a făcut, deci, dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar faptul că în declarația de avere, acesta (reclamantul) apare ca fiind în vârstă de 10 ani, și nu de 12 ani, este, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o greșeală ce nu poate fi avută în vedere, toți ceilalți copii ai strămutatului D.N.

corespunzând ca nume și vârstă. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 77/CA din 8 aprilie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.