ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul H.G. a formulat

contestație împotriva hotărârii nr. 12332 din 17 septembrie 2003, a Casei

Județene de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

prin care i s-a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care solicită

recunoașterea calității de beneficiar al acestei legi.

În motivare, reclamantul a

arătat că s-a născut în Bulgaria, comuna Sabla și a fost strămutat împreună cu

familia sa, urmare a schimbului de populație, conform Tratatului din 7

septembrie 1940, încheiat la Craiova, între România și Bulgaria, fiind aceeași

persoană cu D.G., însă în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea.

Curtea de Apel Constanța,

secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 77/CA din 8 aprilie 2004,

a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 12332 din 17

septembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Constanța, cu consecința obligării

pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamantul s-a născut la data de 27 noiembrie

1928, în Bulgaria, localitatea Sabla, iar din declarațiile autentificate la

notar rezultă că în septembrie 1940, reclamantul, împreună cu familia sa, a

fost strămutat din localitatea de naștere, în România, și că este fiul cel mare

a lui N.D.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Constanța, susținând, în esență, că instanța a ignorat prevederile Legii

nr. 119/1996, singura prin care se poate rectifica numele pe cale

judecătorească.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din

H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor B.E. și C.G., rezultă că în septembrie 1940,

reclamantul, împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de

naștere, în România. Din aceleași declarații mai rezultă că H.N. este una și

aceeași persoană cu D.N., precum și faptul că H.G. este fiul lui H.N. și H.M.,

născut în 1928, în localitatea Sabla din Bulgaria.

Reclamantul a făcut, deci,

dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar faptul că în declarația de

avere, acesta (reclamantul) apare ca fiind în vârstă de 10 ani, și nu de 12

ani, este, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o greșeală ce nu poate

fi avută în vedere, toți ceilalți copii ai strămutatului D.N. corespunzând ca

nume și vârstă.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Constanța urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 77/CA din

8 aprilie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2005.