ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentința

penală nr. 443 din 2 noiembrie 2005, a hotărât condamnarea inculpatului M.D.,

la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. b)

C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 și 71 C.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

la zi durata arestului preventiv de la 17 mai 2005.

S-a luat act că partea vătămată C.D.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A obligat inculpatul la 760.015 lei

vechi actualizată la data executării reprezentând cheltuieli spitalizare, către

C.A.S. Vaslui.

A obligat inculpatul la 5 milioane

lei vechi cheltuieli judiciare către stat.

În pronunțarea acestei sentințe,

instanța a reținut următoarele:

Inculpatul M.D. și C.D. locuiesc în

satul Buda, județul Vaslui.

În după-amiaza zilei de 15 mai 2005,

inculpatul M.D. a consumat aproximativ 2 litri de vin, iar prin jurul orelor 19,00,

s-a deplasat cu căruța la un magazin unde a mai consumat o cană cu vin.

Când a plecat de la magazin,

inculpatul M.D. s-a hotărât să sustragă un coș de căruță cu lucernă din punctul

P. la marginea satului Buda.

Inculpatul M.D. s-a deplasat cu

căruța în tarlaua cu lucernă a părții vătămate C.D. și cu o coasă pe care o

avea în căruță a început să cosească lucernă.

Partea vătămată C.D. arendase

tarlaua de lucernă de la martora O.L., iar în momentul respectiv se întorcea cu

soția sa de la o stână aflată în apropiere, de unde luaseră lapte.

Văzându-l pe inculpatul M.D. în

tarlaua sa cosind lucernă s-a îndreptat spre terenul respectiv, cerându-i

soției sale să meargă acasă cu căruța.

Între timp inculpatul M.D. a cosit o

suprafață de aproximativ 14 mp și a adunat lucerna în grămezi. Întrucât i s-a

rupt coada la coasă, inculpatul M.D. a dus lama coasei la căruță și a început

să care și din lucernă la căruță.

Ajungând lângă inculpat, partea

vătămată C.D. a început să-i reproșeze că-i sustrage lucerna pentru care el a

plătit bani.

Inculpatul M.D. în acel moment a

înjurat-o pe partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri cu coada coasei

peste tot corpul, doborându-l la pământ.

Partea vătămată C.D. a cerut

ajutorul altui cioban, martorul M.C., care se afla la stâna sa, în punctul R.,

în apropierea punctului P. Mergând spre locul unde se aflau părțile, martorul M.C.

a început să strige la inculpat să o lase în pace pe partea vătămată, observând

conflictul dintre aceștia.

Văzând că martorul M.C. se îndreaptă

spre locul respectiv, inculpatul M.D. a aruncat coada coasei (ruptă) în căruță

și a părăsit repede zona, lăsând lucerna în locul respectiv.

Ca urmare a violențelor exercitate

de inculpatul M.D., partea vătămată C.D. a suferit leziuni traumatice de tipul

fracturii de claviculă stângă, a fracturii incomplete acromion, plăgii,

tumefacției echimotice, excoriații și echimoze, necesitând pentru vindecare

îngrijiri medicale de 30-35 zile, conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 121/ E din 16 mai 2005 efectuat de S.M.L.J. Vaslui.

Partea vătămată C.D. a fost

internată în Spitalul Județean Vaslui, conform foii de observație nr. 17353/2005

în perioada 16 mai – 17 mai 2005.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel inculpatul M.D., criticând-o pentru nelegalitate

în sensul că încadrarea juridică este greșită, N.C., nepotul numitei O.L.,

proprietara terenului cultivat cu lucernă, declarând că, personal i-a dat

această suprafață inculpatului pentru a-și lua „prima coasă”.

Prin urmare, nu este dovedită

împrejurarea cu privire la sustragerea de inculpat a unei părți din lucerna

aparținând părții vătămate, situație în care se impune schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Al doilea motiv de apel a vizat

netemeinicia hotărârii, în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

A susținut că față de datele cauzei

se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 76 lit. c) și pe

cale de consecință reducerea pedepsei.

Examinând actele și lucrările

dosarului, raportat la criticile formulate, s-a constatat că apelul declarat în

cauză este nefondat.

În faza urmăririi penale, inculpatul

a recunoscut agresarea părții vătămate, dar cu privire la tentativa de furt a

lucernei, a relatat că terenul respectiv îl avusese în arendă de un an în urmă

de la numitul O.C. din satul Osești, iar în cursul anului 2005, deși nu avusese

nici o discuție cu proprietarul terenului, s-a hotărât să ia lucernă.

Această susținere a fost infirmată

prin declarația numitei O.E., nora numitului O.C., care a arătat că ea este

persoana care administrează terenul proprietatea socrului, că nu dețin terenuri

pe raza localității Buda și că nu i-a dat în arendă inculpatului nici o

suprafață de teren.

Proprietara terenului este numita O.L.

care a dat terenul în arendă părții vătămate C.D. pe bază de înscris sub

semnătură privată la data de 26 aprilie 2005, primind prețul de un milion lei.

Prin urmare, în cauză este dovedită

tentativa de sustragere a lucernei de pe suprafața de teren aflată în posesia

părții vătămate, cât și exercitarea de violențe și amenințări pentru ca

inculpatul să-și asigure scăparea.

În drept, faptele

inculpatului-apelant M.D. întrunesc elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 20 – art. 211 alin. (1)

și (2

1

) lit. b) C. pen.

Neîntemeiată este și critica vizând

individualizarea judiciară a pedepsei.

Instanța fondului a valorificat în

suficientă măsură gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de

săvârșire, consecințele produse prin acțiunea exercitată, respectiv numărul de

30-35 de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare.

Pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare este de natură să realizeze dublul scop al acesteia prevăzut prin

dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel

Iași, prin sentința penală nr. 14 din 19 ianuarie 2006, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D.

împotriva sentinței penale nr. 443 din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Vaslui.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive

la zi.

Apelantul inculpat a fost obligat să

plătească 140 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul M.D.

Prin motivele de recurs, inculpatul

a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că nu a săvârșit tentativa la infracțiunea de tâlhărie, ci având

reprezentarea că terenul pe care se afla i-a fost dat în arendă, nu a acționat

violent pentru a sustrage lucerna, ci pentru a-i „proteja” munca sa.

Pentru aceste motive, a solicitat

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 1 lit. d) C.

proc. pen., faptei săvârșite lipsindu-i intenția.

În subsidiar, a solicitat schimbarea

încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută

de art. 181 C. pen., în raport de faptul că a lovit-o pe partea vătămată.

Inculpatul a solicitat, în cazul în

care nu vor fi acceptate apărările sale, să se rețină în favoarea sa

circumstanțe atenuante, în raport de faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu

antecedente penale, și să se reducă pedeapsa aplicată.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 (referitor la situația

comiterii unei grave erori de către instanțe), pct. 17 (referitor la greșita

încadrare juridică dată faptei) și, respectiv, pct. 14 (referitor la greșita

individualizare a pedepsei aplicate).

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor de

casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, se constată că, în mod

corect, s-a reținut că fapta inculpatului care, în seara zilei de 15 mai 2005,

a exercitat violențe asupra părții vătămate C.D., care l-a surprins în timp ce

încerca să sustragă lucernă de pe terenul pe care îl deținea în arendă,

producându-i acesteia leziuni care au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale

pentru vindecare, violențe exercitate pentru a-și asigura scăparea, întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit.

b) C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale,

inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost anterior

descrisă, pentru ca ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești să revină

asupra acestor declarații, încercând să acrediteze ideea că el a fost cel

atacat de partea vătămată, care încerca să-l îndepărteze de pe terenul pe care

îl avea în arendă de la proprietarul terenului.

Apărarea ulterioară a inculpatului,

fiind făcută pro causa în vederea diminuării sau chiar înlăturării răspunderii

penale, a fost înlăturată de către prima instanță din ansamblul probator

administrat în cauză.

De altfel, declarațiile recurentului

făcute în faza cercetării judecătorești nu se coroborează cu celelalte probe

administrate pe parcursul procesului penal, respectiv declarațiile părții

vătămate, care a arătat, constant, că în momentul în care l-a surprins pe

inculpat pe terenul său, cosându-i lucerna a început să o lovească cu coada

coasei, doborându-l la pământ, acțiune care a încetat ca urmare a intervenției,

verbale, a martorului M.C., care se afla în apropiere.

De menționat este faptul că

recurentul a lovit-o pe partea vătămată cu intensitate, de mai multe ori (în

diferite zone ale corpului), împrejurare care a determinat și ruperea cozii de

la coasa respectivă.

Declarațiile părții vătămate au fost

susținute de martorul ocular M.C.

Susținerea inculpatului referitoare

la faptul că era îndreptățit la însușirea lucernei ca urmare a înțelegerii

făcute cu nepotul proprietarei terenului, O.L., este contestată de înscrisul

sub semnătură privată încheiat între aceasta și partea vătămată în data de 26

aprilie 2005 referitor la arendarea terenului către intimată.

Din probele administrate în cauză,

rezultă, mai presus de orice îndoială că recurentul-inculpat a săvârșit cu

vinovăție infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv inculpatul, în

principal, a urmărit să-și însușească, pe nedrept, lucerna care aparținea

părții vătămate, iar pentru a-și asigura scăparea, a exercitat violențe asupra

părții vătămate.

De asemenea, nu se poate reține nici

cea de a doua versiune a inculpatului că ar fi comis infracțiunea de vătămare

corporală.

Rezultă neîndoielnic că inculpatul a

exercitat violențe fizice asupra părții vătămate, nu pentru a se apăra sau

pentru a-și proteja bunurile, ci pentru a-și asigura scăparea, fiind surprins

în timp ce încerca să-și însușească lucerna care aparținea, în temeiul

contractului de arendă, părții vătămate.

În consecință, se constată că

vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie a

fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, neexistând contradicții

între probatoriu și soluția de condamnare a recurentului.

Înalta Curte apreciază că și

pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., și nu există temeiuri pentru redozarea acesteia.

Astfel, într-adevăr inculpatul este

tânăr și nu este cunoscut cu antecedente penale, însă aceste circumstanțe

personale nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante în raport de atitudinea

procesuală oscilantă a acestuia, cât și în raport cu circumstanțele reale ale

săvârșirii infracțiunii (recurentul a aplicat părții vătămate mai multe

lovituri, iar activitatea infracțională a fost întreruptă atât de intervenția

martorului M.C., cât și de faptul că s-a rupt coada de la coasă), precum și cu

urmările socialmente periculoase ale faptei (victima a necesitat 30-35 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare).

Se constată că pedeapsa aplicată

corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului său

scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va

respinge recursul formulat de inculpatul M.D.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din durata

pedepsei aplicate durata arestării preventive de la 17 mai 2005 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 14 din 19 ianuarie

2006 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 mai 2005 la 14 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 martie 2006.