ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Tribunalul Vaslui, prin sentința penală nr. 443 din 2 noiembrie 2005, a hotărât condamnarea inculpatului M.D., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 64 și 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 17 mai 2005. S-a luat act că partea vătămată C.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A obligat inculpatul la 760.015 lei vechi actualizată la data executării reprezentând cheltuieli spitalizare, către C.A.S.

Vaslui. A obligat inculpatul la 5 milioane lei vechi cheltuieli judiciare către stat. În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut următoarele: Inculpatul M.D. și C.D. locuiesc în satul Buda, județul Vaslui. În după-amiaza zilei de 15 mai 2005, inculpatul M.D. a consumat aproximativ 2 litri de vin, iar prin jurul orelor 19,00, s-a deplasat cu căruța la un magazin unde a mai consumat o cană cu vin. Când a plecat de la magazin, inculpatul M.D. s-a hotărât să sustragă un coș de căruță cu lucernă din punctul P. la marginea satului Buda. Inculpatul M.D. s-a deplasat cu căruța în tarlaua cu lucernă a părții vătămate C.D. și cu o coasă pe care o avea în căruță a început să cosească lucernă. Partea vătămată C.D.

arendase tarlaua de lucernă de la martora O.L., iar în momentul respectiv se întorcea cu soția sa de la o stână aflată în apropiere, de unde luaseră lapte. Văzându-l pe inculpatul M.D. în tarlaua sa cosind lucernă s-a îndreptat spre terenul respectiv, cerându-i soției sale să meargă acasă cu căruța. Între timp inculpatul M.D. a cosit o suprafață de aproximativ 14 mp și a adunat lucerna în grămezi. Întrucât i s-a rupt coada la coasă, inculpatul M.D. a dus lama coasei la căruță și a început să care și din lucernă la căruță. Ajungând lângă inculpat, partea vătămată C.D. a început să-i reproșeze că-i sustrage lucerna pentru care el a plătit bani. Inculpatul M.D. în acel moment a înjurat-o pe partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri cu coada coasei peste tot corpul, doborându-l la pământ.

Partea vătămată C.D. a cerut ajutorul altui cioban, martorul M.C., care se afla la stâna sa, în punctul R., în apropierea punctului P. Mergând spre locul unde se aflau părțile, martorul M.C. a început să strige la inculpat să o lase în pace pe partea vătămată, observând conflictul dintre aceștia. Văzând că martorul M.C. se îndreaptă spre locul respectiv, inculpatul M.D. a aruncat coada coasei (ruptă) în căruță și a părăsit repede zona, lăsând lucerna în locul respectiv. Ca urmare a violențelor exercitate de inculpatul M.D., partea vătămată C.D. a suferit leziuni traumatice de tipul fracturii de claviculă stângă, a fracturii incomplete acromion, plăgii, tumefacției echimotice, excoriații și echimoze, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 30-35 zile, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 121/ E din 16 mai 2005 efectuat de S.M.L.J.

Vaslui. Partea vătămată C.D. a fost internată în Spitalul Județean Vaslui, conform foii de observație nr. 17353/2005 în perioada 16 mai – 17 mai 2005. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul M.D., criticând-o pentru nelegalitate în sensul că încadrarea juridică este greșită, N.C., nepotul numitei O.L., proprietara terenului cultivat cu lucernă, declarând că, personal i-a dat această suprafață inculpatului pentru a-și lua „prima coasă”. Prin urmare, nu este dovedită împrejurarea cu privire la sustragerea de inculpat a unei părți din lucerna aparținând părții vătămate, situație în care se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Al doilea motiv de apel a vizat netemeinicia hotărârii, în sensul greșitei individualizări a pedepsei. A susținut că față de datele cauzei se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 76 lit. c) și pe cale de consecință reducerea pedepsei. Examinând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile formulate, s-a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat. În faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut agresarea părții vătămate, dar cu privire la tentativa de furt a lucernei, a relatat că terenul respectiv îl avusese în arendă de un an în urmă de la numitul O.C. din satul Osești, iar în cursul anului 2005, deși nu avusese nici o discuție cu proprietarul terenului, s-a hotărât să ia lucernă.

Această susținere a fost infirmată prin declarația numitei O.E., nora numitului O.C., care a arătat că ea este persoana care administrează terenul proprietatea socrului, că nu dețin terenuri pe raza localității Buda și că nu i-a dat în arendă inculpatului nici o suprafață de teren. Proprietara terenului este numita O.L. care a dat terenul în arendă părții vătămate C.D. pe bază de înscris sub semnătură privată la data de 26 aprilie 2005, primind prețul de un milion lei. Prin urmare, în cauză este dovedită tentativa de sustragere a lucernei de pe suprafața de teren aflată în posesia părții vătămate, cât și exercitarea de violențe și amenințări pentru ca inculpatul să-și asigure scăparea. În drept, faptele inculpatului-apelant M.D.

întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 20 – art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. b) C. pen. Neîntemeiată este și critica vizând individualizarea judiciară a pedepsei. Instanța fondului a valorificat în suficientă măsură gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de săvârșire, consecințele produse prin acțiunea exercitată, respectiv numărul de 30-35 de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare. Pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare este de natură să realizeze dublul scop al acesteia prevăzut prin dispozițiile art. 52 C. pen. Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Iași, prin sentința penală nr. 14 din 19 ianuarie 2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinței penale nr. 443 din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Vaslui. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive la zi. Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 140 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.D. Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu a săvârșit tentativa la infracțiunea de tâlhărie, ci având reprezentarea că terenul pe care se afla i-a fost dat în arendă, nu a acționat violent pentru a sustrage lucerna, ci pentru a-i „proteja” munca sa.

Pentru aceste motive, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 1 lit. d) C. proc. pen., faptei săvârșite lipsindu-i intenția. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., în raport de faptul că a lovit-o pe partea vătămată. Inculpatul a solicitat, în cazul în care nu vor fi acceptate apărările sale, să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante, în raport de faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, și să se reducă pedeapsa aplicată. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 (referitor la situația comiterii unei grave erori de către instanțe), pct. 17 (referitor la greșita încadrare juridică dată faptei) și, respectiv, pct. 14 (referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate).

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice. Astfel, se constată că, în mod corect, s-a reținut că fapta inculpatului care, în seara zilei de 15 mai 2005, a exercitat violențe asupra părții vătămate C.D., care l-a surprins în timp ce încerca să sustragă lucernă de pe terenul pe care îl deținea în arendă, producându-i acesteia leziuni care au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, violențe exercitate pentru a-și asigura scăparea, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost anterior descrisă, pentru ca ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești să revină asupra acestor declarații, încercând să acrediteze ideea că el a fost cel atacat de partea vătămată, care încerca să-l îndepărteze de pe terenul pe care îl avea în arendă de la proprietarul terenului. Apărarea ulterioară a inculpatului, fiind făcută pro causa în vederea diminuării sau chiar înlăturării răspunderii penale, a fost înlăturată de către prima instanță din ansamblul probator administrat în cauză.

De altfel, declarațiile recurentului făcute în faza cercetării judecătorești nu se coroborează cu celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal, respectiv declarațiile părții vătămate, care a arătat, constant, că în momentul în care l-a surprins pe inculpat pe terenul său, cosându-i lucerna a început să o lovească cu coada coasei, doborându-l la pământ, acțiune care a încetat ca urmare a intervenției, verbale, a martorului M.C., care se afla în apropiere. De menționat este faptul că recurentul a lovit-o pe partea vătămată cu intensitate, de mai multe ori (în diferite zone ale corpului), împrejurare care a determinat și ruperea cozii de la coasa respectivă. Declarațiile părții vătămate au fost susținute de martorul ocular M.C.

Susținerea inculpatului referitoare la faptul că era îndreptățit la însușirea lucernei ca urmare a înțelegerii făcute cu nepotul proprietarei terenului, O.L., este contestată de înscrisul sub semnătură privată încheiat între aceasta și partea vătămată în data de 26 aprilie 2005 referitor la arendarea terenului către intimată. Din probele administrate în cauză, rezultă, mai presus de orice îndoială că recurentul-inculpat a săvârșit cu vinovăție infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv inculpatul, în principal, a urmărit să-și însușească, pe nedrept, lucerna care aparținea părții vătămate, iar pentru a-și asigura scăparea, a exercitat violențe asupra părții vătămate. De asemenea, nu se poate reține nici cea de a doua versiune a inculpatului că ar fi comis infracțiunea de vătămare corporală.

Rezultă neîndoielnic că inculpatul a exercitat violențe fizice asupra părții vătămate, nu pentru a se apăra sau pentru a-și proteja bunurile, ci pentru a-și asigura scăparea, fiind surprins în timp ce încerca să-și însușească lucerna care aparținea, în temeiul contractului de arendă, părții vătămate. În consecință, se constată că vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, neexistând contradicții între probatoriu și soluția de condamnare a recurentului. Înalta Curte apreciază că și pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și nu există temeiuri pentru redozarea acesteia.

Astfel, într-adevăr inculpatul este tânăr și nu este cunoscut cu antecedente penale, însă aceste circumstanțe personale nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante în raport de atitudinea procesuală oscilantă a acestuia, cât și în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii (recurentul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri, iar activitatea infracțională a fost întreruptă atât de intervenția martorului M.C., cât și de faptul că s-a rupt coada de la coasă), precum și cu urmările socialmente periculoase ale faptei (victima a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare). Se constată că pedeapsa aplicată corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul M.D. În temeiul art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive de la 17 mai 2005 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 14 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 mai 2005 la 14 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2006.