AFFAIRE KAVRAROĞLU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

13.06.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KAVRAROĞLU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KAVRAROULU ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 76698/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iunie 2006 DEFINITIVF 13/09/2006 Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 12 decembrie 2006. În cauza Kavravarouilu și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 mai 2006, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 76698/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care paisprezece resortisanți ai acestui stat, M. Hatice Zeliha Kavraro La 16 noiembrie 2000, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( (art. 52) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Invocând articolele 6 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau în special de întârzierea statului în plata unei indemnizații suplimentare de expropriere. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 52) 1 din Regulamentul de procedură al Curții. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 21 noiembrie 2002, Curtea (a treia secțiune) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. 3 din Convenție a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 9 decembrie 2003, reclamanții și-au prezentat observațiile cu privire la cererea lor de satisfacție echitabilă, în afara termenului stabilit în această privință. Președintele Camerei a decis ca acestea să fie depuse la dosar în conformitate cu art. 60 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. A fost expropriat un teren care aparținea reclamanților, pentru construirea unei căi periferice la adresa mai mult decât suma plătită de către conducere, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la tribunalul de mari instanțe de mai mare jurisdicție de Prin hotărârea din 30 iunie 1998, tribunalul le-a acordat reclamanților câștig de cauză și le-a acordat 48 864 996 000 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de dobânzi moratoriu simple la rata legală de 50 % pe an, care se calculează începând cu data cedării bunului către conducere. 11. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 22 februarie 1999. 12. Indemnizația suplimentară, plus dobânzi, a fost plătită reclamanților la 16 mai 2000, data la care suma datorată era de 101 364 100 000 TRL. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 AL CONVENȚIEI 14. În primul rând, acestea subliniază că indemnizația inițială, stabilită în 1995, nu le-a fost plătită decât în 1998, după transferul efectiv al terenului către stat, iar apoi denunță întârzierea plății indemnizației suplimentare, care a fost judecată în urma procedurii ulterioare. În această privință, aceștia susțin că această întârziere nu a fost compensată din cauza lipsei oricărui interes moratoriu în ceea ce privește prima parte și din cauza lipsei de dobândă acordată în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia, în ceea ce privește a doua parte. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În ceea ce privește prima parte a plângerii, Curtea constată că reclamanții nu au fost în măsură să demonstreze că au suferit vreun prejudiciu disproporționat în cursul primilor trei ani de la înscrierea deciziei de expropriere în registrul funciar. În orice caz, această parte a plângerii se confruntă cu motive de neobosire, întrucât recurentele nu au făcut niciun demers în fața instanțelor naționale pentru a o invoca. Prin urmare, Curtea va examina cazul, singur sub aspectul său rezultat din întârzierea plății indemnizației suplimentare. 16. În această privință, guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne. : Reclamanții nu ar fi ridicat această neplăcere în fața instanțelor interne sau nu ar fi exercitat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor; reclamanții contestă această teză. 17. Curtea recunoaște că, în ceea ce privește obiecțiunile, cum ar fi cele ale reclamanților, singura cale de atac disponibilă în teorie este cea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor. Cu toate acestea, din motivele care au determinat deja Curtea să ajungă la concluzia că acțiunea respectivă este inexistentă (Aka , citată anterior, pp. 2678-2679, §§§ 34-37) excepția formulată în acest titlu trebuie respinsă 18. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a plângerii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, întrucât constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 21. În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 22. Reclamanții se plâng, de asemenea, că durata procedurii de expropriere, care a început în 1995 cu înscrierea în registrul funciar a deciziei de expropriere și care s-a încheiat cu plata despăgubirii suplimentare în mai 2000, a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. 23. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. De asemenea, nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cu toate acestea, având în vedere concluzia sa pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesară reexaminarea chestiunii de celeritate din perspectiva articolului 6 alineatul (1) al III-lea. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. Pagubele și cheltuielile de judecată 25. În observațiile lor scrise din 9 decembrie 2003, reclamanții își reiterează pretențiile formulate deja în cererea lor. Astfel, aceștia reafirmă necesitatea de a fi despăgubiți numai pentru prejudiciul material pe care îl evaluează la 16 784 dolari americani (USD). În schimb, în formularul lor de cerere, ei solicitau, de asemenea, repararea unei daune morale, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții, fără a-și măsura pretențiile. 26. Guvernul consideră că aceste cereri sunt excesive și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceasta nu ar trebui, în niciun caz, să constituie o sursă de îmbogățire fără cauză. 27. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților în întregime sumele solicitate, cu titlu de prejudiciu material, și anume 13 140 EUR (EUR), sumă echivalentă cu 16 784 USD. 28. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului de față, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, pe teren de la art. 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care s-a stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999-II). În cazul de față, deși cererea lor nu este documentată în mod corespunzător, Curtea consideră că, în temeiul articolului 60 din Regulamentul său de procedură, reclamanților trebuie să li se acorde 1 000 EUR, indiferent de costuri. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. 1, în măsura în care se referă la plata întârziată a indemnizației suplimentare, precum și la motivul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus A se vedea că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A se vedea că nu este necesar să se examineze separat temeinicia argumentelor formulate în art. 6 alin. (1) din Convenția menționată anterior faptul că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turce noi la rata aplicabilă la data plății 140 EUR (treisprezece mii o sută patruzeci EUR) pentru daune materiale ii. 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sume care pot fi datorate în temeiul taxei sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr.