ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La 9 octombrie 2002 reclamanții R.M.,

R.G. și A.E. au chemat în judecată pe P.I. pentru a fi obligat să le respecte

proprietatea și posesia asupra unui teren în suprafață de circa 1500 mp situat

în intravilanul orașului Drăgășani, județul Vâlcea și să desființeze

construcțiile edificate pe teren, solicitând și autorizarea de a desființa

construcțiile pe cheltuiala pârâtului în caz de refuz al acestuia.

P.I. a decedat la data de 26

noiembrie 2002, iar la 19 decembrie 2002 reclamanții au introdus în cauză pe

moștenitorii defunctului pârât, anume pe P.C., P.V. și P.A.

Anterior, P.I. a chemat în garanție

pe I.P. și B.I. pentru a-l garanta pentru evicțiune în cazul pierderii

terenului revendicat.

Cererea de chemare în garanție a

fost depusă la dosarul cauzei la data de 5 decembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 2942 din 4

decembrie 2003 Judecătoria Drăgășani a admis în parte acțiunea și a obligat pe

pârâții P.C., P.V. și P.A. să lase în deplină proprietate și posesie a

reclamanților R.M., R.G. și A.E. suprafața de 380,15 mp teren intravilan situat

în punctul „sub sere”, parcela 13, tarlaua 27 I, din municipiul Drăgășani și

suprafața de 1260 mp teren arabil extravilan situat în același punct din

Drăgășani, tarlaua 27, parcela 21.

De asemenea, pârâții au fost obligați

să demoleze un gard și un grup sanitar aflate pe terenurile de mai sus, iar

pentru caz de refuz din partea pârâților au fost autorizați reclamanții să

efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea de chemare în garanție, iar pârâții au fost obligați să

plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 6.397.000 lei.

Apelul declarat de pârâți a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 745/A din 14 aprilie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pârâții fiind obligați la

plata de cheltuieli de judecată către reclamanți în sumă de 3.000.000 lei.

Instanța de apel a reținut

următoarele:

Pentru rezolvarea temeinică și

legală a cauzei trebuie avută în vedere chiar împrejurarea inserată de pârâți

în motivarea apelului, aceea că terenul în suprafață de 0,75 ha din punctul

„Burduf – sub sere” provine de la autorul comun R.D. și a fost împărțit în mod

egal între descendenții săi R.N.(autorul reclamanților) și I.E., de la I.E.

cumpărând terenul în suprafață de circa 3500 mp defunctul P.I. (autorul

pârâților).

În această situație, în mod corect

prima instanță a dat eficiență titlurilor de proprietate obținute în temeiul

Legii nr. 18/1991 de către reclamanți, moștenitori ai defunctului R.D.,

neputându-se da eficiență unor eventuale acte primare de proprietate deținute

de cei cărora li s-au emis titluri de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.

În consecință, proba cu martori

cerută pentru a dovedi amplasamentul terenului în litigiu nu este utilă cauzei,

întrucât titlurile de proprietate au fost transpuse în teren prin expertiza

tehnică întocmită în primă instanță, amplasamentele terenurilor deținute de

părți fiind stabilite potrivit modului de punere în posesie de către comisia

locală de fond funciar.

Prin concluziile expertizei se are

în vedere și drumul de tarla consemnat ca vecin în titlu, astfel încât nu se

verifică susținerea contrară din motivarea apelului.

Nici critica referitoare la

subiectivismul raportului de expertiză nu este temeinică, din moment ce

pârâții, asistați de avocat, au precizat în fața primei instanțe că nu au

obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică.

Expertiza nu este contradictorie în

sensul susținut de pârâți, potrivit cărora terenurile nu se suprapun, întrucât

expertul a determinat suprafețele în litigiu în urma stabilirii deținerii

efective de către pârâți a suprafețelor de 380,15 mp și 1260 mp.

Cum reclamanții au dovedit că sunt

titularii dreptului de proprietate, în mod corect prima instanță a admis

acțiunea în parte.

Pârâții au declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel indicând în drept cazul de casare prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susțin că expertul a concluzionat

greșit că pârâții ocupă terenuri din proprietatea reclamanților, concluzia

fiind în contradicție cu constatarea că terenurile nu se suprapun, proprietatea

pârâților fiind amplasată la nord de terenul în litigiu, iar instanța de apel

nu a corelat titlul reclamanților cu hotărârea judecătorească în temeiul căreia

pârâții au dobândit proprietatea.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din mai sus redatele

considerente ale deciziei atacate, instanța de apel a motivat în mod temeinic

soluția de respingere a apelului, făcând trimitere la principala probă

administrată în cauză, anume raportul de expertiză tehnică, lucrare cu privire

la care pârâții, prin avocat, au declarat că nu au obiecțiuni (a se vedea fila

138 dosar primă instanță).

În aceste condiții este evident că

hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, care nu sunt nici

contradictorii, convergând spre soluția dată apelului și nici străine de natura

pricinii.

Ca urmare, prin prisma motivului

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul este nefondat.

Celelalte critici din dezvoltarea

recursului vizează în mod neechivoc modul în care instanța de apel a stabilit

situația de fapt, consecință a interpretării probelor administrate, anume

titlurile de proprietate exhibate de părți și raportul de expertiză tehnică.

Or, asemenea critici nu mai

constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel că nu pot fi primite.

Pentru cele arătate recursul va fi

respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâții P.A. , P.C. și P.V. împotriva deciziei civile nr. 745/A din 14

aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.