ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8187/2005

Asupra recursurilor de față;

Prin decizia civilă nr. 896 din 3

iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a dispus respingerea

ca nefondate a apelurilor formulate de reclamantul B.M.A. și de pârâții

Direcția sanitară veterinară a județului Hunedoara, Deva și primarul împreună

cu Consiliul local al comunei Densuș, împotriva sentinței civile nr. 1213/2003

a Tribunalului Hunedoara, sentință conform căreia s-a admis cererea

reclamantului, s-a anulat dispoziția nr. 213/2002 a Primarului comunei Densuș

și s-a dispus restituirea terenurilor în suprafață de 14867 mp, de 255 mp și

respectiv de 1747 mp, urmând ca reclamantul să respecte dispozițiile art. 14 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, iar, în privința terenului în suprafață de 1215 mp,

primarul comunei Densuș a fost obligat să-i atribuie prin compensare de teren

de aceeași categorie și valoare, conform raportului de expertiză topografică,

varianta IV, ce face parte din hotărâre; s-a mai dispus respingerea acțiunii

față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea deciziei sale, Curtea

de apel a reținut ca nepertinente criticile privind suprafața de teren

nesolicitată, situație în care a analizat drepturile de proprietate ale

autoarei reclamantului înscrise în Cartea funciară și cele măsurate de expertul

cauzei, drepturi raportate la cele solicitate, acțiunea nefiind limitată la

suprafața tabulară.

În privința construcțiilor de pe

terenul restituit, s-a avut în vedere că cea mai mare parte a acestora a

aparținut antecesoarei reclamantului și a existat înscrierea lor în Cartea

funciară, iar prin adresa nr. 849 din 6 septembrie 1954 se atestă că Gospodăria

agricolă Densuș deține imobilul, motiv pentru care îi pune proprietarului la

dispoziție chiria.

Se mai arată că sentința civilă nr.

877/91 a Judecătoriei Hunedoara evidențiază anexele gospodărești în litigiu,

iar raportul de expertiză constată că locuința pentru medic este liberă, iar

construcțiile au un grad avansat de degradare.

Referitor la regimul juridic,

instanța de apel are în vedere că pentru terenul în litigiu nu s-a emis titlu

de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, oferta fiind făcută pe cu totul alte

amplasamente, în extravilan, pentru a nu mai discuta, că în speță, s-a apreciat

că este vorba de o preluare abuzivă a imobilului (teren și construcții) de

către stat, fără titlu, astfel cum prevede art. 2 alin. (2) lit. h) din Legea

nr. 10/2001.

Apelul reclamantului s-a apreciat

nefondat deoarece, atâta timp cât partea din construcție o deține în posesie,

iar în cartea funciară nu este titularizată vreo altă persoană decât autoarea

reclamantului, nu se justifică cererea privind emiterea unei decizii de predare

a acestei porțiuni din imobil.

S-a considerat ca fiind corect

definită calitatea terenului de restituit în compensarea suprafeței ocupate de

primărie.

Împotriva susnumitei decizii a

instanței de apel au fost declarate recursuri de către recurentul-reclamant B.M.A.,

dar și de recurenta pârâtă Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța

alimentară a județului Hunedoara din cadrul Autorității Naționale.

Recurentul B.M.A., fără a-și încadra

motivele de recurs în drept, susține critici legate de executarea hotărârii și

care se pot încadra în pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Astfel recurentul arată, în privința

terenului de 3317 mp de sub construcții și aferent acestora, că trebuia

menționat în dispozitivul hotărârii ca o garanție că se va face corect

eliberarea titlului de proprietate, cu eliminarea unor interpretări

necorespunzătoare.

Totodată, același recurent

menționează cu privire la terenul, ocupat de primărie, în suprafață de 1.215 mp,

că atribuirea să se facă respectând valoarea de circulație deoarece instanța

i-a dat o „tentă” de subevaluare.

Sub acest ultim aspect, evidențiază

că și-a dat acordul de a primi teren în schimb, dar în anumite condiții

nerespectate și pentru care dorește să primească în echivalent suma stabilită

în expertiză la 99.552.240 lei.

Deliberând asupra acestui recurs,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge pentru simplu motiv că

instanțele s-au pronunțat în limitele în care au fost sesizate și au avut competența

să soluționeze litigiul în procedura urmată conform Legii nr. 10/2001, în baza

căreia a decis.

De aceea, investite în acest cadru

juridic, instanțele s-au pronunțat asupra terenurilor ce au făcut obiectul

Legii nr. 10/2001, iar cel pretins, aflat în posesie, ca fiind de sub

construcții și aferent acestora, urmează un alt regim juridic distinct, dat de

Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, lege care prevede o altă procedură

finalizată cu emiterea titlului de proprietate.

De aceea instanța nu a cuprins în

dispozitivul său mențiunea pretinsă de recurent.

Cât privește cea de-a doua critică,

însuși recurentul precizează că și-a dat acordul de a primi în schimb teren,

dar între timp opiniază că pretinde contravaloarea, ca echivalent.

Or, instanța a dispus ținând cont de

opțiunea recurentului exprimată irevocabil, așa cum acesta însuși recunoaște.

Or, la împrejurările de fapt deplin

stabilite s-a aplicat corect legea, așa încât, în concordanță cu dispozițiile

art. 314 C. proc. civ., nu poate casa hotărârea atacată sub aspectul criticilor

expuse în recursul analizat deja.

Aceeași decizie a instanței de apel

a mai fost criticată de recurenta Direcția sanitar veterinară și pentru

siguranța alimentelor a Județului Hunedoara care, invocând pct. 6 și 9 din art.

304 C. proc. civ., arată că au fost ignorate dispozițiile art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 213/98 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

dispoziții pe care le coroborează cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 ce prevăd „în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în

mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să respecte

documentațiile de urbanism legal aprobate”.

În acest context arată că pe o

porțiune din terenul în litigiu s-a construit dispensarul veterinar înainte de

anul 1989, nefiind întrunite cerințele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

pentru a nu mai discuta că pe acest teren există construcții ocupate,

evidențiate de expert, anume locuința medicului, dispensarul veterinar și alte

anexe.

Totodată, prin același recurs,

recurenta-pârâtă arată că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 deoarece nu a fost parte în procesul de concesionare și cu

toate că a indicat pe titular ca fiind Ministerul Agriculturii și Alimentației,

instanța nu s-a pronunțat.

Deliberând asupra recursului mai sus

menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge pe motivul că

aplicând corect legea, s-a stabilit, corespunzător ei, regimul juridic al

terenurilor, regim supus Legii nr. 10/2001 și pentru care a dispus în cadrul

dat de normele speciale ale acestei legi referitoare la preluarea abuzivă a

acestor proprietăți imobiliare.

În acest context s-a ținut cont de

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că în

cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcții, persoana

îndreptățită are dreptul la restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, urmând să respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.

În acest sens s-a ținut cont și de

probe, ca expertize, în care s-a menționat, de pildă, că locuința medicului

este liberă, iar construcțiile din această porțiune de teren sunt într-o stare

de degradare avansată, în așa fel încât nu pot fi folosite.

De aceea, față de textul invocat,

aplicabil în speță, s-a ținut cont și de spațiul ocupat de recurenta Direcția

sanitară, parte în contractul de concesiune, în funcție de care persoana

îndreptățită se va subroga în drepturile concedentului.

Ca atare, raporturile procesuale de

concesiune au fost statuate corect în sensul H.G. 446 din 19 iunie 1999,

Ministerul Agriculturii și Alimentației neputându-se legitima procesual în

cauză, astfel cum ar fi pretins recurenta-pârâtă.

Și acest recurs, pentru argumentele

expuse, se privește ca nefondat.

Așadar, ambele recursuri urmează a

se respinge întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de pct. 6 și 9 din

art. 304 C. proc. civ., în situația în care au fost respectate normele

procedurale în privința pronunțării în limita în care instanța a fost

competentă să soluționeze cauza cu privire la acțiunea dedusă judecății și

întemeiată fiind pe Legea nr. 10/2001 și în situația în care au fost aplicate

corect normele speciale ale acestei legi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul B.M.A. și de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor împotriva deciziei civile nr. 896/A din 3 iunie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.