ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8187/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8187/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Prin decizia civilă nr. 896 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor formulate de reclamantul B.M.A.
și de pârâții Direcția sanitară veterinară a județului Hunedoara, Deva și primarul împreună cu Consiliul local al comunei Densuș, împotriva sentinței civile nr. 1213/2003 a Tribunalului Hunedoara, sentință conform căreia s-a admis cererea reclamantului, s-a anulat dispoziția nr. 213/2002 a Primarului comunei Densuș și s-a dispus restituirea terenurilor în suprafață de 14867 mp, de 255 mp și respectiv de 1747 mp, urmând ca reclamantul să respecte dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar, în privința terenului în suprafață de 1215 mp, primarul comunei Densuș a fost obligat să-i atribuie prin compensare de teren de aceeași categorie și valoare, conform raportului de expertiză topografică, varianta IV, ce face parte din hotărâre; s-a mai dispus respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea deciziei sale, Curtea de apel a reținut ca nepertinente criticile privind suprafața de teren nesolicitată, situație în care a analizat drepturile de proprietate ale autoarei reclamantului înscrise în Cartea funciară și cele măsurate de expertul cauzei, drepturi raportate la cele solicitate, acțiunea nefiind limitată la suprafața tabulară. În privința construcțiilor de pe terenul restituit, s-a avut în vedere că cea mai mare parte a acestora a aparținut antecesoarei reclamantului și a existat înscrierea lor în Cartea funciară, iar prin adresa nr. 849 din 6 septembrie 1954 se atestă că Gospodăria agricolă Densuș deține imobilul, motiv pentru care îi pune proprietarului la dispoziție chiria.
Se mai arată că sentința civilă nr. 877/91 a Judecătoriei Hunedoara evidențiază anexele gospodărești în litigiu, iar raportul de expertiză constată că locuința pentru medic este liberă, iar construcțiile au un grad avansat de degradare. Referitor la regimul juridic, instanța de apel are în vedere că pentru terenul în litigiu nu s-a emis titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, oferta fiind făcută pe cu totul alte amplasamente, în extravilan, pentru a nu mai discuta, că în speță, s-a apreciat că este vorba de o preluare abuzivă a imobilului (teren și construcții) de către stat, fără titlu, astfel cum prevede art. 2 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Apelul reclamantului s-a apreciat nefondat deoarece, atâta timp cât partea din construcție o deține în posesie, iar în cartea funciară nu este titularizată vreo altă persoană decât autoarea reclamantului, nu se justifică cererea privind emiterea unei decizii de predare a acestei porțiuni din imobil.
S-a considerat ca fiind corect definită calitatea terenului de restituit în compensarea suprafeței ocupate de primărie. Împotriva susnumitei decizii a instanței de apel au fost declarate recursuri de către recurentul-reclamant B.M.A., dar și de recurenta pârâtă Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentară a județului Hunedoara din cadrul Autorității Naționale. Recurentul B.M.A., fără a-și încadra motivele de recurs în drept, susține critici legate de executarea hotărârii și care se pot încadra în pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Astfel recurentul arată, în privința terenului de 3317 mp de sub construcții și aferent acestora, că trebuia menționat în dispozitivul hotărârii ca o garanție că se va face corect eliberarea titlului de proprietate, cu eliminarea unor interpretări necorespunzătoare.
Totodată, același recurent menționează cu privire la terenul, ocupat de primărie, în suprafață de 1.215 mp, că atribuirea să se facă respectând valoarea de circulație deoarece instanța i-a dat o „tentă” de subevaluare. Sub acest ultim aspect, evidențiază că și-a dat acordul de a primi teren în schimb, dar în anumite condiții nerespectate și pentru care dorește să primească în echivalent suma stabilită în expertiză la 99.552.240 lei. Deliberând asupra acestui recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge pentru simplu motiv că instanțele s-au pronunțat în limitele în care au fost sesizate și au avut competența să soluționeze litigiul în procedura urmată conform Legii nr. 10/2001, în baza căreia a decis.
De aceea, investite în acest cadru juridic, instanțele s-au pronunțat asupra terenurilor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, iar cel pretins, aflat în posesie, ca fiind de sub construcții și aferent acestora, urmează un alt regim juridic distinct, dat de Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, lege care prevede o altă procedură finalizată cu emiterea titlului de proprietate. De aceea instanța nu a cuprins în dispozitivul său mențiunea pretinsă de recurent. Cât privește cea de-a doua critică, însuși recurentul precizează că și-a dat acordul de a primi în schimb teren, dar între timp opiniază că pretinde contravaloarea, ca echivalent. Or, instanța a dispus ținând cont de opțiunea recurentului exprimată irevocabil, așa cum acesta însuși recunoaște.
Or, la împrejurările de fapt deplin stabilite s-a aplicat corect legea, așa încât, în concordanță cu dispozițiile art. 314 C. proc. civ., nu poate casa hotărârea atacată sub aspectul criticilor expuse în recursul analizat deja. Aceeași decizie a instanței de apel a mai fost criticată de recurenta Direcția sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor a Județului Hunedoara care, invocând pct. 6 și 9 din art. 304 C. proc. civ., arată că au fost ignorate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/98 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dispoziții pe care le coroborează cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce prevăd „în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să respecte documentațiile de urbanism legal aprobate”.
În acest context arată că pe o porțiune din terenul în litigiu s-a construit dispensarul veterinar înainte de anul 1989, nefiind întrunite cerințele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a nu mai discuta că pe acest teren există construcții ocupate, evidențiate de expert, anume locuința medicului, dispensarul veterinar și alte anexe. Totodată, prin același recurs, recurenta-pârâtă arată că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece nu a fost parte în procesul de concesionare și cu toate că a indicat pe titular ca fiind Ministerul Agriculturii și Alimentației, instanța nu s-a pronunțat.
Deliberând asupra recursului mai sus menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge pe motivul că aplicând corect legea, s-a stabilit, corespunzător ei, regimul juridic al terenurilor, regim supus Legii nr. 10/2001 și pentru care a dispus în cadrul dat de normele speciale ale acestei legi referitoare la preluarea abuzivă a acestor proprietăți imobiliare. În acest context s-a ținut cont de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită are dreptul la restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, urmând să respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.
În acest sens s-a ținut cont și de probe, ca expertize, în care s-a menționat, de pildă, că locuința medicului este liberă, iar construcțiile din această porțiune de teren sunt într-o stare de degradare avansată, în așa fel încât nu pot fi folosite. De aceea, față de textul invocat, aplicabil în speță, s-a ținut cont și de spațiul ocupat de recurenta Direcția sanitară, parte în contractul de concesiune, în funcție de care persoana îndreptățită se va subroga în drepturile concedentului. Ca atare, raporturile procesuale de concesiune au fost statuate corect în sensul H.G. 446 din 19 iunie 1999, Ministerul Agriculturii și Alimentației neputându-se legitima procesual în cauză, astfel cum ar fi pretins recurenta-pârâtă.
Și acest recurs, pentru argumentele expuse, se privește ca nefondat. Așadar, ambele recursuri urmează a se respinge întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de pct. 6 și 9 din art. 304 C. proc. civ., în situația în care au fost respectate normele procedurale în privința pronunțării în limita în care instanța a fost competentă să soluționeze cauza cu privire la acțiunea dedusă judecății și întemeiată fiind pe Legea nr. 10/2001 și în situația în care au fost aplicate corect normele speciale ale acestei legi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.M.A. și de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva deciziei civile nr. 896/A din 3 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.