ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 33 din 10
februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă acțiunea civilă
în pretenții formulată de reclamanta SC V. SA Panciu împotriva pârâtei Agenția
Domeniilor Statului, a fost obligată pârâta către reclamantă la 21.627.619.799
lei reprezentând contravaloare investiții și la 240.921.198 lei cheltuieli de
judecată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel pârâta Agenția Domeniilor Statului.
Curtea de Apel Galați, prin decizia
civilă nr. 110 din 21 august 2003 a anulat ca netimbrat apelul.
Instanța de apel a reținut,
verificând îndeplinirea cerințelor de timbrare a apelului că pârâta a formulat
contestație împotriva taxei judiciare de timbru, care a fost soluționată de
Consiliul local, fiind respinsă și nu s-a putut face dovada că s-a formulat
contestație împotriva dispoziției nr. 3566 din 6 august 2003, emisă de Primarul
Municipiului Galați , drept urmare a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a
declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu
încălcarea, ori aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 10, instanța nu s-a
pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate și
art. 304 pct. 5 din același cod, instanța a încălcat formele de procedură
prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul urmează a fi admis pentru
considerentele ce succed.
Prin încheierea din 27 iunie 2003,
Curtea de Apel Galați a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a timbra
apelul cu suma de 120.460.599 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru
judiciar.
Contestația formulată de pârâtă
împotriva acestei măsuri a fost soluționată de Consiliul local Galați, care,
prin dispoziția nr. 3566 din 6 august 2003, a respins-o.
Pentru termenul din 21 august 2003
pârâta a depus o cerere prin care a solicitat, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1
C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă de
către Judecătoria Galați a pricinii ce are drept obiect anularea dispoziției
nr. 3566 din 6 august 2003 emisă de Primarul Municipiului Galați.
Instanța de apel, la termenul din 21
august 2003, reținând că reprezentantul pârâtei nu poate face dovada dacă a
fost contestată decizia amintită, a respins cererea de suspendare a judecății
și a anulat apelul ca netimbrat.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în
totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul
unei alte judecăți.
În mod greșit a reținut instanța de
apel faptul că pârâta nu poate face dovada existenței acestei judecăți,
întrucât, din documentele prezentate reiese că cererea de chemare în judecată a
Agenției Domeniilor Statului prin care solicită anularea Dispoziției nr. 3566/2003
se află la fila 75 din dosar.
De asemenea, din aceste înscrisuri
rezultă că pârâta a transmis acțiunea prin poștă, cu confirmare de primire, în
data de 20 august 2003, fiind primită la Judecătoria Galați la 22 august 2003.
Or, în acest context în care
situația nu era lămurită, instanța putea acorda un termen scurt pentru a se
verifica toate susținerile pârâtei.
În consecință, față de cele de mai
sus, se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care se vor avea în vedere și
celelalte susțineri ale recurentei, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor
Statului împotriva deciziei nr. 110 din 21 august 2003 a Curții de Apel Galați,
secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru
rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.