ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

decembrie 2003, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 379 din 29 noiembrie 2003,

emisă de pârâtă, precum și a procesului-verbal de control din 25 septembrie

2003, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, iar pe cale de

consecință, exonerarea societății de plata către bugetul de stat, a sumei de

7.144.832.285 lei, reprezentând profit accize, penalități de întârziere și

solduri.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 483 din 31

martie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus anularea parțială

a celor două acte administrative contestate și a exonerat-o pe aceasta de plata

următoarelor sume: 2.766.315.904 lei reprezentând accize, 2.826.799.501 lei

solduri accize și 331.957.908 lei penalități.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că privitor la sumele de 651.700.782 lei reprezentând profit,

384.449.030 lei solduri impozit pe profit și 83.609.160 lei penalități la

impozitul pe profit, opinia organelor de control și a Ministerului Finanțelor

Publice este corectă, deoarece potrivit Legii nr. 142/1998, cheltuielile

privind tichetele de masă, sunt deductibile la calculul profitului impozabil

potrivit Legii bugetare, iar legea bugetului pe anul 2000, cât și cea a

bugetului pe anul 2001, au prevăzut în acest sens, condiția ca angajatorii să

nu înregistreze obligații neachitate la scadență față de bugetul de stat.

Cum reclamanta avea asemenea

obligații restante, pe cale de consecință nu putea beneficia de facilitatea

deductibilității pentru sumele aferente tichetelor de masă achiziționate.

Privitor la obligația bugetară de

plată a accizelor, soldului și penalităților pentru acestea, instanța de fond a

găsit întemeiată, contestația reclamantei, reținând că aceasta îndeplinea

condițiile pentru a beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 164/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, invocând următoarele motive:

- În mod greșit, instanța de fond a

apreciat că intimata-reclamantă poate beneficia de facilitățile solicitate,

atâta vreme, cât nu îndeplinea condițiile cerute de art. 1 din O.U.G. nr.

164/2000, potrivit căreia beneficiul acestor facilități se acordă numai

agenților economici care „nu au obligații restante către bugetul de stat”.

Dimpotrivă, în cazul intimatei urmau să se aplice dispozițiile art. 4 din actul

normativ menționat, potrivit căruia „în cazul în care se constată că agentul

economic nu a achitat la termenele legale, toate obligațiile bugetare, acesta

nu mai beneficiază de reducerea accizelor cu 50%;

- Intimata nu poate beneficia de

reducerea cu 50% a accizelor, pentru că a depus cerere de acordare a acestei

facilități, la 24 octombrie 2000, iar art. 3 alin. (1) din ordonanță, prevedea

că cererea se depune „până la data de 15 a fiecărei luni”;

- Reclamanta-intimată putea

beneficia de reducerea respectivă, începând cu 1 decembrie 2000, și nu de la 1

noiembrie 2000, cum a reținut instanța de fond, deoarece, potrivit art. 3 alin.

(2) din actul normativ menționat, acest beneficiu se acordă din luna imediat

următoare celei în care s-a emis certificatul de atestare fiscală, iar acesta

s-a emis la 14 noiembrie 2000.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect, instanța de fond a

reținut că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 din

O.U.G. nr. 164/2000, pentru a beneficia de reducerea cu 50% a accizelor.

Această situație de fapt rezultă din

certificatul de atestare fiscală depus ca probă în dosarul de fond, în care

recurenta însăși confirmă că intimata nu avea obligații de plată restante.

Chiar și în situația în care ar fi

avut restanțe bugetare înregistrate la 30 septembrie 2000, potrivit

dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 164/2000, putea beneficia de facilitățile

conferite prin lege, cu condiția să le achite, în cotă procentuală, până la 31

decembrie 2000.

Ori din ordinul de plată depus în

dosarul de fond rezultă că intimata își achitase ultimele obligații bugetare,

la 21 noiembrie 2000, adică anterior termenului prevăzut de art. 2 din

ordonanță.

Nu se poate reține nici critica

potrivit căreia intimata-reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 3 din

O.U.G. nr. 164/2000, de a depune cererea de acordare a facilităților la data de

15 a lunii, deoarece ordonanța însăși a intrat în vigoare la data de 19

octombrie 2000, astfel încât cererea de solicitare a facilităților nu se putea

depune decât ulterior.

În ceea ce privește data de la care

intimata urma să beneficieze de reducerea accizelor, aceasta este, cum corect a

reținut instanța de fond, 1 noiembrie 2000, conform dispozițiilor art. 1 din

ordonanță, și nu 1 decembrie 2000, cum susține recurentul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

3 alin. (2), „agentul economic va practica accizele reduse cu 50% aferente

livrărilor din luna imediat următoare celei în care s-a eliberat certificatul

de atestare fiscală

”

.

Este adevărat că certificatul de

atestare fiscală a fost emis de către subordonata recurentului, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj, la 14 noiembrie 2000, dar aceasta, pentru

că nu s-a respectat dispoziția legală - art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.

164/2000, potrivit căreia organul fiscal teritorial avea obligația să facă

verificarea „în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării

cererii”. Cum cererea a fost depusă la 24 octombrie 2000, termenul de 5 zile se

împlinea la 29 octombrie 2000, ceea ce ar fi permis intimatei, să beneficieze

de facilitatea respectivă, așa cum prevede legea, pentru livrările din luna

imediat următoare, adică noiembrie 2000.

Cu alte cuvinte, recurentul invocă

în favoarea sa, culpa propriilor structuri, pentru a justifica data de 1

decembrie 2000, ca dată de la care intimata putea beneficia de facilități,

ignorând, totodată, faptul că O.U.G. nr. 164/2000 a fost abrogată la data de 8

decembrie 2000, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 252/2000.

În ceea ce privește circulara Ministerului

Finanțelor Publice nr. 1140/2000, invocată de recurent în susținerea acestui

motiv de recurs, aceasta nu poate fi reținută, deoarece prevederile sale sunt

contrare actului normativ în baza căruia a fost elaborat, fiind o adăugare la

lege.

Pentru aceste considerente, în baza

dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge

prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, împotriva sentinței

civile nr. 483 din 31 martie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 noiembrie 2005.