ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5901/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 5318 din

12 mai 2004, Judecătoria Cluj Napoca a admis cererea înregistrată de Biroul

Executorului Judecătoresc C.M.R. și, în consecință, s-a încuviințat executarea

silită a titlului executor contract de împrumut autentificat sub nr. 813 din 17

octombrie 2003 de Biroul Notarului Public Ș.I., privind de debitorul M.A. și pe

creditorul T.C., autorizând executorul judecătoresc să intre în spațiile

menționate în textul art. 384

1

alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva sentinței judecătoriei au

declarat apel debitorii M.A. și M.L.

Curtea de Apel Cluj

Napoca, prin decizia civilă nr. 2300/A din 24 noiembrie 2004 a respins apelul

ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs debitorii, care au invocat faptul că instanțele au

greșit investind cu formulă executorie și admițând executarea silită a

contractului de împrumut, de vreme ce prin hotărâre judecătorească definitivă

s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestui contract.

Încheierea primei instanțe s-a dat

în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite

fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ.

„Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie

civilă...”, iar în Cartea a III-a (art. 331-339 C. proc. civ.) sunt

„Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel că

norma din art. 373

1

C. proc. civ. se interpretează conform celei din

art. 331-339 C. proc. civ.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc.

civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă

de tribunal...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că

„instanța de executare este judecătoria....”, care „încuviințează executarea

silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art.

373

1

alin. (2)].

Norma imperativă relativă la

compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56

in Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data

judecării în primă instanță și în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit.

a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă

executorie.

Ambele proceduri intermediare, între

faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt

necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu

printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de

către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării

apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele

instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza

I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenței

judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită fiind în contradicție

cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin.

(3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele

judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând,

sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat

de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Cluj Napoca, ceea ce atrage casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 312

5

C. proc.

civ. pentru judecarea apelului la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

debitorii M.A. și M.L. împotriva deciziei nr.2300/A din 24 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

Tribunalului Cluj pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.