ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 857/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 857/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 190/2004, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara. În motivarea sentinței astfel pronunțate, instanța de fond a reținut că, urmare a îndrumărilor date de către instanța de recurs, s-au solicitat acte de la Arhivele Naționale, Ministerul Apărării Naționale, U.M. 02405 Pitești și de la Centrul Militar Județean Hunedoara, iar din examinarea acestora a rezultat că unitatea militară în care reclamantul a efectuat stagiul militar, U.M.
03262 Sibiu, a aparținut Ministerului Apărării Naționale. Reclamantul, în perioada satisfacerii stagiului militar, a prestat muncă, specialitatea construcții, munca fiind prestată în folosul armatei, astfel că această unitate nu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002 și ale H.G. nr. 1114/2002. Împotriva sentinței astfel formulate a declarat recurs, reclamantul V.L., invocând drept motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul a susținut că a fost încorporat la data de 10 ianuarie 1957, iar în livretul militar este menționat „Bun pentru construcții”, lucrând în grupa I, ca soldat neinstruit și a fost lăsat la vatră, la data de 31 decembrie 1958, de la U.M.
03262 Sibiu. În toată această perioadă și până la data de 30 decembrie 1955, a lucrat pe mai multe șantiere de construcții, nu a avut în dotare „armă”, nu a purtat uniformă militară și a lucrat la obiective civile. În 1965 (10 decembrie 1965) i s-au modificat abuziv rubricile 9, 11 și 12 din livretul militar, modificare ce nu reflectă realitatea. Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1 din Legea nr. 309/2002. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara să acorde drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 20 ianuarie 1957 - 31 decembrie 1957, cu începere de la 1 aprilie 2003. În cauză rezultă că reclamantul și-a efectuat stagiul militar la U.M.
03262 Sibiu, aflată în subordinea Regiunii a III-a militară și a Direcției Generale de Construcții și Cazare a trupelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Potrivit actelor de la dosar nu se poate susține că unitatea în care reclamantul a prestat muncă în timpul efectuării stagiului militar, a făcut parte din Ministerul Apărării Naționale și că anularea rubricilor din livretul său militar, aparține reclamantului. Totodată potrivit dovezii de la dosar (certificat nr. CR 313 din 4 iunie 2003), rezultă că reclamantul, în perioada 1 ianuarie 1957 - 31 decembrie 1957, a efectuat stagiul militar la U.M. 03262 Sibiu, fiind zidar. La fila 25 (livretul militar) se menționează că a avut funcția de rotar, această funcție fiind menționată și la dosarul de recurs (livret militar) în care la pct. 22 „Hotărârea comisiei de încorporare”, se specifică „Bun pentru construcții”.
În atare situație, Curtea va constata recursul, fondat, îl va admite, va anula decizia emisă de comisia de specialitate a pârâtei Casa Județeană de Pensii Hunedoara, obligând-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri și care să-i recunoască reclamantului, drepturile conferite de Legea nr. 309/2002, pentru perioada cuprinsă între 20 ianuarie 1957 - 31 decembrie 1957, cu începere de la data de 1 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de V.L. împotriva sentinței civile nr. 190 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantului. Anulează hotărârea nr. 2310/2415 din 28 februarie 2003 a Casei Județene de Pensii Hunedoara, pe care o obligă să emită o nouă decizie, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 20 ianuarie 1957 - 31 decembrie 1957, cu începere de la 1 aprilie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.