ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2762/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 686/A din 7 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul contestatorului T.A.M. împotriva sentinței civile nr. 884 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Brăila, secția civilă, potrivit căruia s-a respins contestația privind dispoziția nr. 9169/2003, emisă de Primăria Municipiului Brăila, ce a propus acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, acordarea de titluri de valoare nominală în cotă de 1/6 cuvenită notificatorului. În motivarea deciziei sale, instanța de apel se limitează la cota ideală cuvenită contestatorului, de 1/6, după ce face trimitere la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și interpretările textului prin Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, dar și analizează succesiunea autoarei contestatorului și vocația acestuia de succesor, astfel încât să evidențieze drepturile acestuia, ca persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a avut în vedere că, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la oferta de restituire prin echivalent, persoana îndreptățită trebuie să răspundă în scris în privința acceptării, iar lipsa răspunsului echivalează cu un refuz. În context, raportat la speță, s-a reținut că s-a contestat cota de 1/6 și s-a cerut să se depună referatul privind imposibilitatea restituirii în natură, nepretinzându-se o reevaluare a drepturilor cuvenite, decât în apel, ceea ce este inadmisibil față de art. 294 C. proc.

civ. Împotriva susnumitei decizii a curții de apel, a declarat recurs contestatorul T.A.M. care susține, în esență, că i-au fost greșit stabilite drepturile ce derivă din Legea nr. 10/2001, sens în care precizează că i se cuvine în temeiul acestei legi speciale o cotă de ½, căci cel de-al 3-lea succesor nu a notificat și deci nu a pretins despăgubiri de la imobilul demolat, ci numai în legătură cu moara, iar pe calea dreptului comun are o cotă de 1/3. Sub acest ultim aspect arată că renunțarea la succesiune, la nivelul anului 1978, nu are consecințe, nu produce efecte juridice. În principal recurentul invocă art. 4.6 din H.G. nr. 498/2003, potrivit căruia în situația renunțătorilor, cota lor profită succesibililor acceptanți împreună cu cei neacceptanți dintre notificatori, ce au fost repuși în termen.

Deliberând asupra recursului, Înalta Curte va respinge ca nefondat pentru următoarele rațiuni: Articolul 4 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost interceptat prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Decretul nr. 498/2003, arată că, de principiu, în condiția în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare, dreptul de proprietate se stabilește în cote ideale pe calea dreptului comun, decizia urmând a se limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. În situația renunțării la succesiune, arată aceleași norme, persoanele îndreptățite se repun de drept în termenul de acceptare odată cu depunerea notificării în condițiile legii, cum este și cazul recurentului.

Se mai menționează în interpretarea acestor norme metodologice că în ipoteza renunțării, de cota renunțătorului la succesiune urmează a profita succesibilii ce au acceptat, dar și de cei ce nu au acceptat succesiunea, dar care au făcut notificare în sensul Legii nr. 10/2001, fiind repuși în termen. Or, în speță, recurentul-contestator a renunțat la succesiunea părinților săi, dar alături de alți succesori formulează notificări asupra proprietății autorilor lor, bunicilor (V.)G. și S. care au avut șase copii, potrivit înscrisurilor și tabloului genealogic cu câte o cotă de câte 1/6 din averea părinților lor. Numai că, potrivit actului autentificat nr. 1418 din 28 mai 1931, s-a demonstrat că mama recurentului, T.K., autoarea sa directă, și-a înstrăinat cota de 1/6 de la părinți către nepotul B.A.G., împreună cu fratele său, V.P.

care și-a vândut cota de 1/6 către același nepot, astfel că acesta din urmă a dobândit de la colaterali cota de 2/6, la care se adaugă cota de 1/6 de la mama sa, B.A., ceea ce reprezintă un total de ½ din imobil. În acest sens, drepturile unuia dintre coproprietarii recurentului, respectiv B.A.G., cu privire la imobilul pus în discuție și în această cauză, au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 915/1998 a Tribunalului Brăila (devenită irevocabilă) și prin care s-a statuat că cealaltă cotă de ½ aparține celorlalți moștenitori ai autorilor comuni, V.G. și S. Pe de altă parte, se reține că autoarea directă a recurentului a avut alți trei copii, în afara recurentului, iar recurentul a formulat notificare nu numai pentru sine, dar și pentru fratele său, T.I.

Cu alte cuvinte, cealaltă cotă de ½ față de cea statuată deja prin hotărâre judecătorească, nu a rămas pe seama exclusivă a recurentului, contestator unic în această cauză, deoarece alături de acesta are aceleași drepturi și T.I., dar și verii săi, ce au făcut notificări în sensul Legii nr. 10/2001, toți cei enumerați având drepturi asupra cererii autorilor comuni, bunicii lor, V.G. și S. Prin urmare, cum nu subzistă nici unul din temeiurile invocate în ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează a respinge recursul în condiția în care s-a respectat art. 4 din Legea nr. 10/2004 cu privire la măsurile reparatorii cuvenite în anume limite recurentului, ca unul dintre comoștenitorii autorilor comuni, proprietari ai imobilului pus în discuție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T.A.M. împotriva deciziei civile nr. 686/A din 7 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.