ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4642/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 605

din 25 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 727/2005, în baza art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea petentului condamnat A.G. de

întrerupere a executării pedepsei închisorii aplicată prin sentința penală nr. 412

din 12 iunie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1860 din 9 aprilie 2002 a C.S.J.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petentul la 600.000 lei cheltuieli judiciare

statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin cererea formulată petentul A.G. a

solicitat întreruperea executării pedepsei detențiunii pe viață pe motive de

ordin familial, respectiv aceea că mama sa este foarte bolnavă și necesită

efectuarea unei intervenții chirurgicale la ochi, iar fiul său, în vârstă de 7

ani trebuie să fie înscris la școală.

Din cuprinsul actelor și

lucrărilor de la dosar a rezultat că petentul se află în executarea pedepsei

detențiunii pe viață aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav,

prin sentința penală nr. 412 din 12 iunie 2001 a Tribunalului București, secția

I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1860 din 9 aprilie 2002 a

C.S.J., secția penală.

S-a dispus efectuarea unui

referat de anchetă socială de către autoritatea locală din cuprinsul acestuia

rezultând că mama condamnatului locuiește împreună cu fiul condamnatului,

minorul A.F., precum și cu fiul său A.V., într-o casă proprietate personală,

construită din pământ bătut, compusă din trei camere, învelită cu țiglă, foarte

modest mobilată. Mama acestuia are vârsta de 73 ani, este suferindă, dar se

preocupă îndeaproape de copilul lui, îl îngrijește cu multă dragoste, îl

ocrotește, îi acordă o educație corespunzătoare, acesta fiind elev în clasa a II-a

la Școala generală nr. 1 din localitatea Grădiștea, are o pensie pentru limită

de vârstă de 1.334.000 lei, iar alocația de stat, precum și alocația

suplimentară a minorului A.F. se ridică la suma de 705.000 lei, alocație ce a

fost transferată de pe numele condamnatului, pe numele bunicii A.G. De

asemenea, pe lângă alocație primește pensia de 670.000 lei, în total însumând

un venit de 2.709.000 lei, insuficient pentru creșterea, educarea și

întreținerea minorului A.F., dar și pentru procurarea celor necesare traiului

zilnic, precum și al medicamentelor.

S-a concluzionat că familia

se descurcă greu, fără a crea însă greutăți comunității, situație probabilă

însă în cazul lăsării în libertate a petentului, care are un temperament

capricios.

Având în vedere obiectul

cauzei, instanța de fond a avut în vedere că întreruperea executării pedepsei,

pe temeiul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., se poate dispune doar

atunci când există dovezi suficiente din care să rezulte că lăsarea în

libertate a condamnatului pe o durată de cel mult trei luni reprezintă singura

posibilitate și este de natură să înlăture acele „consecințe grave” care s-ar

produce în caz contrar. De altfel, instanța supremă a decis, cu valoare de

principiu pentru cazul când se invocă motive familiale că pentru a se putea

acorda întreruperea executării pedepsei este necesar ca familia condamnatului

să se afle într-o situație specială, din care cauză executarea pedepsei de

către condamnat să aibă consecințe grave pentru acesta, iar luarea măsurii pe o

durată de cel mult trei luni să fie de natură cel puțin să amelioreze acea

situație.

Față de cele constatate prin

referatul de anchetă socială nu a rezultat existența unor anume împrejurări,

situația familiei condamnatului fiind grea, însă aceasta nu se datorează

detenției condamnatului și că, prin neacordarea unei întreruperi a executării pedepsei

închisorii de maxim 3 luni nu s-ar schimba în mod substanțial, astfel încât să

justifice admiterea cererii.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel condamnatul A.G., solicitând întreruperea

executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, întrucât mama sa este grav

bolnavă.

Prin decizia penală nr. 477/

A din 13 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1902/2005, a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A.G. împotriva sentinței penale nr.

605 din 25 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza

unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe

grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Aspectele învederate de

condamnat și care au rezultat din referatul de anchetă socială nu constituie

însă împrejurări speciale în înțelesul dispozițiilor legale invocate pentru a

justifica întreruperea executării pedepsei, astfel că în mod corect prima

instanță a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs condamnatul A.G., criticând-o, arătând în scris că a fost

sincer în timpul anchetei, solicitând reducerea pedepsei la 25 ani sau

întreruperea executării pedepsei pentru a-și rezolva problemele cu pensia pe

caz de boală și a-și căuta sănătatea.

La termenul de astăzi, instanța

din oficiu a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de condamnat.

Apărătorul recurentului

condamnat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării

pedepsei pentru motivele invocate de condamnat, apreciind că recursul este

declarat în termen.

Concluziile procurorului din

dezbateri, precum și poziția recurentului condamnat din ultimul cuvânt, atât cu

privire la tardivitatea recursului pusă în discuție, cât și pe fondul

recursului au fost consemnate în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte verificând

actele din dosarul de recurs, respectiv dovada de comunicare a copiei de pe

dispozitivul hotărârii nr. 477 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1902/2005 efectuată pentru condamnatul

A.G. la Penitenciarul Rahova, datată 17 iunie 2005, precum și declarația de

recurs a condamnatului rezultă că acesta a primit și semnat dovada de

comunicare la data de 17 iunie 2005, existând mențiunea declarării recursului

de către condamnat, iar declarația de recurs a fost motivată și datată de

condamnat la aceeași dată de 17 iunie 2005, astfel că recursul condamnatului a

fost declarat în termenul legal de 10 zile stipulat de art. 385

3

cu

referire la art. 363 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat

de condamnatul A.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat instanța de apel, însușindu-și argumentele primei

instanțe a considerat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de condamnatul A.G.,

nefiind îndeplinite dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în

cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu

privire la aprecierea probelor, stabilindu-se situația familială a

condamnatului din concluziile anchetei sociale efectuată în cauză, rezultând că

mama sa, în vârstă de 73 ani, este suferindă locuiește împreună cu fiul

condamnatului și cu fiul său într-o casă compusă din trei camere, modest

mobilată, se ocupă de fiul condamnatului, are o pensie pentru limită de vârstă

de 1.334.000 lei, iar alocația de stat, precum și alocația suplimentară a

minorului A.F. se ridică la suma de 705.000 lei, alocație ce a fost transferată

de pe numele condamnatului pe numele bunicii, care mai primește pensia de

670.000 lei, în total însumând un venit de 2.709.000 lei, insuficient pentru

creșterea, educare și întreținerea minorului, dar și pentru procurarea celor

necesare traiului zilnic, precum și al medicamentelor, astfel că se descurcă

greu.

Astfel, Înalta Curte nu

poate reține criticile recurentului condamnat invocate în scris, deoarece

reducerea pedepsei la 25 de ani nu poate face obiectul prezentului recurs care

se referă la o cerere ulterioară judecății fondului cauzei, specifică fazei de

executare a pedepsei, iar aspectele privind starea sănătății, cât și cele la

rezolvarea pensiei exced temeiului legal al cererii formulate.

Mai mult, durata maximă

pentru care se poate dispune întreruperea executării pedepsei de 3 luni

prevăzută de lege nu ar putea să conducă la ameliorarea situației familiale a

condamnatului.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte consideră că în cauză instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor legale atunci când și-a însușit argumentele instanței de fond,

apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 455, raportat la art.

453 lit. c) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Așadar, în cauză instanța de

apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele,

neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei

penale nr. 477/ A din 13 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 477/ A din

13 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 august 2005.