ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2398/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 321

din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul C.P.C. la:

- 7 ani și 6 luni închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C.

pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 17

octombrie 2003, la zi.

S-a luat act că partea

vătămată N.V.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin aceeași hotărâre,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S. Suceava suma de

10.535.168 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală

aferentă, începând cu data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare și

până la achitarea totală a debitului.

Diferit, inculpatul a mai

fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În dimineața zilei de 14

octombrie 2003, inculpatul C.P.C. s-a dus la bazarul din municipiul Suceava de

unde și-a cumpărat o pilă pentru ascuțit lanțul de la drujbă, după care s-a

întors cu o mașină de ocazie la domiciliul său din Mitocul Dragomirnei,

oprindu-se la magazinul A.F. Ț. unde a consumat băuturi alcoolice.

În jurul orei prânzului,

inculpatul s-a întors la domiciliu. Întrucât a constatat că și-a uitat pila la

locul unde a consumat băuturi alcoolice a revenit, în jurul orelor 17,00, unde

a rămas mai multă vreme, continuând să consume asemenea băuturi.

În același magazin, a venit

și partea vătămată N.V.G. care a consumat băuturi alcoolice la o altă masă,

fără însă a discuta cu inculpatul.

În jurul orelor 20,00, în

magazin a intrat numitul N.S., zis P., care era cunoscut atât cu inculpatul cât

și cu partea vătămată.

N.S. a comandat două beri,

iar inculpatul i-a cerut să-i dea și lui o sticlă cu o asemenea băutură.

Inițial N.S. a refuzat să

dea mers cererii inculpatului dar văzându-l că se afla sub influența băuturilor

alcoolice și știind că în asemenea situații devine violent, i-a spus

vânzătorului de la bar să-l servească cu o bere, pe care o va plăti el.

În timpul acestei discuții,

în spirit de glumă, inculpatul i-a spus lui N.S. „Stai Piciule să-ți bag o pilă

în gât”, iar acesta i-a răspuns că e păcat să strice pila pentru că e nouă, la

care inculpatul  i-a spus că are un cuțit cu lamă rabatabilă.

În momentele următoare,

inculpatul a desfăcut lama cuțitului l-a apucat pe N.S. de după cap și i-a

aplicat lovituri, provocându-i o crestătură cu vârful cuțitului pe gât, după

care i-a dat drumul.

La scut timp, inculpatul a

repetat operațiunea, în sensul că l-a crestat din nou pe gât pe N.S.

Modul de a se manifesta a

inculpatului l-a indignat pe partea vătămată, care i-a reproșat faptul de a fi crestat

pe N.S. cu lama cuțitului pe gât, între aceștia având loc o ceartă.

În jurul orelor 21,00,

vânzătorul de la bar, văzând că partea vătămată și inculpatul se ceartă și

chiar intenționau să se bată, i-a scos afară din bar, închizând ușa de acces.

După ce au fost scoși din

bar, atât partea vătămată cât și inculpatul au plecat, unul după altul, spre

casele lor, mergând pe același drum.

La un moment dat, cei doi

s-au oprit, ocazie cu care inculpatul i-a aplicat părții vătămate, cu un cuțit,

o lovitură în abdomen, după care a plecat acasă.

Partea vătămată s-a deplasat

pe lângă o mașină parcată în imediata apropiere și le-a cerut persoanelor

aflate înăuntru să-i acorde ajutor. Una din persoanele aflate în autoturism a

anunțat stația de salvare, iar partea vătămată a fost transportată la spital

unde, pentru a i se salva viața, a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Actul medico-legal întocmit

în cauză în urma examinării părții vătămate, a concluzionat că aceasta a

prezentat o plagă penetrantă abdominală cu hemiperitoneu și plăgi multiple

jejunale și mezenterică și contuzie mezobigmoidiană, leziuni ce s-au putut

produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor, și care i-au pus viața în

primejdie.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.P.C., pe care a criticat-o, în principal, cu privire

la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu este

el persoana care a lovit pe partea vătămată iar, în subsidiar, să se precedeze

la o nouă individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia nr. 25 din 31 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul C.P.C., pe care l-a obligat să plătească statului

suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus, în continuare, durata arestării preventive,

la zi.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a arătat că susținerile inculpatului nu sunt

întemeiate, deoarece „s-a dovedit cu declarațiile părții vătămate și cu

depozițiile martorilor C.I., I.E., S.I.M., N.S., H.G., A.L., R.L., P.C.C. și A.M.M.

că aflându-se în bar, sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul l-a

zgâriat la gât cu un cuțit pe N.S., pretinzând că face o glumă”, iar „când a

văzut că inculpatul repetă gestul și că N.S. sângerează, partea vătămată a

intervenit spre a preîntâmpina producerea unei fapte grave, mai ales că

inculpatul era beat și nu realiza ce s-ar fi putut întâmpla dacă mânuia cuțitul

cu o intensitate mai mare și pentru că inculpatul a ripostat, existând

pericolul încăierării, barmanul a scos afară părțile din local, încuind ușa de

la intrare, după care, toți cei de față au văzut că partea vătămată s-a

îndreptat către casă urmată fiind doar de inculpat, infirmându-se susținerea

acestuia că ar fi mers spre casă cu A.L., lucru negat chiar de aceasta.

În sensul susținerii că

inculpatul este autorul faptei, este și declarația părții vătămate care a

arătat că după ce a parcurs o porțiune de drum, a fost atacat și lovit de

inculpat cu un cuțit în abdomen, în sprijinul acestei afirmații fiind și

declarațiile martorilor S.I.M. și C.I. care au arătat că după închiderea

localului au stat amândoi pe o bancă în față, observând că inculpatul s-a

deplasat în urma părții vătămate și că nici o altă persoană nu o mai trecut pe

stradă în aceeași direcție până la momentul când au găsit-o pe victimă lovită,

la o distanță de 200 m.

S-a concluzionat că, față de

probele la care s-a făcut referire, nu există nici un dubiu că inculpatul este

autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, motiv pentru

care nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea.

Cu privire la cea de a doua

critică, severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că la stabilirea acesteia

instanța a ținut seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost

săvârșită, de consecințele acesteia și de persoana făptuitorului, care a avut o

poziție de negare pe tot parcursul procesului, în ciuda probelor evidente, elemente

în raport de care a făcut o justă individualizare cu respectarea cerințelor art.

72 C. pen., motiv pentru care nu se justifică reducerea pedepsei.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpatul C.P.C. pe care a criticat-o pentru

aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume, în principal

achitarea pentru că nu el este autorul faptei, iar, în subsidiar, reducerea

pedepsei pe care o consideră prea severă, prin reținerea în favoarea sa de

circumstanțe atenuante.

Recursul declarat de

inculpatul C.P.C. este nefondat.

Analizând actele și

lucrările de la dosar se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel

au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în

cauză și care confirmă faptul că inculpatul este autorul faptei pentru care a

fost trimis în judecată, fapta fiind încadrată în textele de lege

corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.

Cu privire la critica prin

care inculpatul solicita a se dispune achitarea, întrucât nu este autorul

faptei, având în vedere că a fost pe larg analizată de către instanța de apel,

ocazie cu care s-au arătat probele care susțin vinovăția acestuia, motivare

redată pe larg în prezenta decizie și pe care instanța de recurs și-i însușește

ca fiind conformă cu probele de la dosar, se constată că reluarea acestora nu

se mai impune, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nu a produs dovezi noi

care să contrazică situația de fapt reținută.

Cât privește cea de a doua

critică, reducerea pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, se

constată că, de asemenea, nu este întemeiată.

În cauză instanțele au făcut

o corectă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., iar pedeapsa aplicată, la

limita minimă a textelor de lege incriminatorii, nu poate fi considerată nici

severă și cu atât mai puțin exagerată.

În cauză, față de poziția

avută de inculpat pe întreg parcursul procesului penal de negare a faptului că

este autorul faptei, având în vedere și împrejurarea că acesta are antecedente

penale, anterior fiind condamnat pentru săvârșirea mai multor fapte penale,

între care și una de violență [(art. 182 alin. (1) C. pen.)] nu se justifică

reținerea de circumstanțe atenuante, executarea pedepsei aplicate de prima

instanță și menținută de instanța de apel în cuantumul și modalitatea de

executare stabilită, este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate,

având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că, recursul

declarat de inculpatul C.P.C. este nefondat și a fi respins, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.P.C. împotriva deciziei penale nr. 25 din 31 ianuarie

2005 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2003, la 11

aprilie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2005.