ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 575 din 7

mai 2003 Judecătoria Făgăraș a admis, în parte, acțiunea civilă principală

formulată de SC M. SRL împotriva pârâților I.M., N.N., N.L., B.O., P.V., P.L., G.E.,

D.E., M.N., M.S., N.M., S.V. și S.I., C.I., pentru stabilirea liniei de graniță

și obligația de a face și, în consecință:

A constatat că pârâții au ocupat

suprafața înscrisă în C.F. 2171 Făgăraș, nr. top 2330, 2331 proprietatea

reclamantei, după cum urmează: I.M.– suprafața de 210,70 mp; N.N. și N.L.– suprafața

de 85,90 mp; B.O.– suprafața de 20,70 mp; G.E.– suprafața de 19 mp; D.E.–

suprafața de 38,50 mp, M.N. și M.S.– suprafața de 8,50 mp, S.V. și S.I.–

suprafața de 24,70 mp și C.I.– suprafața de 63 mp.

A stabilit linia de graniță dintre

imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâților conform

raportului de expertiză tehnică întocmit de experții tehnici B.C. și M.E. ce

face parte integrantă din sentință, ca fiind linia de culoare roșie marcată în

planul de situație, cu punctele 39, 45, 61, 60, 57, 55 a, b, c, d, e, f g, 86

h, k, 41, 56, 84 și k.

A obligat pe pârâți să-și retragă

gardul și construcțiile amplasate pe terenul reclamantei sau în caz de refuz

autorizează pe reclamantă să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâților.

A respins acțiunea principală a

reclamantei împotriva pârâților B.C., F.M., M.V. și Statul Român prin

Municipiul Făgăraș, prin primar, pentru stabilirea liniei de graniță și

obligația de a face.

A respins cererea reconvențională a

pârâților D.E. și D.C.N. pentru revendicare.

A respins acțiunea civilă a

reclamanților M.N. și M.S. împotriva pârâtei SC M. SRL Beclean pentru

revendicare.

A respins cererea reconvențională a

pârâtului C.I. pentru revendicare.

L-a obligat pe pârâtul C.I. să

plătească expertului tehnic judiciar C.M. suma de 1.675.000 lei, reprezentând

onorariu de expertiză.

A obligat pe pârâții I.M., N.N., N.L.,

B.O., P.V., P.L., G.E., D.E., M.N., M.S., N.M., S.V., S.I. și C.I. să plătească

reclamantei suma de 14.545.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta este proprietara tabulară

a imobilului înscris în C.F. 2171 Făgăraș nr. top 2330, 2331, teren cu

construcții în suprafață de 4.046,4 mp, imobil dobândit prin cumpărare de la Cooperativa

de Consum Făgăraș. Cu privire la stabilirea liniei de graniță între acest

imobil și imobilele proprietatea pârâților s-a mai formulat o acțiune, litigiul

fiind soluționat prin sentințele civile nr. 408/1974 și nr. 147/1975 ale

Judecătoriei Făgăraș, însă fostul proprietar al imobilului nu a pus în

executare cele două hotărâri.

Prin raportul de expertiză tehnică

nr. 444/2002 întocmit de experții B. și M., a fost stabilită linia de graniță

între imobilul proprietatea reclamantei și imobilele proprietatea pârâților,

lucrare care a ținut seama de linia de graniță stabilită prin hotărârile de mai

sus.

Cererile reconvenționale formulate

de pârâții D.E., D.C.N. și C.I., cât și acțiunea civilă a reclamanților M.N. și

M.S. au fost respinse de prima instanță, întrucât aceștia nu au făcut dovada că

reclamanta ar fi ocupat suprafețele de teren revendicate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O.

Apelantul-pârât C.I. a criticat

hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:

Reclamanta a ocupat cu forța și prin

abuz peste 100 mp din grădina casei apelantului-pârât, pe care acesta și

părinții săi au folosit-o de peste 50 de ani, în condițiile cerute de art. 1847

C. civ.

Expertiza este complet eronată și

s-a bazat în exclusivitate pe afirmațiile și susținerile imaginare ale

reclamantei, care dorește să-și mărească nejustificat terenul cumpărat ilegal,

în dauna apelantului și a celorlalți pârâți.

Cererea reconvențională formulată de

apelantul-pârât nu a fost discutată.

În legătură cu obligarea sa la plata

sumei de 1.675.000 lei, onorariu de expertiză către expert C.M.,

apelantul-pârât arată că acest expert nici nu a făcut expertiza.

Apelantul critică și acordarea

cheltuielilor de judecată, reclamantei.

În consecință, apelantul-pârât C.I.

solicită casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelantul-pârât B.O. a criticat

sentința Judecătoriei Făgăraș, pentru următoarele motive:

Reclamanta a devenit proprietara

imobilului în anul 2000 ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

cu F. Brașov.

Linia de graniță existentă este

delimitată pe întreg perimetrul proprietății reclamantei, inclusiv pe latura

unde reclamanta are graniță comună cu apelantul.

Perimetrul a fost stabilit de comun

acord în procesul care a avut loc cu vechiul proprietar, sentința fiind pusă în

executare de către executorul judecătoresc. Această grănițuire a rămas așa cum

s-a stabilit cu fostul proprietar și astăzi.

În actul de vânzare-cumpărare

încheiat în formă autentică de către reclamantă cu fostul proprietar nu se face

nici o referire cu privire la existența vreunui litigiu cu privire la acest

imobil, la granița existentă, reclamanta cumpărând ceea ce era în posesia

vânzătorului la data la care s-a încheiat și contractul. Reclamanta nu poate

pretinde alte drepturi cu privire la acest imobil decât acelea existente în

realitate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Din memoriul tehnic întocmit de

organele abilitate rezultă faptul că apelantul-pârât are în prezent o suprafață

de 338,72 mp, ceea ce corespunde cu suprafața înscrisă în C.F. de 339 mp,

diferența de 0,28 mp încadrându-se din punct de vedere tehnic în toleranțele

admise pentru acest tip de măsurători. De asemenea, în contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de către apelantul-pârât cu vechiul proprietar este

trecută suprafața de 337,50 mp, această suprafață fiind reală, actul de

vânzare-cumpărare încheindu-se la o dată relativ recentă, respectiv la 17 iunie

1058, pe baza unei măsurători precise, planuri de situație și dezmembrare,

precise.

Constatarea făcută de expertiză că

apelantul ar deține în plus o suprafață de 45,90 mp este infirmată atât de

memoriul tehnic cât și de faptul că în suprafața stabilită în expertiză pentru

imobilele cu numerele administrative 59 și 61 în care a fost inclusă și o

suprafață din fața casei apelantului-pârât care aparține domeniului public.

Apelantul-pârât B.O. mai arată că la

stabilirea cheltuielilor de judecată prima instanță a încălcat prevederile art.

584 C. civ.

Apelantele D.E. și D.C.N. critică

hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive:

Reclamanta a devenit proprietara

imobilului prin cumpărare de la F. Brașov, fără ca în prealabil, să se

întocmească o schiță care să cuprindă întinderea exactă a imobilului. Deci,

reclamanta cumpără imobilul cu granițele existente la data vânzării, astfel cum

se află în prezent. În contractul de vânzare-cumpărare nu se face nici o

mențiunea cu privire la existența vreunui certificat privind linia de graniță.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză rezultă că imobilul proprietatea apelantelor are o suprafață de 482

mp, iar în realitate, acesta are numai 425 mp, deci cu 57 mp mai puțin.

Apelantele mai arată că au criticat

raportul de expertiză efectuat inițial și pe cele ulterioare, arătând că nu s-a

efectuat o verificare a hărții C.F., privind imobilele pârâților. S-a invocat

faptul că str. Narciselor a rezultat din comasarea și apoi dezmembrarea unui

teren agricol.

Neținând seama de aceste cerințe,

expertizele efectuate în cauză, nu pot constitui o probă de specialitate,

impunându-se a fi coroborate cu alte probe.

Este cunoscut faptul că înscrierile

din C.F. nu garantează suprafața și nici configurația imobilului ci numai

proprietatea. Or, ignorând acest lucru, instanța a admis acțiunea.

Din lipsa unei suprafețe de teren

din imobilul proprietatea apelantelor nu se poate trage o altă concluzie decât

că suprafața lipsă din imobilul proprietatea reclamantei nu se află în imobilul

proprietatea lor. Prin cedarea către reclamantă a suprafeței de 38,5 mp

imobilul apelantelor se reduce cu aproape 100 mp. Dacă instanța de fond reține

că înscrierile în C.F. garantează suprafața pentru reclamantă, nu se explică

această diferență foarte mare în minus. Este evident că negrănițuind suprafața

de teren, C.F. face ca fiecare dintre proprietari să-și suporte lipsa de teren.

În imobilul proprietatea apelantelor

a fost inclusă și o suprafață de teren ce aparținea domeniului public al

municipiului Făgăraș. Acest lucru rezultă și din dosarul nr.153/1972 al

Judecătoriei Făgăraș, din care rezultă că imobilele proprietatea tuturor

pârâților au o lungime de la strada Narciselor și până la granița cu imobilul

proprietatea reclamantei, de 35 m. Tot în acel dosar s-a mai stabilit că de la

linia de graniță dintre apelante și până la linia de graniță cu vecinul de la

nr.91 A este o distanță de 16 m pe partea cu nr.53 și 22, 60, nu pe partea cu

nr. administrativ 57. Aceasta este granița dintre cele două imobile, așa cum

susține F. Brașov, antecesoarea reclamantei. Reclamanta, cumpărând de la F., nu

putea pretinde mai mult decât a avut aceasta.

Reclamanta trebuie să dovedească că

apelantele au mutat gardul, strămutând granița dintre cele două imobile.

Apelantele mai critică hotărârea în

ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată făcută cu ignorarea

dispozițiilor art. 584 C. civ.

Un alt motiv de critică a sentinței

îl constituie respingerea cererii reconvenționale fără o motivare

corespunzătoare.

Apelanții-pârâți M.N. și M.S. nu au

formulat motive de apel, astfel încât instanța se va pronunța pe baza motivelor

și mijloacelor de apărare invocate la prima instanță, conform art. 292 alin. (2)

C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC M. SRL

Beclean a depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea tuturor

apelurilor, ca nefondate.

Tribunalul Brașov, secția civilă,

prin decizia nr. 225 A din 6 aprilie 2004 a admis apelurile declarate de

pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O. împotriva sentinței civile nr. 575

din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraș, pe care o schimbă în parte, în sensul

că:

Obligă pe pârâții I.M., N.N. și N.L.,

în calitate de moștenitor al pârâtei N.L., B.O., P.V. și P.L., G.E., D.E., M.N.

și M.S., N.M., S.V. și S.I. și pe C.I. să plătească reclamantei SC M. SRL,

următoarele sume de bani, cu titlu de cheltuieli de judecată:

- I.M. – suma de 1.702.545 lei;

- N.N. și N.L. – suma de 1.702.545

lei;

- B.O. – suma de 1.702.545 lei;

- P.V. și P.L. – suma de 1.702.545

lei;

- G.E. – suma de 1.702.545 lei;

- D.E. – suma de 27.545 lei;

- M.N. și M.S. – suma de 27.545 lei;

- N.M. – suma de 1.702.545 lei;

- S.V. și I. – suma de 1.702.545

lei;

- C.I. – suma de 27.545 lei.

Înlătură din sentința apelată

dispoziția privind obligarea pârâților amintiți la plata sumei de 14.575.500

lei.

Păstrează restul dispozițiilor.

Obligă intimata-reclamantă SC M. SRL

să plătească apelantului-pârât B.O. suma de 4.000.000 lei, reprezentând

cheltuieli în apel.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut că în timpul soluționării apelurilor, intimata-pârâtă N.L.

a decedat, moștenitorii săi fiind N.N., în calitate de soț, parte în proces și L.N.,

în calitate de fiu, instanța dispunând introducerea acestuia în cauză, prin

Încheierea din 26 noiembrie 2003.

S-a mai reținut că analizând actele

și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate de

apelanții-pârâți C.I., D.C.N., D.E. și B.O. precum și în raport de motivele și

mijloacele de apărare invocate în fața primei instanțe, pentru apelul declarat

de apelanții-pârâți M.N. și M.S., se constată următoarele:

Apelantul-pârât C.I. a invocat

uzucapiunea terenului în suprafață de 100 mp, în condițiile cerute de art. 1847

C. civ.

Or, invocarea acestui temei de drept

este inadmisibilă în Transilvania, unde este aplicabil sistemul de publicitate

prin cărți funciare, Decretul-lege nr. 115/1938 fiind cel care reglementează

uzucapiunea.

Prin Legea nr. 389/1943, în

Transilvania s-au extins prevederile Codului civil, iar în nordul

Transilvaniei, prin Legea nr. 260/1945 s-a menținut vechea reglementare a

cărții funciare.

În ceea ce privește uzucapiunea

începută anterior intrării în vigoare a legilor menționate, s-a prevăzut că va

fi cârmuită în ceea ce privește natura, durata și efectele ei de prevederile

legii sub care a început. Întrucât apelantul-pârât susține că a început

posesiunea în urmă cu 50 ani, rezultă că legea aplicabilă este Decretul-lege

nr. 115/1938. Întrucât terenul pentru care apelantul susține că a dobândit

dreptul de proprietate prin uzucapiune se află pe un teritoriu în care

transmiterea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată prin

dispozițiile art. 27 și art. 28 din acest act normativ iar nu de dispozițiile

Codului civil. Această soluție se bazează pe faptul că în sistemul de carte

funciară drepturile reale imobiliare se pot dobândi, în afară de cazurile

expres prevăzute de lege (art. 26), numai prin înscriere în cartea funciară,

astfel că uzucapiunea dreptului de proprietate imobiliară având un caracter de

excepție, se aplică dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, iar Legile nr. 511/1938

și 241/1947 de punere în aplicare a acestei legi prevăd că dispozițiile Codului

civil nu se vor aplica în măsura în care sunt contrarii prevederilor legii

pentru unificarea cărților funciare.

Ca urmare, în speță, apelantul-pârât

putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, numai în condițiile art. 27

și art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Art. 27 dispune că în situația în

care s-a înscris în cartea funciară un titlu nevalabil, drepturile reale vor

putea fi dobândite prin uzucapiune, dacă uzucapantul le-a posedat cu

bună-credință timp de 10 ani.

Or, apelantul nu a invocat o astfel

de înscriere în temeiul unui titlu nevalabil, nefiind îndeplinite, în

consecință, condițiile uzucapiunii tabulare prevăzute de art. 27. Art. 27

dispune că acela care a posedat imobilul în condițiile legii o perioadă de 20

de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate intabulat va putea

solicita intabularea dreptului dobândit prin uzucapiune. În speță, nu poate fi

vorba de o posesiune după moartea titularului dreptului de proprietate

intabulat, de vreme ce proprietarul tabular al imobilului a fost F. , care a

transmis apoi dreptul său reclamantei, persoană juridică.

Pe de altă parte, chiar dacă în

speță ar fi aplicabile dispozițiile Codului civil, apelatul-pârât C.I. nu a

făcut dovada posesiunii în condițiile art. 1169 C. civ., că a existat intenția

de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, nefiind vorba

de o simplă detenție materială a imobilului, că această posesie a fost utilă,

nu a fost viciată sau precară.

Prin urmare, motivul de apel

referitor la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață

de 100 mp de către apelantul-pârât C.I. este neîntemeiat.

Apelantul mai arată că expertiza

este complet eronată, bazându-se în exclusivitate pe afirmațiile reclamantei.

Așa cum rezultă din raportul de

expertiză întocmit de experții B. și M., concluziile acestuia s-au bazat pe

cercetarea arhivei de C.F. și pe măsurătorile realizate cu instrumente precise,

urmărindu-se, în special, limitele imobilelor și construcțiilor. Suprafețele

s-au calculat analitic din coordonate și s-au verificat geometric.

Identificarea scriptică a imobilelor s-a completat cu măsurători în teren,

ținându-se cont de schița de carte funciară. Experții mai arată că la

stabilirea graniței nu s-au putut lua în considerare dezmembrările figurate pe

planșele executate în vederea sistematizării cvartalului, deoarece acestea ar

afecta nr. top 2330 și 2331, numere care, în evidența cărții funciare, nu au

fost afectate de dezmembrări sau comasări. Instanța de apel ca și prima

instanță achiesează la această concluzie a experților, având în vedere efectul

constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F., prevăzut de art. 17 și art. 32

din Decretul-lege nr. 115/1958.

Prin completarea la raportul de

expertiză și răspunsul la obiecțiuni s-au refăcut măsurătorile conform graniței

stabilite prin sentințele civile nr. 408/1974 și 147/1975, graniță trasată

conform expertizei întocmite de ing. S.Ș. Diferențele dintre această lucrare și

expertiza întocmită de experții B. și M. se datorează faptului că prima

expertiză s-a bazat pe măsurători realizate cu ruleta, iar expertiza de față cu

aparatură topografică performantă. Ca urmare, expertiza în temeiul căreia s-a

dispus stabilirea graniței s-a bazat pe o probă științifică, care se

coroborează cu concluziile expertizei întocmite de expert S., cu planul C.F. și

cu înscrierile din C.F.

Nefondată este și susținerea

recurentului C.I. că cererea reconvențională i-ar fi fost respinsă fără a fi

fost discutată.

Or, prima instanță a respins cererea

cu motivarea că pârâtul-reclamant reconvențional nu a făcut dovada că

reclamanta ar fi ocupat suprafața de teren revendicată. Deși succintă, această

motivare fundamentează dispoziția primei instanțe privind respingerea cererii

reconvenționale. Din raportul de expertiză rezultă că reclamanta nu a ocupat

nici o porțiune de teren din proprietatea pârâtului C., ci dimpotrivă, că acest

pârât a ocupat 63 mp din terenul reclamantei.

Apelantul solicită casarea hotărârii

primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Făgăraș, însă

art. 297 C. proc. civ. prevede doar posibilitatea schimbării în tot sau în

parte a hotărârii atacate sau anularea acesteia.

Tot nefondată este și critica

recurentului C.J. referitoare la plata onorariului de expertiză către expertul

C., acest expert întocmind lucrarea ce se află în dosar. Faptul că hotărârea

judecătorească nu s-a întemeiat pe această expertiză nu înseamnă că ea nu

trebuie plătită.

Din motivele de apel invocate de

apelantul-pârât rezultă că acesta a înțeles să critice și obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată, critică făcută și de apelanții-pârâți D.C.N., D.E.

și B.O.

Potrivit art. 584 C. civ., orice

proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu

a lui, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate. Ca urmare și

reclamanta trebuie să suporte o parte din cheltuielile purtate cu prezentul

proces.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată pentru grănițuire, instanța constată că s-au dovedit: 300.000 lei taxă

judiciară de timbru și 3000 lei timbru judiciar; 13.400.000 lei onorarii

experți, plătite de reclamantă; 1.675.000 lei, onorariu expert C., la care a

fost obligat pârâtul C.J.; 1.675.000 lei, onorariu expert C., plătit de pârâții

M. și 1.675.000 lei onorariu expert C., plătit de pârâta D.

În total, s-au făcut cheltuieli de

judecată de 18.728.000 lei din care fiecare proprietar al fondurilor învecinate,

față de care a fost admisă acțiunea, trebuie să suporte o parte egală. Fiind

vorba de 11 fonduri, rezultă că fiecare proprietar trebuie să suporte câte

1.702.545 lei.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelul declarat

de apelantul-pârât C.J. pentru motivul de apel vizând cheltuielile de judecată,

schimbând, în parte, hotărârea primei instanțe.

În ceea ce privește apelul declarat

de D. și D.R., Tribunalul constată următoarele:

Neîntocmirea unei schițe a terenului

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între F. și reclamantă

și nemenținerea vreunui litigiu existent în legătură cu linia de graniță nu au

nici o relevanță în cauză, reclamanta înscriindu-și dreptul de proprietate în

cartea funciară, înscriere care garantează dreptul său, în conformitate cu

dispozițiile art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Fiind

proprietar tabular al imobilului în limitele identificate prin planul de

situație de C.F., pe baza căruia s-a întocmit și raportul de expertiză realizat

de experții B. și M., reclamanta are dreptul să solicite stabilirea liniei de

graniță dintre terenul proprietatea sa și fondurile învecinate.

Deși contestă măsurătorile realizate

de expert, apelantele nu au solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.

De altfel, întinderea exactă a proprietăților nu are importanță, de vreme ce,

în speță, încetează doar granița dintre fondurile învecinate.

Apelantele s-au plâns că nu s-a

făcut o verificare a hărții de C.F. Or, așa cum s-a arătat raportul de

expertiză conform căruia s-a stabilit linia de graniță, s-a întemeiat pe planul

de C.F. Experții au ținut seama, în primul când, de înscrierile din cartea

funciară, de actele care au stat la baza acestor înscrieri, ca și de planurile

de situație, de la C.F.

Dintre toate motivele de apel

invocate de apelante este întemeiat doar motivul referitor la cheltuielile de

judecată, ceea ce va face ca, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul să

admită apelul declarat de apelantele-pârâte D. și D.R. schimbând, în parte,

hotărârea primei instanțe.

În ceea ce privește apelul declarat

de apelantul-pârât B.O., instanța constată următoarele:

Apelantul-pârât susține că linia de

graniță este delimitată în baza unei hotărâri puse în executare, respectiv a

sentinței civile nr. 708/1974 a Judecătoriei Făgăraș. Apelantul nu a făcut,

însă, nici o dovadă, în acest sens.

Din expertiza întocmită de experții B.

și M. rezultă că linia de graniță stabilită prin raportul de expertiză realizat

de expertul S. nu este respectată. De altfel, experții desemnați în cauză au

întocmit planul de situație final, în funcție de planul de situație final,

acest fapt rezultând din răspunsul la obiecțiuni.

Motivele de apel referitoare la

contractul de vânzare-cumpărare nu sunt fondate, situația fiind similară cu cea

reținută la apelantele D. și D.R.

Nici memoriul tehnic invocat de

apelantul-pârât nu poate determina o modificare a concluziilor expertizei în

temeiul căreia prima instanță a dispus stabilirea liniei de graniță, de vreme

ce este o expertiză extrajudecătorească, iar identificarea limitelor de

proprietate s-a făcut doar în prezența proprietarilor imobilului apelantului,

fără citarea tuturor părților, ca în cazul expertizei B. și M.

De asemenea, nu poate fi primit

motivul de apel referitor la suprafața reală a imobilului proprietatea sa,

relevantă fiind doar stabilirea corectă a liniei de graniță.

Pentru motivul de apel referitoare

la cheltuielile de judecată, Tribunalul urmează a admite apelurile declarate de

apelanții B.O., M.N. și M.S. schimbând, în parte, hotărârea primei instanțe.

În ceea ce privește apelul declarat

de apelanții M. instanța apreciază că instanța de fond a stabilit corect linia

de graniță pe aliniamentul indicat în raportul de expertiză întocmit de

experții B. și M. și a dispus legal asupra acțiunii formulate de acești pârâți,

ținând cont de faptul că din raportul de expertiză rezultă că pârâții M. ocupă

din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 8,50 mp.

Având în vedere aceste considerente

de fapt și de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să

admită apelurile declarate de pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O.

împotriva sentinței civile nr. 575 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraș, pe

care o va schimba, în parte, numai în ceea ce privește cheltuielile de

judecată, înlăturând dispoziția referitoare la plata sumei de 14.575.000 lei

către reclamanta și păstrând restul dispozițiilor.

Instanța va obliga, în baza art. 274

C. proc. civ. pe reclamantă la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către

apelantul-pârât B.O.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recursuri pârâții D.E., D.C.N., M.N., M.S. și B.O.

În susținerea recursurilor

declarate, recurenții au reiterat aceleași motive ca la apel.

Recursurile sunt nefondate.

Atât la fond, cât și în apel, s-a

demonstrat pe larg, de ce instanțele consideră criticile formulate de recurenți

ca nefondate.

Aceleași considerente, temeinic

întemeiate pe elemente de fapt și de drept rezultate din actele și probele

dosarului duc această Curte la concluzia temeiniciei și legalității hotărârilor

pronunțate și implicit la concluzia netemeiniciei recursurilor declarate în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții D.E., D.C.N., M.N., M.S. și B.O. împotriva deciziei nr. 225

din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.