ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7957/2005

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 177 din 7

iulie 2003, Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de reclamantul T.N.,

în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Focșani, Prefectura

județului Vrancea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a

constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, astfel: pentru imobilul din str. D. suma de 157.156.500 lei;

pentru imobilul din str. O. suma de 338.130.000 lei; pentru terenul în

suprafață de 715 mp suma de 673.351.000 lei, sume ce vor fi actualizate conform

indicelui de inflație la data plății efective.

S-a respins excepția

inadmisibilității, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și s-a luat act că nu se cer cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că bunicul reclamantului a dobândit, conform actelor

depuse la dosar, casele de locuit situate la intersecția străzii O. cu strada D.

Imobilul situat în str. D. avea o suprafață construită de 103,56 mp, iar cel

situat în str. O. avea suprafața de 161,20 mp. Ambele construcții erau din

cărămidă, acoperite cu tablă și dotate cu sobe, iar suprafața de teren aferentă

construcțiilor a fost de 700 mp.

Proprietarul T.I. este înscris la

rol cu imobilele până în anul 1959, când, potrivit Decretului nr. 92/1950,

„este expropriat, fără a-i fi acordate despăgubiri”, iar în baza Decretului nr.

387/1978 s-a dispus demolarea construcțiilor pentru construirea unui număr de

340 apartamente. În prezent terenul este ocupat de construcții, alee și garaje.

Reține instanța de fond că valoarea

imobilelor a fost stabilită de expert la data demolării, iar stabilirea

măsurilor reparatorii în echivalent se face prin transformarea în dolari a

sumelor respective. Valoarea terenului la piața liberă a fost stabilită de

expert la suma de 673.351.000 lei.

Se mai reține că, deoarece

reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

excepția inadmisibilității nu este întemeiată.

Reclamantul a notificat atât

Primăria municipiului Focșani, cât și Prefectura județului Vrancea.

Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001,

în 60 zile de la înregistrarea notificării, unitatea are obligația să se

pronunțe, iar potrivit art. 26 din lege, dacă nu s-a răspuns la notificare, persoana

îndreptățită poate solicita în justiție restituirea bunului.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

civilă nr. 138/A din 7 octombrie 2003, a admis apelurile declarate de Primăria

municipiului Focșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, a schimbat sentința apelată și a respins

acțiunea formulată de reclamant ca fiind prematur introdusă.

Instanța de apel a reținut că

mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din 2 etape

succesive și că acțiunea în justiție nu poate fi exercitată decât după

epuizarea procedurii administrative prealabile, care este obligatorie și care

se încheie prin emiterea unei dispoziții. De aceea, cererea în justiție

introdusă contra persoanei notificate, fără a face dovada parcurgerii și

epuizării procedurii administrative, este prematură.

Or, în speță, reclamantul s-a

adresat Prefecturii județului Vrancea cu notificare la data de 22 mai 2001,

solicitând restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilele situate în

Focșani, str. O. și str. D., iar prefectura i-a comunicat, cu adresa nr. 224

din 19 octombrie 2001, că a transmis notificarea primăriei. De aceea,

reclamantul trebuia să aștepte răspunsul la notificare și numai dacă era

nemulțumit de modul de soluționare putea să se adreseze instanței.

Se mai reține, că termenul stabilit

de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este de recomandare, prin lege

nefiind prevăzută vreo sancțiune pentru nerespectarea lui.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.,

în esență, arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Susține recurentul că, potrivit art.

23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau dispoziție asupra notificării și că natura juridică a

termenului de recomandare nu legitimează nerespectarea lui. Lăsarea în

nelucrare a notificării, prin nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din

lege, reprezintă dovada unui refuz, care poate fi atacat în justiție.

Recurentul arată că, incluzând în

obiectul acțiunii în justiție și refuzul de soluționare a cererii, argumentul

instanței de apel că persoana îndreptățită nu poate să atace acest refuz este

contrar dispozițiilor legale.

Prin argumentul folosit, instanța de apel trimite persoana

îndreptățită să folosească procedura contenciosului administra-tiv, depășind

astfel atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se legiuitorului.

Mai susține recurentul, că

respingerea acțiunii ca prematur introdusă constituie denegare de dreptate,

pentru că s-a refuzat admiterea cererii de stabilire a măsurilor reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente:

Recurentul a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., însă în cauză sunt incidente numai

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 4 C. proc. civ., are în vedere situația în care prin hotărârea atacată

instanța, depășind atribuțiile puterii judecătorești, a intrat în cele ale

autorității executive sau legislative.

Or, în prezenta cauză, instanța de

apel, fără a impieta asupra atribuțiilor celorlalte autorități, a schimbat

sentința apelată, prin care tribunalul a cercetat cauza în fond, reținând că

acțiunea este prematur formulată, pentru că reclamantul nu a primit răspuns la notificare

prin emiterea unei dispoziții de către persoana notificată, iar termenul

prevăzut de lege pentru emiterea dispoziției este de recomandare.

Această soluție este nelegală,

deoarece din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a adresat cu

notificare Prefecturii județului Vrancea, prin care solicită măsuri

reparatorii, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Notificarea are conținutul prevăzut

de art. 21 alin. (2) din lege, iar în finalul cererii există precizarea că se

depun alăturat actele cu care se face dovada calității reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Prin adresa nr. 2754 din 19 octombrie

2001, Prefectura județului Vrancea, confirmă primirea notificării și comunică

reclamantului că cererea acestuia a fost transmisă Primăriei municipiului

Focșani, competentă, potrivit art. 33 din Legea nr. 10/2001, să o soluționeze.

Deși notificarea transmisă de

Prefectura județului Vrancea a fost înregistrată la Primăria municipiului

Focșani la nr. 19810/2001, fapt confirmat prin adresa aflată la dosarul

tribunalului, această pârâtă nu a răspuns reclamantului în termenul de 60 de

zile prevăzut de art. 23 din lege (art. 25 din legea republicată) și nici

ulterior.

Prin adresa nr. 12436 din 12 august

2002, trimisă după data înregistrării acțiunii, Primăria municipiului Focșani

îi comunică reclamantului că se va proceda la emiterea dispoziției motivate după

ce Guvernul va emite Norme metodologice de calcul a măsurilor reparatorii

privind imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001. Dispoziția nu a fost

emisă nici după data intrării în vigoare a H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Faptul unității notificate de a nu

emite dispoziția prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea

republicată) și susținerile făcute de aceasta în cursul procesului echivalează

cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii.

Or, acest refuz, care nu poate

constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a dreptului

recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanță, deoarece prin refuzul

unității notificate de acordare a măsurilor reparatorii s-a născut dreptul

acestuia de a cere restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor, așa

cum se precizează în acțiune.

Prin urmare, greșit instanța de

apel, admițând apelul declarat de pârâți, a respins acțiunea ca prematur

formulată, fără să intre în cercetarea fondului.

Pentru considerentele expuse, se va

admite recursul declarat de reclamant, va fi casată hotărârea recurată și,

conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza instanței de apel

pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării apelurilor se

vor avea în vedere toate mijloacele de apărare formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul T.N. împotriva deciziei civile nr. 138/A din 7 octombrie 2003 a

Curții de Apel Galați, pe care o casează.

Trimite cauza aceleași instanțe spre

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2005.