CtEDO 22.06.2006 Auto

CASE OF AVAKOVA v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
22.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1 (length);Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic and Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AVAKOVA v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE AVAKOVA v. RUSSIA (Declarația nr. 30395/04) HOTĂRÂREA STRASBOURG 22 iunie 2006 FINAL 22/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Avakova v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, L. Loucaides, dna F. Tulkens, dna N. Vajić, A. Kovler, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dl Nielsen, grefierul secțiunii deliberat în privat la 1 iunie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30395/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Tamara Tigranovna Avakova („reclamantul”), la 31 iulie 2004. Guvernul Rusiei („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 4 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Sf. Petersburg. La 1 martie 1994, o companie de construcții deținută de stat “Lengidroenergospetsstroy” („Lengidroenergosstroy”) („Lengidroenergospetsstroy” („Lengidroenergosstroy”) („Lengidroenergosstroy) („Lengindroenergosstroy) („Lengiоитенное ситителилелилс , denumit în continuare „SZS”) a semnat un contract, în temeiul căruia LenGESS s-a angajat să construiască un bloc de apartamente în St. Petersburg și SZS a fost de a finanța construcția în parte. Prin considerente, SZS a fost de a primi titlul unui anumit număr de apartamente în construcția finalizată. Pentru a ridica fonduri, SZS a colectat bani din partea investitorilor privați care trebuiau să devină eventuali proprietari ai apartamentelor. La 21 noiembrie 1994, reclamantul a semnat un contract pentru achiziționarea unui apartament cu SZS. La 8 decembrie 1995, reclamantul a plătit prețul stabilit în întregime. Se pare că, după construirea blocului de apartamente, LenGESS a refuzat să transfere numărul stabilit de apartamente către SZS, susținând că finanțarea ridicată de acesta din urmă era insuficientă. În decembrie 1997, SZS a deferit LenGESS în fața Curții de District Kuybyshevskiy din St. Petersburg, în căutarea executării contractului de 1994. La 5 mai 1999, conform reclamantului, sau la 19 octombrie 1999, potrivit Guvernului, reclamantul a interzis procesul în fața Curții de District Kuybyshevskiy ca co-plăciune împotriva LenGESS, care urmărește obținerea titlului în apartamentul pentru care a plătit. 10. La o dată neespecificată, Curtea de District Kuybyshevskiy a stabilit o audiere pentru 24 de ani. La 10 mai 2000, Curtea de District Kuybyshevskiy a întrerupt procesul, declarând că nu are competența de a dispune de reclamație și că litigiul va fi judecat de instanțe comerciale. 12. La 29 iunie 2000, St. Tribunalul orașului Petersburg a acceptat apelurile SZS, reclamantul și celelalte co-plaintifi, a anulat hotărârea din 10 mai 2000 și a trimis această chestiune Curții de District Kuybyshevskiy pentru examinare cu privire la fonduri. De asemenea, a emis o „dezbatere specială” ( ) cu privire la judecătorul Curții de district Kuybyshevskiy la care a fost atribuit cazul, în care a remarcat faptul că nu a respectat normele de procedură civilă în ceea ce privește respectarea termenelor procedurale. 13. La 17 noiembrie 2000, au avut loc ședințe de 7 februarie, 23 martie și 1 iunie 2001 înaintea Curții de district Kyubyshevskiy. 14. La 28 septembrie 2001, Curtea de district Kuybyshevskiy din St. Petersburg a pronunțat hotărârea. Susținările tuturor reclamanților au fost respinse din cauza faptului că nu au plătit nicio sumă direct Lengess. 15. Reclamantul, printre altele, a făcut apel împotriva hotărârii din 28 septembrie 2001. 16. La o dată neespecificată, Curtea de District Kuybyshevskiy a anunțat o audiere de recurs pentru 13 noiembrie 2001 și a trimis dosarul la instanța de stat. Se pare că instanța de district nu a stabilit anumite chestiuni referitoare la taxele de judecată până la 13 noiembrie 2001 și, din acest motiv, instanța de stat a trebuit să suspende audierea de recurs și să trimită dosarul înapoi la Curtea de District. La 21 martie 2002, Curtea de Stat Petersburg a anulat hotărârea din 28 septembrie 2001 și a trimis cazul Curții de Stat Kuybyshevskiy. 18. La o dată neespecificată, Curtea de Stat Kuybyshevskiy a invitat o companie privată ZAO “Unikom” ( La 29 mai, 27 iunie și 14 septembrie 2002, Curtea de District Kuybyshevskiy a desfășurat ședințe suplimentare. 20. Între timp, la 10 septembrie 2002, Curtea comercială din San Petersburg a deschis proceduri de faliment în ceea ce privește SZS. 21. La 24 septembrie 2002, Curtea de District Kuybyshevskiy a adresat reclamația împotriva LenGESS la Curtea Comercială din San Petersburg. Consideră că litigiul care implică entități juridice trebuie să fie judecat de o instanță comercială. 22. La 3 decembrie 2002, St. La 11 martie 2003, Divizia de Apeluri a Curții Comerciale din San Petersburg a anulat decizia din 3 decembrie 2002 și a trimis cazul în prima instanță pentru examinarea în fond. 24. La 26 mai 2003, divizia Sf. La 18 august 2003, Curtea de district Kuybyshevskiy a primit dosarul. La 6 octombrie și 23 decembrie 2003 au avut loc audieri. 26. La 23 decembrie 2003, Curtea a stabilit o nouă dată de audiere pentru 2 martie 2004. 27. Între 2 martie și 24 decembrie 2004, Curtea de district Kyubyshevskiy a programat opt audieri, cel puțin jumătate dintre ele au fost suspendate din diferite motive. 28. La 27 mai 2005, Curtea de district Kuybyshevskiy a ordonat ca societatea "Unikom" să plătească reclamantului 26,985,50 USD și a respins restul cererilor. 29. La 10 august 2005, Curtea Orașului Sf. Petersburg a susținut hotărârea din 27 mai 2005 privind recursul. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 30. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „tempă rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 31. Guvernul a susținut că procedura a fost foarte complexă deoarece multe companii și persoane fizice au fost implicate. Au existat motive valabile pentru suspendarea procedurii: concediile de boală ale judecătorilor, ordinele judecătorilor pentru obținerea unor dovezi suplimentare, neapărarea părților, etc. Durata procedurii a fost contabilizată de aspirația judecătorilor de a examina cazul cu atenție. 32. Curtea remarcă că părțile nu au fost de acord cu privire la data în care reclamanta a devenit parte în acțiunea în fața Curții de district Kuybyshevskiy. Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat o copie a declarației sau a oricărui alt document care confirmă afirmația ei că a intrat în acțiunea la 5 mai 1999. Pe de altă parte, Guvernul a elaborat o cronologie detaliată a procedurii, din care se pare că reclamantul a intrat în procedură la 19 octombrie 1999. Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început în acea dată și s-a încheiat la 10 august 2005 cu hotărârea finală a Curții Municipale de San Petersburg. Acest lucru a durat astfel cinci ani și aproape zece luni. Admisibilitatea 33. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 35. Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție într-un caz, care a avut ca obiect aceleași concluzii: „În cazul în cauză, Curtea observă întârzieri substanțiale cauzate de hotărârile divergente privind competența instanțelor de a auzi chestiuni care implică atât societățile comerciale, cât și persoanele private. Aceste hotărâri au provocat semnificații inutile de la instanțele de jurisdicție generală la instanțe comerciale și viceversa... Curtea constată, de asemenea, că nerespectarea termenelor interne a fost recunoscută printr-o „declarare specială” a Curții din orașul St. Petersburg. Cu toate acestea, la cinci ani de la constatarea acestei chestiuni este încă în fața instanței de primă instanță.” (a se vedea Baburin c. Rusia , nr. 55520/00, § 42, 24 martie 2005) 36. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 37. Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps rezonabil”; în consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 38. În observațiile sale din 20 septembrie 2005, reclamantul s-a plâns în cele din urmă în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 că procedurile judiciare de mai sus au fost nedreptate, deoarece tribunalele au interpretat greșit dreptul intern și că hotărârea din 27 mai 2005, în toate probabilitățile, nu a putut fi pusă în aplicare datorită situației financiare ale societății “Unikom”. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri fac parte din competența Curții, constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 39. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 40. Reclamantul a solicitat 41.000 de dolari SUA (USD) în ceea ce privește compensarea pentru prejudiciu material și 50.000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral. 41. Guvernul a contestat reclamația ca fiind excesivă și nefondată. 42. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Având în vedere dovezile documentare, reclamantul a solicitat, de asemenea, 47.525 ruble ruse pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și Strasbourg. 44. Guvernul a contestat reclamația. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 200 EUR sub acest cap, plus orice impozit care poate fi taxabil. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 200 EUR (2 sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă