ÎCCJ, Decizia nr. 243/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul S.A., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 C. pen., precum și la 9 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de precursori, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) și a art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel. La data de 2 iunie 2005, inculpatul a formulat cerere de revocare a măsurii arestării preventive, adresând-o instanței supreme. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 3499 din 3 iunie 2005, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, la Curtea de Apel București, motivând că acestei instanțe, pe rolul căreia se află apelul declarat de inculpatul S.A., îi revine competența de a soluționa, și cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate. S-a mai motivat că această soluție se impune, și pentru a nu-l lipsi pe inculpat de posibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva soluției pronunțate asupra cererii sale.

Inculpatul sus-menționat a declarat recurs împotriva acestei încheieri. Recursul nu este admisibil. În adevăr, constatând că dosarul în care inculpatul S.A. a declarat apel, se afla în curs de soluționare la Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus scoaterea de pe rolul său, a cererii de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de acest inculpat, trimițând-o, spre competentă soluționare, acelei curți de apel. Procedând astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a desesizat în cauza privind cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul menționat. Or, o hotărâre prin care instanța penală se desesizează, nu este supusă recursului.

Sub acest aspect, este de observat că prin art. 42 alin. (4) C. proc. pen., se prevede că „hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului”. Așa fiind, constatându-se că s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri ce nu este susceptibilă de a fi atacată pe această cale, urmează ca recursul să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea inculpatului, la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva încheierii nr. 3499 din 3 iunie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3359/2005. Obligă pe inculpat, să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi), cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.