ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3601/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3601/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 196/S din

12 mai 2003, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de contestatorii

B.S., B.N. și B.M., în contradictoriu cu SC R. SRL.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11289/1984

contestatorii au dobândit la data de 9 decembrie 1984 dreptul de proprietate

asupra imobilului înscris în C.F. Brașov, nr. top 5189.

În C.F. este inclusă și suprafața de

teren cu nr. top 5188, pe care sunt amplasate 2 garaje.

Prin sentința civilă nr. 5537 din 29

iulie 1985 a Judecătoriei Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

I.C.R.A.L. Brașov, în contradictoriu cu vânzătoarea G.I. și cumpărătorii B.S., B.N.

și B.M., precum și cererea de intervenție formulată de Z.V. și s-a constatat că

garajele sunt amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov, nr. top 5188.

S-a constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 11289 din 9 noiembrie 1984,

precum și a încheierii de C.F. a Notariatului de Stat Brașov, în partea

referitoare la înstrăinarea garajelor și a uzufructului viager asupra terenului

cu nr. top 5189 și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea

Statului Român.

Această sentință a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 1747/1985 a Tribunalului județean Brașov, cu privire la

existența dreptului de proprietate al statului asupra parcelei pe care se află

garajele, al rectificării C.F. și al constatării nulității parțiale a

contractului de vânzare-cumpărare în partea privitoare la aceste garaje.

Reține instanța de fond, că Legea

nr. 10/2001 stabilește care sunt modurile de preluare abuzivă a imobilelor, iar

la lit. g), invocată de contestatori ca temei de drept al cererii, se prevede

că prin imobile preluate abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat

cu titlu valabil, așa cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,

care prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945 -22 decembrie 1989, dacă au intrat valabil în proprietatea

statului în temeiul unui titlu, cu respectarea constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării de către stat.

În cauză, contestatorii nu au

invocat neconcordanța modului de preluare a imobilului cu dispozițiile

menționate în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar susținerea acestora

că hotărârea judecătorească constituie mod de preluare abuzivă nu poate fi

primită. Hotărârea pronunțată în procesul în care contestatorii au avut

calitatea de pârâți „li se opune cu deplină putere de lucru judecat”, iar

aceștia sunt ținuți de efectele ei. Hotărârea judecătorească este act autentic,

cu putere probantă absolută, care se bucură de prezumția de adevăr și

legalitate a dispozițiilor pe care le cuprinde, fiind opozabilă părților

litigante.

Hotărârea pronunțată în anul 1985,

intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi contrazisă în prezent de o

altă hotărâre care să constate stări de fapt contrarii și să dezlege problemele

de drept într-un sens diametral opus celui stabilit anterior.

Se reține, că această hotărâre nu

poate fi contestată în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, lege

care prevede ca modalități de preluare abuzivă a imobilelor prin hotărâri

judecătorești doar ipotezele menționate la lit. b) și d).

Ipoteza normei legale nu se

presupune, ci trebuie să fie explicită și chiar dacă „prin absurd, s-ar

concluziona că sentința civilă nr. 5537/1985 a Judecătoriei Brașov a marcat o

preluare abuzivă a proprietății contestatorilor, prin extinderea regimului

juridic al imobilului învecinat și asupra parcelei în litigiu” ,contestatorii

nu justifică nici un titlu asupra imobilului, deoarece s-a constatat nulitatea

absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, iar un act nul nu

produce nici un efect.

Transferul dreptului de proprietate

neoperând cu privire la garaje, contestatorii nu au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, iar decizia

contestată a fost emisă de intimată cu respectarea prevederilor acestei legi.

Prin decizia civilă nr. 92/Ap din 28

ianuarie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul declarat de contestatori,

a schimbat sentința apelată, a admis contestația, a constatat calitatea

contestatorilor de persoane îndreptățite, conform art. 3 lit. a) și art. 4 pct.

2 din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea deciziei nr. 163 din 10 februarie 2003

emisă de SC R. SRL Brașov și restituirea în natură a două garaje situate în

Brașov, înscrise în C.F. Brașov nr. top 5288.

S-au respins restul pretențiilor din

contestație și apel și a fost obligată intimata SC R. SRL Brașov să plătească

apelanților suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele.

Instanța de apel, în esență, a

reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, se prezumă

preluarea abuzivă a imobilelor chiar dacă au fost preluate de stat cu titlu

valabil, cu respectarea oricărei prevederi legale, astfel cum dispune art. 6

alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la care face trimitere art. 2 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 10/2001.

Caracteristica hotărârii

judecătorești de a reflecta un adevăr judiciar beneficiind de puterea lucrului

judecat nu trebuie confundată cu excepția autorității de lucru judecat, care

este un mijloc de apărare. Rațiunea tribunalului privind incompatibilitatea

între caracteristica hotărârii și aplicarea prevederilor art. 2 lit. g) din

Legea nr. 10/2001 este eronată, pentru că, deși hotărârea judecătorească din

anul 1985 se bucură de putere de lucru judecat, nu există impediment pentru a

se stabili că bunul a fost preluat abuziv, în condițiile în care legiuitorul a

reglementat situația juridică a imobilelor preluate cu titlu valabil.

În Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute

ca modalități de preluare abuzivă prin hotărâri judecătorești și cazurile de la

art. 2 lit. b), c) și d), însă în aceste cazuri legiuitorul are în vedere

caracterul prezumat nevalabil al titlului, în timp ce la lit. g) se are în

vedere caracterul valabil al titlului de preluare, iar în noțiunea de titlu

valabil se înscrie și hotărârea judecătorească ce reprezintă, conform art. 645 C.

civ., un mod de dobândire a proprietății de către stat.

Caracterul abuziv al preluării este

dovedit, pentru ca în sentința civilă nr. 3337 din 29 iulie 1987, se face

vorbire de garaje existente în Brașov. Garajele se află însă la nr.

administrativ 28, iar intabularea dreptului statului s-a făcut în baza acestei

sentințe, deși dispunându-se anularea parțială a contractului de

vânzare-cumpărare, prin restabilirea situației anterioare dreptul de

proprietate trebuia înscris în favoarea vânzătoarei și nu a statului.

Conform expertizei, garajele se află

pe terenul în suprafață de 225 mp, cumpărat de contestatori și nu pe

„extinderea” menționată în hotărârea judecătorească.

Contestatorii au calitatea de

persoane îndreptățite, pentru că preluarea a avut loc prin hotărârea

judecătorească din anul 1985, iar până la rămânerea definitivă a acestei

hotărâri au avut calitatea de proprietari. Nulitatea unui act produce efecte

retroactive și legiuitorul a urmărit ca imobilele să fie retrocedate foștilor

proprietari, dar nu poate fi înlăturată realitatea că „cel puțin formal și în fapt

contestatorii au exercitat prerogativele dreptului de proprietate până la

rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”.

Se mai reține, că în apel s-a

solicitat să se admită și cererea privind petitul referitor la înscrierea

dreptului de proprietate în cartea funciară, cerere care nu este întemeiată,

pentru că expertul a stabilit că terenul pe care se află garajele cuprinde trei

numere topografice, situație ce impune anumite operațiuni de C.F. ce nu au fost

solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta SC R. SRL care, invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține,

în esență, că în mod greșit prin hotărârea atacată a fost schimbată sentința

tribunalului.

Arată recurenta, că intimații au

cumpărat imobilul înscris în C.F. sub nr. top 5189 prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11289 din 9 noiembrie 1984.

Vânzătoarea G.I. care a fost

proprietara imobilului a obținut modificarea suprafeței de teren de la 225 mp

la 525 mp, înglobând și parcela cu nr. top 5188 proprietate de stat, pe care se

aflau cele două garaje, modificare ce s-a făcut prin încheierea nr. 8752/1984 a

Notariatului de Stat Brașov, iar prin sentința civilă nr. 5537 din 29 iulie

1985 a Judecătoriei Brașov s-a constatat nulitatea parțială a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 11289 din 9 noiembrie 1984 și a încheierii de C.F. în

partea privitoare la înstrăinarea garajelor, constatându-se totodată că cele

două garaje amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov nr. top 5188 constituie

proprietatea statului și sunt închiriate numiților R.E. și Z.V.

Judecătoria Brașov a reținut prin

această hotărâre că G.I. a vândut lucrul altuia, deoarece garajele amplasate în

parcela cu nr. top 5188 proprietatea statului nu au aparținut niciodată

vânzătoarei, iar potrivit principiului retroactivității, prin nulitatea

parțială efectele contractului de vânzare-cumpărare în partea privitoare la

teren și garaje au fost suprimate. De aceea, se consideră că intimații nu au

cumpărat garajele și nu pot avea calitate procesuală activă, în înțelesul art. 3

alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Se mai arată, că cele două garaje

sunt amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov sub nr. top 5188, preluat de

stat prin naționalizare de la moștenitorii defuncților H.M. și A.L., imobilul

fiind înscris la poziția 253 din anexa la decret.

Chiar dacă legea stabilește ca fiind

abuzivă orice preluare de către stat, condiția esențială este ca titularii

notificărilor să aibă calitatea de persoane îndreptățite, în sensul că ei sau

autorii lor să fie proprietari ai bunului, calitate pe care intimații nu au avut-o.

Contestatorii nu se pot prevala de dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta arată că intimații nu au

invocat vreun motiv de neconcordanță a modului de preluare a imobilului cu

dispozițiile constituționale, ale tratatelor internaționale și ale legilor în

vigoare la data preluării, care să facă posibilă analiza preluării în raport cu

prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond corect a reținut

care sunt efectele hotărârii judecătorești pronunțată în anul 1985 și această

hotărâre intrată în puterea lucrului judecat nu poate fi contrazisă de o altă

hotărâre care să constate stări de fapt contrarii și să dezlege probleme de

drept în sens diferit.

Se mai susține, că preluările

abuzive prin hotărâri judecătorești sunt prevăzute de legiuitor numai la art. 2

alin. (1) lit. b) și d). Celelalte cazuri privesc preluări prin efectul unor

acte normative, acte de dispoziție ale organelor de stat sau donații. Actul de

donație prevăzut la lit. c) din art. 2 nu poate fi confundat cu o hotărâre

judecătorească.

Prin hotărârea atacată s-a ignorat

faptul anulării contractului de vânzare-cumpărare cu privire la cele două

garaje, precum și faptul că intimații nu au fost niciodată proprietari ai

suprafeței de teren pe care sunt amplasate garajele.

Intimații nu au calitatea de

persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, pentru că nu au depus la dosar acte cu care să facă

dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul procesului,

iar decizia contestată este motivată în fapt și în drept.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Deși recurenta invocă prevederile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în

cauză.

Pentru a obține măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 10/2001, notificatorul trebuie să dovedească preluarea

abuzivă a imobilului și faptul că la momentul preluării avea calitatea de

proprietar al bunului.

Prin hotărârea atacată, fiind admis

apelul declarat de reclamanți, greșit instanța de apel a reținut că aceștia

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru garajele preluate prin sentința

civilă nr. 5537 din 21 iulie 1985 a Judecătoriei Brașov „care reprezintă un mod

de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, conform art. 645 C. civ.”.

Potrivit art. 645 C. civ.

proprietatea se dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție,

prin lege și prin ocupațiune. Printre modurile de dobândire a proprietății,

prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ., nu este menționată și hotărârea

judecătorească, însă pot fi dobândite drepturi reale prin hotărâri

judecătorești constitutive sau atributive de drepturi.

Sentința civilă nr. 5537 din 21

iulie 1985 a Judecătoriei Brașov, care nu este pronunțată în aplicarea vreunei

legi speciale privitoare la trecerea imobilelor în proprietatea statului, are

însă caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, deoarece instanța a

constatat dreptul de proprietate al statului (preexistent) asupra imobilului

înscris în C.F. Brașov nr. top 5188, construcții și teren, și faptul că

vânzătoarea G.I. prin contractul autentificat sub nr. 11289/1994 a înstrăinat

un bun care nu îi aparținea.

La data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare anulat parțial de Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr.

5537 din 21 iulie 1985, imobilul înscris în C.F. nr. top 5188, alăturat celui

înscris în C.F. nr. top 1589 pe numele vânzătoarei, fusese deja preluat de stat

prin naționalizare, dreptul fiind intabulat în beneficiul statului din anul

1963.

Prin sentința civilă nr. 5537 din 29

iulie 1985, instanța a reținut că imobilul înscris în C.F. nr. top 5188,

construcții și teren, pe care sunt amplasate cele 2 garaje, este proprietatea

statului, dreptul fiind dobândit prin naționalizare și că vânzătoarea G.I. nu

putea transmite dreptul asupra unui bun care nu se afla în proprietatea sa.

Chiar expertul H.M. arată că

„imobilul, casă de piatră, înscris sub nr. top 5188 în C.F. cu proprietar

Statul Român nu mai există și că garajele au fost construite în locul casei

care a fost demolată”.

În raport cu întregul probatoriu

administrat în procesul anterior, Judecătoria Brașov a reținut că ambele garaje

sunt amplasate pe terenul proprietatea statului, preluat prin naționalizare de

la proprietarii imobilului vecin cu cel deținut de vânzătoarea G.I., iar

Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 1747 din 27 decembrie 1985, a respins

recursul declarat de vânzătoarea G.I. și de intimații din prezenta cauză

(pârâți în acel proces) cu motivarea că experții, prin compararea documentelor

de C.F. cu situația de pe teren, au stabilit că cele două garaje sunt amplasate

pe parcela cu nr. top 5188 proprietatea statului.

Prin urmare, prin aceste hotărâri

judecătorești, date în contradictoriu cu intimații-contestatori, intrate în

puterea lucrului judecat, nu a fost constituit drept de proprietate în favoarea

statului asupra imobilelor (garaje) care fac obiectul procesului, ci s-a

constatat inexistența bunurilor în patrimoniul vânzătoarei și faptul

înstrăinării lor de către acesta, deși bunurile se aflau în proprietatea

statului, fiind preluate prin naționalizare de la un alt proprietar decât

vânzătoarea.

Contractul de vânzare-cumpărare a

fost anulat parțial, cu privire la înstrăinarea garajelor și, pentru că nulitatea

operează cu efect retroactiv, o dată ce a intervenit hotărârea judecătorească

prin care s-a constatat nulitatea, actul se socotește că nu a existat

niciodată, iar potrivit principiului repunerii părților în situația anterioară,

dreptul de proprietate al intimaților cumpărători asupra garajelor a încetat.

De aceea, chiar dacă garajele ar fi

fost amplasate pe terenul proprietatea vânzătoarei, trecut în proprietatea

statului o dată cu vânzarea construcției, eventuala preluare abuzivă se făcea

din patrimoniul vânzătoarei G.I., care ca urmare a anulării actului ar fi

redobândit dreptul de proprietate și nu de la intimații-contestatori.

De altfel, și în hotărârea recurată

se reține că urmare a anulării actului, dreptul trebuia intabulat în beneficiul

vânzătoarei și nu al Statului Român.

Prin urmare, greșit prin hotărârea

atacată s-a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

pârâtă, va fi casată decizia atacată și se va respinge apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC

R. SRL împotriva deciziei civile nr. 92/Ap din 28 ianuarie 2005 a Curții de

Apel Brașov, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de

reclamanții B.S., B.N. și B.M. împotriva sentinței civile nr. 196/S din 12 mai

2003 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.