ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3601/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196/S din 12 mai 2003, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de contestatorii B.S., B.N. și B.M., în contradictoriu cu SC R. SRL. Instanța de fond a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11289/1984 contestatorii au dobândit la data de 9 decembrie 1984 dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Brașov, nr. top 5189. În C.F. este inclusă și suprafața de teren cu nr. top 5188, pe care sunt amplasate 2 garaje. Prin sentința civilă nr. 5537 din 29 iulie 1985 a Judecătoriei Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta I.C.R.A.L.

Brașov, în contradictoriu cu vânzătoarea G.I. și cumpărătorii B.S., B.N. și B.M., precum și cererea de intervenție formulată de Z.V. și s-a constatat că garajele sunt amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov, nr. top 5188. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 11289 din 9 noiembrie 1984, precum și a încheierii de C.F. a Notariatului de Stat Brașov, în partea referitoare la înstrăinarea garajelor și a uzufructului viager asupra terenului cu nr. top 5189 și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român. Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1747/1985 a Tribunalului județean Brașov, cu privire la existența dreptului de proprietate al statului asupra parcelei pe care se află garajele, al rectificării C.F.

și al constatării nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare în partea privitoare la aceste garaje. Reține instanța de fond, că Legea nr. 10/2001 stabilește care sunt modurile de preluare abuzivă a imobilelor, iar la lit. g), invocată de contestatori ca temei de drept al cererii, se prevede că prin imobile preluate abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, așa cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, care prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, dacă au intrat valabil în proprietatea statului în temeiul unui titlu, cu respectarea constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.

În cauză, contestatorii nu au invocat neconcordanța modului de preluare a imobilului cu dispozițiile menționate în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar susținerea acestora că hotărârea judecătorească constituie mod de preluare abuzivă nu poate fi primită. Hotărârea pronunțată în procesul în care contestatorii au avut calitatea de pârâți „li se opune cu deplină putere de lucru judecat”, iar aceștia sunt ținuți de efectele ei. Hotărârea judecătorească este act autentic, cu putere probantă absolută, care se bucură de prezumția de adevăr și legalitate a dispozițiilor pe care le cuprinde, fiind opozabilă părților litigante. Hotărârea pronunțată în anul 1985, intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi contrazisă în prezent de o altă hotărâre care să constate stări de fapt contrarii și să dezlege problemele de drept într-un sens diametral opus celui stabilit anterior.

Se reține, că această hotărâre nu poate fi contestată în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, lege care prevede ca modalități de preluare abuzivă a imobilelor prin hotărâri judecătorești doar ipotezele menționate la lit. b) și d). Ipoteza normei legale nu se presupune, ci trebuie să fie explicită și chiar dacă „prin absurd, s-ar concluziona că sentința civilă nr. 5537/1985 a Judecătoriei Brașov a marcat o preluare abuzivă a proprietății contestatorilor, prin extinderea regimului juridic al imobilului învecinat și asupra parcelei în litigiu” ,contestatorii nu justifică nici un titlu asupra imobilului, deoarece s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, iar un act nul nu produce nici un efect.

Transferul dreptului de proprietate neoperând cu privire la garaje, contestatorii nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, iar decizia contestată a fost emisă de intimată cu respectarea prevederilor acestei legi. Prin decizia civilă nr. 92/Ap din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul declarat de contestatori, a schimbat sentința apelată, a admis contestația, a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite, conform art. 3 lit. a) și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea deciziei nr. 163 din 10 februarie 2003 emisă de SC R. SRL Brașov și restituirea în natură a două garaje situate în Brașov, înscrise în C.F.

Brașov nr. top 5288. S-au respins restul pretențiilor din contestație și apel și a fost obligată intimata SC R. SRL Brașov să plătească apelanților suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele. Instanța de apel, în esență, a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, se prezumă preluarea abuzivă a imobilelor chiar dacă au fost preluate de stat cu titlu valabil, cu respectarea oricărei prevederi legale, astfel cum dispune art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la care face trimitere art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001. Caracteristica hotărârii judecătorești de a reflecta un adevăr judiciar beneficiind de puterea lucrului judecat nu trebuie confundată cu excepția autorității de lucru judecat, care este un mijloc de apărare.

Rațiunea tribunalului privind incompatibilitatea între caracteristica hotărârii și aplicarea prevederilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 este eronată, pentru că, deși hotărârea judecătorească din anul 1985 se bucură de putere de lucru judecat, nu există impediment pentru a se stabili că bunul a fost preluat abuziv, în condițiile în care legiuitorul a reglementat situația juridică a imobilelor preluate cu titlu valabil. În Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute ca modalități de preluare abuzivă prin hotărâri judecătorești și cazurile de la art. 2 lit. b), c) și d), însă în aceste cazuri legiuitorul are în vedere caracterul prezumat nevalabil al titlului, în timp ce la lit. g) se are în vedere caracterul valabil al titlului de preluare, iar în noțiunea de titlu valabil se înscrie și hotărârea judecătorească ce reprezintă, conform art. 645 C. civ., un mod de dobândire a proprietății de către stat.

Caracterul abuziv al preluării este dovedit, pentru ca în sentința civilă nr. 3337 din 29 iulie 1987, se face vorbire de garaje existente în Brașov. Garajele se află însă la nr. administrativ 28, iar intabularea dreptului statului s-a făcut în baza acestei sentințe, deși dispunându-se anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, prin restabilirea situației anterioare dreptul de proprietate trebuia înscris în favoarea vânzătoarei și nu a statului. Conform expertizei, garajele se află pe terenul în suprafață de 225 mp, cumpărat de contestatori și nu pe „extinderea” menționată în hotărârea judecătorească. Contestatorii au calitatea de persoane îndreptățite, pentru că preluarea a avut loc prin hotărârea judecătorească din anul 1985, iar până la rămânerea definitivă a acestei hotărâri au avut calitatea de proprietari.

Nulitatea unui act produce efecte retroactive și legiuitorul a urmărit ca imobilele să fie retrocedate foștilor proprietari, dar nu poate fi înlăturată realitatea că „cel puțin formal și în fapt contestatorii au exercitat prerogativele dreptului de proprietate până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”. Se mai reține, că în apel s-a solicitat să se admită și cererea privind petitul referitor la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cerere care nu este întemeiată, pentru că expertul a stabilit că terenul pe care se află garajele cuprinde trei numere topografice, situație ce impune anumite operațiuni de C.F. ce nu au fost solicitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC R. SRL care, invocând art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., susține, în esență, că în mod greșit prin hotărârea atacată a fost schimbată sentința tribunalului. Arată recurenta, că intimații au cumpărat imobilul înscris în C.F. sub nr. top 5189 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11289 din 9 noiembrie 1984. Vânzătoarea G.I. care a fost proprietara imobilului a obținut modificarea suprafeței de teren de la 225 mp la 525 mp, înglobând și parcela cu nr. top 5188 proprietate de stat, pe care se aflau cele două garaje, modificare ce s-a făcut prin încheierea nr. 8752/1984 a Notariatului de Stat Brașov, iar prin sentința civilă nr. 5537 din 29 iulie 1985 a Judecătoriei Brașov s-a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 11289 din 9 noiembrie 1984 și a încheierii de C.F.

în partea privitoare la înstrăinarea garajelor, constatându-se totodată că cele două garaje amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov nr. top 5188 constituie proprietatea statului și sunt închiriate numiților R.E. și Z.V. Judecătoria Brașov a reținut prin această hotărâre că G.I. a vândut lucrul altuia, deoarece garajele amplasate în parcela cu nr. top 5188 proprietatea statului nu au aparținut niciodată vânzătoarei, iar potrivit principiului retroactivității, prin nulitatea parțială efectele contractului de vânzare-cumpărare în partea privitoare la teren și garaje au fost suprimate. De aceea, se consideră că intimații nu au cumpărat garajele și nu pot avea calitate procesuală activă, în înțelesul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Se mai arată, că cele două garaje sunt amplasate pe terenul înscris în C.F. Brașov sub nr. top 5188, preluat de stat prin naționalizare de la moștenitorii defuncților H.M. și A.L., imobilul fiind înscris la poziția 253 din anexa la decret. Chiar dacă legea stabilește ca fiind abuzivă orice preluare de către stat, condiția esențială este ca titularii notificărilor să aibă calitatea de persoane îndreptățite, în sensul că ei sau autorii lor să fie proprietari ai bunului, calitate pe care intimații nu au avut-o. Contestatorii nu se pot prevala de dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001. Recurenta arată că intimații nu au invocat vreun motiv de neconcordanță a modului de preluare a imobilului cu dispozițiile constituționale, ale tratatelor internaționale și ale legilor în vigoare la data preluării, care să facă posibilă analiza preluării în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond corect a reținut care sunt efectele hotărârii judecătorești pronunțată în anul 1985 și această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre care să constate stări de fapt contrarii și să dezlege probleme de drept în sens diferit. Se mai susține, că preluările abuzive prin hotărâri judecătorești sunt prevăzute de legiuitor numai la art. 2 alin. (1) lit. b) și d). Celelalte cazuri privesc preluări prin efectul unor acte normative, acte de dispoziție ale organelor de stat sau donații. Actul de donație prevăzut la lit. c) din art. 2 nu poate fi confundat cu o hotărâre judecătorească. Prin hotărârea atacată s-a ignorat faptul anulării contractului de vânzare-cumpărare cu privire la cele două garaje, precum și faptul că intimații nu au fost niciodată proprietari ai suprafeței de teren pe care sunt amplasate garajele.

Intimații nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că nu au depus la dosar acte cu care să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul procesului, iar decizia contestată este motivată în fapt și în drept. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Deși recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză. Pentru a obține măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, notificatorul trebuie să dovedească preluarea abuzivă a imobilului și faptul că la momentul preluării avea calitatea de proprietar al bunului.

Prin hotărârea atacată, fiind admis apelul declarat de reclamanți, greșit instanța de apel a reținut că aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru garajele preluate prin sentința civilă nr. 5537 din 21 iulie 1985 a Judecătoriei Brașov „care reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, conform art. 645 C. civ.”. Potrivit art. 645 C. civ. proprietatea se dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune. Printre modurile de dobândire a proprietății, prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ., nu este menționată și hotărârea judecătorească, însă pot fi dobândite drepturi reale prin hotărâri judecătorești constitutive sau atributive de drepturi.

Sentința civilă nr. 5537 din 21 iulie 1985 a Judecătoriei Brașov, care nu este pronunțată în aplicarea vreunei legi speciale privitoare la trecerea imobilelor în proprietatea statului, are însă caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, deoarece instanța a constatat dreptul de proprietate al statului (preexistent) asupra imobilului înscris în C.F. Brașov nr. top 5188, construcții și teren, și faptul că vânzătoarea G.I. prin contractul autentificat sub nr. 11289/1994 a înstrăinat un bun care nu îi aparținea. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare anulat parțial de Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 5537 din 21 iulie 1985, imobilul înscris în C.F. nr. top 5188, alăturat celui înscris în C.F.

nr. top 1589 pe numele vânzătoarei, fusese deja preluat de stat prin naționalizare, dreptul fiind intabulat în beneficiul statului din anul 1963. Prin sentința civilă nr. 5537 din 29 iulie 1985, instanța a reținut că imobilul înscris în C.F. nr. top 5188, construcții și teren, pe care sunt amplasate cele 2 garaje, este proprietatea statului, dreptul fiind dobândit prin naționalizare și că vânzătoarea G.I. nu putea transmite dreptul asupra unui bun care nu se afla în proprietatea sa. Chiar expertul H.M. arată că „imobilul, casă de piatră, înscris sub nr. top 5188 în C.F. cu proprietar Statul Român nu mai există și că garajele au fost construite în locul casei care a fost demolată”.

În raport cu întregul probatoriu administrat în procesul anterior, Judecătoria Brașov a reținut că ambele garaje sunt amplasate pe terenul proprietatea statului, preluat prin naționalizare de la proprietarii imobilului vecin cu cel deținut de vânzătoarea G.I., iar Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 1747 din 27 decembrie 1985, a respins recursul declarat de vânzătoarea G.I. și de intimații din prezenta cauză (pârâți în acel proces) cu motivarea că experții, prin compararea documentelor de C.F. cu situația de pe teren, au stabilit că cele două garaje sunt amplasate pe parcela cu nr. top 5188 proprietatea statului.

Prin urmare, prin aceste hotărâri judecătorești, date în contradictoriu cu intimații-contestatori, intrate în puterea lucrului judecat, nu a fost constituit drept de proprietate în favoarea statului asupra imobilelor (garaje) care fac obiectul procesului, ci s-a constatat inexistența bunurilor în patrimoniul vânzătoarei și faptul înstrăinării lor de către acesta, deși bunurile se aflau în proprietatea statului, fiind preluate prin naționalizare de la un alt proprietar decât vânzătoarea. Contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat parțial, cu privire la înstrăinarea garajelor și, pentru că nulitatea operează cu efect retroactiv, o dată ce a intervenit hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea, actul se socotește că nu a existat niciodată, iar potrivit principiului repunerii părților în situația anterioară, dreptul de proprietate al intimaților cumpărători asupra garajelor a încetat.

De aceea, chiar dacă garajele ar fi fost amplasate pe terenul proprietatea vânzătoarei, trecut în proprietatea statului o dată cu vânzarea construcției, eventuala preluare abuzivă se făcea din patrimoniul vânzătoarei G.I., care ca urmare a anulării actului ar fi redobândit dreptul de proprietate și nu de la intimații-contestatori. De altfel, și în hotărârea recurată se reține că urmare a anulării actului, dreptul trebuia intabulat în beneficiul vânzătoarei și nu al Statului Român. Prin urmare, greșit prin hotărârea atacată s-a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, va fi casată decizia atacată și se va respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei civile nr. 92/Ap din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Brașov, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamanții B.S., B.N. și B.M. împotriva sentinței civile nr. 196/S din 12 mai 2003 a Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.