ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2295/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată:

Prin cererea înregistrată la data de

19 aprilie 2002 sub nr. 1920 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul C.T. a

chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanțelor prin D.G.P. Gorj,

Consiliul local al comunei Polovragi și Prefectura Gorj, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți la plata

contravalorii unor bunuri imobile preluate abuziv de stat în perioada

1945–1989.

În motivarea acțiunii reclamantul

arată că prin dispoziția nr. 4 din 8 ianuarie 2002 Primăria comunei Polovragi

i-a respins cererea făcută prin notificarea în care solicită restituirea

imobilelor și bunurilor mobile încorporate în acestea, rechiziționate prin decizia

nr. 183/1954, cu motivarea că acestea nu mai există fizic, îndrumându-l să se

adreseze Prefecturii Gorj.

La data de 10 mai 2002 precum și cu

ocazia susținerilor pe fondul cauzei, reclamantul a precizat că solicită

restituirea în natură a imobilelor, joagăr și moară, și punerea în posesie

asupra terenurilor moștenite de la părinți.

Tribunalul Gorj, prin sentința

civilă nr. 111 din 27 mai 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

către reclamant, reținând în esență că bunurile solicitate numai există.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamantul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 149 din 27 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentința și a

reținut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei expertize tehnice.

S-a reținut că în mod greșit a

apreciat instanța de fond că dacă nu mai există bunurile solicitate în natură

și restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul bunului nu poate fi

obligat la o plată prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.

Ori pentru a fi stabilită această

valoare era necesară efectuarea unei expertize care să stabilească și dacă

bunurile imobile mai există, în ce stare se află și pentru cele care nu mai

există să se stabilească valoarea reală actuală, urmând ca de la această

valoarea să fie apoi calculate și stabilite măsurile reparatorii.

Rejudecând cauza după reținerea ei,

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 46 din 23 ianuarie 2004, a

admis acțiunea formulată de către reclamant, a anulat dispoziția nr. 4 din 8

ianuarie 2002 emisă de Primarul Comunei Polovragi și a constatat valoarea de

expertiză a imobilelor la suma de 4.272.960.000 lei, în raport de care vor fi

stabilite măsurile reparatorii prin echivalent, conform „Normelor Metodologice”

aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Instanța a avut în vedere la

pronunțarea acestei hotărâri constatările expertizei efectuate în cauză, care a

evaluat bunurile preluate de stat de la reclamant, din care a exclus bunurile

mobile care nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001

și anume: materialul lemnos (pct. 8 din recapitulația generală a expertizei)

valoare 250.760.000 lei și drum acces (pct. 7) valoare 501.760.000 lei, în

total 752.520.000 lei (250.760.000 + 501.760.000).

Scăzând această sumă de 752.520.000

lei din valoarea de expertiză a bunurilor și anume 5.025.480.000 lei rămâne un

total de 4.272.960.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri a

instanței de apel pronunțată după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii

apelului a declarat recurs Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor,

invocând ca temei de drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se susține

că instanța deși a reținut că bunurile solicitate nu mai există în

materialitatea lor, nu a făcut aprecierea corectă a prevederilor art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

Astfel este de reținut în primul

rând că deși recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu explică și nu arată la care din ipotezele prevăzute de acest motiv se

referă.

Textul respectiv are ipotezele:

lipsei de temei legal a hotărârii, a hotărârii date cu încălcarea legii sau a

hotărârii date cu aplicarea greșită a legii.

În speță, însă, nu este vorba de

niciuna din aceste ipoteze, astfel, prima ipoteză nu este îndeplinită întrucât

instanța de apel a motivat legal hotărârea în drept prin prevederile art. 6, art.

31 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la celelalte ipoteze, nici

acestea nu se regăsesc în cauză întrucât instanța de apel, reținând cauza

pentru rejudecarea a dispus efectuarea unei expertize, care să stabilească

tocmai situația bunurilor revendicate. În consecință nu este vorba de o

aplicare greșită sau o încălcare a legii deoarece instanța de apel și-a

întemeiat hotărârea tocmai pe textul invocat de către recurent, ci eventual ar

fi vorba de o interpretare greșită a probelor (expertiza tehnică), împrejurare

care s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., text de lege abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, care nu mai poate fi

analizat.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 46 din 23

ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 22 martie 2005.