ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2295/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată: Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2002 sub nr. 1920 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanțelor prin D.G.P. Gorj, Consiliul local al comunei Polovragi și Prefectura Gorj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți la plata contravalorii unor bunuri imobile preluate abuziv de stat în perioada 1945–1989. În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin dispoziția nr. 4 din 8 ianuarie 2002 Primăria comunei Polovragi i-a respins cererea făcută prin notificarea în care solicită restituirea imobilelor și bunurilor mobile încorporate în acestea, rechiziționate prin decizia nr. 183/1954, cu motivarea că acestea nu mai există fizic, îndrumându-l să se adreseze Prefecturii Gorj.

La data de 10 mai 2002 precum și cu ocazia susținerilor pe fondul cauzei, reclamantul a precizat că solicită restituirea în natură a imobilelor, joagăr și moară, și punerea în posesie asupra terenurilor moștenite de la părinți. Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 111 din 27 mai 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant, reținând în esență că bunurile solicitate numai există. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 149 din 27 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei expertize tehnice.

S-a reținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că dacă nu mai există bunurile solicitate în natură și restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul bunului nu poate fi obligat la o plată prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. Ori pentru a fi stabilită această valoare era necesară efectuarea unei expertize care să stabilească și dacă bunurile imobile mai există, în ce stare se află și pentru cele care nu mai există să se stabilească valoarea reală actuală, urmând ca de la această valoarea să fie apoi calculate și stabilite măsurile reparatorii.

Rejudecând cauza după reținerea ei, Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 46 din 23 ianuarie 2004, a admis acțiunea formulată de către reclamant, a anulat dispoziția nr. 4 din 8 ianuarie 2002 emisă de Primarul Comunei Polovragi și a constatat valoarea de expertiză a imobilelor la suma de 4.272.960.000 lei, în raport de care vor fi stabilite măsurile reparatorii prin echivalent, conform „Normelor Metodologice” aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Instanța a avut în vedere la pronunțarea acestei hotărâri constatările expertizei efectuate în cauză, care a evaluat bunurile preluate de stat de la reclamant, din care a exclus bunurile mobile care nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001 și anume: materialul lemnos (pct. 8 din recapitulația generală a expertizei) valoare 250.760.000 lei și drum acces (pct. 7) valoare 501.760.000 lei, în total 752.520.000 lei (250.760.000 + 501.760.000).

Scăzând această sumă de 752.520.000 lei din valoarea de expertiză a bunurilor și anume 5.025.480.000 lei rămâne un total de 4.272.960.000 lei. Împotriva acestei hotărâri a instanței de apel pronunțată după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii apelului a declarat recurs Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, invocând ca temei de drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține că instanța deși a reținut că bunurile solicitate nu mai există în materialitatea lor, nu a făcut aprecierea corectă a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Recursul este nefondat. Astfel este de reținut în primul rând că deși recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu explică și nu arată la care din ipotezele prevăzute de acest motiv se referă. Textul respectiv are ipotezele: lipsei de temei legal a hotărârii, a hotărârii date cu încălcarea legii sau a hotărârii date cu aplicarea greșită a legii. În speță, însă, nu este vorba de niciuna din aceste ipoteze, astfel, prima ipoteză nu este îndeplinită întrucât instanța de apel a motivat legal hotărârea în drept prin prevederile art. 6, art. 31 din Legea nr. 10/2001. Referitor la celelalte ipoteze, nici acestea nu se regăsesc în cauză întrucât instanța de apel, reținând cauza pentru rejudecarea a dispus efectuarea unei expertize, care să stabilească tocmai situația bunurilor revendicate.

În consecință nu este vorba de o aplicare greșită sau o încălcare a legii deoarece instanța de apel și-a întemeiat hotărârea tocmai pe textul invocat de către recurent, ci eventual ar fi vorba de o interpretare greșită a probelor (expertiza tehnică), împrejurare care s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., text de lege abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, care nu mai poate fi analizat. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 46 din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică astăzi, 22 martie 2005.