ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5498/2005

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Iași sub nr. 5660 din 8 aprilie 2003, reclamantul R.P. a chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași, solicitând să se

constate că a dobândit un drept de proprietate asupra terenului de 1000 mp

situat în Iași, prin uzucapiune.

Acțiunea a fost respinsă, ca

nefondată, prin sentința civilă nr. 11775 din 29 octombrie 2003.

S-a reținut că, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3138 din 21 iunie 1983, reclamantul a

cumpărat casa situată în Iași, iar terenul de 2072 mp a trecut în proprietatea

statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.

La data de 20 ianuarie 1995 i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul de 2072 mp, fiindu-i

eliberat titlul de proprietate nr. 183429/1995.

Reclamantul a susținut că, de la

data cumpărării casei a stăpânit, netulburat și suprafața de teren de 1000 mp

situată în partea de est a proprietății sale, teren ce aparținea Consiliului

Local Iași, împlinindu-se astfel termenul prescripției achizitive de 20 de ani.

Instanța de fond a respins acțiunea

pentru că reclamantul nu a dovedit existența justului titlu, condiție

obligatorie pentru constatarea uzucapiunii de 20 de ani, alături de

buna-credință în stăpânirea terenului.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 229 din 2

martie 2004 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Prin decizia instanței de apel s-a

menținut soluția instanței de fond pentru aceleași considerente, respectiv

neîndeplinirea tuturor condițiilor legale și obligatorii pentru constatarea

uzucapiunii de 20 de ani, mai exact lipsa justului titlu.

În cererea de apel, reclamantul a

invocat și dispozițiile art. 1890 C. civ., care privesc uzucapiunea de 30 de

ani, dar instanța a arătat, în mod corect, că acțiunea nu a avut acest obiect

și, oricum, nu este îndeplinită condiția termenului, față de momentul începerii

curgerii lui.

La data de 19 martie 2004, în termen

legal s-a înregistrat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei

instanței de apel.

Reclamantul critică decizia pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

Reclamantul susține că stăpânește

terenul de 1000 mp încă din 1983 când vânzătorii casei pe care a cumpărat-o

i-au transmis și această suprafață, posesia lui fiind netulburată până în

prezent.

De altfel, mai arată că, pe acest

teren a ridicat mai multe anexe gospodărești și a obținut autorizație pentru

construirea unui pod metalic peste pârâul care trece pe la limita terenului în

litigiu, situație care ar fi fost lămurită dacă instanța de apel nu ar fi

respins proba cu expertiza tehnică.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1895,

art. 1897 alin. (1) și art. 1899 alin. (1) C. civ., dreptul de proprietate

poate fi dobândit prin uzucapiunea de 20 de ani numai dacă posesorul de bună-credință

deține un just titlu cu privire la imobil, respectiv orice act translativ de

proprietate (vânzare, schimb, donație, legat cu titlu particular).

În speță, reclamantul a dobândit

prin cumpărare, cu act autentic, o casă de locuit cu anexe gospodărești în anul

1983, terenul aferent de 2072 mp trecând în proprietatea statului, potrivit

Legii nr. 58/1974. Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

3138 din 21 iunie 1983 nu rezultă că suprafața de teren aferentă era mai mare

de 2072 mp.

Reclamantul a dobândit acest teren

de 2072 mp în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr.

183429 din 20 ianuarie 1995.

Pentru diferența de 1000 mp,

pretinsă în cauză ca fiind uzucapată, reclamantul nu deține nici un act

translativ de proprietate, emanat de la vânzătorul casei sau de la alt

proprietar, ca o condiție esențială și obligatorie pentru admiterea acțiunii.

Faptul că posesia reclamantului

îndeplinește condițiile art. 1847 C. civ., fiind concretizată prin obținerea

autorizației pentru construcția unui pod și ridicarea unor anexe gospodărești

pe teren fără împotrivirea cuiva, precum și faptul că buna sa credință este

prezumată nu sunt condiții suficiente pentru a se constata uzucapiunea de 20 de

ani.

În acest context, cererea formulată

de reclamant în apel pentru efectuarea unei expertize tehnice care să confirme

existența podului și a anexelor pe teren a fost corect respinsă de instanță, ca

lipsită de utilitate.

Față de considerentele expuse mai

sus, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

În ce privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., invocat de reclamant, acesta a fost

abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință, recursul

reclamantului va fi respins, ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul R.P. împotriva deciziei civile nr. 229 din 2 martie 2004 a

Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.